ICCJ. Decizia nr. 4620/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Decizii civile ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4620/2013

Dosar nr. 4211/95/2008**

Şedinţa publică din 21 octombrie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia civilă, la data de 6 februarie 2008, sub nr. 4211/95/2008, reclamanţii C.M., N.J.E., T.V.L.E., B.I.L., N.L.M., P.T.D., N.Z.V.J. şi S.N.G.D. au formulat contestaţie împotriva Deciziei din 28 decembrie 2007 emisă de P. SCM Târgu Jiu, prin care le-au fost respinse notificările nr. 1051/E/2001 şi 1052/E/2001 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul de 946 mp şi construcţiile ce s-au aflat pe acesta (cinematograf şi cofetărie), imobil situat în Târgu Jiu, str. U. şi care a fost preluat de la autorul lor, G.C.

Totodată, prin cererea introductivă reclamanţii au chemat în judecată şi pe pârâţii SC A. SCM Târgu Jiu, Primăria Municipiului Târgu Jiu şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Finanţelor Publice Gorj, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor să le restituie în natură terenul ce se află în posesia şi folosinţa SC P. SCM Târgu Jiu şi SC A. SCM Târgu Jiu şi să le acorde despăgubiri băneşti pentru construcţiile "Teatru - Cinema G.C. şi Cofetăria" care au fost situate pe terenul ce a aparţinut acestuia şi care au fost demolate de stat după preluare.

Prin Sentinţa civilă nr. 285 din 4 noiembrie 2009, Tribunalul Gorj, secţia civilă, a admis acţiunea şi în consecinţă:

A anulat Decizia din 28 decembrie 2007 emisă de P. SCM Târgu Jiu.

A constatat că din suprafaţa de 946 mp se poate restitui în natură suprafaţa de 207 mp, astfel: 11 mp deţinută de P. SCM Târgu Jiu; 67 mp deţinută de pârâta SC A. SCM şi suprafaţa de 129 mp deţinută de Primăria Târgu Jiu.

A obligat pe pârâte să restituie în natură suprafeţele menţionate.

A constatat că suprafeţele care se restituie în natură sunt descrise în Anexa 7 a raportului de expertiză întocmit de experţii M.A., T.I. şi G.M., prin schiţa de amplasament la scara 1/500.

A constatat că reclamanţii au dreptul la despăgubiri pentru suprafaţa de 739 mp care nu se poate restitui în natură.

A constatat că reclamanţii au dreptul la despăgubiri pentru clădirea ce a avut ca destinaţie "Teatru - Cinematograf şi Cofetărie" cu o suprafaţă construită de 530 mp.

A sesizat Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor.

A respins excepţiile invocate "că nu s-a răspuns la notificări."

A obligat pe pârâte la 5.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a soluţionat mai întâi excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâtele SC A. SCM Târgu Jiu şi Primăria Municipiului Târgu Jiu, în sensul respingerii ei, reţinând că, prin Decizia civilă nr. 583 din 5 iulie 2006, cererea pârâtei SC A. Târgu Jiu de aderare la apelul formulat de SC P. Târgu Jiu a fost respinsă şi, de asemenea, prin Decizia nr. 3630 din 4 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins şi recursul îndreptat împotriva Deciziei civile nr. 583 din 5 iulie 2006; nici după pronunţarea acestor hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile, cele două pârâte SC A. SA şi Primăria Municipiului Târgu Jiu nu au soluţionat notificările reclamanţilor.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut că atât SCM P., cât şi SCM A. au făcut parte din A.T.C.O.M. Gorj, succesoarea Cooperaţiei Meşteşugăreşti, pentru care s-au expropriat terenurile în baza Decretului din 18 .august 1970, când s-a construit Complexul Meşteşugăresc P.L.

Faţă de ansamblul probatoriului administrat în cauză, s-a apreciat că reclamanţii au făcut dovada, în baza art. 22 din Legea nr. 10/2001, a întinderii dreptului de proprietate, cât şi a faptului că bunul solicitat s-a aflat în proprietatea autorului lor (946 mp teren şi 530 mp suprafaţa construită a clădirilor ce se aflau pe el), după cum s-a probat şi calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor, în calitate de succesori ai autorului lor.

Referitor la restituirea în natură, din raportul de expertiză, din cercetarea la faţa locului, ca şi din comunicările făcute de Direcţia Regională Vest, Distribuţie SC A.P. Gorj SA, însoţite de documentaţia relevantă, s-a reţinut că se poate restitui în natură suprafaţa de 207 mp care nu este afectată de căi publice de acces, fiind situată în afara străzii şi a trotuarului aferent.

Astfel, s-a constatat că pârâtele au acces la construcţiile ce le aparţin situate pe terenul proprietatea lor şi, în acelaşi timp, restituirea acestei suprafeţe de teren prezintă utilitate pentru reclamanţi, întrucât formează un corp comun, constatându-se că P. SCM Târgu Jiu deţine în prezent 1.299 mp, din care face parte şi suprafaţa de 11 mp ce urmează să se restituie în natură reclamanţilor, iar SC A. SCM Târgu Jiu deţine 492,85 mp, din care va restitui în natură suprafaţa de 67 mp, la aceste suprafeţe urmând a se însuma şi cea de 129 mp deţinută de Primărie, compunând suprafaţa de 207 mp ce urmează să se restituie în natură.

S-a constatat că pentru diferenţa dintre suprafaţa de 946 mp şi cea restituită în natură, reclamanţii au dreptul la despăgubiri, în raport de dispoziţiile art. 26 din lege.

Pentru clădirea care a fost demolată în anul 1970, având o suprafaţă construită de 530 mp, urmează să se acorde despăgubiri potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, a căror întindere va fi stabilită de către Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii şi pârâţii SC A. SCM Târgu Jiu, SC P. SCM Târgu Jiu şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj.

Prin Decizia civilă nr. 84 din 17 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâta SC A. SCM Târgu Jiu; a admis apelurile declarate de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj şi SC P. SCM Târgu Jiu, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii faţă de pârâtul Statul Român pentru lipsa calităţii procesuale pasive, cu obligarea pârâtelor în solidar la 500 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamanţilor; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

În motivarea deciziei pronunţate, cu referire la criticile reclamanţilor şi ale pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu, instanţa de apel a apreciat că în mod legal şi temeinic prima instanţă a verificat, prin probele administrate în cauză, în mod prioritar, posibilitatea restituirii în natură a terenului ce a aparţinut autorului reclamanţilor, având în vedere principiul prevalenţei restituirii în natură, astfel cum este prevăzut de art. 1 alin. (1), art. 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001.

Ţinându-se seama de actele aflate la dosarul cauzei, s-a constatat că în mod judicios prima instanţă a reţinut că întinderea suprafeţei de teren ce a aparţinut autorului apelanţilor-reclamanţi, trecută în proprietatea Statului Român, prin naţionalizare în 1948, situată în Târgu Jiu, str. U., este de 946 mp, apreciindu-se ca relevantă în acest sens H.C.M. nr. 1090/1970.

Totodată, la art. 2 al acestei hotărâri s-a menţionat că, referitor la construcţiile în suprafaţă de 530,10 mp, situate pe terenul prevăzut la art. 1, acestea se transmit cu plată din proprietatea statului în proprietatea C.M.J., urmând ca evaluarea să se facă potrivit Instrucţiunilor nr. 2111/1956.

La art. 50 din Decretul Consiliului de Stat nr. 392/1970, s-a prevăzut că în scopul construirii de către C.M. a unui complex de deservire a populaţiei se expropriază şi se trec în proprietatea statului 1.791,80 mp, precum şi construcţiile situate în Municipiul Târgu Jiu, în suprafaţă de 309 mp, identificate potrivit planului de situaţie nr. 99, precum şi tabelul anexă nr. 31, în care sunt prevăzuţi proprietarii acestui teren.

Or, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, din acest tabel centralizator a rezultat că întreaga suprafaţă de teren era de 2.737,80 mp, din care pentru construirea complexului s-a trecut în proprietatea statului suprafaţa de 1.791 mp, rezultând că terenul ce a aparţinut autorului apelanţilor-reclamanţi a fost de 946 mp, iar nu de 801 mp, cât se menţionează în procesul-verbal din 13 ianuarie 1947.

Expertiza de specialitate întocmită în cauză, precum şi procesul-verbal de cercetare la faţa locului reprezintă probe concludente de natură a conduce la concluzia că suprafaţa de 207 mp, pentru care instanţa de fond a dispus măsura restituirii în natură, este singura ce poate fi retrocedată apelanţilor-reclamanţi în această modalitate, situaţie în care a fost înlăturată ca nefondată critica ce viza acest aspect.

S-a făcut o identificare a acestei suprafeţe pe baza măsurătorilor efectuate la faţa locului şi s-a constatat că terenul de 207 mp nu este afectat de căi publice de acces, fiind situat în afara străzii şi a trotuarului aferent, apelantele-pârâte SC P. SCM Târgu Jiu şi SC A. SCM Târgu Jiu având acces la construcţiile situate pe terenul proprietatea lor.

Totodată, s-a constatat că pe terenul de 207 mp se află un chioşc mobil care ocupă 25 mp, ridicat fără autorizaţie şi că iniţial acesta a fost destinat vânzării de flori pe terenul aparţinând celor două apelante-pârâte.

Din Anexa nr. 7 a raportului de expertiză, curtea de apel a reţinut că suprafaţa de teren de 207 mp formează un corp comun, prezentând utilitate pentru apelanţii-reclamanţi, astfel că s-a înlăturat şi această critică a reclamanţilor.

Constatând dreptul apelanţilor-reclamanţi la despăgubiri pentru diferenţa de teren în suprafaţă de 739 mp ce nu poate fi restituită în natură şi pentru clădirea ce a avut ca destinaţie teatru şi cinematograf, cu o suprafaţă construită de 530 mp, aplicând dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, s-a apreciat că în mod corect instanţa de fond a dispus sesizarea Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor, fiind lipsită de temei legal solicitarea apelanţilor-reclamanţi în sensul de a fi despăgubiţi la preţul pieţii, potrivit dispoziţiilor legii speciale.

Cât priveşte cererea apelanţilor-reclamanţi de acordare de teren în compensare, precum şi solicitarea acestora de a primi despăgubiri pe ultimii 4 ani pentru lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 946 mp, estimată la o valoare de 94.600 euro, la care să fie adăugate şi cheltuielile de judecată efectuate de aceştia, instanţa de apel a constatat că acestea reprezintă cereri noi, formulate direct în apel, ceea ce este inadmisibil faţă de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi s-a dispus în mod corect de instanţa de fond, aşa încât şi această critică a reclamanţilor s-a apreciat a fi nelegală.

Susţinerea apelantei-pârâte SC A. SCM referitoare la faptul că instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra excepţiei invocate de aceasta, a fost înlăturată ca neîntemeiată, întrucât prin dispozitivul sentinţei prima instanţă a respins excepţiile invocate, în sensul că nu s-ar fi răspuns la notificări.

Această soluţie a instanţei de fond s-a apreciat a fi legală, curtea de apel constatând, la rândul său, că acţiunea reclamanţilor nu este prematur introdusă, întrucât Sentinţa civilă nr. 586 din 7 noiembrie 2005 a Tribunalului Gorj nu i-ar fi opozabilă.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 583 din 5 iulie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC P. Târgu Jiu, precum şi cererea de aderare la apelul acesteia, formulată de pârâta SC A. SCM Târgu Jiu împotriva Sentinţei civile nr. 586 din 7 noiembrie 2005 a Tribunalului Gorj, prin care acţiunea reclamanţilor din prezenta cauză a fost admisă, iar intimatele-pârâte au fost obligate să emită decizii prin care să răspundă la notificările reclamanţilor.

Prin hotărârea pronunţată, Curtea de Apel Craiova a reţinut că sunt lipsite de temei, în contextul speţei, susţinerile apelantelor privind lipsa calităţii procesuale pasive a acestora, soluţie menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 3630 din 4 mai 2007.

Or, nici după pronunţarea acestor hotărâri judecătoreşti, deşi au fost notificate de reclamanţi, pârâtele SC A. SCM şi Primăria Municipiului Târgu Jiu nu au răspuns la notificările ce le fuseseră adresate.

Cu privire la terenurile în suprafaţă de 11 mp deţinută de SC P. SCM Târgu Jiu, de 67 mp deţinută de SC A. SCM, precum şi de 129 mp deţinută de Primăria Târgu Jiu, instanţa de apel a constatat că au fost corect individualizate, fiind lipsite de suport real susţinerile apelantei-pârâte SC A. SCM, în sensul că terenul pe care a fost obligată să-l restituie în natură ar fi afectat de servituţi.

Referitor la apelul declarat de SC P. SCM Târgu Jiu, s-a constatat a fi nefondat, pentru următoarele considerente:

S-au apreciat ca nefondate criticile cu privire la întinderea dreptului de proprietate ce a aparţinut autorului reclamanţilor, în sensul că apelanţii-reclamanţi nu şi-ar fi dovedit dreptul de proprietate decât pentru suprafaţa de 801 mp, iar nu pentru 946 mp.

Instanţa de apel a constatat însă întemeiată critica apelantei-pârâte în privinţa cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în solidar cu celelalte pârâte, în raport de care acţiunea reclamanţilor a fost admisă.

Din actele aflate în dosarul instanţei de fond, a rezultat că reclamanţii au dovedit efectuarea cheltuielilor de judecată numai în privinţa sumei de 500 RON, reprezentând contravaloarea onorariului de expert, diferenţa până la 1.500 RON fiind suportată de apelantele-pârâte SC A. SCM şi SC P. SCM Târgu Jiu.

Ca atare, în mod greşit, prin sentinţa supusă apelului s-a dispus obligarea apelantelor-pârâte la plata sumei de 5.000 RON cu acest titlu, când, în realitate, reclamanţilor li se cuvine cu titlu de cheltuieli de judecată numai suma de 500 RON.

Apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Târgu Jiu, s-a constatat a fi fondat.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, poate fi chemat în judecată în situaţia în care persoana îndreptăţită nu a identificat unitatea deţinătoare.

În speţă, această situaţie nu se constată, unităţile deţinătoare fiind identificate de reclamanţi şi figurând ca părţi în proces, situaţie în care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui apelant-pârât a fost găsită întemeiată, iar acţiunea reclamanţilor faţă de acesta a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanţi şi pârâtele SC A. SCM Târgu Jiu şi Primăria Municipiului Târgu Jiu.

Prin Decizia nr. 449 din 21 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă, sens în care a reţinut următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată a reunit contestaţia formulată de reclamanţii cauzei împotriva Dispoziţiei din 28 decembrie 2007 emisă de SCM P. Târgu Jiu şi acţiunea directă formulată de aceiaşi reclamanţi împotriva pârâţilor SC SCM A. Târgu Jiu şi Primăria Municipiului Târgu Jiu, dar şi împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Acţiunea împotriva celui din urmă pârât a fost respinsă pe calea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, prin schimbarea soluţiei primei instanţe în cadrul deciziei instanţei de apel supusă prezentului recurs, excepţie ce nu a fost criticată prin motivele cu care Înalta Curte este învestită, astfel că, sub acest aspect, soluţia a intrat în puterea lucrului judecat.

Cererea de chemare în judecată a pârâtelor SC A. SCM Târgu Jiu şi a Primăriei Municipiului Târgu Jiu a fost determinată de refuzul nejustificat al acestora de a emite decizie sau dispoziţie motivată de soluţionarea notificărilor, având în vedere cele dezlegate cu titlu obligatoriu pentru instanţe de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunţată în recurs în interesul legii.

Deşi toate cele trei pârâte ale cauzei, P. SCM Târgu Jiu, SC A. SCM Târgu Jiu şi Primăria Municipiului Târgu Jiu, au fost obligate prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, în calitate de unităţi deţinătoare, să emită dispoziţii sau decizii motivate de soluţionare a notificărilor formulate de reclamanţi, numai intimata-pârâtă SC P. SCM Târgu Jiu s-a conformat şi a emis Dispoziţia din 28 decembrie 2007, contestată în cauză, prin care notificările reclamanţilor au fost respinse.

Prin notificările formulate, recurenţii-reclamanţi au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul ce a aparţinut autorului lor, G.C., compus din teren şi construcţii "Teatru - Cinematograf şi Cofetărie" cu o suprafaţă construită de 530 mp, construcţiile fiind în prezent demolate.

Aşa cum instanţele de fond au reţinut, fiecare dintre cele trei pârâte ale cauzei deţin porţiuni din terenul ce a fost preluat de la autorul intimaţilor-reclamanţi, astfel că raportul juridic privind măsurile reparatorii prevăzute de legea specială în mod legal a fost analizat distinct, în contradictoriu cu fiecare dintre ele.

Faţă de cele deja redate, sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă SC A. SCM Târgu Jiu prin motivele de recurs cu privire la excepţia prematurităţii, având în vedere că această recurentă a figurat în calitate de pârâtă în cadrul procesual al dosarului în care s-a pronunţat hotărârea în obligaţie de a face, respectiv Sentinţa civilă nr. 586 din 7 noiembrie 2005 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 583 din 5 iulie 2006 a Curţii de Apel Craiova şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3630 din 4 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de control judiciar confirmând calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă SC A. SCM Târgu Jiu a formulat această excepţie încă de la prima instanţă, care a respins-o prin dispozitivul sentinţei, a criticat soluţionarea acesteia prin motivele de apel formulate şi o reia prin motivele de recurs, fără a critica în realitate cele arătate de instanţa de apel pentru confirmarea soluţiei primei instanţe cu privire la această chestiune, care în mod legal a făcut referire, de asemenea, la cadrul procesual al dosarului în care s-a pronunţat sentinţa menţionată.

Sunt însă fondate criticile formulate de recurentele-pârâte SC A. SCM Târgu Jiu şi Primăria Municipiului Târgu Jiu prin care au invocat greşita aplicare a dispoziţiilor legii speciale, respectiv ale art. 24 din Legea nr. 10/2001 (dar şi dispoziţiile din H.G. nr. 250/2005 care le explicitează), pentru dovedirea întinderii dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor asupra terenului pe care s-au aflat construcţiile demolate.

Astfel, deşi reclamanţii cauzei au depus la dosar actul de proprietate originar al autorului lor, anume contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1920, prin care G.C. dobândea dreptul de proprietate asupra terenului şi, de asemenea, procesul-verbal din 3 noiembrie 1948 de naţionalizare a proprietăţii G.C. - teren şi teatru cinematograf, ca şi anexa Legii nr. 119/1948 de naţionalizare a cinematografelor din judeţul Gorj (autorul C. figurând ca naţionalizat cu cinematograf în Târgu Jiu) şi, în plus, s-a depus la dosar şi procesul-verbal de dezbatere a succesiunii aceluiaşi autor al reclamanţilor, proces-verbal din 13 ianuarie 1947 în care figurează întinderea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, anume 801 mp, instanţa de apel a reţinut întinderea dreptului de proprietate (946 mp) prin raportare la documentaţia aferentă Decretului de expropriere nr. 392/1970 şi a H.C.M. nr. 1090/1970, ceea ce Legea nr. 10/2001 nu permite.

Dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt aplicabile însă numai în situaţia în care persoanele îndreptăţite nu mai deţin actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi pentru calitatea de proprietar, normă ce instituie anumite prezumţii legale relative, cu privire la persoana proprietarului deposedat abuziv de imobilul ce intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, ca şi cu privire la întinderea dreptului de proprietate, prin raportare la menţiunile actului de preluare abuzivă sau de punere în executare a actului de preluare.

Or, dacă titularii notificărilor produc în cauză actele doveditoare ale proprietăţii autorului lor, prezumţiile din art. 24 nu îşi găsesc aplicare, astfel cum era cazul în speţă.

Prin Decretul nr. 392/1970 nu a fost expropriat autorul reclamanţilor, ci Î.E.J.C.C. Gorj cu o suprafaţă de 700 mp (ca şi o altă persoană fizică, numitul P.N., cu o suprafaţă de 1.091 mp), ceea ce corespunde situaţiei juridice reale a trenului în litigiu corespunzătoare momentului exproprierii, de vreme ce acesta se afla deja în proprietatea statului ca efect al naţionalizării, iar nu în proprietatea autorului reclamanţilor (sau a unora dintre reclamanţi).

Ca atare, acest Decret de expropriere, ca şi H.C.M. nr. 1090/1970 (şi, implicit, documentaţia aferentă acesteia) nu sunt documente care să ateste vreo informaţie utilă cauzei pentru reţinerea privind întinderea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, dispoziţiile art. 24 nefiind incidente, pentru motivele arătate: deposedarea reclamanţilor a avut loc prin naţionalizare şi nu prin expropriere, iar în decretul de expropriere nu apar nici reclamanţii, nici autorul lor decedat în 1945, astfel cum a reieşit din procesul-verbal de dezbatere succesorală din 1947, anterior menţionat.

Recurenţii-reclamanţi, astfel cum ambele recurente-pârâte au susţinut, au depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare al autorului lor, înscris care, deşi nu indică suprafaţa exactă a terenului dobândit de G.C., prevede că terenul cumpărat de acesta are o lăţime de 12 m pe str. U., iar nu de 14 sau 15 m, aşa cum au reţinut experţii ce au întocmit lucrarea la prima instanţă.

Aşa fiind, instanţa de apel trebuia să se raporteze la contractul de vânzare-cumpărare coroborat cu procesul-verbal din 13 ianuarie 1947, ca şi cu procesul-verbal din 3 noiembrie 1948 de naţionalizare a cinematografului, pentru a stabili corect premisele soluţionării raportului de restituire, persoanele îndreptăţite nefiind în măsură să obţină mai mult decât autorul lor a deţinut în proprietate şi care a făcut obiectul preluării abuzive de către stat.

Ca atare, întinderea dreptului de proprietate este susceptibilă de dovedire în condiţiile art. 23.1 lit. a) - h) şi art. 23.2 - art. 23.4 din H.G. nr. 250/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Faţă de această concluzie, rezultă că situaţia de fapt este incomplet lămurită în cauză, fiind necesară stabilirea vechiului amplasament al terenului în suprafaţă de 801 mp, iar nu de 946 mp, cum greşit s-a analizat în cauză ca urmare a raportării la documentaţia H.C.M. nr. 1090/1970, ceea ce va reconfigura şi suprafeţele aflate în deţinerea fiecăreia dintre pârâtele cauzei, verificare ce se va realiza prin efectuarea unei noi expertize topo în rejudecare.

Obiectivele noii expertize [ce va fi efectuată de un număr de trei experţi, pentru păstrarea simetriei şi corespondenţei formelor cu expertiza efectuată la prima instanţă, în vederea administrării în apel a unei probe egale ca forţă doveditoare, în condiţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ.] vor fi astfel stabilite în sensul verificării regulilor de drept material aplicabile situaţiei de fapt reţinute în speţă, corectă sub acest aspect, anume: preluarea unui teren pe care se aflau anumite construcţii, ulterior demolate şi urmată de edificarea altora, ceea ce se circumscrie prevederilor art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, temeiul juridic al raportului soluţionat pe fond reţinut de instanţe fiind doar unul procedural (art. 26), iar nu de drept substanţial.

Astfel, se va cerceta dacă există teren liber ce poate fi retrocedat în natură, în virtutea prevalenţei restituirii în natură, principiu corect reţinut de instanţa de apel prin referire la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, dacă terenul nu poate fi restituit în natură, se va verifica şi posibilitatea acordării unor bunuri în compensare, măsură reparatorie alternativă cu despăgubirile în condiţiile legii speciale (Titlul VII din Legea nr. 247/2005), această cerere neputând fi considerată o cerere nouă formulată de reclamanţi direct în apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., de vreme ce, în contextul Legii nr. 10/2001, odată constatată imposibilitatea restituirii în natură (totală sau parţială), instanţa poate alege oricare dintre măsurile reparatorii în echivalent dintre cele enumerate de art. 1 alin. (2) din lege; din această perspectivă, este fondată critica recurenţilor-reclamanţi cu acest obiect, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanţa de apel a respins însă corect celelalte pretenţii formulate de reclamanţi în apel - obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură, ca şi solicitarea de obligare a acestora la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru acelaşi teren, inadmisibilitate ce decurge din art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit celor reţinute de curtea de apel.

În ce priveşte construcţia demolată, instanţa de rejudecare va observa dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Restul criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi vor fi analizate în rejudecare, întrucât se referă, în principal, la întinderea suprafeţelor de teren deţinute de fiecare dintre pârâtele cauzei, ca şi la titlul acestora, ceea ce, la acest moment, nu este stabilit, faţă de întinderea reală a dreptului de proprietate ce poate fi pretins în cauză (801 mp, iar nu 946 mp).

În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a pronunţat Decizia nr. 57 din 3 iulie 2012, dispunând următoarele:

A respins apelul declarat de pârâta SC A. SCM Târgu Jiu.

A admis apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâţii SC P. SCM Târgu Jiu şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu consecinţa schimbării sentinţei apelate după cum urmează:

- a respins acţiunea formulată de reclamanţi faţă de pârâtul Statul Român;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi;

- a anulat decizia de respingere a notificărilor;

- a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 330 mp, conform schiţei la raportul de expertiză întocmit de experţii C.I. şi V.G.;

- a constatat că reclamanţii au dreptul la despăgubiri pentru suprafaţa de 471 mp teren şi pentru clădirea ce a avut destinaţia "teatru şi cinematograf", cu o suprafaţă construită de 530 mp;

- a obligat pe pârâte în solidar la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Referitor la apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Potrivit Deciziei nr. 449 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acţiunea formulată de reclamanţi împotriva acestui pârât a fost respinsă pe calea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, excepţie care nu a fost criticată prin motivele de recurs, astfel că sub acest aspect soluţia a intrat în puterea de lucru judecat.

În consecinţă, în rejudecare urmează a fi admis apelul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, reţinându-se că, în speţă, unităţile deţinătoare sunt identificate de reclamanţi şi figurează ca părţi în proces, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui apelant este întemeiată, acţiunea reclamanţilor faţă de acesta urmând a fi respinsă.

În ceea ce priveşte apelurile pârâtei SC P. SCM Târgu Jiu şi reclamanţilor, acestea au fost admise pentru următoarele considerente:

Criticile aduse sentinţei atacate de apelanta-pârâtă vizează cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată de către prima instanţă şi suprafaţa de teren pentru care reclamanţii fac dovada dreptului de proprietate şi care poate fi revendicată: de 801 mp în loc de 946 mp.

Examinând actele aflate în dosarul instanţei de fond, se constată că reclamanţii au dovedit efectuarea cheltuielilor de judecată numai în privinţa sumei de 500 RON reprezentând contravaloare onorariu expert, astfel că este justificat ca pârâtele să fie obligate doar la plata acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 5.000 RON.

În ceea ce priveşte a doua critică din apel, sunt incidente dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Cum prin Decizia nr. 449/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a rezolvat problema de drept referitoare la întinderea dreptului de proprietate al reclamanţilor, care a fost stabilit a fi 801 mp, critica din apelul pârâtei SC P. SCM este întemeiată.

Dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. îşi găsesc aplicabilitate şi în ceea ce priveşte solicitările din apelul reclamanţilor vizând obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură şi plata contravalorii lipsei de folosinţă, fiind reţinută inadmisibilitatea ce decurge din art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în drept şi problema privind excepţia prematurităţii invocată de apelanta SC A. SCM Târgu Jiu, excepţia fiind neîntemeiată întrucât aceasta a figurat în calitate de pârâtă în cadrul procesual al dosarului în care s-a pronunţat hotărârea în obligaţie de a face, fiindu-i confirmată calitatea procesuală pasivă.

În rejudecare, a fost dispusă efectuarea unei noi expertize topo, pentru identificarea amplasamentului suprafeţei de 801 mp reţinut de instanţa de casare.

A fost efectuată expertiza topo de către experţii C.I. şi V.G., cu opinia separată a expertului C.C.

Instanţa de apel a avut în vedere pentru soluţionarea apelului expertiza efectuată în opinie majoritară, aceasta ţinând cont de actele de proprietate (contractul de vânzare-cumpărare nr. x/1920), procesul-verbal din 3 noiembrie 1948, anexa la Decretul nr. 303/1948.

Potrivit acestui raport de expertiză, în suprafaţa de 801 mp identificată sunt cuprinse: 43 mp teren ocupat prin modernizarea străzii; 70 mp teren ocupat de trotuar; 34 mp teren ocupat de chioşcuri flori; 11 mp teren ocupat de familia B.; 203 mp teren ocupat de SC A. SCM, din care 110 mp liber de construcţii şi 440 mp teren ocupat de SC P. SCM, din care 186 mp liber de construcţii.

Art. 10 din Legea nr. 10/2001 prevede că în "situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

(2) În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".

Legea prevede, deci, ipoteza restituirii în natură a terenului liber sau parţial liber, având scopul de a limita restituirea în natură numai a suprafeţelor de teren care nu sunt ocupate de noi construcţii sau nu sunt afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale.

Potrivit art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, sintagma "amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale" are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, adică suprafeţe supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, respectiv căi de comunicaţii, amenajări de spaţii verzi, pieţe pietonale etc., enumerare ce nu constituie una exhaustivă, ci subsumată unei anume destinaţii, respectiv afectarea imobilului unei amenajări de utilitate publică.

Numai în această ipoteză dispoziţia legală evocată instituie un impediment la restituirea în natură, reglementată cu valoare de principiu de legea specială.

În cauză, suprafeţele de 110 mp deţinută de SC A. SCM şi 186 mp deţinută de SC P. SCM, identificate pe schiţa anexă la completarea la raportul de expertiză întocmit în opinie majoritară, sunt libere de construcţii.

De asemenea, potrivit concluziilor raportului, nu au fost identificate reţele de gaze sau reţele tehnico-edilitare în cadrul suprafeţei de teren aflată în litigiu.

În plus, raportul de expertiză precizează faptul că cele două chioşcuri în suprafaţă de 34 mp sunt construcţii uşoare, demontabile.

În aceste condiţii, pentru suprafaţa de 330 mp, individualizată pe schiţa anexă la raport, sunt îndeplinite condiţiile pentru restituirea în natură, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 10 alin. (1) - (3) din Legea nr. 10/2001.

Pentru suprafeţele ocupate de modernizarea străzii, trotuar şi noi construcţii autorizate, în suprafaţă de 471 mp, măsurile reparatorii se vor stabili în echivalent.

Măsuri reparatorii prin echivalent se vor acorda reclamanţilor şi pentru clădirea demolată, în suprafaţă de 530 mp, având destinaţie de teatru - cinematograf.

Faţă de aceste motive, s-au apreciat ca întemeiate solicitările apelanţilor privind restituirea în natură, în compensare sau despăgubire a suprafeţei solicitate, ţinând seama însă şi de problema de drept soluţionată în recurs.

În consecinţă, urmare a admiterii apelului reclamanţilor, sentinţa atacată a fost schimbată în sensul că s-a admis în parte acţiunea, s-a anulat Decizia din 28 decembrie 2007 de respingere a notificărilor nr. 1052/E/2001 şi 1051/E/2001, s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 330 mp şi s-a constatat dreptul reclamanţilor la despăgubiri, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, pentru suprafaţa de 471 mp teren şi clădirea demolată cu o suprafaţă construită de 530 mp.

Faţă de criticile formulate, având în vedere motivele expuse, apelul pârâtei SC A. SCM a fost respins.

Împotriva acestei din urmă decizii a curţii de apel au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii şi pârâtele SC P. SCM Târgu Jiu şi SC A. SCM Târgu Jiu.

I. Recurenţii-reclamanţi au formulat următoarele critici:

1. Greşit instanţa de apel a consemnat că reclamantele C.M. şi N.L.M. au fost de acord cu expertiza efectuată de experţii C.I. şi V.G.

Reclamantele nu puteau fi de acord cu expertiza efectuată de cei doi experţi, dar nici cu expertiza efectuată de expertul C.C., atâta timp cât au formulat împreună cu ceilalţi reclamanţi obiecţiuni la rapoartele întocmite. În şedinţa publică din data de 3 iulie 2012, părţile au fost întrebate dacă au cunoştinţă despre răspunsul dat de experţii C.I. şi V.G. şi dacă au obiecţiuni referitor la răspunsul formulat de experţi la solicitările instanţei. Răspunsul formulat de cei doi experţi a fost citit de părţi chiar în sala de judecată. Faţă de răspunsul dat de experţi, reclamantele nu au avut obiecţiuni, menţionând însă că nu sunt de acord cu expertiza efectuată, fapt ce nu a mai fost consemnat.

2. Decizia recurată a fost luată în baza unor erori săvârşite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin Decizia nr. 449 pronunţată la 21 ianuarie 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a încălcat dreptul de proprietate al reclamanţilor, instanţa de judecată dispunând, printr-o hotărâre irevocabilă, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Craiova, fără a analiza şi a lua în considerare toate actele depuse de reclamanţi pentru dovedirea proprietăţii, făcând pe parcursul motivării următoarele greşeli:

- când analizează actul de vânzare autentificat la 6 septembrie 1920, menţionează doar că lăţimea terenului este de 12 m, când în realitate actul menţionează clar că lăţimea terenului este de 12 m cu spor. Nu se specifică cât a fost sporul, dar actul indică clar că terenul ce face obiectul acestui contract de vânzare-cumpărare a avut lăţimi mai mari de 12 m.

- nu a făcut referire şi nu a analizat cel de-al doilea act de vânzare încheiat între E.M.M., în calitate de vânzătoare, şi G.C., în calitate de cumpărător, act autentificat la 1920, cumpărarea fiind realizată în scopul alinierii celor două proprietăţi. Actul nu specifică ce suprafaţă de teren a fost cumpărată. Prin alinierea proprietăţilor, lăţimea terenului cumpărat prin actul de vânzare autentificat la 6 septembrie 1920 s-a mărit.

- s-a dispus să se ţină cont de procesul-verbal de impozitare succesorală a averii rămase de pe urma defunctului G.C. încheiat în data de 13 ianuarie 1947, fără a analiza corectitudinea acestui act, aşa cum a procedat instanţa de fond. Instanţa de fond a analizat acest proces-verbal, a comparat datele înscrise în acest proces-verbal cu rezultatele expertizei efectuate şi cu datele menţionate de Decretul nr. 392/1970 şi H.C.M. nr. 1090/1970. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie denumeşte acest proces-verbal ca fiind un "proces-verbal de dezbatere a succesiunii autorului reclamanţilor", făcând încă o greşeală întrucât procesul-verbal nu face referire la dezbaterea succesiunii, denumirea acestuia fiind de fapt proces-verbal de impozitare succesorală asupra averii rămase de pe urma defunctului G.C.

Se putea verifica foarte uşor că procesul-verbal de impozitare nu face referire la suprafeţele construite ale clădirilor menţionate, fiind înscrise probabil doar suprafeţele efectiv folosite, mai exact doar suprafeţele utile ale construcţiilor. La fel se poate vorbi şi despre suprafaţa de teren înscrisă în procesul-verbal de impozitare, aceasta fiind suprafaţa efectiv folosită, mai puţin căile de acces, utilităţi etc.

În procesul-verbal din 13 ianuarie 1947 se menţionează că suprafaţa clădită a clădirii pentru teatru şi cinematograf a fost de 349 mp, fapt ce contrazice permisiunea de construire a acestei construcţii şi menţiunile planului de situaţie nr. 99 anexă din actele de expropriere din 1970.

Conform H.C.M. nr. 1090/1970, suprafaţa construcţiilor expropriate a fost de 530,10 mp.

Din planul de situaţie anexat la decret reiese că: clădirea Cinematografului C. a fost construită în regim de P+1 etaje (parter plus nivelul balconului), având o suprafaţă construită de 412,30 mp (942,40 mp - 530,10 mp = 412,30 mp, 942,40 mp fiind suprafaţa desfăşurată a construcţiilor, iar 530,10 mp fiind suprafaţa construită a construcţiilor).

Din permisiunea din 5 septembrie 1919, reiese că autorul G.C. a solicitat eliberarea unei permisiuni pentru edificarea unui Teatru - Cinema pentru o suprafaţă de construcţie de 419,45 mp. Diferenţa între suprafaţa înscrisă în permisiune şi suprafaţa construită menţionată în decretul de expropriere este de 7,15 mp, diferenţă ce poate proveni din trasarea construcţiei. Prin urmare, suprafaţa construită a Teatrului Cinema C., atât cea din decretul de expropriere, cât şi cea din permisiune este aceeaşi, cu o mică toleranţă ce poate proveni din trasarea construcţiei.

Rezultă că procesul-verbal din 13 ianuarie 1947 nu poate fi analizat ca un act doveditor al întinderii proprietăţii revendicate, întrucât se verifică foarte clar că suprafaţa clădirii teatrului cinematograf nu a fost de 349 mp (aşa cum este înscrisă în procesul-verbal), suprafaţa reală a construcţiei fiind 412,30 mp, aşa cum rezultă din planul de situaţie anexă la decretul de expropriere, suprafaţă confirmată şi de permisiunea de construire din 5 septembrie 1919.

Prin actele depuse, reclamanţii nu au putut face decât dovada suprafeţei construcţiei cinematografului, respectiv 412,30 mp (419,45 mp din permisiune), neputând face dovada întinderii dreptului de proprietate pentru teren, suprafaţa acestuia fiind indicată de H.C.M. nr. 1090/1970.

Faptul că suprafaţa terenului revendicat de reclamanţi poate fi 946 mp şi nu de 801 mp este menţionat şi de experţii C.I. şi V.G. în răspunsul dat de aceştia la obiecţiunile formulate de reclamanţi. Pe un teren în suprafaţa de 801 mp nu se poate încadra construcţia teatrului cinema. Acelaşi răspuns ar fi fost dat şi de expertul C.C. dacă instanţa Curţii de Apel Craiova ar fi admis obiecţiunile formulate de reclamanţi la raportul întocmit de acesta.

Prin urmare, pentru stabilirea corectă a suprafeţei terenului revendicat este incident art. 24 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii neputând să dovedească suprafaţa terenului, singurele acte din care rezultă suprafaţa corectă a terenului fiind Decretul nr. 392/1970 şi H.C.M. nr. 1090/1970.

3. Decizia recurată nu face referire la terenul ocupat de construcţia B.N.M., în suprafaţă de 11 mp, conform raportului de expertiză întocmit de experţii C.I. şi V.G. Ilegalitatea săvârşită de Primăria Municipiului Târgu Jiu este trecută cu vederea de către instanţă, astfel încât suprafaţa de 11 mp ocupată cu construcţia B.N.M. este inclusă în suprafaţa de 471 mp, pentru care instanţa constată că reclamanţii au dreptul la despăgubiri. Nu se menţionează însă cine va acorda despăgubirile.

Primăria Municipiului Târgu Jiu a încălcat prevederile Legii nr. 10/2001, înstrăinând o parte din terenul aflat în litigiu. Prin Dispoziţia din 19 mai 2008 a săvârşit ilegalitatea de a atribui în compensare în natură numitei B.G. terenul în suprafaţă de 139 mp, situat în Târgu Jiu, teren pe care Primăria Municipiului Târgu Jiu l-a denumit proprietatea Municipiului Târgu Jiu. De fapt, acest teren face parte din terenul în suprafaţă de 700 mp, expropriat conform Decretului nr. 392/1970, în vederea construirii complexului de deservire a populaţiei, teren expropriat de la U.J.C.C. Gorj. Deci, terenul a devenit proprietatea C.M.J. şi ar fi trebuit să se regăsească în terenurile deţinute de cele două societăţi ce s-au divizat din cooperativa meşteşugărească, respectiv P. SCM Târgu Jiu şi SC A. SCM Târgu Jiu.

Prin ilegalitatea săvârşită, Primăria Municipiului Târgu Jiu a făcut ca terenul ce poate fi restituit în natură reclamanţilor să nu poată fi folosit în întregime de către aceştia, pentru porţiunea de teren cuprinsă între clădirile proprietatea P. SCM Târgu Jiu şi SC A. SCM Târgu Jiu, reclamanţii neputând să obţină niciodată o autorizaţie pentru o posibilă investiţie. De aceea au formulat apel la Sentinţa civilă nr. 285 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj şi recurs la Decizia nr. 84 din 17 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 4211/95/2008, pentru a se constata ilegalitatea săvârşită, respectiv încălcarea interdicţiei de înstrăinare prevăzută la art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi obligarea Primăriei Municipiului Târgu Jiu la acordarea de despăgubiri băneşti pentru terenul liber, dar fără posibilitate de folosire.

4. În mod greşit instanţa de judecată a apreciat că pretenţiile reclamanţilor referitoare la despăgubirile pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură şi pentru lipsa de folosinţă a terenului datorită tergiversării excesive a cazului reprezintă o cerere nouă formulată în apel, reţinând inadmisibilitatea ce decurge din art. 294 alin. (1) C. proc. civ., dar nu a menţionat nimic despre tergiversarea nejustificată a soluţionării notificării persoanei îndreptăţite şi a cauzei, respectiv încălcarea interdicţiei de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Faţă de aceste motive, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea Deciziei nr. 57 din 3 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se avea în vedere toate documentele depuse la dosarul cauzei.

Pe fond, au solicitat restituirea în natură a terenului liber şi acordarea de despăgubiri băneşti, la preţul pieţei, pentru terenul ocupat de clădirea B.N.M. (suprafaţa reală ocupată de această clădire fiind 66 mp şi nu de 11 mp), pentru terenul dintre clădirile societăţilor pârâte ce nu mai poate fi folosit datorită închiderii accesului la acest teren, pe latura vestică, precum şi pentru suprafaţa de teren ocupată de clădirile acestor societăţi.

II. Recurenta-pârâtă SC A. SCM Târgu Jiu a formulat următoarele critici:

1. Prin hotărârea dată, instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).

Astfel, la termenul la care s-a judecat în fond apelul, înainte de dezbateri, instanţa a interpelat părţile prezente dacă au observat răspunsurile depuse la dosar de cei trei experţi, fără a pune în discuţia părţilor aceste răspunsuri, în condiţiile în care experţii în opinie majoritară îşi schimbaseră concluziile în sensul că se poate retroceda în natură reclamanţilor terenul zis liber, deşi în expertiza iniţială au stabilit că retrocedarea în natură nu este o soluţie bună.

În acelaşi timp, s-a luat act că nu s-au depus obiecţiuni şi, judecând cauza în fond, instanţa de apel a dispus retrocedarea terenului în natură reclamanţilor, lăsând să se înţeleagă că acest lucru este acceptat de pârâţi, deşi aceştia şi-au manifestat prin concluziile scrise opinia de a nu se retroceda terenurile fizic deoarece erau puşi în situaţia de a nu mai avea acces la spaţiile de producţie.

Procedând în acest mod, instanţa de apel a încălcat dreptul pârâtei SC A. SCM la apărare, pronunţând o soluţie nelegală, lovită de nulitate absolută, deoarece revenirea experţilor în opinie majoritară la prima opinie nu era justificată în niciun mod şi s-ar fi impus o nouă expertiză dacă se lua în considerare opinia exprimată ulterior, nejustificată întrucât nu se schimbase situaţia de fapt şi nu intervenise nicio împrejurare de natură a schimba opinia experţilor.

2. Potrivit art. 296 teza a II-a C. proc. civ., apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

În primul ciclu procesual, prin Sentinţa civilă nr. 285 din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj s-a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi s-a dispus ca pârâta SC A. SCM să restituie în natură reclamanţilor suprafaţa de 67 mp, soluţie atacată cu recurs; recursul a fost admis şi cauza trimisă spre rejudecarea apelului declarat de SC A. SCM.

Soluţionând apelul, Curtea de Apel Craiova a dispus prin hotărârea de faţă recurată ca A. SCM să restituie reclamanţilor în natură suprafaţa de 110 mp, teren ce împrejmuieşte unitatea cu secţiile de producţie, astfel încât intrarea în această unitate să devină imposibilă.

Or, în recursul admis de către instanţa supremă, soluţia primei instanţe era criticată sub aspectul retrocedării nejustificate a terenului fizic în condiţiile în care această retrocedare punea în primejdie supravieţuirea unităţii meşteşugăreşti în viitor.

Dispunându-se în rejudecare obligarea unităţii A. SCM să restituie o suprafaţă mai mare de teren, suprafaţă care împrejmuieşte toate secţiile de producţie ale unităţii, creând o imposibilitate de a pătrunde în aceste secţii membrilor cooperatori la lucru, în condiţiile în care suprafaţa stabilită ca fostă proprietate a autorului reclamanţilor nu mai era de 946 mp, ci de 801 mp, cum a stabilit instanţa supremă, au fost încălcate dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., creându-se pentru această apelantă o situaţie mai grea în propria cale de atac.

3. Decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, atunci când pe terenurile preluate abuziv de stat s-au edificat construcţii noi, iar restul de teren este afectat căilor de acces şi servituţilor legale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Or, din expertiza efectuată de expertul C.C. rezultă că terenul pe care a fost obligată SC A. SCM să-l restituie fizic este ocupat de servituţi legale, respectiv căi de acces, dar şi lucrări terane, supraterane şi subterane pentru utilităţi, fiind un teren ce aparţine domeniului public, iar din aceste motive nu se putea retroceda reclamanţilor fizic.

Faţă de aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi a sentinţei, iar pe fond admiterea în parte a acţiunii reclamanţilor, în sensul stabilirii pentru aceştia a unor despăgubiri prin echivalent, care vor fi evaluate şi achitate de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

III. Recurenta-pârâtă SC P. SCM Târgu Jiu a formulat următoarele critici:

Decizia instanţei de apel a avut la bază o expertiză greşit întocmită de 2 experţi din cei 3 experţi desemnaţi, expertiză ce a fost luată în calcul doar pentru faptul că a fost întocmită în opinie majoritară, existând opinie separată a celui de-al treilea expert.

Expertiza celor 2 experţi a fost realizată în mod superficial, fără a ţine cont de actele din dosar şi de indicaţiile Înaltei Curţi de a efectua noua expertiză în dosarul de rejudecare a cauzei pe noua suprafaţă de 801 mp, unde deja se ştiau ocupanţii acestui teren, şi nu de 946 mp, pentru care se efectuase expertiza de la fond.

Astfel, cei doi experţi C. şi V., deşi aveau de efectuat noua expertiză pentru cei 801 mp din cei 946 mp revendicaţi, adică suprafaţa s-a diminuat cu 145 mp faţă de cea de la fond, societăţii P. i s-au atribuit în plus 210 mp, suprafaţa deţinută de Consiliul Local Târgu Jiu dispărând în totalitate din noua expertiză efectuată de cei 2 experţi, cel de-al treilea expert, însă, catalogând-o ca fiind domeniu public.

Primăria Târgu Jiu a dispus de acest teren ca şi cum ar fi fost proprietar, teren care nu se mai regăseşte în noua expertiză, şi a atribuit o parte din acesta numitei B.G., prin Dispoziţia din 19 mai 2008 (actualmente N.M.C.), în timpul litigiului, fapt ce nu era permis de lege.

În anul 1970, s-a expropriat o suprafaţă totală de 2.737,80 mp, aşa cum a reţinut şi instanţa de la fond, pentru construirea unui complex meşteşugăresc de deservire a populaţiei (1.791 mp prin Decretul nr. 392/1970 şi 946 mp prin H.C.M. nr. 1090/1970), reclamanţii revendicând suprafaţa de 946 mp ca fiind fosta lor proprietate. Cei doi experţi C. şi V. concluzionează în expertiză că în anul 1970 se emite "Decretul privind exproprierea şi trecerea în proprietatea statului, în scopul construirii de către C.M. a unui complex de deservire a populaţiei, a unor terenuri în suprafaţă de 1791,80 mp, ataşându-se şi plan general de situaţie. Apelanţii-reclamanţi revendică în interiorul acestei suprafeţe cei 801 mp stabiliţi prin decizia de casare." Concluzia este total greşită, deoarece au existat 2 acte de expropriere din anul 1970 enumerate sus, iar în Planul general de situaţie anexă la acestea este trecută suprafaţa totală de 2.737,80 mp (1.791,80 + 946 mp), numai suprafaţa de 946 mp necunoscându-şi proprietarul anterior de la care provenea.

În schimb, cel de-al treilea expert, şi anume C.C., precizează prin expertiză că "După opinia mea, acest teren de 801 mp nu face parte din terenul de 1.791,80 mp care au fost achiziţionaţi de la un particular."

Răspunsul la obiecţiunile vizând aceste aspecte denotă superficialitatea lucrării celor 2 experţi, care au ignorat că societatea P. a cumpărat terenul de 1.791,80 mp de la foştii proprietari în anul 1970 şi nu pe parcursul prezentului litigiu.

De altfel, au fost formulate obiecţiuni şi la aceste răspunsuri superficiale date de experţi, dar au fost respinse de către instanţă la termenul din data de 22 mai 2012.

În urma tuturor expertizelor din acest dosar şi stabilirea suprafeţei de 946 mp, respectiv 801 mp, concluzia era că P. SCM, succesoare a Cooperativei Jiul care a primit în anul 1970 trei suprafeţe de teren pentru construirea complexului, va trebui să-şi delimiteze proprietatea în noua formă, fiind proprietară pe o parte din suprafaţa de 700 mp cumpăraţi de la Î.J.C.C. Gorj, astfel încât Primăria Târgu Jiu tot nu avea dreptul de a dispune de acest teren pe care i l-a atribuit N.M.C, neavând niciun drept de proprietate asupra lui.

Instanţa de apel a retrocedat în natură toată suprafaţa de 330 mp liberă de construcţii, nelăsând astfel nici măcar căi de acces către secţiile de prestări servicii populaţie (croitorii, frizerie, bijuterie etc.) şi către intrarea în clădirea principală unde îşi are sediul societatea P., secţie croitorie serie, Camera Agricolă Gorj şi alte firme [art. 10 alin. (2) Legea nr. 10/2001]. Acest lucru s-a întâmplat prin mutarea întregii suprafeţe de teren de 801 mp către est, practic nu s-a păstrat expertiza de la fondul cauzei unde trebuia doar micşorată suprafaţa de la 946 mp la 801 mp, dându-i-se şi o nouă amplasare şi cu alţi proprietari. Or, suprafaţa de 801 mp trebuia stabilită în interiorul celei de 946 mp, stabilită prin măsurători de expertiza de la fond.

Suprafeţele retrocedate în natură nici măcar nu sunt individualizate cu vecinătăţile aferente, printre ele numărându-se şi o suprafaţă de "34 mp chioşcuri flori" fără proprietari (sunt 2 proprietari pe acestea), dimensiuni sau vecinătăţi.

Nu se mai respectă de către cei 2 experţi pe schiţă nici terenul proprietatea P. din schiţa cadastrală a terenului deţinut de această societate în acte (Sentinţa civilă nr. 8758/1997 Judecătoria Târgu Jiu), unghiurile proprietăţii fiind modificate.

În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate, în sensul validării expertizei efectuată de expert C.C., care, în opinia recurentei, respectă decizia Înaltei Curţi de individualizare a suprafeţei de 801 mp în interiorul celei de 946 mp din expertiza de la fond, cu menţiunea că suprafeţele de teren înscrise pe schiţă ca fiind domeniu public, în realitate aparţin Consiliului Local Târgu Jiu, aşa cum s-a pronunţat şi instanţa de fond.

Recurenţii-reclamanţi au depus întâmpinare la recursurile pârâtelor, solicitând respingerea acestora.

Prin întâmpinarea formulată, recurenta-pârâtă P. SCM a arătat că lasă la aprecierea instanţei soluţionarea recursurilor declarate de reclamanţi şi pârâta SC A. SCM.

Recurenta-pârâtă SC A. SCM a depus şi ea întâmpinare la recursul reclamanţilor, solicitând ca acesta să fie respins.

Faţă de decesul recurentei-reclamante T.V.L.E., au fost introduşi în cauză moştenitorii acesteia, T.S., T.L.V., T.G.L. şi D.M., conform certificatului de moştenitor din 27 decembrie 2012, iar faţă de decesul recurentei-reclamante N.Z.V.J., a fost introdusă în cauză moştenitoarea acesteia, N.D.C., conform certificatului de moştenitor din 20 mai 2013, recursul exercitat de părţile decedate fiind continuat de moştenitori, care şi-au exprimat opţiunea în acest sens.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

I. Cu privire la recursul reclamanţilor:

1. Susţinerile vizând consemnarea greşită, de către instanţa de apel, în practicaua hotărârii atacate, a poziţiei reclamantelor prezente la termenul de dezbateri din 3 iulie 2012, referitoare la expertiza efectuată în rejudecarea apelului, conturează o eventuală greşeală materială în sensul art. 281 C. proc. civ., susceptibilă de îndreptare în procedura reglementată de acest text de lege, iar nu o critică de nelegalitate încadrabilă în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Ca atare, aceste susţineri nu pot fi verificate în calea de atac a recursului, părţile interesate având deschisă în acest scop procedura îndreptării erorilor materiale, reglementată de art. 281 C. proc. civ.

2. Recurenţii invocă faptul că hotărârea din rejudecarea apelurilor a fost pronunţată în baza unor erori săvârşite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin decizia de casare, ar fi dezlegat greşit problema întinderii dreptului de proprietate al autorului lor. În opinia recurenţilor, concluzia instanţei de recurs privind întinderea dreptului de proprietate în limita căruia sunt îndreptăţiţi la restituire, respectiv 801 mp, iar nu 946 mp teren, este rezultatul interpretării greşite a probelor administrate şi a înlăturării nelegale a aplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.

În speţă, problema întinderii dreptului de proprietate în limita căreia reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituire a fost dezlegată în mod irevocabil în primul ciclu procesual al cauzei.

Astfel, prin Decizia de casare nr. 449 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recursul din primul ciclu procesual al cauzei, s-a statuat, de o manieră irevocabilă, ce nu mai poate fi contestată, asupra întinderii dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor ca fiind de 801 mp teren, iar nu de 946 mp, cât stabiliseră instanţele de fond, prin aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001. În acest sens, Înalta Curte a reţinut că, dacă titularii notificărilor produc în cauză actele doveditoare ale proprietăţii autorului lor, prezumţiile din art. 24 al Legii nr. 10/2001 nu îşi găsesc aplicare, cum era cazul în speţă. Reclamanţii au depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare al autorului lor, înscris care, deşi nu indică suprafaţa exactă a terenului dobândit de G.C., prevede că terenul cumpărat de acesta are o lăţime de 12 m pe str. U., iar nu de 14 sau 15 m, cum au reţinut experţii ce au întocmit lucrarea la prima instanţă. Aşa fiind, Înalta Curte a apreciat că instanţa de apel trebuia să se raporteze la contractul de vânzare-cumpărare coroborat cu procesul-verbal din 13 ianuarie 1947, ca şi cu procesul-verbal din 3 noiembrie 1948 de naţionalizare a cinematografului, pentru a stabili corect premisele soluţionării raportului de restituire, persoanele îndreptăţite nefiind în măsură să obţină mai mult decât autorul lor a deţinut în proprietate şi care a făcut obiectul preluării abuzive de către stat. Ca atare, întinderea dreptului de proprietate este susceptibilă de dovedire în condiţiile art. 23.1 lit. a) - h) şi art. 23.2 - art. 23.4 din H.G. nr. 250/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Procedând la rejudecare, instanţa de apel a respectat, potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., dezlegările jurisdicţionale ale instanţei de recurs, care se impun cu caracter obligatoriu, reţinând corect întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor asupra terenului ca fiind de 801 mp, cum s-a stabilit prin Decizia de casare nr. 449/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Or, readucând în dezbaterea judiciară acest aspect, prin susţinerile referitoare la întinderea dreptului de proprietate, care, în opinia lor, ar fi de 946 mp, iar nu de 801 mp, recurenţii ignoră efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicţionale irevocabile în interiorul aceluiaşi proces.

Modalitatea în care instanţa de recurs, prin decizia de casare, dă dezlegare unui aspect litigios - în speţă, întinderea dreptului de proprietate - se impune, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării.

Este vorba de maniera în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătoreşti se impun deopotrivă, părţilor şi instanţelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a tranşat irevocabil un aspect al litigiului.

Pentru aceste considerente, criticile privind întinderea dreptului de proprietate nu pot fi primite.

3. În cadrul ultimului motiv de recurs, recurenţii au imputat instanţei de apel aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că pretenţiile lor de obligare a pârâtelor la plata de despăgubiri pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură şi la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru acelaşi teren nu sunt cereri noi în apel şi, ca atare, nu sunt inadmisibile.

Chestiunea în discuţie a fost, însă, dezlegată în mod irevocabil prin Decizia de casare nr. 449/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recursul din primul ciclu procesual al cauzei.

Astfel, prin această decizie s-a reţinut că "instanţa de apel a respins însă corect celelalte pretenţii formulate de reclamanţi în apel - obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură, ca şi solicitarea de obligare a acestora la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru acelaşi teren, inadmisibilitate ce decurge din art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit celor reţinute de curtea de apel."

Preluând aceste constatări jurisdicţionale ale instanţei de recurs, instanţa de trimitere a făcut aplicarea corectă la speţă a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Susţinând că pretenţiile lor de obligare a pârâtelor la plata de despăgubiri pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură şi la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru acelaşi teren nu reprezintă cereri noi în apel care să cadă sub incidenţa dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii readuc în dezbatere un aspect al litigiului care a fost tranşat irevocabil în primul ciclu procesual, prin Decizia de casare nr. 449/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ignorând efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicţionale irevocabile în interiorul aceluiaşi proces, şi anume imposibilitatea ca aceste dezlegări să fie contrazise cu ocazia rejudecării.

În consecinţă, criticile referitoare la inadmisibilitatea decurgând din dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi primite.

4. În cadrul celui de-al treilea motiv de recurs, recurenţii au invocat, pe de o parte, că Primăria Municipiului Târgu Jiu a încălcat prevederile Legii nr. 10/2001 prin aceea că a înstrăinat o parte din terenul litigios, atribuind în compensare numitei B.G., prin Dispoziţia din 19 mai 2008, o suprafaţă de 139 mp, iar, pe de altă parte, că nu a menţionat cine va acorda despăgubirile pentru terenul de 471 mp, pentru care a constatat dreptul reclamanţilor la despăgubiri.

Criticile vizând nelegalitatea atribuirii de teren, prin Dispoziţia din 19 mai 2008, către numita B.G., nu pot fi analizate în prezentul proces, cât timp în cadrul acestuia beneficiara atribuirii nu a fost chemată în judecată.

Criticile prin care se impută instanţei de apel că nu a stabilit cine va acorda despăgubirile recunoscute în favoarea reclamanţilor pentru terenul imposibil de restituit în natură sunt, însă, fondate.

În sistemul Legii nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii ori despăgubiri în condiţiile legii speciale - art. 1 alin. (2). Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite cu soluţionarea notificării - art. 1 alin. (3).

Tot astfel, art. 26 alin. (1) din lege prevede că propunerea de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale se face de deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit legii cu soluţionarea notificării, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată.

În mod corespunzător, în contestaţia la decizia/dispoziţia emisă de entitatea notificată sau la refuzul de soluţionare a notificării, dispunând asupra dreptului persoanei îndreptăţite la restituire, instanţa de judecată trebuie să individualizeze nu doar forma de reparaţie cuvenită, ci şi entitatea căreia îi revine, potrivit legii, obligaţia de acordarea a acesteia.

În speţă, cu referire la terenul pentru care a constatat dreptul reclamanţilor la despăgubiri, instanţa de apel nu a stabilit, raportat la suprafaţa imposibil de restituit în natură deţinută de fiecare dintre pârâtele cauzei - SC P. SCM Târgu Jiu, SC A. SCM Târgu Jiu şi Primăria Municipiului Târgu Jiu, învestite cu notificările de restituire formulate de reclamanţi şi obligate la soluţionarea notificărilor prin hotărâre judecătorească irevocabilă (Sentinţa civilă nr. 586/2005 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 583/2006 a Curţii de Apel Craiova şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3630/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) - în sarcina căreia dintre acestea cade obligaţia de a face propunere de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale.

Procedând în acest mod, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, ceea ce face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia recursul reclamanţilor se impune a fi admis.

Cum, însă, pentru motivele care se vor arăta în continuare, în dezlegarea recursurilor pârâtelor, situaţia de fapt este incomplet lămurită în cauză sub aspectul stabilirii vechiului amplasament al terenului în suprafaţă de 801 mp şi, implicit, a întinderii suprafeţelor deţinute din acest teren de fiecare dintre pârâte, cu identificarea şi delimitarea suprafeţelor libere de cele ocupate de construcţii noi sau afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, ceea ce impune şi reevaluarea criticilor din apelul reclamanţilor privind forma de reparaţie la care sunt îndreptăţiţi potrivit Legii nr. 10/2001, funcţie de care se poate pune şi problema stabilirii pârâtei în sarcina căreia cade obligaţia de a face propunere de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru terenul imposibil de restituit în natură, Înalta Curte va face aplicarea art. 314 C. proc. civ., urmând a casa decizia recurată cu trimiterea cauzei la aceeaşi curte de apel, pentru rejudecarea apelului reclamanţilor.

II. Cu privire la recursul pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu:

1. Critica privind încălcarea dreptului la apărare nu este fondată, cu consecinţa inaplicabilităţii cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Contrar celor susţinute de recurentă, la termenul de dezbateri din 3 iulie 2012, instanţa de apel a luat poziţia părţilor cu privire la răspunsurile depuse de experţi la acel termen la solicitările instanţei, ceea ce echivalează cu punerea în discuţie a răspunsurilor experţilor şi, implicit, cu respectarea dreptului la apărare al părţilor. Conform celor consemnate în practicaua deciziei recurate, prealabil acordării cuvântului pe fond, la interpelarea instanţei, părţile prezente, inclusiv apelanta-pârâtă SC A. SCM Târgu Jiu, prin apărător, şi-au exprimat poziţia cu privire la expertiza efectuată în apel şi la răspunsurile întocmite în cauză de către cei trei experţi.

Prin urmare, recurenta-pârâtă a avut posibilitatea să facă orice apărare cu privire la aspectul pus în discuţie de instanţă, fiindu-i astfel asigurat dreptul la apărare.

2. Nici critica privind încălcarea, în rejudecare, a principiului non reformatio in pejus nu este fondată, cu consecinţa inaplicabilităţii cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susţine că instanţa de apel i-a agravat situaţia în propria cale de atac, în condiţiile în care a obligat-o la restituirea în natură a unei suprafeţe de teren mai mari decât prin hotărârea de fond (110 mp faţă de 67 mp la fond), după casarea cu trimitere dispusă în urma admiterii recursului său, în care formulase critici privind măsura restituirii în natură.

Potrivit art. 296 teza a II-a C. proc. civ., apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Este adevărat că principiul non reformatio in pejus, pe care textul sus-menţionat îl consacră, trebuie respectat nu numai cu prilejul judecării căii de atac, ci şi cu ocazia rejudecării după casarea hotărârii, deoarece şi rejudecarea este rezultatul iniţiativei pe care a avut-o partea prin exercitarea căii de atac. Altfel spus, părţii nu i se poate înrăutăţi situaţia nu numai în calea de atac pe care o exercită, ci şi în etapele procesuale subsecvente admiterii căii de atac.

În speţă, însă, principiul enunţat nu a fost încălcat în rejudecarea cauzei, în ceea ce o priveşte pe apelanta-pârâtă SC A. SCM Târgu Jiu, întrucât obligarea sa, de către instanţa de apel, la restituirea în natură a unei suprafeţe mai mari de teren decât prin hotărârea de fond s-a făcut în apelul părţilor potrivnice, respectiv al reclamanţilor, nu în propriul apel, care a fost respins.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 285 din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj, prin care s-a soluţionat în primă instanţă cauza, s-a dispus, printre altele, şi obligarea pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu la restituirea în natură a unei suprafeţe de 67 mp teren. Sub aspectul soluţiei de restituire în natură, sentinţa a fost atacată cu apel atât de către pârâta SC A. SCM Târgu Jiu, cât şi de către reclamanţi, părţi care au exercitat şi calea de atac a recursului împotriva deciziei prin care apelurile lor au fost respinse. Ambele recursuri au fost admise, iar decizia instanţei de apel casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. În rejudecare, apelul pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu a fost respins, iar apelul reclamanţilor admis, cu consecinţa schimbării sentinţei fondului în sensul majorării suprafeţei de teren restituită în natură.

Prin urmare, nu se pune problema încălcării principiului non reformatio in pejus, cât timp agravarea situaţiei pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu s-a produs în apelul părţii potrivnice, iar nu în propriul apel, numai această din urmă ipoteză fiind vizată de dispoziţiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ.

3. Recurenta a invocat şi încălcarea, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul la a cărei restituire în natură a fost obligată este ocupat de servituţi legale, şi anume căi de acces, fiind un teren ce aparţine domeniului public, imposibil de restituit în natură din aceste motive.

Cât priveşte argumentul potrivit căruia terenul în discuţie ar aparţine domeniului public, acesta este lipsit de relevanţă pe aspectul invocat de recurentă, simpla apartenenţă a bunului la domeniul public neconstituind un impediment la restituirea lui în natură. Aceasta deoarece, Legea nr. 10/2001 nu cuprinde, nici prin art. 10 alin. (2) şi nici prin alte dispoziţii ale ei, interdicţii de restituire în natură a unor asemenea bunuri, exclusiv determinate de apartenenţa la domeniul public.

Deşi art. 136 alin. (4) din Constituţia României declară bunurile proprietate publică inalienabile, iar art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, prevede că asemenea bunuri sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, Legea nr. 10/2001 este o lege specială de reparaţie, aşa încât ea se aplică prioritar faţă de legea generală, conform principiului de drept specialia generalibus derogant, înlăturând incidenţa textelor de lege menţionate.

Critica privind imposibilitatea restituirii în natură a terenurilor afectate de căi de acces este fondată, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

În speţă, instanţa de apel a reţinut că din terenul de 801 mp ce a aparţinut autorului reclamanţilor, pârâta SC A. SA ocupă 203 mp, din care o suprafaţă de 110 mp este liberă de construcţii, dispunând restituirea acesteia în natură.

Pentru individualizarea suprafeţei restituite în natură, instanţa de apel a făcut trimitere la schiţa anexă la completarea la raportul de expertiză întocmit în opinie majoritară de experţii C.I. şi V.G.

Potrivit acestei schiţe, suprafaţa de 110 mp se întinde până la limita construcţiilor pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu, nefiindu-i astfel asigurată nicio cale de acces la construcţii. Or, căile de acces reprezintă o servitute de trecere, respectiv o servitute legală, deoarece este reglementată de dispoziţiile art. 616 - 619 C. civ., iar servituţile legale se regăsesc printre impedimentele la restituirea în natură, prevăzute de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Raportat la aceste dispoziţii legale, din terenul liber de construcţii nu poate fi restituită în natură suprafaţa afectată servituţilor legale, în speţă suprafaţa ocupată de căi de acces.

Aşa fiind, prin restituirea în natură a unei suprafeţe de teren afectată de căi de acces, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ceea ce face incident cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Situaţia de fapt privind suprafaţa de teren afectată de căi de acces nu a fost, însă, lămurită în cauză, întrucât nici prin expertiza efectuată în opinie majoritară de experţii C.I. şi V.G. şi nici prin expertiza în opinie separată efectuată de expertul C.C. nu au fost individualizate, în cadrul terenului liber de construcţii, suprafeţele necesare accesului la construcţiile deţinute de recurenta-pârâtă.

Deoarece situaţia de fapt ce interesa în aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu a fost pe deplin lămurită, iar conform art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate aplica dispoziţiile legale incidente cauzei la o situaţie de fapt incomplet stabilită, urmează ca în baza art. 314 C. proc. civ. să admită recursul pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu şi să caseze decizia recurată cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea şi a apelului acestei pârâte.

III. Cu privire la recursul pârâtei SC P. SCM Târgu Jiu:

În cadrul acestui recurs se contestă, pe de o parte, amplasamentul terenului de 801 mp, susţinându-se că acesta a fost stabilit în rejudecare cu nerespectarea deciziei de casare, iar, pe de altă parte, măsura restituirii în natură, care ar viza un teren afectat de căi de acces.

Critica privind greşita restituire în natură a suprafeţelor de teren afectate de căi de acces aduce în discuţie greşita aplicare la speţă a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi ea este fondată, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de apel a reţinut că din terenul litigios de 801 mp, pârâta SC P. SCM Târgu Jiu ocupă 440 mp, din care o suprafaţă de 186 mp este liberă de construcţii, dispunând restituirea acesteia în natură.

Potrivit schiţei anexă la completarea la raportul de expertiză întocmit în opinie majoritară de experţii C.I. şi V.G., avută în vedere de instanţa de apel, suprafaţa de 186 mp se întinde până la limita construcţiilor pârâtei SC P. SCM Târgu Jiu, căreia astfel nu i se asigură nicio cale de acces la respectivele construcţii.

Raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care exceptează de la restituirea în natură suprafeţele de teren afectate de servituţi legale, cum este şi cazul căilor de acces, urmează a se constata că din terenul liber de construcţii nu poate fi restituită în natură suprafaţa afectată de căi de acces.

Aşa fiind, prin restituirea în natură a terenului afectat de căi de acces, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ceea ce face incident cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

De asemenea, situaţia de fapt nu este pe deplin lămurită nici în ceea ce priveşte stabilirea vechiului amplasament al terenului litigios de 801 mp, criticile în acest sens fiind şi ele fondate.

Astfel, prin Decizia de casare nr. 449 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recursul din primul ciclu procesual, s-a reţinut că întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor este de 801 mp teren, iar nu de 946 mp, cât a reţinut instanţa de apel, care trebuia să se raporteze la contractul de vânzare-cumpărare al autorului reclamanţilor coroborat cu procesul-verbal din 13 ianuarie 1947, ca şi cu procesul-verbal din 3 noiembrie 1948 de naţionalizare a cinematografului, iar nu la Decretul de expropriere nr. 392/1970, dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 nefiind incidente, întrucât deposedarea reclamanţilor a avut loc prin naţionalizare (în anul 1948) şi nu prin expropriere, prin Decretul nr. 392/1970 nefiind expropriat autorul reclamanţilor, ci Î.E.J.C.C. Gorj cu o suprafaţă de 700 mp, ca şi o altă persoană fizică, numitul P.N., cu o suprafaţă de 1.091 mp. Faţă de această concluzie, Înalta Curte a apreciat că situaţia de fapt este incomplet lămurită în cauză, fiind necesară stabilirea vechiului amplasament al terenului de 801 mp, iar nu de 946 mp, cum greşit s-a analizat în cauză, ceea ce va reconfigura şi suprafeţele aflate în deţinerea fiecăreia dintre pârâtele cauzei, verificare ce se va realiza prin efectuarea unei noi expertize topo în rejudecare.

Aşadar, în stabilirea vechiului amplasament al terenului litigios de 801 mp nu trebuia avut în vedere Decretul de expropriere nr. 392/1970, ci actul de proprietate al autorului reclamanţilor (actul de vânzare autentificat la 1920) coroborat cu procesul-verbal din 13 ianuarie 1947, ca şi cu procesul-verbal din 3 noiembrie 1948 de naţionalizare a cinematografului autorului reclamanţilor, cu raportare la vechile planuri topografice de amplasament din zonă, ca şi la planul cadastral actual.

Or, expertiza efectuată în rejudecarea cauzei, însuşită de către instanţa de apel, respectiv cea întocmită în opinie majoritară de experţii C.I. şi V.G., a avut în vedere în analiza amplasamentului terenului litigios tocmai Decretul de expropriere nr. 392/1970, astfel cum rezultă din cuprinsul lucrării de la dosar şi din răspunsul la obiecţiunile formulate de reclamanţi (pct. A.2).

Aşa cum s-a reţinut prin decizia de casare, prin Decretul nr. 392/1970 nu a fost expropriat autorul reclamanţilor, ci Î.E.J.C.C. Gorj cu o suprafaţă de 700 mp, ca şi o altă persoană fizică, numitul P.N., cu o suprafaţă de 1.091 mp, terenurile expropriate fiind situate în municipiul Târgu Jiu, str. U., conform menţiunilor din Decretul de expropriere. Exproprierea dispusă în baza Decretului nr. 392/1970 s-a făcut în scopul construirii de către C.M. a unui complex de deservire a populaţiei, fapt ce rezultă din cuprinsul Decretului de expropriere, în acelaşi scop fiind trecut, în anul 1970, în folosinţa gratuită a C.M.J., şi terenul proprietate de stat în suprafaţă de 946 mp, situat în Târgu Jiu, str. U., pe care erau amplasate construcţii în suprafaţă de 530,10 mp, după cum rezultă din H.C.M. nr. 1090/1970, împrejurare pe care experţii nu au avut-o în vedere la realizării lucrării.

În aceste condiţii, nu se poate reţine că a fost lămurită situaţia amplasamentului terenului litigios de 801 mp şi, implicit, a suprafeţelor aflate în deţinerea fiecăreia dintre pârâtele cauzei, aşa încât se impune şi admiterea recursului pârâtei SC P. SCM Târgu Jiu, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea şi a apelului acestei pârâte.

În ce priveşte susţinerile recurentei-pârâte SC P. SCM Târgu Jiu privind greşita atribuire a unei părţi din terenul litigios către numita B.G., prin Dispoziţia din 19 mai 2008 emisă de Primărie, comune cu cele din recursul pârâtei SC A. SCM Târgu Jiu, acestea nu vor fi primite, sens în care se va avea în vedere argumentul reţinut în dezlegarea lor în recursul celeilalte pârâte.

În concluzie, reţinând că situaţia de fapt nu a fost complet lămurită în cauză, sub aspectul amplasamentului terenului de 801 mp ce a aparţinut autorului reclamanţilor şi, implicit, a întinderii suprafeţelor de teren deţinute de fiecare dintre pârâte, cu identificarea şi delimitarea suprafeţelor libere de cele ocupate de construcţii noi sau afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, se impune ca în rejudecare să se efectueze toate aceste verificări pe baza unei noi expertize topo (ce se va întocmi de trei experţi, pentru păstrarea simetriei şi corespondenţei formelor cu expertizele efectuate în primul ciclu procesual), urmând ca apoi, instanţa de trimitere să aprecieze asupra formei de reparaţie cuvenită reclamanţilor, prin raportare la dispoziţiile incidente din art. 10 al Legii nr. 10/200 şi, în funcţie de aceasta, dacă va fi cazul, să stabilească cine va face propunere de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilele imposibil de restituit în natură, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege.

Pentru toate aceste motive, în baza art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 şi 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanţi şi de pârâtele SC A. SCM Târgu Jiu şi SC P. SCM Târgu Jiu împotriva deciziei instanţei de apel, pe care o va casa în parte şi va trimite cauza, spre rejudecarea apelurilor acestor părţi, la aceeaşi curte de apel.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate în ceea ce priveşte admiterea apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, soluţie care, nefiind atacată cu recurs, a intrat în puterea lucrului judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamanţii B.I.L., C.M., N.J.L.E., T.V.L.E., decedată, continuat pentru aceasta de moştenitorii T.S., T.L.V., T.G.L. şi D.M., N.L.M., P.T.D., N.Z.V.J., decedată, continuat pentru aceasta de moştenitoarea N.D.C., S.N.G.D. şi de pârâtele SC A. SCM Târgu Jiu şi SC P. SCM Târgu Jiu împotriva Deciziei civile nr. 57 din 3 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamanţi şi de pârâtele SC A. SCM Târgu Jiu şi SC P. SCM Târgu Jiu împotriva Sentinţei civile nr. 285 pronunţată la 4 noiembrie 2009 de Tribunalul Gorj.

Menţine celelalte dispoziţiile ale deciziei în ceea ce priveşte admiterea apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva aceleiaşi sentinţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS

← ICCJ. Decizia nr. 4617/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 5738/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 4620/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4620/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs