ICCJ. Decizia nr. 4791/2013. Civil. Partaj judiciar. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4791/2013
Dosar nr. 2816/35/2000
Şedinţa publică din 24 octombrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin încheierea din 14 iunie 2011 Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a dispus introducerea în cauză a moştenitoarelor L.E. şi B.R., în calitate de fiice ale intimatului-pârât P.D., decedat şi a amânat judecarea recursului în vederea citării acestora.
Împotriva acestei încheieri, la 17 iunie 2011, a declarat recurs reclamanta P.M., arătând că înţelege să exercite calea de atac numai dacă prin încheierea menţionată s-a respins cererea sa de renunţare la dreptul dedus judecăţii, în condiţiile art. 247 C. proc. civ. În cazul în care în încheierea atacată s-ar fi admis renunţarea sa la drept, a solicitat ca prezenta cerere să fie reţinută la dosar sub formă de note de şedinţă.
Prin încheierea din 17 mai 2012, constatând lipsa părţilor, precum şi împrejurarea că nu s-a solicitat judecata în lipsă, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În absenţa oricărui demers al vreuneia din părţi, la 30 august 2013, Înalta Curte a repus cauza pe rol în vederea discutării incidenţei dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ.
Potrivit acestui text de lege, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, de la momentul suspendării şi până în prezent, timp de mai bine de un an, nici recurenta-reclamantă şi nici intimaţii-pârâţi, ori intimata-intervenientă nu au făcut niciun demers pentru repunerea pe rol a cauzei şi continuarea judecăţii şi nici nu au făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării.
Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părţilor pe perioada prevăzută de lege, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de reclamanta P.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva încheierii din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 4790/2013. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 4792/2013. Civil → |
---|