ICCJ. Decizia nr. 4251/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4251/2013
Dosar nr. 485/105/2010
Şedinţa publică din 3 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub 485/105/2010, reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a formulat contestaţie împotriva hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. X1 şi nr. X2 din 16 noiembrie 2009, împotriva proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. X1 şi nr. X2 din 16 noiembrie 2009, solicitând acordarea cu titlu de despăgubire a sumei de 27.360 RON, echivalentul a 6.840 euro, respectiv 40 euro/mp.
În motivarea acţiunii, reclamantul a precizat că prin hotărârile nr. X1 şi nr. X2 din 16 noiembrie 2009 s-a dispus exproprierea terenului (în suprafaţă de 179 mp), proprietatea contestatorului, situat în comuna B., sat B., judeţul Prahova, fiind stabilite despăgubiri în cuantum de 3.039 RON, echivalentul a 760 euro. Deşi în cuprinsul hotărârii se menţionează că despăgubirea a fost stabilită în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004, conform căruia despăgubirea se acordă „(...)de comun acord cu proprietarul” expropriatorul a eludat aceste dispoziţii şi a stabilit „ca despăgubire” o sumă derizorie fără a avea în vedere preţul de circulaţie a terenului în zonă, amplasamentul acestui teren, pagubele produse (pe acest teren a plantat o livadă, legume şi cereale ce constituie sursa de hrană a familiei sale).
Reclamantul a mai arătat că despăgubirile au fost stabilite diferenţiat şi fără un criteriu stabilit. Astfel, au fost acordate despăgubiri de 4 ori mai mari unor persoane ale căror terenuri se aflau la mare distanţă faţă de gospodăria acestora şi exproprierea nu producea prejudicii mari, aşa cum se întâmplă în cazul său.
La data de 13 mai 2010, reclamantul şi-a completat acţiunea în sensul că a solicitat şi modificarea hotărârii şi procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor din 2008 emise de pârâtă, prin care s-a dispus exproprierea suprafeţei de 12 mp, solicitând să fie despăgubit cu suma de 50 euro/mp, pentru aceasta.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 4085 din 22 iunie 2012, a respins cererea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. X2 din 16 noiembrie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local al comunei B., s-a dispus exproprierea şi acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 171 mp, situat în comuna B., judeţul Prahova, cu număr cadastral Y1, proprietatea reclamantului. Prin aceeaşi hotărâre, au fost acordate despăgubiri în cuantum de 2.612 RON.
Prin cea de-a doua hotărâre contestată, respectiv hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. X1 din 16 noiembrie 2009 emisă de comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local al Comunei B., s-a dispus exproprierea şi acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 8 mp, situat în comuna B., judeţ Prahova, cu număr cadastral Y2, proprietatea reclamantului. Prin aceeaşi hotărâre au fost acordate despăgubiri în cuantum de 427 RON.
Prin cea de-a treia hotărâre contestată, respectiv hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 23 mai 2008 emisă de comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local al comunei B., s-a dispus exproprierea şi acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 12 mp, situat în comuna B., judeţul Prahova, cu număr cadastral Y3, proprietatea reclamantului. Prin aceeaşi hotărâre au fost acordate despăgubiri în cuantum de 151,23 RON.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, act normativ care reglementează procedura exproprierii şi a stabilirii despăgubirilor cuvenite expropriaţilor, „pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”.
În acest sens, instanţa a dispus efectuarea unei expertize, fiind desemnaţi cei trei experţi menţionaţi în acest text de lege.
Prin raportul de expertiză, cei trei experţi au ajuns la concluzii diferite. Astfel, expertul judiciar desemnat de reclamant, a ajuns la concluzia că pentru terenul în suprafaţă de 8 mp, se cuvin despăgubiri de 835,36 RON, pentru cel în suprafaţă de 171 mp, despăgubiri de 17.855 RON, iar pentru cel în suprafaţă de 12 mp, despăgubiri de 1.253 RON.
Pe de altă parte, expertul judiciar M.I., desemnat de pârâtă, a ajuns la concluzia că pentru cele trei terenuri se impun acordarea de despăgubiri în următoarele cuantumuri: 427 RON, 2.612 RON, respectiv 151,23 RON.
Apropiată de opinia expertului desemnat de reclamant este concluzia la care a ajuns expertul desemnat de instanţă, respectiv C.M., care a apreciat că despăgubirile ce trebuie acordate pentru expropriere sunt de 739,45 RON, 15.809 RON şi de 1.109,17 RON.
Potrivit art. 26 alin. (1) din lege, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. În conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Mai trebuie avut în vedere că, potrivit art. 27 din lege, instanţa va compara rezultatul expertizei cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî, despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Tribunalul, comparând constatările şi aprecierile experţilor cu cerinţele impuse de alin. (2) al art. 26 din lege, a constatat că doar opinia expertului judiciar M.I. se întemeiază pe preţurile practicate pentru acelaşi tip de imobile în zona în care sunt amplasate şi terenurile în cauză. Astfel, la opinia scrisă a acestuia sunt ataşate documente privind vânzările încheiate, având ca obiect terenuri situate pe raza comunei B. în anii 2007-2008, perioadă în care preţurile practicate în piaţa imobiliară erau superioare celor din prezent, situaţie dată de criza economică din ultimii ani.
Instanţa nu a putut să se întemeieze pe punctele de vedere ale celorlalţi doi experţi în condiţiile în care aceştia nu şi-au fundamentat concluziile pe criteriile obligatorii prevăzute de textul de lege menţionat.
Simplul fapt că aceştia au constatat existenţa de oferte de vânzare la un anumit preţ, mult mai ridicat decât cele menţionate de expertul M.I., nu are nici o relevanţă pentru stabilirea despăgubirilor, căci instanţa este obligată să ţină seama de preţul la care se vinde terenul, iar nu de preţul solicitat de proprietari.
Totodată, instanţa a mai avut în vedere că reclamantul nu a făcut dovezi în sensul suportării unor prejudicii suplimentare datorate exproprierii şi nici că preţurile practicate în zonă pentru terenuri similare cu cele expropriate ar fi cele prezentate de ceilalţi doi experţi, ale căror opinii au fost agreate de acesta.
Pentru motivele expuse, instanţa a concluzionat că singura evaluare de care poate ţine seama la stabilirea despăgubirilor este cea efectuată de expertul judiciar M.I., ale cărui concluzii reprezintă despăgubirile ce i-au fost acordate reclamantului prin cele trei decizii contestate.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 69 din 16 octombrie 2012, a admis apelul formulat de contestatorul C.I.; a schimbat în tot sentinţa apelată; a admis contestaţia precizată, în sensul că a anulat în parte hotărârile nr. X2 şi nr. X1 din data de 16 noiembrie 2009, precum şi din 23 mai 2008, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor; a obligat pârâta la plata unei despăgubiri în cuantum de 17.650,00 RON pentru suprafaţa expropriată, conform hotărârilor mai sus menţionate, omologând varianta expertului C.M. din raportul de evaluare, şi a obligat intimata la 2.500 RON cheltuieli de judecată la fond către contestator, reţinând, în esenţă, următoarele:
Acţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 941/2004. Textul stabileşte conţinutul hotărârii, iar la lit. h) este prevăzută menţiunea „calea de atac împotriva hotărârii şi termenul în care poate fi exercitată”.
Sesizată cu contestaţie împotriva hotărârii, instanţa are competenţa să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar instanţa de apel a constatat că sunt întemeiate criticile apelantului care privesc modul de stabilire al cuantumului despăgubirilor.
Art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acţiunea formulată de expropriat se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Prin urmare, criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26, prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi că, la calcularea cuantumului, experţii precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.
Sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Pentru stabilirea despăgubirii, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de către o comisie de experţi alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar, faţă de prevederile art. 26 alin. (2) din lege, a stabilit că valoarea despăgubirilor stabilită prin hotărârile contestate, în raport de preţul de vânzare pentru acelaşi tip de imobile de la data întocmirii raportului de expertiză, nu trebuie modificată.
Concluzia celor trei experţi cu privire la preţul real al terenurilor în litigiu a fost diferită, însă din lucrarea întocmită rezultă că evaluarea s-a făcut prin metoda comparaţiei directe care are următoarele elemente de comparaţie: dreptul de proprietate, restricţiile legale, condiţiile de finanţare, condiţiile de vânzare, condiţiile pieţii, localizare-orientare, topografie, utilizare.
Curtea a apreciat că preţul estimat de experta C.M., desemnată de instanţă, reprezintă o dreaptă despăgubire pentru contestator, având în vedere şi faptul că este vorba despre suprafeţe foarte mici de teren, fără deschidere, fără utilităţi, fără posibilitate de exploatare, iar proprietatea nu mai poate fi utilizată la parametri iniţiali din punct de vedere al culturii legumelor, creşterii animalelor şi a fost supusă unei poluări intense din cauza amplasării între două artere intens circulate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, iar în dezvoltarea criticilor formulate, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat următoarele;
Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „la calcularea despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială”, adică în localitatea B.
Sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele” nu poate indica decât „preţul de tranzacţionare” al acestor imobile, menţionat în contractele de vânzare-cumpărare şi nicidecum „preţul de ofertare” postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare din judeţul Prahova, de care în mod greşit a ţinut seama instanţa de apel şi experţii numiţi de către instanţă şi expropriat.
Aceste preturi de tranzacţionare trebuiau luate în considerare la data la care imobilul respectiv a intrat în proprietatea statului şi anume data la care a fost consemnată suma stabilită ca despăgubire.
Or, instanţa de apel, prin omologarea punctului de vedere întocmit de către experta C.M., a ţinut cont la stabilirea despăgubirilor de preţurile de ofertare apărute pe internet şi în presa prahoveană, ignorând astfel dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât există o diferenţă foarte mare între preţurile de „ofertare” şi cele reale, de „tranzacţionare”, care trebuiau avute în vedere de instanţa de apel ca valori de comparaţie la stabilirea despăgubirilor.
Instanţa de fond a respins obiecțiunile pe care pârâtul le-a formulat împotriva punctelor de vedere ale expertelor C.M. şi M.C. prin care a solicitat ca instanţa să dispună refacerea celor două puncte de vedere având în vedere preturile de tranzacţionare şi nu de ofertare, iar în faţa instanţei de apel a arătat că cele două experte nu au întocmit punctele de vedere în conformitate cu dispoziţiile legale, şi a solicitat şi în această fază procesuală efectuarea unui nou raport de expertiză care să îndeplinească dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Mai mult, prin decizia pronunţată, instanţa de apel nu a considerat necesar ca să studieze punctul de vedere exprimat de expertul M.I., motiv pentru care aceasta nu face nici o apreciere în acest sens.
Din cei trei experţi, numai expertul M.I. a avut în vedere preţurile de tranzacţionare din unitatea administrativ teritorială a comunei B. la întocmirea punctului său de vedere, potrivit căruia Statul Român a acordat contestatorului despăgubiri în cuantum dublu faţă de preţurile efective de tranzacţionare, deoarece a fost inclus şi eventualul prejudiciu adus acestuia.
S-a conchis, că se impune cu necesitate efectuarea unei noi expertize în cauza de faţă, respectând dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin recursul său, recurentul pârât a formulat critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate, în sensul că aceasta a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât la stabilirea cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin expropriatului se au în vedere preţurile de tranzacţionare în unitatea administrativ teritorială a terenurilor de acelaşi fel şi nu preţul de ofertare, şi că preţurile de tranzacţionare trebuie să fie cele de la data la care imobilul respectiv a intrat în proprietatea statului, şi anume data la care a fost consemnată suma stabilită ca despăgubiri.
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, republicată „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Criticile formulate de pârât vizează nerespectarea criteriilor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi anume că la stabilirea cuantumului despăgubirii experţii, precum şi instanţa trebuia să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, respectiv de „preţul de tranzacţionare” de la data când imobilul expropriat a intrat în proprietatea statului, şi anume la data la care a fost consemnată suma stabilită ca despăgubire, şi nu „preţul de ofertare”.
Aceste critici sunt nefondate, întrucât instanţa de apel a acordat reclamantului despăgubiri în cuantumul stabilit de expertul desemnat de instanţă, care, în varianta întocmită de acesta, a avut în vedere cuantumul despăgubirilor acordat expropriaților prin hotărâri judecătoreşti, respectiv prin decizia nr. 43/2009 a Curţii de Apel Ploieşti, pentru un teren învecinat cu terenurile în litigiu, precum şi ofertele statului pentru terenurile expropriate situate pe raza localităţii B., la data efectuării raportului de expertiză.
În ceea ce priveşte concluziile raportului de expertiză în varianta propusă de expertul M.I., desemnat de către pârât, se constată că prin aceasta s-a stabilit cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin intimatului reclamant având în vedere contracte de vânzare cumpărare încheiate în anii 2007-2008, deşi expertiza s-a întocmit în anul 2009.
Prin urmare, se constată că instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirii ce i se cuvin reclamantului legal, ţinând seama de preţul de tranzacţionare a terenurilor similare la data întocmirii raportului de expertiză şi nu în raport de preţul de ofertare la data la care imobilul a intrat în proprietatea statului, şi anume la data la care a fost consemnată suma stabilită ca despăgubire, aşa cum greşit susţine recurentul pârât.
În concluzie, se constată că stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvin intimatului reclamant pentru terenul expropriat s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel că decizia recurată s-a dat cu aplicarea corectă a acestor prevederi legale.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 69 din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4242/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4252/2013. Civil. Rezoluţiune contract.... → |
|---|
