ICCJ. Decizia nr. 4252/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4252/2013
Dosar nr. 4197/1/2012
Şedinţa publică din 3 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 7 iulie 2008, reclamanta N.L.M. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta S.P., să dispună rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată din 19 decembrie 2007 de Birou Notarial Public Z.S. şi V.N.C.E., pentru neexecutare din culpa exclusivă a pârâtei, precum şi obligarea acesteia la plata sumei de 120.000 euro, echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale Române din ziua plăţii, reprezentând dublul arvunei.
La 5 septembrie 2008, pârâta S.P. a formulat, în contradictoriu cu reclamanta N.L.M., cerere reconvenţională, prin care a solicitat rezoluţiunea antecontractului autentificat din 19 decembrie 2007 din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte care, deşi a fost notificată la data de 15 iulie 2008 în vederea prezentării la notariat pentru plata restului de preţ şi perfectarea vânzării pentru suprafaţa rezultată din măsurători, respectiv 44.876 mp, a lipsit în mod nejustificat.
Prin sentinţa nr. 448 din 30 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a respins cererea principală, formulată de reclamanta-pârâtă N.L.M., ca neîntemeiată.
A admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.P. şi în consecinţă a dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată din 19 decembrie 2007 de Biroul Notarial Public Z.S. şi V.N.C.E., din culpa reclamantei pârâte.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, părţile au stabilit două termene alternative respectiv, cel mai târziu la data de 30 iunie 2008 sau nu mai târziu de trei săptămâni de la intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului.
Or, din interpretarea gramaticală a clauzelor antecontractului, cele două momente indicate au fost stabilite alternativ, nerezultând care este termenul cel mai îndelungat, conform voinţei părţilor.
Tribunalul a mai reţinut că, la data de 30 iunie 2008, dată la care trebuia finalizat contractul, potrivit înţelegerii părţilor, deşi reclamanta-pârâtă s-a prezentat, acesta nu s-a perfectat întrucât, obligaţia care revenea pârâtei-reclamante, în calitate de vânzătoare, conform clauzei exprese din antecontract de a efectua documentaţia cadastrală şi intabularea în cartea funciară nu s-a realizat.
Or, această neexecutare a obligaţiei de efectuare a documentaţiei cadastrale şi de intabulare în cartea funciară reprezenta în sine un impediment obiectiv la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, faţă de greşita întocmire a documentaţiei cadastrale, ceea ce ducea la greşita stabilire a obiectului contractului de vânzare-cumpărare, cât timp suprafaţa terenului nu a fost stabilită în mod expres în antecontract, iar identificarea acesteia depindea de efectuarea cadastrului.
Prin notificarea din 15 iulie 2008 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc D.G. şi L.G., pârâta-reclamantă a convocat-o pe reclamanta-pârâtă în data de 21 iulie 2008 la sediul unui notar public pentru încheierea contractului în formă autentică, cu menţionarea faptului că şi-a executat obligaţia de efectuare a documentaţiei cadastrale şi de intabulare în cartea funciară prin încheierea din 14 iulie 2008 dată de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov.
Prin încheierea de certificare din 21 iulie 2008 dată de Biroul Notarial Public B.S.L., s-a constatat că mandatara pârâtei-reclamante (cu procura autentificată din 7 decembrie 2007 de Biroul Notarial Public A.D.C.E.) a îndeplinit formalităţile necesare în vederea obţinerii extrasului de carte funciară şi a prezentat certificatul fiscal, precum şi toate actele de proprietate necesare în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în timp ce reclamanta-pârâtă nu s-a prezentat.
Tribunalul a constatat că reclamanta-pârâtă nu şi-a respectat în mod culpabil obligaţiile impuse prin antecontract, prin neprezentarea la biroul notarului public în data de 21 iulie 2008.
Apelul formulat de reclamanta pârâtă împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin decizia nr. 337/A din 25 mai 2010 care a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că din interpretarea clauzei contractuale pe care părţile o dispută, rezultă că data de 30 iunie 2008 nu ar fi putut echivala cu un termen final limită pentru întâlnirea voinţei părţilor, fiind evident că termenul esenţial pentru executarea obligaţiei ce rezulta din antecontract era cel legat indisolubil de cadastrarea terenului şi intabularea dreptului de proprietate, operaţiuni care marcau termenul final, la care executarea obligaţiilor devenea posibilă.
S-a apreciat ca fiind corectă soluţia tribunalului, de respingere a cererii principale formulată de reclamanta-pârâtă N.L.M.
Sub aspectul cererii reconvenţionale, s-a reţinut că motivul care a determinat admiterea acesteia a fost constatarea împrejurării că reclamanta pârâtă nu şi-a respectat, în mod culpabil, obligaţiile impuse prin antecontract, prin neprezentarea sa la biroul notarului public, în data de 21 iulie 2008, considerând că, faptul convocării părţilor la un alt birou notarial decât cel indicat în antecontract nu reprezintă în sine un element esenţial al contractului şi nu duce la stabilirea unei vinovăţii în sarcina pârâtei reclamante, cât timp nu s-a dovedit o fraudă la lege sau o complicitate a notarului public, iar adresa noului birou notarial a fost corect indicată în cuprinsul notificării din 16 iulie 2008.
S-a reţinut şi faptul că susţinerea reclamantei pârâte, conform căreia nu ar fi primit notificarea din 16 iulie 2008 nu este dovedită, cât timp dovada de primire întocmită de executorul judecătoresc reprezintă un act autentic, faţă de care nu poate fi făcută dovada contrară decât prin înscrierea în fals.
În etapa procesuală a apelului, a fost declanşată, la cererea apelantei N.L.M., procedura reglementată de art. 180-184 C. proc. civ., iar, prin neprezentarea intimatei S.P., în ziua fixată în acest scop, au devenit aplicabile dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. proc. civ., cu consecinţa înlăturării, din ansamblul probator al cauzei, a dovezii de comunicare a notificării, încheiată de agentul procedural al Biroului Eexecutorlui Judecătoresc D.G., care consemnează pe dovada de primire faptul că, la adresa din M., Ilfov, este un bloc cu 3 scări; la scara 1, nu este cunoscută notificata, la scara 2, apartamentele sunt numerotate începând cu ap. 17, iar notificarea a fost afişată la scara 3, ap. 4, unde există şi SC E.N. SRL.
În acest context, instanţa de apel a reţinut şi faptul că reclamanta-pârâtă a dovedit, prin adresa din 8 aprilie 2010, emisă de Primăria comunei Mogoşoaja, că SC E.A.P. SRL figurează înregistrată la adresa din Bucureşti-Târgovişte.
Astfel, se arată, nu doar faptul că reclamanta-pârâtă nu a fost convocată la acelaşi birou notarial, pentru încheierea actului autentic, astfel cum părţile conveniseră în mod expres, în conţinutul promisiunii de vânzare-cumpărare, ceea ce este de natură să determine îndoiala privind atitudinea culpabilă a acesteia, reţinută de către tribunal, dar şi împrejurarea că, în dovada de primire şi procesul-verbal de predare a notificării din 2008, încheiat la data de 15 iulie 2008, notificare realizată prin afişare, au fost consemnate menţiuni greşite privind sediul SC E.A.P. SRL, ceea ce determină aceeaşi apreciere.
Cum, raţiunea notificării nu a fost atinsă în cauză, câtă vreme N.L.M. nu a fost înştiinţată cu privire la data la care trebuia să se prezinte la un alt birou notarial decât cel prevăzut în promisiunea bilaterală, birou ales în mod unilateral de către pârâta-reclamantă, nu poate fi reţinută o culpă a acesteia în neexecutare, care să atragă sancţiunea rezoluţiunii actului. Un argument suplimentar în acest sens îl constituie şi faptul că aceasta a plătit un avans substanţial, în cuantum de 60.000 euro, pentru imobilul în litigiu.
Prin decizia nr. 2488 din 3 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamanta-pârâtă N.L.M. împotriva deciziei nr. 337/A din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
S-a modificat în parte decizia recurată, în sensul că, admiţându-se apelul reclamantei N.L.M. împotriva sentinţei nr. 448 din 30 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a fost schimbată în tot sentinţa apelată.
A fost admisă acţiunea principală şi s-a dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată din 19 decembrie 2007 de Biroul Notarial Public Z.S. şi V.N.C.E.
Pârâta S.P. a fost obligată la plata sumei de 120.000 euro, echivalentul în RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, reprezentând dublul avansului, către reclamantă.
A fost respinsă cererea reconvenţională ca nefondată şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Recursul declarat de pârâta-reclamantă S.P. împotriva aceleiaşi decizii a fost respins ca nefondat, iar pârâta intimată a fost obligată la plata sumei de 12.537,85 RON cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut în esenţă următoarele:
Ambele instanţe au interpretat greşit clauzele promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată de părţi în formă autentică la 19 decembrie 2007, în special pe aceea referitoare la data limită până la care urma a se încheia actul autentic.
În speţă, prin actul a cărui rezoluţiune se solicită (Dosar nr. 4741/94/2008 al Judecătoriei Buftea, judeţul Ilfov) părţile au stabilit, fără echivoc, ca diferenţa de preţ calculată la suprafaţa de teren rezultată în urma măsurătorilor cadastrale să se achite la data încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare „cel mai târziu la data de 30 iunie 2008 sau, nu mai târziu de trei săptămâni de la intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului”.
Interpretarea corectă a acestei clauze, nu poate conduce la concluzia stabilirii a două termene alternative în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare, raţionamentul instanţelor fiind greşit în raport de folosirea de către părţi a conjuncţiei „sau”, fiind evident că aceasta se raporta la situaţia în care intabularea dreptului de proprietate s-ar fi realizat, înaintea termenului limită de 30 iunie 2008.
Reţinând că termenul esenţial de executare a obligaţiei ce rezultă din antecontract era legat indisolubil de cadastrarea terenului şi intabularea dreptului de proprietate, trebuia analizată conduita promitentei vânzătoare care nu a depus diligente reale în vederea definitivării operaţiunii de înscriere în C.F., refuzând să dea declaraţia notarială necesară intabulării terenului, fapt ce a condus la respingerea documentaţiei cadastrale.
O altă clauză inserată în antecontract, viza prezentarea părţilor, până la data stabilită ca termen limită „la acelaşi notariat” în vederea autentificării contractului de vânzare-cumpărare, în caz contrar cealaltă parte urmând a se prezenta pentru încheierea de certificare de fapte.
Or, probele atestă că promitenta cumpărătoare a fost convocată de către reclamanta reconvenţională, contrar înţelegerii, la un alt birou notarial, în data de 21 iulie 2008, printr-o notificare pe care nu a primit-o, realizată prin afişare şi care conţinea mai multe menţiuni incorecte.
Cât priveşte procedura înscrierii în fals declanşată la solicitarea recurentei-reclamante, instanţa de apel, luând act de neprezentarea intimatei S.P., a constatat incidenţa prevederilor art. 182 alin. (2) C. proc. civ., şi a înlăturat din ansamblul probator al cauzei dovada de comunicare a notificării, încheiată de agentul procedural al Biroului Executorului Judecătoresc D.G. care a consemnat pe dovada de primire date care ulterior s-au dovedit a fi eronate.
În interpretarea clauzelor antecontractului şi respectiv a intenţiei reale a părţilor de a contracta, s-a avut în vedere şi împrejurarea achitării de către promitenta cumpărătoare a unui avans în sumă de 60.000 euro, la data autentificării promisiunii de vânzare-cumpărare, cât şi aceea a încheierii, de către promitenta vânzătoare, a unei alte promisiuni de înstrăinare (autentificată din 11 septembrie 2008) prin care aceasta s-a obligat să vândă acelaşi imobil unei alte persoane, F.I. care, la rândul său, i-a achitat un avans în sumă de 30.000 euro.
În consecinţă, neperfectarea vânzării la termenul stabilit convenţional de către părţi, s-a constatat că este imputabilă promitentei vânzătoare S.P. care este în culpă pentru neexecutarea obligaţiilor asumate prin antecontract, act ce urmează a fi supus sancţiunii rezoluţiunii cu consecinţa aplicării clauzei penale de restituire a dublului avansului achitat.
Împotriva acestei decizii pronunţate în recurs, a formulat contestaţie în anulare pârâta-reclamantă S.P., care în baza art. 318 teza I C. proc. civ. a susţinut că instanţa de recurs a interpretat greşit clauzele din convenţia de vânzare-cumpărare, reţinând în mod greşit că nu ar fi vorba de două termene alternative şi că vânzarea depindea de emiterea documentaţiei cadastrale.
S-a arătat că în mod greşit a fost reţinută culpa contestatoarei în neperfectarea vânzării faţă de împrejurarea că reclamanta pârâtă nu a primit notificarea, întrucât această împrejurarea s-a datorat unor motive mai presus de voinţa sa.
În raport de dispoziţiile legale invocate a solicitat admiterea contestaţiei şi rejudecarea cauzei în vederea pronunţării unei noi hotărâri legale şi temeinice.
În drept, contestatoarea a indicat dispoziţiile art. 317-321 C. proc. civ.
Analizând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, se constată următoarele:
Potrivit art. 317 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai pentru două motive expres şi limitativ prevăzute, şi anume: când procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa.
În speţă, contestatoarea şi-a întemeiat pur formal cererea pe aceste dispoziţii legale, în realitate, nici unul din aceste două motive nu au fost invocate în motivarea contestaţiei în anulare.
Solicitările contestatoarei nu pot fi încadrate nici în dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ., care prevăd că, în ceea ce priveşte hotărârile instanţelor de recurs, acestea mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Prin „greşeli materiale” legea a avut în vedere acele greşeli cu caracter procedural, care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, comise prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. Eroarea trebuie să fie evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii şi să nu vizeze stabilirea situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor, pentru că ar putea semnifica „netemeinicia” hotărârii, şi nu o „greşeală materială” de natură să justifice contestaţia în anulare.
În speţă, criticile formulate de contestatoare se referă la împrejurarea că instanţa de recurs a interpretat greşit clauzele din convenţia de vânzare-cumpărare, în sensul că nu ar fi vorba de două termene alternative şi că vânzarea depindea de emiterea documentaţiei cadastrale, în raport de care a fost reţinută culpa contestatoarei în neperfectarea vânzării, reţinându-se în mod greşit şi faptul că neprimirea notificării de către reclamanta pârâtă s-ar datora tot culpei contestatoarei. Aceste critici vizează însă chestiuni ce ţin de fondul cauzei care duc în realitate la restabilirea situaţiei de fapt prin interpretarea probelor.
În consecinţă, aspectele invocate de contestatoare nu constitui motive ale contestaţiei în anulare, întrucât acestea vizează greşeli de judecată şi nu greşeli materiale în sensul dispoziţiilor legale menţionate.
Pentru a învesti instanţa cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, nu este suficientă indicarea generică a dispoziţiilor art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., ci se impune ca şi criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege.
Cum calea de atac este exercitată în afara ipotezelor strict reglementate prin aceste dispoziţii legale, se va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.P. împotriva deciziei nr. 2488 din 3 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4251/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 457/2013. Civil → |
|---|
