ICCJ. Decizia nr. 4085/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4085/2013
Dosar nr. 17402/63/2011
Şedinţa publică de la 21 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 167 din 29 martie 2012, Tribunalul Dolj, secţia a ll-a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta SC M.E.S. SRL şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.F. SA împotriva pârâtei SC M.E.S. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta SC C.F. SA a chemat în judecată pe pârâta SC M.E.S. SRL, pentru a se dispune constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între cele două părţi, având ca obiect staţia de asfalt automatizată de 100 tone/ h, contractul de asociere in participaţiune din 25 februarie 2008 şi actul adiţional la contractul de asociere în participaţiune din 25 februarie 2008, încheiat în data de 2 aprilie 2009. A solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii sumei de 535.500 lei, achitată la 26 februarie 2008, cu ordin de plată.
Prin contractul de asociere în participaţiune, SC M.E.S. SRL s-a obligat a aporta staţia asfalt cu o capacitate instalată de 80 tone/ h, iar SC C.F.C. SA Craiova, terenul, infrastructura de montaj, asigurarea fluidelor energetice, obligându-se totodată să avanseze suma de 535.000 lei cu titlu de aport numerar pentru operaţiuni de transport şi punere în funcţiune, către pârâtă, dar şi de a achita către pârâtă începând cu luna martie 2009, 66% din profitul de distribuţie, dar nu mai puţin de 10.000 euro lunar.
Prin actul adiţional încheiat la 2 aprilie 2009, s-au stipulat penalităţi de 0,04 % pe zi de întârziere pentru întârzieri de punere în funcţiune din partea uneia dintre părţi, cât şi ponderea aportului şi plata de daune interese (150.000 lei) de către reclamantă în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată a sumei lunare convenite (10.000 euro/ lună timp de 3 luni începând cu luna mai 2009).
Termenul de punere în funcţiune expira la 1 martie 2009, dată la care reclamanta urma a asigura plata către pârâtă.
La 28 decembrie 2009 între părţi a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare având ca obiect staţia de asfalt automatizată de 100 tone/h, prin care pârâta s-a obligat a pune în funcţiune instalaţia şi a instrui personalul, reclamanta obligându-se a achita preţul de 1.237.768,61 lei.
Reclamanta arată că persoanele însărcinate să administreze bunurile societăţii în vederea realizării de profit au urmărit un scop mediat ilicit şi anume folosirea bunurilor din patrimoniul societăţii din a căror exploatare să realizeze beneficii în interes propriu, încălcând dispoziţiile art. 1441 din Legea nr. 31/1990.
Potrivit dispoziţiilor art. 1442 şi art. 1443 din Legea nr. 31/1990 sancţiunea nerespectării acestor obligaţii nu este nulitatea absolută a actului încheiat, ci răspunderea personală a administratorului culpabil.
La încheierea actelor a căror nulitate se solicită, instanţa a constatat că reclamantul a fost reprezentat de director general V.O. şi director economic J.A., iar pârâtul de administrator B.B.A., ulterior de administrator B.G.
Din consiliul de administraţie al reclamantului făcea parte şi B.F., însă reclamanta nu a făcut dovada nesocotirii interesului social la încheierea contractelor.
Adunarea generală a acţionarilor a aprobat investiţia ce a făcut obiectul contractelor de vânzare - cumpărare.
În cauză nu s-a făcut dovada că prin încheierea celor două contracte şi a actului adiţional, s-a urmărit un scop prohibit de lege sau contrar ordinii publice.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii a fost respinsă ca tardivă, având în vedere dispoziţiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC C.F. SA, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Prin Decizia nr. 126 din 17 septembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Între părţi s-a încheiat contractul de asociere în participaţiune din 25 februarie 2008, al cărui obiect de activitate era „producerea şi distribuirea de mixturi asfaltice".
Contractul a fost încheiat pe o durată de 10 ani inclusiv perioada de punere în funcţiune şi a fost semnat de administrator B.B.A. din partea intimatei pârâte. La 2 aprilie 2009 s-a semnat actul adiţional la contractul de asociere în participaţiune, iar în acest caz administratorul societăţii pârâte fiind G.B.
Prin acordul intimatei pârâte, în urma solicitărilor apelantei reclamante s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 28 decembrie 2009, contractul de asociere în participaţiune şi actul adiţional fiind anulate de drept, fapt ce rezultă din Raportul privind controlul tematic efectuat la SIF O. SA în perioada 28 martie - 1 aprilie 2011.
La încheierea contractul de asociere în participaţiune a existat conflicte de interese deoarece sediul intimatei pârâte coincide cu adresa administratorului apelantei, B.F.T., însă nu s-au produs prejudicii apelantei reclamante deoarece clauzele penalizatoare din contractul de asociere şi actul adiţional nu au operat niciodată şi în consecinţă, apelanta nu a suportat cheltuieli de această natură, iar aportul de 535.500 lei adus de apelantă în temeiul contractului de asociere s-a transformat în plata parţială din valoarea contractului comercial de vânzare - cumpărare, preţul fiind stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de evaluator autorizat.
Încălcarea obligaţiilor înscrise în art. 225 din Legea nr. 297/2004 a pieţei de capital, a obligaţiilor de diligentă, de prudenţă şi de loialitate şi art. 1441,1442, 1443, 150 şi 15312 din Legea nr. 31/1990, pot atrage răspunderea administratorului, ce nu are un caracter subsecvent desfiinţării actelor juridice vătămătoare.
Încheierea actului de vânzare - cumpărare care a anulat pe celelalte două, s-a făcut la iniţiativa apelantei. Contractul s-a încheiat în baza hotărârii A.G.O.A. a apelantei şi raportului de evaluare întocmit de evaluator autorizat. Apelanta a achitat numai parte din preţ, respectiv avansul ce a făcut obiectul contractului de asociere în participaţiune şi T.V.A., diferenţa nefiind achitată nici în prezent.
Apelanta a susţinut că prin hotărârea A.G.O.A. adoptată cu votul acţionarului majoritar SIF Oltenia, în consiliul de administraţie al acestuia fiind B.F.T., având şi calitatea de director al departamentului Portofoliu Acţionari, a avut o poziţie de control, a influenţat votul în încheierea unui act prin care s-a urmărit obţinerea unor beneficii de către o singură parte, constituie fraudă la lege.
Curtea de Apel a reţinut că această susţinere nu este fondată, frauda la lege constă într-o manoperă dolosivă folosită de părţi spre a realiza pe calea actului juridic, o finalitate interzisă de reglementările în vigoare, prin eludarea indirectă şi ocultă a unei norme prohibitive, or aceasta nu s-a dovedit în cauză.
În cauză nu s-a dovedit nici cauza ilicită a celor trei acte juridice, nici frauda la lege la încheierea lor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C.F.C. SA, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
Hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 255 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi art. 1445 din Legea nr. 31/1990 interpretând greşit noţiunea de fraudă la lege şi nici nu s-a pronunţat asupra motivelor invocate de recurenta SC C.F.C. SA - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra condiţiilor în care s-au încheiat actele a căror nulitate s-a solicitat şi care demonstrează, în acelaşi timp, cauza ilicită, respectiv nesocotirea interesului social al SC C.F.C. SA.
Instanţa de apel a analizat superficial situaţia de fapt dedusă judecăţii, lăsând necercetat fondul cauzei.
Câtă vreme persoana beneficiară este în conflict de interese actul este nul fiind practic încheiat de administrator cu sine însuşi.
În urma asocierii în participaţiune, SC M.E.S. SRL şi-a consfinţit un câştig, indiferent dacă obiectul asocierii se realiza sau nu, ceea ce contravine principiului bunei - credinţe, cauza actului fiind deci ilicită.
În cauză, încălcarea obligaţiei de loialitate s-a concretizat în omisiunea înştiinţării acţionarilor şi a publicului despre contractele încheiate de societate cu persoanele implicate (societăţi comerciale în legătură cu care administratorii aveau un interes direct), fiind vorba de o complicitate la fraudă.
S-a urmărit un scop mediat ilicit, obţinerea unui beneficiu imediat numai de către una dintre părţi, SC M.E.S. SRL, prin intermedierea vânzării unui utilaj imposibil de pus în funcţiune datorită condiţiilor tehnice.
Frauda la lege constă în plasarea operaţiunii juridice sub o aparenţă de legalitate cu scopul ilicit de a încălca norme legale imperative.
Calificarea unei fapte drept infracţiune este destinată să protejeze un interes public. încălcarea dispoziţiilor art. 1443 din Legea nr. 31/1990 sub aparenţa unei hotărâri adoptată de acţionari constituie o fraudă la lege.
În opinia recurentei, Curtea de Apel a făcut o confuzie în ceea ce priveşte modul de încheiere, cronologia faptelor, calitatea şi modul de reprezentare a părţilor la încheierea actelor.
La 6 iunie 2013, la dosarul cauzei s-a depus de către SIF O. SA o cerere de intervenţie accesorie în interesul recurentei SC C.F.C. SA.
Aceasta a arătat că în calitate de acţionar majoritar este direct interesată de protejarea interesului social în cadrul societăţii recurente, de protejarea investiţiei sale în acţiuni deţinute la această societate.
Acţiunea în răspundere împotriva persoanelor vinovate de încălcarea obligaţiilor stabilite de lege în sarcina administratorilor poate antrena două sancţiuni diferite, scopul fiind restabilirea ordinii de drept, protejarea interesului social şi recuperarea integrală a prejudiciilor suferite de societate.
Instanţa a interpretat greşit cauza constând în „frauda la lege" într-o motivaţie sumară şi superficială, fără să răspundă tuturor argumentelor invocate în drept referitor la încălcarea unor norme cu caracter imperativ - fraus omnia corumpit.
În doctrină s-a arătat că este suficient ca scopul mediat concret şi subiectiv să fie ilicit sau imoral pentru a se anula act.
Scopul mediat ilicit urmărit a fost asocierea cu societatea deţinută de fii unuia dintre administratori care să permită transferul unor sume importante de bani în conturile acesteia.
În susţinerea cererii de intervenţie s-au depus înscrisuri.
În cauză, intimata - pârâtă a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului şi a cererii de intervenţie accesorie în interesul recurentei.
La dosar s-au depus înscrisuri.
Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, precum şi cererea de intervenţie, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate şi urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Art. 225 din Legea nr. 297/2004 nu sancţionează cu nulitatea absolută actul care nu a fost raportat de către administratorul societăţii tranzactionate care a încheiat respectivul act.
Pe de altă parte, culpa în nerespectarea prevederilor de recomandare prevăzute de art. 225 din Legea nr. 297/2004 îi revine administratorului societăţii tranzactionate, iar în speţă acesta este administratorul recurentei reclamante.
Legea nr. 297/2004 prevede în art. 271 posibilitatea antrenării răspunderii patrimoniale a administratorului a cărui culpă a fost constatată şi nu desfiinţarea actului comercial încheiat.
În speţă nu se poate reţine nicio culpă a intimatei pârâte, care să conducă la sancţionarea desfiinţării actelor juridice încheiate.
Invocarea prevederilor art. 1443 din Legea nr. 31/1990 care reglementează instituţia răspunderii juridice a persoanelor care au încălcat obligaţiile de diligentă, respectiv de prudenţă faţă de societate prin actele încheiate în numele acesteia nu pot conduce la constatarea nulităţii absolute a actului încheiat. Aceasta deoarece sancţiunea lipsirii de efecte a actului juridic încheiat cu încălcarea prevederilor legale menţionate nu este subsecventă antrenării răspunderii persoanelor care reprezintă societatea.
Actul respectiv este valid în condiţiile în care partea contractantă a urmărit un scop social distinct de interesele persoanelor ce reprezentau societatea.
Frauda la lege ca motiv pentru constatarea nulităţii actului juridic presupune întocmirea actului cu respectarea formală a dispoziţiilor legale ce guvernează validitatea actului, dar în alt scop decât cel avut în vedere de cadrul normativ.
Recurenta reclamantă a invocat culpa propriilor reprezentanţi, astfel că în mod corect cererea privind constatarea nulităţii absolute a actului juridic încheiat a fost respinsă.
Curtea de Apel a analizat condiţiile în care s-au încheiat cele trei acte juridice, iar în considerente a detaliat faptul că toate deciziile consiliului de administraţie au fost confirmate de A.G.O.A. SC C.F. SA Craiova.
Astfel, nu s-a dovedit existenţa unei cauze ilicite şi a fraudei la lege.
B.F.T. a reprezentat în virtutea mandatului dat de către SIF O. SA interesele acestei societăţi de investiţii financiare şi nu propriul său interes.
Contractul de asociere în participaţiune a fost modificat la cererea recurentei prin actul adiţional din 2 aprilie 2009 şi desfiinţat de asemenea la cererea recurentei reclamante prin contractul din 28 decembrie 2009.
Interesul social al recurentei a fost respectat prin aceste convenţii, asocierea în participaţiune urma să asigure acesteia atât resurse băneşti cât şi un echipament indispensabil desfăşurării activităţii sale.
Prin actul adiţional din 2 aprilie 2009 s-a convenit prelungirea termenelor de îndeplinire a obligaţiilor asumate de către recurenta -reclamantă.
Contractul de vânzare - cumpărare a fost încheiat la solicitarea recurentei reclamante.
În concluzie, cele trei convenţii, respectiv contractul de asociere în participaţiune din 25 februarie 2008, actul adiţional din 2 aprilie 2009 şi contractul din 28 decembrie 2009 au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, în cauză nefiind dovedită existenţa unei cauze ilicite şi nici a fraudei la lege.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
De asemenea, va fi respinsă ca nefondată cererea de intervenţie formulată de SIF O. SA Craiova în interesul recurentei reclamante.
Faţă de prevederile art. 274 C. proc. civ., recurenta şi intervenienta vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată către intimata - pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.F. SA Craiova împotriva Deciziei nr. 126 din 17 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă.
Respinge cererea de intervenţie formulată de SIF O. SA Craiova în interesul recurentei-reclamante.
Obligă recurenta-reclamantă SC C.F. SA Craiova şi intervenienta SIF O. SA CRAIOVA, în solidar, la plata sumei de 4.900 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC M.E.S. SRL Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4082/2013. Civil. Asigurare dovezi. Reziliere... | ICCJ. Decizia nr. 4091/2013. Civil → |
|---|
