ICCJ. Decizia nr. 4441/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4441/2013
Dosar nr. 43055/299/2012
Şedinţa publică de la 11 decembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa Năsăud, secţia civilă, contestatorul P.V.C., a formulat în contradictoriu cu intimata SC R.S.L.L. I.F.N. SA contestaţie împotriva executării silite ce face obiectul Dosarului de executare nr. 134/2011 al B.E.J. Asociaţii "D. şi D." solicitând anularea actelor de executare efectuate în dosarul sus menţionat precum şi suspendarea executării însăşi.
Prin sentinţa civilă nr. 8196 din data de 28 august 2012, Judecătoria Bistriţa Năsăud a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de intimata SC R.S.L.L. I.F.N. SA şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinând că în speţă se aplică prevederile art. 373 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., conform cărora contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare şi anume la instanţa în a cărei rază teritorială se efectuează executarea. Or, în cauză, executarea se realizează prin poprire la sediul terţului poprit SC B.R.D. G.S.G.,SA situat pe raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 13252 din data de 10 iunie 2013 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate de contestatorul P.V.C. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa reţinând, în esenţă, că în speţă executarea silită s-a desfăşurat prin modalitatea poprire, contestatorului fiindu-i indisponibilizate sumele aflate în conturile deschise la SC B.R.D. G.S.G. SA-Sucursala Bistriţa-Năsăud.
În raport de dispoziţiile art. 20 - 22 C. proc. civ., constatând declanşat conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului şi pronunţării regulatorului de competenţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Bistriţa, pentru următoarele considerente:
Reglementarea de bază privind competenţa instanţelor de a soluţiona contestaţiile la executare, atât în ceea ce priveşte competenţa materială, cât şi în cea ce priveşte competenţa teritorială, este cuprinsă în art. 400 C. proc. civ. conform căruia contestaţia se introduce la instanţa de executare.
În conformitate cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel.
Atunci când executarea silită se realizează prin poprire, instanţa de executare este instanţa în circumscripţia căreia se află sediul terţului poprit, iar conform dispoziţiilor art. 454 alin. (2)3 C. proc. civ. "în cazul în care adresa de înfiinţare a popririi se adresează unei unităţi operaţionale a unei bănci, poprirea va fi înfiinţată asupra conturilor pe care debitoarea urmărită le are deschise la acea unitate."
În speţă, s-a înfiinţat poprire asupra conturilor deţinute de contestator la terţul poprit SC B.R.D. G.S.G. SA - Sucursala Bistriţa-Năsăud.
Prin urmare, în mod corect Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că în cazul particular al unei bănci terţ poprit, pentru determinarea instanţei de executare interesează locul unde sunt depozitaţi banii debitorului, mai exact locul unde sunt deschise conturile acestuia, în speţă SC B.R.D. G.S.G. SA-Sucursala Bistriţa Năsăud fapt ce atrage competenţa Judecătoriei Bistriţa Năsăud.
Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Bistriţa Năsăud.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa Năsăud. Irevocabilă.
Pronunţaţă în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 4440/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4442/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|