ICCJ. Decizia nr. 5107/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5107/2013
Dosar nr. 5534/86/2009*
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2013
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20 august 2009 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanţii S.G. şi S.D. au chemat în judecată Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea Hotărârii nr. 1/2009, emisă de Comisia de Acordare a Despăgubirilor în urma exproprierii pentru realizarea lucrării de utilitate publică - "Varianta de ocolire Suceava".
Prin Sentinţa civilă nr. 1474 din 2 august 2011, Tribunalul Suceava a admis în parte acţiunea şi a modificat Hotărârea nr. 1/2009 a Comisiei de Acordare a Despăgubirilor din comuna Moara, judeţul Suceava. S-a dispus plata, în favoarea reclamanţilor, a sumei de 248.864 euro, la cursul oficial B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în comuna Moara, judeţul Suceava, identic cu parcela X din C.F. nr. X, constând în suprafaţa de 5.897 mp teren liber de construcţii.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamanţilor suma de 2.100 RON cheltuieli de judecată.
Părţile au formulat apel împotriva acestei sentinţe, iar prin Decizia nr. 70 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a respins apelul reclamanţilor ca nefondat, a admis apelul pârâtului şi a schimbat sentinţa atacată în sensul că a dispus plata, în favoarea reclamanţilor, a diferenţei dintre suma de 206.398 euro, la cursul oficial B.N.R. din ziua plăţii, sumă stabilită cu titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat, situat în comuna Moara, judeţul Suceava, identic cu parcela X din C.F. nr. X, în suprafaţă de 5.897 mp teren liber de construcţii, şi suma de 476.000 RON, achitată cu titlu de despăgubire pentru imobilul menţionat mai sus şi consemnată la C.B., conform recipisei din 5 octombrie 2009; a înlăturat dispoziţia contrară deciziei din sentinţa atacată şi a menţinut celelalte dispoziţii din sentinţă care nu contravin deciziei pronunţate.
Prin Decizia nr. 3666 din 23 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursurile declarate de reclamanţii S.G., S.D. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei nr. 70 din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
A casat decizia atacată, precum şi Sentinţa nr. 1474 din 2 august 2011 a Tribunalului Suceava, secţia civilă şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Rejudecând cauza, prin Sentinţa civilă nr. 2532 din 27 noiembrie 2012, Tribunalul Suceava a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, a modificat în parte Hotărârea nr. 1/2009 a Comisiei de Acordare a Despăgubirilor a Comunei Moara, jud. Suceava, a dispus plata, în favoarea reclamanţilor a diferenţei dintre suma de 206.398 euro, la cursul oficial al B.N.R. din ziua plăţii, sumă stabilită cu titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat, situat în Comuna Moara, jud. Suceava, identic cu parcela X din C.F. nr. Y în suprafaţă de 5.897 mp teren liber de construcţii şi suma de 476.000 RON achitată cu titlu de despăgubire pentru imobilul mai sus individualizat şi consemnată la C.B., conform recipisei din 5 octombrie 2009, a respins ca neîntemeiate cererile reclamanţilor privind obligarea pârâtului la plata sumei de 14.200 euro reprezentând lipsa de folosinţă a terenului expropriat pentru perioada noiembrie 2008 - octombrie 2009, precum şi a sumei în cuantum de 10% din valoarea despăgubirilor, reprezentând cheltuieli administrative pentru achiziţionarea unui teren de aceeaşi natură şi valoare şi a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 1/2009 a Comisiei de Acordare a Despăgubirilor a Comunei Moara, judeţul Suceava, reclamanţilor S.G. şi S.D. le-a fost acordată suma de 476.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului teren în suprafaţă de 5.899 mp situată în comuna Moara, judeţul Suceava, identic cu parcela nr. X din C.F nr. Y.
Această parcelă nou formată a rezultat din dezmembrarea parcelei nr. Y din C.F. nr. Y.
Imobilul a fost expropriat conform H.G. nr. 735/2009 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de Ocolire Suceava", fiind menţionat la nr. 68 în Anexa nr. 2 la hotărârea de expropriere şi în tabelul imobilelor supuse exproprierii.
Pentru stabilirea valorii despăgubirilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, instanţa a încuviinţat proba cu expertiză tehnică de specialitate efectuată de o comisie de trei experţi alcătuită din expert V.S. (propus de reclamanţi), expert P.V. (propus de pârât) şi expertul C.S. (desemnat de instanţă).
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, valoarea terenului expropriat la nivelul lunii noiembrie 2009 este de 206.398 euro.
Pârâtul a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, încuviinţate de instanţă prin încheierea de şedinţă din 10 mai 2011, întocmindu-se un supliment la raportul de expertiză care confirmă în totalitate concluziile raportului de expertiză, supliment care nu a fost contestat de părţi.
Concluzia comună a celor trei experţi se întemeiază pe Standardele Internaţionale de Evaluare, informaţii obţinute de la agenţii imobiliare şi bănci, iar pentru determinarea valorii terenului a fost utilizată metoda comparaţiei directe, în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Valoarea terenului reţinută de experţi are în vedere şi faptul că pentru terenurile din zonă au existat două tranzacţii efective, documente care nu s-au putut anexa la raport (pentru a se asigura confidenţialitatea datelor), dar care există în exemplarul de lucru al experţilor .
Referitor la momentul privind calculul despăgubirilor, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, potrivit cărora la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate în condiţiile art. 15 din acelaşi act normativ, moment care coincide cu cel al plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, cu cel al consemnării acestora în condiţiile legii.
În speţă, despăgubirile au fost consemnate, la dispoziţia reclamaţilor la C.B., la data de 5 octombrie 2009, conform recipisei din 5 octombrie 2009, aşa încât valoarea terenului urmează a fi raportată la acest moment, respectiv 206.398 euro, conform concluziilor raportului de expertiză.
Instanţa a apreciat că, în condiţiile în care momentul privind calculul despăgubirilor este în mod clar stabilit prin dispoziţiile legale mai sus menţionate, nu poate fi primită susţinerea reclamanţilor potrivit căreia exproprierea a început în anul 2008 (invocând în acest sens articolul publicat la data de 23 octombrie 2008, în ziarul "M.S.").
Cu referire la cererile subsecvente, instanţa a apreciat că pârâţii nu justifică acordarea de despăgubiri în sumă de 14.200 euro reprezentând lipsa de folosinţă a terenului expropriat pentru perioada noiembrie 2008 - octombrie 2009, perioadă în care susţin că au fost expropriaţi de fapt şi în care puteau obţine acest avantaj din închirierea terenului, deoarece nu au probat în niciun fel situaţia de fapt prezentată (art. 1169 C. civ.).
De asemenea nu există niciun element probator privind beneficiul realizat de reclamanţi din exploatarea terenului, anterior exproprierii.
Instanţa a apreciat că reclamanţii nu justifică nici cheltuielile solicitate în cuantum de 10% din valoarea despăgubirilor, reprezentând cheltuieli administrative pentru achiziţionarea unui teren de aceeaşi natură şi valoare, în raport de art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Textul de lege are în vedere un prejudiciu cert, determinat sau determinabil, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, achiziţionarea de către reclamanţi a unui teren similar pentru edificarea unei construcţii cu destinaţie comercială, fiind absolut incertă.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamanţii S.G. şi S.D., cât şi pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
Prin Decizia civilă nr. 7 din 20 martie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, ambele apeluri.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În ceea ce priveşte raportul de expertiză întocmit de experţii F.J., M.M. şi T.P., curtea de apel a reţinut că, deşi experţii au fost desemnaţi potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, nu s-a întocmit un raport de expertiză de către comisia de experţi, ci s-a întocmit un raport de expertiză de către expertul F.J., desemnat de către instanţă la termenul din data de 9 martie 2010, ca urmare a refuzului mai multor experţi de a efectua expertiza. Raportul nu este semnat de experţii desemnaţi de părţi, T.P. şi M.M. Conform adresei depusă la dosar, expertul desemnat de reclamanţi, T.P., a arătat că îşi însuşeşte concluziile raportului de expertiză întocmit de expert F.J. Expertul M.M., desemnat de pârâtă, a depus o notificare în care arată că nu îşi însuşeşte raportul întocmit de expert F.J. decât după completarea şi corectarea acestuia.
Raportul de expertiză întocmit ulterior, este realizat de comisia compusă din cei trei experţi desemnaţi de părţi şi de instanţă, V.S., C.S. şi P.V. care au ajuns la o concluzie comună privind evaluarea terenului. În ceea ce priveşte modalitatea de evaluare a terenului, expertul F.J. a folosit pentru comparaţie o singură informaţie de la o agenţie imobiliară privind preţurile oferite în zonă pentru anul 2008, iar nu data exproprierii (2009) sau data efectuării expertizei (2010), a estimat un preţ mediu, fără a arăta cum l-a stabilit, şi nu a aplicat nicio corecţie.
Prin urmare, în mod corect, prima instanţă a avut în vedere în cauză raportul de expertiză întocmit de experţii C.S., V.S. şi P.V. În expertiza întocmită, s-au folosit trei elemente de comparaţie, dintre care un contract de vânzare-cumpărare şi informaţii de la agenţii, făcându-se şi corecţii pentru condiţiile de vânzare, localizare, caracteristici fizice, unităţi disponibile, zonare. De asemenea, prin acest raport, s-a stabilit valoarea despăgubirii şi pentru anul 2009, cel al emiterii deciziei de expropriere.
Valoarea despăgubirii nu trebuie să se raporteze la anul 2008, ci, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la data întocmirii raportului de expertiză.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor apelanţi de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri reprezentând chirie pentru folosirea terenului pentru perioada octombrie 2008 - octombrie 2009, curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.
În cauză decizia de expropriere este Hotărârea nr. 1/2009 a Comisiei de Acordare a Despăgubirilor din Comuna Moara, judeţul Suceava, iar despăgubirea a fost consemnată la data de 5 octombrie 2009, astfel încât, nu există o justificare pentru a se acorda despăgubiri anterior transferului dreptului de proprietate.
Nu există dovezi la dosar privind efectuarea unei exproprieri de fapt, anterior acestei date, prin urmare nu este aplicabilă în speţă Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Burghelea contra României din 27 ianuarie 2009 invocată de reclamanţii apelanţi. Pe de altă parte, dacă s-ar fi dovedit exproprierea în fapt, nu există probe la dosar pe baza cărora să se stabilească valoarea chiriei solicitate pe această perioadă.
Curtea de apel a apreciat ca neîntemeiată şi critica apelanţilor privind neacordarea unor cheltuieli administrative în vederea achiziţionării unui teren identic, de 10%. Exprimarea simplei intenţii de achiziţionare a unui teren nu este suficientă, nu face dovada existenţei unui prejudiciu. De asemenea, instanţa nu poate stabili aleatoriu o sumă drept contravaloare a cheltuielilor pe care le presupune achiziţionarea unui nou teren, astfel cum solicită reclamanţii apelanţi.
Pârâtul apelant a criticat cuantumul despăgubirilor stabilite de prima instanţă, reiterând obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit de experţii V.S., C.S. şi P.V., susţinând că nici experţii în suplimentul la raportul de expertiză şi nici prima instanţă în motivarea sentinţei nu au răspuns în concret acestora, solicitând efectuarea unei contraexpertize sau a unui supliment la raportul de expertiză.
În ceea ce priveşte data în raport de care se stabileşte valoarea despăgubirilor, în criticile formulate, pârâtul apelant se referă la cea a exproprierii, apreciind că experţii trebuiau să aibă în vedere preţurile practicate pe piaţa imobiliară la acea dată, prin urmare metoda comparaţiei a fost greşit aplicată.
Însă, valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcţie de preţurile practicate pe piaţa imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Faptul că transferul dreptului de proprietate are loc, conform art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, la data emiterii deciziei de expropriere, după consemnarea despăgubirilor, nu poate duce la o altă concluzie, din moment ce, acelaşi act normativ permite contestarea ulterioară a cuantumului despăgubirii la instanţa de judecată [art. 22 alin. (1) şi (3)].
Din examinarea raportului de expertiză criticat, rezultă că, într-adevăr, experţii au avut în vedere în mod greşit ca elemente de comparaţii tranzacţii sau oferte de vânzare din anul 2007 - 2008, iar nu din anul 2011, când s-a efectuat raportul de expertiză, stabilind o valoare pentru anul 2008 şi apoi aplicând un coeficient de corecţie pentru a stabili valoarea pentru anul 2009, ca urmare a unei scăderi a preţurilor solicitate de vânzători şi o reducere a cererii. Prima instanţă a stabilit, iar pârâtul apelant nu a contestat, faptul că valoarea despăgubirii este cea de la data exproprierii în anul 2009. Prin urmare, curtea de apel a constatat că, neputând modifica această dispoziţie din sentinţă, fiind ţinută de criticile apelanţilor, faţă de prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., cererea pârâtului apelant de efectuare a unei contraexpertize nu era utilă soluţionării cauzei şi nu ar fi dus la o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Experţii au folosit ca elemente de comparaţie preţurile terenurilor situate în intravilanul municipiului Suceava, în zona M. şi în apropierea drumului european E 85 din perioada 2007 - 2008, rezultate dintr-un contract de vânzare-cumpărare sau din oferte de vânzare, folosind şi informaţii privind piaţa imobiliară în anul 2009. Este real faptul că experţii nu au folosit pentru comparaţie, potrivit tabelului comparativ din raport, preţurile terenurilor de la data exproprierii, la care se raportează pârâtul şi prima instanţă, dar nici pârâtul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziţia experţilor contracte de vânzare-cumpărare de la data menţionată având ca obiect terenuri din intravilan din localitatea Moara, pe care experţii nu le-au avut în vedere. În ceea ce priveşte procentul de corecţie folosit, de 10%, contestat de pârâtul apelant, nu s-au adus argumente pertinente în sensul că acesta este eronat stabilit de experţi potrivit Standardelor Internaţionale de Evaluare.
Curtea de apel nu a reţinut nici critica privind unitatea administrativ-teritorială în care se aflau terenurile folosite ca elemente de comparaţie, municipiul Suceava, terenul expropriat fiind în prezent în extravilanul comunei Moara, conform extrasului de C.F. nr. Z, întrucât comparaţia s-a făcut cu terenuri din zone învecinate, fapt demonstrat chiar de extrasul din C.F. nr. Y, în care este înscris dreptul de proprietate asupra terenului expropriat în extravilanul municipiului Suceava; în plus experţii au ţinut seama de acest aspect, aplicând corecţie pentru zonare. Mai mult, în raportul de evaluare întocmit pentru stabilirea despăgubirilor oferite de expropriator la data de 25 februarie 2009, s-a avut în vedere că terenul se află în extravilanul municipiului Suceava. De asemenea, alte elemente de comparaţie ale proprietăţilor comparabile (condiţiile de vânzare, localizarea, caracteristicile fizice, utilităţile suprafeţei) au fost luate în considerare de către cei trei experţi, care au corectat preţul proprietăţii comparabile prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă în condiţiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte argumente pertinente pentru modificarea acestor procente, evaluatorii, potrivit Standardelor Internaţionale de Evaluare, aplicând metode cantitative şi/sau calitative pentru analiza diferenţelor şi estimarea corecţiilor.
Critica referitoare la faptul că experţii au avut în vedere pentru evaluare cea mai bună utilizare a terenului în cauză, folosind metoda valorii reziduale, nu a fost reţinută, instanţa de apel apreciind că nu se încălcă dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 întrucât, atunci când se stabileşte preţul unui teren pe piaţa imobiliară, atât vânzătorul cât şi cumpărătorul au în vedere în mod firesc potenţialul de exploatare al terenului, prin urmare şi experţii au avut în vedere aceste aspecte, faţă de zona în care se află terenul şi modul în care sunt folosite terenurile aflate în aproprierea acestuia. Prin urmare, este irelevant dacă reclamanţii aveau sau nu posibilitatea ridicării unei construcţii pe acest teren.
Curtea de apel a apreciat că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei pronunţate, instanţa arătând de ce îşi însuşeşte concluziile raportului de expertiză întocmit de experţii V.S., C.S. şi P.V., fără a analiza însă punctual obiecţiunile pârâtului la acest raport de expertiză, lipsă suplinită de instanţa de apel prin decizia pronunţată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanţii S.D. şi S.G.
Prin motivele de recurs, se formulează următoarele critici pe care recurenţii le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
În mod greşit, instanţa de apel nu a luat în considerare expertiza întocmită de F.J., T.P. şi M.M.
1. Acest raport a fost întocmit de comisia numită de către instanţă, şi nu de către un singur expert (F.J.), toţi experţii deplasându-se în teren şi întocmind lucrarea, pe care, ulterior, toţi au semnat-o. Faptul că, ulterior semnării, expertul desemnat de pârât a retractat semnătura, făcând trimitere la nişte calcule fără legătură cu cauza, nu poate avea ca efect înlăturarea raportului de expertiză.
2. Evaluarea terenului trebuie raportată la noiembrie 2008, atunci când, pe terenul recurenţilor s-au instalat utilajele pârâtului şi au început lucrările de modificare ireversibilă a terenului lor. Pârâtul nu a negat niciodată acest aspect, iar recurenţii au dovedit cu extras din cotidianul local "M.S." că lucrările au început în anul 2008.
În aceste condiţii, instanţa trebuie să aplice cu prioritate jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Burghelea contra României, şi constatând că exproprierea de fapt a avut loc în anul 2008, să se raporteze la acest moment pentru stabilirea despăgubirilor.
3. Dacă instanţa nu îmbrăţişează acest punct de vedere, pentru acoperirea prejudiciului, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, trebuie acordată contravaloarea chiriei pentru perioada cuprinsă între luna noiembrie 2008 (ocuparea terenului) şi luna octombrie 2009 (consemnarea despăgubirilor).
Nelegal s-a stabilit că reclamanţii nu pot beneficia de cheltuielile administrative pentru achiziţionarea unui teren identic în cuantum de 10% din valoarea imobilului.
Afirmarea acestei intenţii şi oferta de construire a unei hale depozit făcută de ofertantul SC G. SRL sunt suficiente pentru acordarea acestei despăgubiri.
4. Recurenţii mai arată că terenul este situat la intrarea în municipiul Suceava, în zona unor importante reprezentanţe auto şi este lipsit de importanţă dacă, cadastral, este situat în municipiul Suceava sau localitatea limitrofă, Moara şi, potrivit planului de situaţie ce însoţeşte Planul urbanistic zonal, are o înclinaţie de 3%.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
1. Lucrarea intitulată "Raport de expertiză tehnică", aflată la dosarul primei instanţe a fost semnată numai de expertul F.J.
Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 12 octombrie 2010, Tribunalul Suceava a admis excepţia nulităţii raportului de expertiză întocmit de acest expert pentru considerente legate de aplicarea şi interpretarea art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2000 şi art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, reţinând lipsa calităţii de evaluator A.N.E.V.A.R. a expertului F.J.
Prin urmare, nu împrejurarea indicată de recurenţi prin cererea de recurs - şi anume aceea că expertul desemnat de pârât şi-ar fi retractat, ulterior, semnătura - a constituit cauza nulităţii raportului de expertiză, ci neîndeplinirea unei condiţii pe care tribunalul a apreciat-o ca fiind determinantă pentru valabilitatea expertizei, respectiv aceea ca expertul să aibă calitatea de evaluator A.N.E.V.A.R.
De aceea, cenzurarea dezlegării date excepţiei de nulitate a raportului de expertiză din perspectiva unei cauze de nulitate pe care instanţa de apel nu a avut-o în vedere, excede controlului de legalitate pe care instanţa de recurs îl poate efectua prin intermediul acestei căi de atac.
2. Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: "La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile administrate de aceştia".
Prin urmare, dată fiind prevederea expresă a legii în acest sens, valoarea despăgubirii trebuie să se raporteze la data întocmirii raportului de expertiză, iar nu la luna noiembrie 2008, astfel cum susţin recurenţii prin cererea de recurs.
În ceea ce priveşte aplicarea în cauză a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului rezultată din cauza Burghelea contra României, în mod corect instanţa de apel a reţinut că aceasta nu este incidentă în prezentul litigiu atâta timp cât nu s-a probat împrejurarea pretinsă de recurenţi - şi care constituie premisa cauzei menţionate - anume aceea a unei exproprieri de fapt.
Reaprecierea probelor şi verificarea concluziilor instanţei de apel sub aspectul situaţiei de fapt nu sunt posibile pe calea recursului, date fiind dispoziţiile art. 304 din C. proc. civ. care permit exercitarea controlului judiciar prin intermediul acestei căi de atac exclusiv pentru aspecte ce ţin de legalitatea deciziei recurate.
3. Nu este întemeiată nici critica prin care recurenţii susţin că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, instanţa trebuia să le acorde contravaloarea chiriei pentru perioada cuprinsă între luna noiembrie 2008 (ocuparea terenului) şi luna octombrie 2009 (consemnarea despăgubirilor), precum şi cheltuielile administrative pentru achiziţionarea unui teren identic în cuantum de 10% din valoarea imobilului, având în vedere afirmarea acestei intenţii şi oferta de construire a unei hale depozit făcută de ofertantul SC G. SRL.
Este adevărat că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994: "Despăgubirea se compune din valoarea reală a terenului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite".
Însă, pentru a beneficia de acordarea despăgubirilor reprezentând prejudiciul cauzat, partea care le pretinde trebuie să facă dovada existenţei unui prejudiciu cert şi a întinderii acestuia. Or, este evident că exprimarea unei intenţii de achiziţionare a unui teren identic şi o ofertă de construire din partea unui terţ nu constituie dovezi pertinente în acest sens.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 în ceea ce priveşte cererea reclamanţilor de acordare a chiriei pentru perioada cuprinsă între luna noiembrie 2008 şi luna octombrie 2009. Cât timp în cauză nu s-a reţinut existenţa unei exproprieri de fapt şi cât timp decizia de expropriere este Hotărârea nr. 1/2009 a Comisiei de Acordare a Despăgubirilor din Comuna Moara, judeţul Suceava, iar despăgubirea a fost consemnată la data de 5 octombrie 2009, nu există temei pentru acordarea de despăgubiri pentru perioada anterioară transferului dreptului de proprietate.
4. Susţinerile vizând situarea terenului la intrarea în municipiul Suceava, în zona unor importante reprezentanţe auto ori înclinaţia terenului rezultată din planul de situaţie ce însoţeşte Planul urbanistic zonal, nu învestesc în mod legal instanţa de recurs cu analizarea lor.
Cât timp aceste susţineri nu dezvoltă argumente vizând aplicarea ori interpretarea greşită a unor dispoziţii legale, ele nu constituie critici de nelegalitate în sensul art. 304 din C. proc. civ., ci reprezintă obiecţiuni la raportul de expertiză, susţineri referitoare la probele administrate.
Or, dispoziţiile art. 304 pct. 11 din C. proc. civ., care permiteau instanţei de recurs să modifice hotărârea recurată dacă aceasta s-a bazat pe o gravă greşeală de fapt, rezultată dintr-o apreciere eronată a probelor administrate au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât Înalta Curte nu mai este legal sesizată cu analiza criticilor care au un astfel de conţinut.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S.D. şi S.G. împotriva Deciziei civile nr. 7 din 20 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5105/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5108/2013. Civil → |
|---|
