ICCJ. Decizia nr. 5079/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5079/2013
Dosar nr. 2721/1/2013
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 septembrie 2010 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, sub nr. 44351/299/2010 şi întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., Constituţia României şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană, reclamantul M.N. a chemat în judecată pe pârâta U.M., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa şi în urma comparării titlurilor de proprietate deţinute de către fiecare dintre părţi, să fie obligată pârâta să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul situat în Bucureşti, Bd. N.B., sector 1, în suprafaţă de 102,16 mp.
Prin Sentinţa civilă nr. 11119 din 8 iunie 2011 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă, şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca atare, fiind respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată şi disjunsă cererea reconvenţională formulată de pârâtă, prin care aceasta a solicitat obligarea reclamantului să-i plătească daune morale în cuantum de 10.000 RON pentru exercitarea drepturilor procesuale cu rea-credinţă.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că excepţia invocată de către pârâtă este întemeiată cu referire la Sentinţa civilă nr. 9037 din 18 septembrie 2001 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosar nr. 22504/2000, irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului şi prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea prin care reclamantul a cerut să se compare titlul său cu cel al pârâtei U.M. şi să fie obligaţi pârâţii U.M., SC H.N. SA şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General să-i predea în proprietate şi posesie acelaşi apartament, revendicat şi prin cererea de faţă.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 1013/A din 2 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În justificarea soluţiei sale, tribunalul a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond existenţa autorităţii de lucru judecat faţă de Sentinţa civilă nr. 9037 din 18 septembrie 2001 pronunţată de Judecătoria sector 1 Bucureşti, în condiţiile în care considerentele acestei hotărâri judecătoreşti au fost modificate, reţinându-se prin hotărârile pronunţate în căile de atac o lipsă a coparticipării procesuale active ca motiv justificativ al respingerii cererii de chemare în judecată.
Însă, acelaşi apelant a formulat o nouă acţiune în revendicare îndreptată împotriva intimatei pârâte, a Primăriei Mun. Bucureşti şi a Ministerului Economiei şi Finanţelor, iar prin Sentinţa civilă nr. 714 din 21 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, acţiunea a fost respinsă pe excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de Sentinţa civilă nr. 9037 din 18 septembrie 2001.
În condiţiile în care apelantul nu a înţeles să formuleze o cale de atac împotriva acestei hotărâri, statuându-se, în mod irevocabil, că există autoritate de lucru judecat, o nouă acţiune, având acelaşi obiect, părţi şi cauză, nu mai poate fi repusă în discuţie, întrucât ar reprezenta o contrazicere a celor reţinute de către instanţa de judecată.
Pentru aceste considerente, care le-au modificat pe cele reţinute de prima instanţă, tribunalul a apreciat că soluţia adoptată în cauză este una corectă şi a menţinut-o.
Prin Decizia civilă nr. 755 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis recursul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa apelată, iar cauza a fost trimisă instanţei de fond spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
În mod greşit instanţele de fond au refuzat examinarea în fond a acţiunii în justiţie formulată de reclamant, opunând acestuia excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de diferite hotărâri judecătoreşti ce au fost pronunţate în alte litigii anterioare purtate între părţi.
Astfel, prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe de către pârâtă, aceasta a invocat în apărare excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de două hotărâri judecătoreşti distincte, respectiv în raport de Sentinţa civilă nr. 9037 din 18 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 rămasă definitivă şi irevocabilă, ce a respins ca neîntemeiată o altă acţiune în revendicare prin comparare de titluri, promovată de reclamant împotriva pârâtei U.M., SC H.N. şi Municipiul Bucureşti, dar şi în raport de Sentinţa civilă nr. 714 din 21 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare, prin care o a doua acţiune în revendicare prin comparare de titluri promovată de reclamant împotriva pârâtei U.M. a fost respinsă pentru autoritatea de lucru judecat generată de Sentinţa civilă nr. 9037/2001 a Judecătoriei sectorului 1, anterior menţionată.
Soluţionând cu prioritate excepţia invocată, prima instanţă a reţinut că se opune judecării în fond a prezentei cereri de chemare în judecată autoritatea de lucru judecat izvorând din dezlegările conţinute în Sentinţa civilă nr. 9037 din 18 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1.
Curtea a apreciat că acest mod de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat este greşit în primul rând întrucât ignoră modificarea fundamentală produsă în căile de atac exercitate împotriva acestei sentinţe, sub aspectul considerentelor pentru care instanţele de control judiciar au apreciat, în final, că se impune respingerea acţiunii în revendicare introduse de reclamant la 15 noiembrie 2000, respectiv neformularea acesteia de către toţi succesorii proprietarului iniţial al imobilului, cerinţă atrasă de calificarea acţiunii în revendicare ca fiind un act de dispoziţie.
Prin urmare, această soluţie adoptată de instanţa de apel prin Decizia civilă nr. 543 din 29 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi menţinută în calea de atac a recursului, prin Decizia civilă nr. 2700 din 5 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, este cea care s-a impus cu titlu irevocabil în soluţionarea cererii în revendicare iniţiată de reclamant la 15 noiembrie 2000, iar nu aceea a primei instanţe, reţinută în mod greşit de judecătorul fondului ca generând efectul negativ specific excepţiei procesuale de fond şi peremptorii a autorităţii de lucru judecat.
De altfel, o examinare atentă a acestor hotărâri judecătoreşti i-ar fi permis primei instanţe constatarea că nici măcar Sentinţa civilă nr. 9037 din 18 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1, nu realizează o examinare efectivă în fond a acţiunii în revendicare a reclamantului, chiar dacă aparent ea evocă fondul şi nu îşi sprijină soluţia pe o excepţie procesuală, reţinându-se, cu referire la conţinutul acesteia, de către instanţele de control judiciar că soluţionează cererea fără a compara titlurile de proprietate pe care părţile şi le opuneau reciproc.
Într-un al doilea rând, soluţia primei instanţe se dovedeşte greşită întrucât, atâta timp cât cererea în revendicare introdusă de reclamant pe rolul Judecătoriei sectorului 1 la data de 15 noiembrie 2000 a fost în mod irevocabil respinsă pentru motivul neformulării sale de către toţi titularii îndreptăţiţi, aşadar pe o excepţie procesuală, excepţia autorităţii de lucru judecat reglementată de art. 166 C. proc. civ. nu funcţionează atâta timp cât încă nu a avut loc o examinare şi cercetare efectivă şi în substanţă a fondului raporturilor juridice litigioase deduse judecăţii şi cât timp o statuare din partea instanţei asupra contestaţiei de natură civilă încă nu a avut loc printr-o hotărâre definitivă.
Prevalându-se de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., C.M. a promovat calea extraordinară de atac a revizuirii, motivat de faptul că au fost pronunţate două hotărâri potrivnice, respectiv Decizia civilă nr. 755 din 23 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Sentinţa civilă nr. 714 din 21 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, hotărâri prin care excepţia autorităţii de lucru judecat a fost soluţionată în două moduri diametral opuse, solicitând anularea primei decizii.
Cererea de revizuire este nefondată, potrivit celor ce succed:
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci acela al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea lui.
Pentru a se statua asupra admisibilităţii unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba despre hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu (cu tripla identitate de părţi, obiect şi cauză), hotărârile respective să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepţia puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, instanţa în faţa căreia s-a invocat, să fi omis să o analizeze.
Raţiunea acestei condiţii este aceea ca instanţa de revizuire învestită cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., să nu încalce ea însăşi autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită.
Astfel, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra obiecţiilor în legătură cu existenţa acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluţionat excepţia puterii de lucru judecat.
În ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire (evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti), aceasta este o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de elemente reglementate de art. 1201 C. civ.
Cea de-a doua condiţie ce impune o analiză specială în prezenta cerere de revizuire, vizează neinvocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat în al doilea proces, sau, chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.
Or, în speţa supusă judecăţii, în al doilea proces s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, iar prin Decizia civilă nr. 755 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis recursul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa apelată, iar cauza a fost trimisă instanţei de fond spre rejudecare, instanţa de control judiciar reţinând că în mod greşit instanţele de fond au refuzat examinarea în fond a acţiunii în justiţie formulată de reclamant, opunând acestuia excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de diferite hotărâri judecătoreşti ce au fost pronunţate în alte litigii anterioare purtate între părţi.
Însăşi pârâta, revizuenta din prezentul dosar, în faţa instanţei de fond a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi în raport de Sentinţa civilă nr. 714 din 21 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 755 din 23 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, formulată de revizuenta C. (fostă U.) M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5078/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 5087/2013. Civil → |
|---|
