ICCJ. Decizia nr. 5087/2013. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5087/2013
Dosar nr. 13948/200/2013/a1
Şedinţa din camera de consiliu de la 7 noiembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 august 2013 pe rolul Judecătoriei Buzău executorul judecătoresc P.A.G. la cererea creditoarei Casa de ajutor reciproc - Schela de petrol Moineşti, a solicitat încuviinţarea executării silite a debitorilor B.D.C.L., B.N.F., O.M., D.O. şi M.A. în baza titlului executor constând în contractul de împrumut din 12 aprilie 2012.
Prin Sentinţa civilă nr. 11121 din 22 august 2013, Judecătoria Buzău a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Făurei reţinând, în esenţă că, pe de o parte, competenţa aparţine conform art. 650 C. proc. civ., judecătoriei în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc, competent potrivit legii să facă executarea, iar potrivit dispoziţiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, astfel că, în speţă, cum domiciliul debitorului principal este în Făurei, jud. Brăila, instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Făurei.
Judecătoria Făurei, prin Sentinţa civilă nr. 1019 din 18 septembrie 2013, la rândul său, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., l-a înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a decide astfel, instanţa Judecătoriei Făurei, a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 665 alin. (1) C. proc. civ., soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite este de competenţa instanţei de executare, art. 650 alin. (1) C. proc. civ., stabilind competenţa materială şi teritorială în favoarea judecătoriei în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.
Luând în considerare că sediul B.E.J. P.A.G. care a solicitat în cauză încuviinţarea executării silite este situat în Buzău, rezultă că instanţa competentă pentru încuviinţarea executării silite în acest caz este Judecătoria Buzău.
Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ. "Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", instanţa de executare soluţionând cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe [alin. (2)].
Conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel, după cum urmează (..):
b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile şi al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului."
Art. 665 alin. (1) C. proc. civ., prevede că "în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviinţarea executării de către instanţa de executare (..)".
Art. 780 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. dispune: "Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deţinute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente".
Conform art. 781 alin. (1) C. proc. civ. "Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel unde îşi are domiciliul sau sediul debitorul ori terţul poprit" iar în cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competenţa aparţine executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori, după caz, de la sediul principal sau, după caz, de la sediile secundare ale instituţiei de credit unde debitorul şi-a deschis contul. Dacă debitorul are mai multe conturi deschise, competenţa pentru înfiinţarea popririi asupra tuturor conturilor aparţine executorului judecătoresc de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise, [alin. (2) al art. 781 C. proc. civ.]. Poprirea se înfiinţează fără somaţie, în baza încheierii de încuviinţare a executării [art. 782 C. proc. civ.].
În speţă, la data de 13 august 2013, creditoarea Casa de ajutor reciproc - Schela de petrol Moineşti, s-a adresat B.E.J. P.A.G., cu sediul în mun. Buzău, jud. Buzău, pentru a proceda la executarea silită în toate formele de executare prevăzute de C. proc. civ. a debitorilor B.D.C.L., B.N.F., O.M., D.O. şi M.A., în baza titlului executor constând în contractul de împrumut din 12 aprilie 2012, precizând că prioritar solicită executarea silită prin poprire.
În raport de dispoziţiile legale citate anterior, Înalta Curte constată că instanţa de executare este instanţa în circumscripţia căreia se află biroul executorul judecătoresc învestit de creditoare, în speţă Judecătoria Buzău, în favoarea căreia se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AS
← ICCJ. Decizia nr. 5079/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5043/2013. Civil → |
---|