ICCJ. Decizia nr. 4082/2013. Civil. Asigurare dovezi. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4082/2013
Dosar nr. 57681/3/2011
Şedinţa publică de la 21 noiembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5183 din 10 aprilie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC S.A.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC D.M.T. SRL; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 3.818 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
SC S.A.R. SRL a solicitat pe de o parte constatarea încetării de drept a contractului de închiriere în conformitate cu prevederile art. 7.1 din contractul de închiriere ori potrivit art. 1439 şi respectiv art. 1423 teza I C. civ. ori rezilierea judiciară a acestuia, conform art. 1423 teza a ll-a C. civ. şi respectiv obligarea D. la plata cheltuielilor de judecată efectuate de SC S.A.R. SRL în Dosarul nr. 13786/300/2009 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, având ca obiect administrarea anticipată a probei cu raportul de expertiză tehnică specialitatea construcţii.
Aplicarea art. 7.1 din contractul de închiriere este condiţionată de existenţa unei deteriorări a spaţiului închiriat care să nu fi fost provocată din culpa chiriaşului. Revine reclamantei, în calitate de titular al acţiunii civile, sarcina de a proba, conform art. 1169 C. civ., întrunirea condiţiilor de aplicare a art. 7.1 din contract.
Întrucât focarul incendiului care a determinat deteriorarea clădirii Degi a fost situat la nivelul unei reclame aparţinând chiar reclamantei şi cum în raportul din 14 iulie 2009 întocmit de I.S.U. „D.S." al Municipiului Bucureşti s-a reţinut că una din împrejurările determinante care a determinat producerea incendiului o constituie defecţiunea cablului electric aferent reclamei luminoase a Sanofi, instanţa a apreciat că în contra reclamantei acţionează o prezumţie relativă de culpă în producerea incendiului, constând în aceea că anterior izbucnirii incendiului aceasta nu a asigurat repararea cablului electric ce permitea alimentarea cu energie electrică a reclamantei.
Sanofi nu a reuşit să răstoarne această prezumţie relativă şi nu a probat întrunirea condiţiilor de aplicare a art. 7.1 din contract.
Conform susţinerilor SC S.A.R. SRL, confirmate de D. în întâmpinare, clădirea de birouri în care se află spaţiul închiriat nu mai poate fi folosită conform destinaţiei sale în urma incendiului produs în luna iunie 2009.
În aceste condiţii, contractul de închiriere a încetat de drept, în conformitate cu prevederile art. 1439 alin. (1) şi art. 1423 alin. (1) teza I C. civ.
Cu toate acestea, acţiunea în constatarea negativă şi declaratorie promovată de SC S.A.R. SRL nu poate fi primită câtă vreme pârâta D. a admis cu ocazia concilierii directe, astfel cum rezultă din procesul - verbal întocmit de părţi că „nu se opune în principiu rezilierii contractului de închiriere" pentru motivul că imobilul a devenit impropriu utilizării conform destinaţiei.
Recunoaşterea de către pârâtă a pretenţiilor reclamantei referitoare la încetarea contractului de închiriere încă din etapa prealabilă formulării cererii de chemare în judecată face ca acţiunea în constatarea încetării de drept a raporturilor locative să fie lipsită de interes.
Situaţia de fapt dedusă judecăţii nu se încadrează în ipoteza art. 1423 teza a ll-a C. civ. şi art. 1425 C. civ.
Spaţiul închiriat nu necesită doar reparaţii pentru a putea fi folosit din nou conform destinaţiei, ci ample lucrări de refacere, iar distrugerea acestuia a fost de asemenea amploare încât spaţiul închiriat a devenit impropriu folosinţei.
Raportul de expertiză efectuat în procedura asigurării dovezilor nu a fost solicitat de reclamantă ca mijloc de probă în prezenta cauză şi, oricum, faţă de poziţia procesuală a pârâtei, exprimată încă din etapa prealabilă a concilierii directe acesta nu ar fi fost util soluţionării cauzei, instanţa a apreciat că este nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în Dosarul nr. 13786/300/2009 al Judecătoriei sector 2, Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC S.A.R. SRL, criticând-o sub următoarele aspecte:
În mod greşit instanţa de fond a considerat că reclamanta nu a dovedit existenţa forţei majore cu privire la cauza incendiului care a afectat clădirea M., respingând netemeinic cererea de încetare de drept a contractului de închiriere în temeiul dispoziţiilor art. 7.1 din contractul de închiriere.
Întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se constate încetarea de drept a contractului iar pârâta nu s-a opus la reziliere nu se poate ajunge la concluzia că acţiunea este lipsită de interes.
Instanţa a reţinut în mod nejustificat neaplicarea art. 1423 teza a ll-a C. civ. şi art. 1425 alin. (3) C. civ. Deşi a reţinut că spaţiul închiriat nu necesită doar reparaţii pentru a putea fi folosit din nou conform destinaţiei ci ample lucrări de refacere iar distrugerea acestuia a fost de asemenea amploare încât spaţiul închiriat a devenit impropriu folosinţei, instanţa a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1423 teza a ll-a C. civ. şi art. 1425 alin. (3) C. civ.
În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată aferentă procedurii asigurării dovezilor, apelanta a arătat că raportul întocmit în cauză reprezintă anexa cererii de chemare în judecată, fiind depus de două ori la dosarul cauzei.
C.E.L.L. - sucursala Bucureşti a formulat cerere de intervenţie în interesul intimatei pârâte şi a solicitat respingerea apelului.
Prin Decizia civilă nr. 536 din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a constatat încetat de drept contractul de închiriere din data de 19 septembrie 2006 începând cu data de 27 iunie 2009; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 46.286,19 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul privind asigurarea de dovezi; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 20.454 lei cheltuieli de judecată în fond; a luat act că apelanta îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată din apel pe cale separată; a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de C.E.L.L. - sucursala Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Potrivit art. 7.1 din contractul de închiriere: „Prezentul contract încetează de drept (...) în cazul în care spaţiul devine necorespunzător ca urmare a unei deteriorări care nu a fost provocată din culpa chiriaşului. în acest caz proprietarul are dreptul să hotărască dacă repară imobilul sau spaţiul închiriat. în cazul în care proprietarul hotărăşte să nu remedieze deteriorarea, contractul încetează de drept, fără alte formalităţi din partea unei instanţe, la data notificării transmise de proprietar chiriaşului privind intenţia de a nu remedia deteriorarea respectivă. Hotărârea de a nu remedia deteriorarea imobilului va fi comunicată de îndată chiriaşului, în orice caz, în cel mult 20 de zile de la apariţia deteriorării respective".
În data de 26 iunie 2009 a avut loc un incendiu la clădirea de birouri M.B.C. aparţinând pârâtei.
La solicitarea SC D.M.T. SRL a fost eliberat de către Camera de Comerţ şi Industrie a României avizul de existenţă a cazului de forţă majoră pentru noaptea de 26/27 iunie 2009.
Curtea a constatat că imobilul este impropriu folosirii în scopul pentru care s-a încheiat contractul de închiriere.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Curtea constată că în cauză este incident art. 1439 alin. (1) teza a ll-a C. civ.: „Contractul de locaţiune se desfiinţează când lucrul (...) s-a făcut netrebnic spre obişnuita întrebuinţare".
De asemenea, sunt incidente şi dispoziţiile art. 1423 alin. (1) teza I C. civ.: „Dacă în timpul locaţiunii, lucrul închiriat (...) se strică în totalitate prin caz fortuit, contractul este de drept desfăcut".
Nu se poate reţine o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei de către pârâtă.
Reclamanta justifică interesul în promovarea acţiunii prin aceea că se tinde la protejarea dreptului privind neplata chiriei, în continuare, până la data împlinirii termenului pentru care a fost încheiat contractul.
Curtea a reţinut că raportul de expertiză efectuat în dosarul privind asigurarea de dovezi este util cauzei întrucât raportat la concluziile acestuia s-a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1439 alin. (1) teza a ll-a C. civ.
Prin raportare la dispoziţiile art. 274 alin. (2) teza finală C. proc. civ., Curtea a reţinut că aceste cheltuieli de judecată avansate cu ocazia procedurii prevăzută de art. 235 - 241 C. proc. civ., urmează a fi recuperate în măsura în care au fost în mod real făcute.
S-a constatat că cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată doar cu privire la suma de 46.286,19 lei reprezentând onorariu expert, onorariu expert parte şi contravaloare factura din 29 noiembrie 2010 în cuantum de 6.247,19 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC S.A.R. SRL Bucureşti şi pârâta SC D.M.T. SRL Bucureşti.
Reclamanta SC S.A.R. SRL Bucureşti critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:
Instanţa a apreciat în mod greşit că SC S.A.R. SRL Bucureşti nu a dovedit existenţa cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii avocaţiale şi nu a făcut în mod corect aplicarea legislaţiei specifice activităţii avocaţiale.
Onorariile se stabilesc liber între avocat şi client, în limitele legii şi pot fi onorarii orare, fixe şi/sau onorarii de succes.
Contractul de asistenţă juridică din 18 ianuarie 2007 a fost depus ca parte din Anexa 11 la cererea de chemare în judecată.
Dovada faptului că respectivele cheltuieli au fost făcute exclusiv în legătură cu dosarele menţionate rezultă atât din delegaţiile avocaţilor depuse la dosar, cât şi din desfăşurătoarele care au însoţit respectivele facturi, desfăşurătoare care au fost depuse la instrucţiunea primei instanţe de fond pentru termenul din 6 aprilie 2012.
Faptul că a existat o diferenţă între numărul contractului - cadru şi cel al numărului de contract în format U.N.B.R. folosit strict în scopuri de asigurare a reprezentativităţii în faţa instanţei de judecată (şi nu în scopul oferit de asistenţa juridică generală şi specifică, cum este cazul contractului - cadru) nu este de natură a înlătura dovezile făcute de recurenta - reclamantă cu privire la efectiva asistenţă juridică acordată cu privire la dosarele menţionate prestate de avocaţii S., M. şi Asociaţii, astfel cum rezultă din desfăşurătoarele depuse la instrucţiunea primei instanţe de fond pentru termenul din data de 6 aprilie 2012.
Cu privire la facturile în cuantum de 56.297,96 lei recurenta - reclamantă arată că respectivele contracte de asistenţă juridică cuprindeau sume de plată pentru mai multe mandate acordate de client, însă facturile emise de această societate de avocatură întotdeauna se refereau doar la costurile generate de dosarul M.F., astfel că facturile corespund întocmai sumelor facturate şi plătite de reclamantă în legătură cu cele două dosare.
Împrejurarea că au fost emise mai multe facturi se explică prin modul de lucru şi de facturare al acestui birou de avocatură.
Întrucât onorariul negociat de părţi a fost unul orar, aceasta a fost modalitatea părţilor de a contoriza, factura şi achita ulterior respectivele servicii juridice.
Pârâta SC D.M.T. SRL critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Atât anterior cât şi pe parcursul soluţionării prezentei cauze, D. a arătat de nenumărate ori că nu a contestat faptul că se află în imposibilitate temporară de a pune spaţiul închiriat la dispoziţia S. Mai mult, D. nu a emis nicio pretenţie întemeiată pe dispoziţiile contractuale.
Instanţa de apel a interpretat în mod greşit şi contrar dispoziţiilor legale, actele prin care D. şi-a exprimat voinţa de a accepta încetarea de drept a contractului, această interpretare conducând la o soluţie eronată privind fondul cauzei şi pretenţiile formulate de S.
O interpretare corectă, în sensul inexistenţei opoziţiei D. la încetarea de drept a contractului ar fi condus la constatarea faptului că S. nu are un interes direct şi actual în formarea unei acţiuni în constatarea încetării de drept a contractului.
Încetarea de drept operează în virtutea legii fără a fi nevoie de acordul celeilalte părţi căreia i se opune. Recunoaşterea din partea D. regăsită în cuprinsul procesului - verbal dovedeşte faptul că acţiunea formulată de S. este lipsită de interes.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În mod greşit instanţa a reţinut că deteriorarea spaţiului nu a fost provocată din culpa chiriaşului.
Aprinderea reclamei luminoase proprietatea reclamantei a avut un rol decisiv în evoluţia incendiului din cauza materialului din care aceasta era confecţionată.
Orice defecţiune şi neconformitate cu privire la reclama Sanofi ar atrage răspunderea exclusivă a S. pentru consecinţele acestor nereguli, D. neavând obligaţia de a asigura mentenanţa reclamei, S. beneficiind de această facilitate fără a achita vreo sumă.
Instanţa de apel a ajuns la concluzia eronată că deteriorarea Clădirii M.B.C. nu a fost provocată din culpa pârâtei şi a constatat ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 7.1 din contract.
Degi nu a contestat pe parcursul soluţionării cauzei că ar fi intervenit încetarea de drept a contractului.
Raportul de expertiză întocmit în procedura de asigurare a dovezilor nu a fost în mod efectiv utilizat de către Sanofi în prezenta cauză. Simpla anexare a acestuia la cererea de chemare în judecată nu poate să însemne utilizarea lui efectivă ca probă în dosar.
Instanţa de apel nu îşi întemeiază soluţia adoptată pe acest raport de expertiză ci pe documente anterioare emanând de la părţi.
Recurenta pârâtă consideră că instanţa trebuia să cenzureze onorariul expertului parte desemnat de S., care are o valoare dublă faţă de onorariul total al experţilor desemnaţi de către instanţa de judecată.
În cauză, SC D.M.T. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului părţii adverse.
SC S.A.R. SRL a depus note scrise prin care a solicitat admiterea recursului propriu, şi respingerea recursului declarat de SC D.M.T. SRL.
AnaNzând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate şi urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta SC S.A.R. SRL.:
Instanţa de apel a respins în mod întemeiat cererea de acordare a cheltuielilor de judecată aferente facturilor emise de S., M. şi Asociaţii în cuantum de 185.068,82 lei.
S-a reţinut în mod corect că nu există o corelaţie între înscrisul „contractare de servicii de consultanţă juridică transmis prin poşta electronică şi împuternicirile avocaţiale depuse în dosarul de asigurare de dovezi şi nu rezultă din cuprinsul acestui înscris faptul că serviciile prestate în temeiul acestuia au legătură cu asistenţa în cadrul cererii de asigurare de dovezi.
De asemenea, instanţa de apel a respins în mod întemeiat cererea de acordare a cheltuielilor de judecată aferente facturilor emise de W.C. S.C.A., în cuantum total de 56.297,96 lei, admiţând doar suma de 6.247,19 lei.
S-a reţinut în mod corect că suma nu este datorată dat fiind faptul că nu există o corelaţie între contractele de asistenţă juridică şi împuternicirile avocaţiale depuse la dosarul cauzei privind asigurarea de dovezi şi nu există dovezi clare că serviciile prestate au legătură cu asigurarea de dovezi şi nu cu servicii de altă natură prestate către S.
Astfel de sericii care nu au legătură cu asigurarea de dovezi sunt convorbirile telefonice, corespondenţa, discuţii interne.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
Prin reducerea onorariului avocaţial pus în sarcina părţii care a pierdut procesul, instanţa nu intervine în contractul de asistenţă juridică şi nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Prin întâmpinarea depusă, SC D.M.T. SRL a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată acordate SC S.A.R. SRL.
Înalta Curte reţine că, astfel cum se menţionează în Decizia Curţii Constituţionale nr. 401/2005 referitoare la constituţionalitatea art. 274 C. proc. civ. nimic nu interzice, în absenţa unei prevederi constituţionale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.
Cu toate acestea, critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată nu priveşte legalitatea deciziei atacate, ci temeinicia acesteia, neputând fi încadrată în niciunul dintre motivele strict prevăzute la art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, această solicitare urmează a fi respinsă.
În ceea ce priveşte recursul declarat de SC D.M.T. SRL.:
Instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că în cauză sunt incidente atât prevederile art. 1439 alin. (1) teza a ll-a C. civ., cât şi prevederile art. 1423 alin. (1) teza I C. civ. Imobilul M.B. nu mai poate fi utilizat din motive de forţă majoră, aspect relevat de avizul eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Poziţia pârâtei consemnată în procesul - verbal de conciliere din 4 aprilie 2011 în sensul că nu se opune în principiu la rezilierea contractului de închiriere nu reprezintă practic acordul de a formaliza încetarea de drept a contractului de locaţiune încheiat între părţi.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că SC S.A.R. SRL a justificat un interes direct şi actual pentru promovarea acţiunii. Astfel, S. a solicitat constatarea încetării de drept, iar D. a recunoscut că nu se opune rezilierii.
SC D.M.T. SRL nu a oferit un răspuns clar cu privire la încetarea de drept a contractului de închiriere.
Interesul unei acţiuni în constatarea încetării de drept a contractului de închiriere este dat de necesitatea de a avea o hotărâre judecătorească pentru a soluţiona în mod definitiv problema relaţiilor contractuale dintre părţi, inclusiv dacă acest contract mai este în vigoare sau nu.
Astfel, cum a reţinut instanţa de apel, reclamanta tinde la protejarea dreptului pentru neplata chiriei până la data împlinirii termenului pentru care a fost încheiat contractul.
În ceea ce priveşte incendiul, niciuna dintre părţi nu are vreo culpă în izbucnirea acestuia. Potrivit avizului Camerei de Comerţ şi Industrie a României „din cauza condiţiilor atmosferice nefavorabile - descărcare electrică de origine atmosferică, s-a produs nu incendiu".
Un astfel de eveniment de forţă majoră exclude culpa şi exonerează în egală măsură ambele părţi din contract.
Urmare a faptului că SC D.M.T. SRL nu a oferit un răspuns cu privire la data estimată pentru încheierea lucrărilor la Clădirea M., s-a formulat o cerere de asigurare dovezi.
Potrivit dispoziţiilor art. 241 alin. (2) C. proc. civ.: „Cheltuielile făcute cu administrarea dovezilor vor fi ţinute în seamă de instanţa care judecă pricina în fond". Nu se poate reţine că raportul de expertiză administrat în cauză nu a fost utilizat în cauză.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC S.A.R. SRL Bucureşti şi de pârâta SC D.M.T. SRL Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 536 din 12 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4040/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 4085/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
