ICCJ. Decizia nr. 4383/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4383/2013
Dosar nr. 529/46/2012
Şedinţa publică din 10 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1339 din 25 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, admiţând contestaţia formulată de contestatorul-expropriat S.I., a anulat hotarârea Consiliului Local nr. X1 din 31 iulie 2009 şi hotărârea Consiliului Local nr. X2 din 31 iulie 2009 ale Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de expropriator, prin organele sale de decizie şi execuţie, fiind obligaţi intimaţii să acorde contestatorului, alături de alte persoane ale căror proprietăţi au suportat aceeaşi măsură, despăgubiri pentru terenurile expropriate conform centralizatorului la raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic S.G. şi C.T., 15.065 euro, respectiv 64.898 RON, pentru 131 mp.
În motivare, s-a reţinut în fapt că, în vederea amenajării şi modernizării str. A.S. şi I.M. din Râmnicu-Vâlcea, Consiliul local a aprobat declanşarea procedurii de expropriere a terenurilor şi construcţiilor, propunând un preţ de 50 euro/mp în baza unei expertize efectuate la cererea expropriatorului prin hotărârea Consiliului Local nr. X1 din 31 iulie 2009.
Ulterior, arată instanţa, prin hotărârea Consiliului Local nr. X2 din 31 iulie 2009, în realitate, 26 august 2009, prima hotărâre fiind rectificată, preţul s-a propus a fi de 27 euro/mp.
Instanţa a fost iniţial sesizată cu cererea comună formulată de M.V., S.N., P.A., V.V. pe parcursul judecăţii fiind conexate dosarele în care şi alţi reclamanţi au contestat aceleaşi hotărâri.
Împotriva sentinţei, la data de 11 ianuarie 2012, a formulat apel contestatorul, ulterior apelului formulat de alţi contestatori.
Prin decizia civilă nr. 34 din 29 mai 2012, Curtea, a admis apelurile formulate de contestatorul S.I. şi intimatul Municipiul Râmnicu-Vâlcea prin Primar şi Consiliul Local, a constatat nulitatea sentinţei, în ceea ce-i priveşte pe apelanţi şi a reţinut cauza pentru judecata în fond, fixând termen la 11 septembrie 2012.
Pentru a lua această hotărâre, s-a reţinut în fapt că în minuta, care se întocmeşte imediat cu prilejul deliberării, lipseşte semnătura judecătorului.
Această lipsă este sancţionată de lege cu nulitatea, lipsa nemaiputând fi, ca în cazul exemplarelor originale ale hotărârii, acoperită prin semnarea ulterioară, faţă de dispoziţiile art. 258 alin. (1) C. proc. civ.
Nesemnarea minutei împiedică realizarea controlului judiciar în sensul verificării respectării dispoziţiilor imperative referitoare la pronunţarea hotărârii de către judecătorul cauzei, situaţia fiind una din cele prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în care, cuprinsă în mod expres în lege, nulitatea, vătămarea se presupune până la proba contrarie.
Cum actualele dispoziţii ale art. 297 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., nu mai permit desfiinţarea hotărârii şi trimiterea ei spre rejudecare primei instanţe de fond, soluţia acesteia fiind dată asupra fondului pretenţiilor, pricina a fost reţinută pentru soluţionare asupra fondului contestaţiei.
Asupra contestaţiei formulate de către proprietarul expropriat S.I., cu prioritate, faţă de pronunţarea instanţei a cărei hotărâre a fost constatată nulă, potrivit celor de mai sus, Curtea a observat că, pe de o parte, în privinţa acestui proprietar, instituţia beneficiară a exproprierii a întocmit şi emis hotărârea nr. 34 din 3 martie 2010, pe care contestatorul, cu cererea de precizare a acţiunii iniţial formulată în Dosarul nr. 200/90/2010, a înţeles să o atace, alăturat de toate celelalte decizii şi hotărâri adoptate în procesul de expropriere, atât generic pentru întreaga stradă, cât şi în mod direct pentru proprietatea acestuia.
Prin această hotărâre, după negocierile purtate cu alţi proprietari de pe aceeaşi stradă, consiliul local a stabilit un preţ unitar de 50 de euro/mp al fiecărei proprietăţi, fără a distinge între acestea.
Experţilor numiţi în cauză li s-a fixat, potrivit celor de mai sus, sarcina de a stabili, în concret, valoarea proprietăţii contestatorului S.I., ţinându-se cont de caracteristicile individuale ale acesteia, aşa cum rezultă ele din menţiunile cărţii funciare, categoria de folosinţă (întrucât unele dintre proprietăţile căzute sub măsură aveau proprietatea de teren cultivabil, arabil, altele teren curţi-construcţii, cu consecinţe asupra valorii acestora), avându-se, totodată, în vedere utilităţile care, eventual, ar fi provocat o creştere sau scădere, prin lipsa lor, pentru proprietate şi, respectiv, ar fi adăugat o asemenea valoare a investiţiei, în măsura în care, prin contestaţie, s-a învederat faptul că proprietăţile ar fi fost în mod evident depreciate de lipsa drumului asfaltat, lipsa canalizării, a reţelelor electrice şi altele asemenea, lipsuri ce urmează a fi remediate prin investiţia în vederea căreia s-a luat măsura.
Întrucât, într-un prim pas, în contra dispoziţiilor instanţei, stabilirea valorii proprietăţilor s-a făcut pornindu-se de la anunţuri de mică publicitate care, însă, nu dau garanţia unui preţ real de circulaţie, câtă vreme nu au fost acceptate în acel cuantum de către cumpărători, instanţa a dispus refacerea expertizei şi a pus în vedere întocmirea lucrării în funcţie de acte de vânzare-cumpărare prezentate de părţi în dosar, referitoare la proprietăţi situate în aceeaşi zonă sau în zone apropiate, sau cu aceleaşi caracteristici, iar în măsura în care nu s-ar fi putut identifica asemenea contracte, în funcţie de preţurile minimal acceptate, potrivit legii, de birourile notariale pentru zona în litigiu.
În aceste condiţii, instanţa a considerat că preţul acceptabil se poate stabili ca o medie aritmetică a celor 3 valori, medie care s-a calculat a fi cea de 68 euro pe unitate.
Valoarea astfel stabilită este cu mult mai mare decât cea minim permisă de către birouri notariale pentru momentul de referinţă, care este de 20 euro/mp, respectiv 90 RON/mp.
Astfel, Curtea de Apel Piteşti a admis contestația formulată de contestatorul S.I., prin Primar şi prin Consiliul Local al Municipiului Râmnicu-Vâlcea, a modificat în parte hotărârea din 3 martie 2010, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor contestatoarei la 68 euro mp, în echivalent, în RON, la data plăţii, reprezentând un total de 8908 euro, din care s-a plătit suma de 27.087,53 RON.
Împotriva deciziei civile nr. 12 din 22 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul S.I., susţinându-se următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
Se susţine că, pentru a ajunge la valoarea de 68 euro/mp, instanţa de judecată a făcut o medie aritmetică a celor trei valori stabilite de către experţi, în funcţie de criteriile fixate, ținând cont de contracte autentificate prezentate de către expropriator, valorile fiind de 57,85 euro/mp, 71,38 euro/mp şi 75,57 euro/mp, stabilite pentru momentul întocmirii raportului de expertiză.
Se consideră că valoarea stabilită de către instanţă nu este corectă, ținând cont că în speţă, terenul se află amplasat mai aproape de centrul oraşului faţă de alte terenuri expertizate în aceeaşi zi şi care se află în puncte mai îndepărtate faţă de oraş şi cu toate acestea au fost evaluate la un preţ mai mare pe mp.
De asemenea, se apreciază că valoarea terenului rămas în proprietate, după expropriere, s-a diminuat considerabil, motiv pentru care, stabilirea despăgubirilor ce i se cuveneau, la preţul de 76 euro/mp ar fi fost corectă.
Se consideră că la stabilirea cuantumului despăgubirii, instanţa ar fi trebuit să ţină seama de amplasamentul terenului în litigiu (aflat mai aproape de centrul municipiului), de împrejurarea că prin exproprierea unei părţi din terenul respectiv, scade considerabil valoarea terenului rămas în proprietate, ca şi a posibilităţii de a-l mai valorifica ulterior.
Decizia atacată este nelegală şi sub aspectul neacordării, în totalitate, a cheltuielilor de judecată, ocazionate cu acest litigiu.
În acest sens, se arată că, la instanţa de fond, onorariul de expert a fost achitat de toţi (cei pentru care s-a dispus efectuarea expertizei), în suma de 3.000 RON şi plătit într-o sumă globală.
Curtea de Apel însă, a dispus obligarea intimatului la plata sumei de 1.041,65 RON, cheltuieli de judecată, sumă ce se compune din onorariul de expert achitat pentru efectuarea expertizei dispusă de curte fără a se avea în vedere şi expertiza dispusă la instanţa de fond unde, toţi contestatarii, au achitat în mod egal suma de 3.000 RON.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Se invocă de către recurentul-reclamant S.I. eronata stabilire de către instanţă a valorii calculate de experţi, critică ce s-ar circumscrie motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente şi anume art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Conform acestor dispoziţii, despăgubirea ce se impune a fi acordată se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauza proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane.
Sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele”, în unitatea administrativ teritorială are în vedere preţul de piaţă tranzacţionat prin diverse contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la terenuri similare.
În cauză, s-au respectat aceste dispoziţii legale, nefiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nici criticile formulate de recurentul-reclamant sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate.
Dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. au fost interpretate în mod just de instanţa de apel care a obligat în mod legal pe intimat, la plata către contestator a sumei de 1.041,65 RON cheltuieli de judecată, după respingerea cererilor de suplimentare formulate de experţii K.S.I., M.M. şi C.C.M.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că din totalul de 20 ore, Curtea a constatat ca nejustificate 7 ore.
Celor justificate li s-a aplicat un preţ orar la care au fost adăugate reţinerile prevăzute de O.G. nr. 2/2000 pentru Ministerul Justiţiei, impozitul şi contribuţia de asigurări de sănătate, alte cheltuieli pentru documentare, convocări, deplasări, redactări şi transmiteri de documente, precum şi deplasare cu autoturismul în afara municipiului, ajungându-se la dublarea sumei apreciată de către expert a fi necesară pentru executarea lucrării.
S-a susţinut că, pe de o parte, preţul pentru onorariul minim tarifar orar este cel din care se percep taxele, impozitele şi contribuţiile la asigurări, aşa încât modalitatea de calcul este greşită.
Faţă de această situaţie, Curtea a constatat că dublarea onorariului iniţial cerut de către expertul K.S.I. este nejustificată, motiv pentru care cererea nu a fost admisă, ca de altfel nici celelalte cereri formulate.
Instanţa constată că nu sunt astfel incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva deciziei civile nr. 12 din 22 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4381/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4384/2013. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
