ICCJ. Decizia nr. 4187/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4187/2013
Dosar nr. 5309/232/2012
Şedinţa din camera de consiliu din 1 octombrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată iniţial la Judecătoria sector 1 Bucureşti la data de 7 decembrie 2012, contestatorul B.P. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA, să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie încheiat la data de 14 noiembrie 2012 şi exonerarea sa de plata amenzii aplicate.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin procesul-verbal de contravenţie din 14 noiembrie 2012 i-a fost aplicată o amendă contravenţională de 250 RON, reţinându-se în sarcina contestatorului că în data de 14 noiembrie 2012 a circulat pe autostrada A1 km.70+460 m, P., judeţul Dâmboviţa, cu vehiculul categoria A, fără a deţine rovinieta valabilă. Procesul-verbal încheiat în formă electronică nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001, iar acest act constatator nu a fost comunicat în modalitatea prevăzută de Legea nr. 455/2001.
Judecătoria sector 1 Bucureşti a transmis plângerea formulată de petentul B.P. către Judecătoria Găeşti, pe cale administrativă, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. l) din regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
După primirea şi înregistrarea dosarului, Judecătoria Găeşti, prin rezoluţia din data de 21 februarie 2013, a declinat cauza către Judecătoria Slatina, pe cale administrativă, în temeiul dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi 4 din Legea nr. 2/2013.
La data de 28 februarie 2013, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina care, la termenul din 22 aprilie 2013, a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială.
Prin încheierea nr. 4673 din 22 aprilie 2013, Judecătoria Slatina a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte constată intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Găeşti şi Judecătoria Slatina, care şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a pricinii.
Astfel, Judecătoria Găeşti, trimiţând dosarul pe cale administrativă la Judecătoria Slatina, cu motivarea că nu este instanţa competentă teritorial, s-a dezînvestit cu soluţionarea cauzei, ceea ce înseamnă că şi-a declinat competenţa, această situaţie având drept consecinţă ivirea conflictului de competenţă între cele două judecătorii.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cauzei este plângerea contravenţională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei încheiat la data de 14 noiembrie 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. SA.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 14 noiembrie 2012, la sediul agentului constatator, s-a reţinut că la data de 14 noiembrie 2012, pe autostrada A1 km.70+460 m., P., judeţul Dâmboviţa, vehiculul aparţinând domnului B.P. a circulat fără a deţine rovinieta valabilă, proba făcându-se cu imaginea foto.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101: „prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.”
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal”, legiuitorul făcând aşadar, distincţia între cele două materii.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale: „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.”
De asemenea, alin. (2) şi (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel” şi (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.”
Drept urmare, din interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.
Aşadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reţinute, dispoziţiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 7 decembrie 2012. Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentului a fost autostrada A1 km.70+460 m., P., judeţul Dâmboviţa, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Găeşti, aşa încât această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională.
Faţă de cele ce preced, soluţionarea pricinii este de competenţa Judecătoriei Găeşti, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti, judeţul Dâmboviţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4186/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4188/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
