ICCJ. Decizia nr. 1755/2013. Civil. Partaj judiciar. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 1755/2013
Dosar nr. 4178/1/2012
Şedinţa publică din 27 martie 2013
Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
La data de 5 iunie 2012, T.L. şi T.L.T. au formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 305 din 31 martie 2009 pronunţată de Judecătoria Hârlău precum şi „a celorlalte hotărâri pronunţate în Dosarul nr. 412/239/2008”, cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. 4178/1/2012.
Prin cererile înregistrate la datele de 25 februarie 2013, 4 martie 2013, 13 martie 2013 şi 25 martie 2013, revizuienţii T.L. şi T.L.T. au solicitat, în temeiul art. 164 C. proc. civ., conexarea prezentei cauze la Dosarul nr. 451/1/2012** aflat pe rolul secţiei a II-a civile, susţinând că pricinile au aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză (Dosarul nr. 4178/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă).
La data de 21 martie 2013 intimatele S.M. şi R.M. au formulat, de asemenea, cerere de conexare a Dosarului nr. 4178/1/2012 al secţiei I civilă la Dosarul nr. 451/1/2012** aflat pe rolul secţiei a II-a civile.
Înalta Curte, având în vedere cererile formulate atât de revizuienţii T.L. şi T.L.T. cât şi de intimatele S.M. şi R.M., de conexare a Dosarului nr. 4178/1/2012 aflat pe rolul secţiei I civilă la Dosarul nr. 451/1/2012** aflat pe rolul secţiei a II-a civilă, în raport de dispoziţiile art. 164 C. proc. civ., va dispune scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor conexării la Dosarul nr. 451/1/2012**.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Scoate cauza de pe rol şi o înaintează secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor conexării la Dosarul nr. 451/1/2012**.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 5805/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4617/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|