ICCJ. Decizia nr. 4388/2013. Civil. Conflict de muncă. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4388 /20 13
Dosar nr. 1724/1/2013
Şedinţa publică din 10 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1374/C din 5 octombrie 2010, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul V.A.I. în contradictoriu cu intimatele SC G.P.A. SRL Iaşi şi SC G.P.A. SRL, punct de lucru Bacău şi a obligat pârâtele să plătească reclamantului diferenţa dintre salariul achitat şi salariul stabilit prin C.I.M. încheiat cu reclamantul, respectiv 468 RON + 25% spor de fidelitate şi confidenţialitate, începând cu data de 16 februarie 2007 până la 1 aprilie 2007. A fost respinsă ca prescrisă plata acestor drepturi salariale pentru perioada anterioară datei de 16 februarie 2007. De asemenea, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului diferenţa dintre salariul plătit şi salariul stabilit prin actul adiţional din 7 mai 2007 la C.I.M., înregistrat la I.T.M. Iaşi din 7 august 2006, începând cu data de 1 noiembrie 2008 până la data de 20 mai 2010, precum şi să vireze contribuţiile aferente diferenţelor de salariu la Bugetul Consolidat de Stat şi să rectifice menţiunile din carnetul de muncă al reclamantului, potrivit acestei hotărâri, fiind respinse, ca nefondate, celelalte capete de cerere.
Prin decizia nr. 356 din 14 martie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei mai sus menţionată şi, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiaşi sentinţe.
Reclamantul a formulat contestaţie în anulare împotriva hotărârii pronunţată în recurs, care a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia nr. 715 din 2 mai 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei din urma decizii reclamantul a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 3471 din 17 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, calea de atac a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva deciziei nr. 3471 din 17 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, contestatorul a formulat contestaţie în anulare, înregistrată la data 18 martie 2013.
În motivarea contestaţiei în anulare se aduc critici modalităţii de redactare a considerentelor deciziei atacate şi temeiurilor de drept incidente în cauză, conferindu-se o interpretare gramaticală, sistematică şi teleologică proprie normelor de drept Înalta Curte analizând contestaţia în anulare de faţă o constată inadmisibilă pentru cele ce succed:
Astfel, prin decizia civilă nr. 3471 din 17 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil recursul declarat de contestator împotriva deciziei nr. 715 din 2 mai 2011 a Curţii de Apel Bacău. Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare V.A.I.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale.
Potrivit art. 317 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai pentru două motive expres şi limitativ prevăzute, şi anume: când procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa, or, în speţă contestatorul nu-şi întemeiază cererea pe niciunul din aceste două motive.
Solicitările contestatorului nu pot fi încadrate nici în dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., care prevăd că, în ceea ce priveşte hotărârile instanţelor de recurs, acestea mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Textul menţionat are în vedere erorile materiale, respectiv, cele de ordin formal, procedural săvârşite involuntar cu ocazia judecăţii, ipoteză care nu se regăseşte în cauză.
Cât priveşte teza 2 a textului invocat în sprijinul căii extraordinare de atac, art. 318 C. proc. civ., este cert că aceasta nu a fost avută în vedere, în motivarea contestaţiei neinvocându-se o eventuală omisiune de a se cerceta vreunul din motivele de recurs.
Prin urmare, pentru a învesti instanţa cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, nu este suficient indicarea generică a dispoziţiilor art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., ci se impune ca şi criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege, situaţie care nu se regăseşte în speţă.
În consecinţă, se va constata că aspectele invocate nu pot constitui motive ale contestaţiei în anulare pe temeiul cărora să fie retractată hotărârea.
Ca atare, calea de atac fiind exercitată în afara ipotezelor strict reglementate prin dispoziţiile art. 317, 318 C. proc. civ., se va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 3471 din 17 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de contestatorul V.A.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4387/2013. Civil. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4394/2013. Civil → |
|---|
