ICCJ. Decizia nr. 410/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 410/2013

Dosar nr. 7345/1/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 31 ianuarie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul G.D.

La apelul nominal lipsesc părţile, petentul G.D., precum şi intimaţii C.C., F.E., P.C.C., Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria municipiului Botoşani, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Botoşani, L.D.E. şi C.C.C.

Ministerul Public este reprezentat de procuror Ş.S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul asistent face referatul cauzei şi arată că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluţionat la 5 decembrie 2012. Se mai referă şi asupra faptului că petentul G.D. a formulat precizări scrise, înregistrate la 28 noiembrie 2012, iar intimata C.C. a depus întâmpinare la 11 ianuarie 2013.

Procurorul pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul G.D. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 6896/193/2011 al Tribunalului Botoşani.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 410/2013. Civil. Strămutare. Fond