ICCJ. Decizia nr. 5122/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5122/2013
Dosar nr. 641/198/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 7 noiembrie 2013
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R11 nr. 0507824 din 19 decembrie 2011 a fost sancţionată contravenienta S.A. pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 2 iulie 2011 a circulat, fără a deţine rovinietă valabilă, pe DN7 km. 188 + 900 m, localitatea Seaca, jud. Vâlcea.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 25 ianuarie 2012, contravenienta S.A. a solicitat instanţei anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.
Prin Sentinţa nr. 828 din 28 februarie 2013, Judecătoria Brezoi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, reţinând că soluţia se impune în raport cu prevederile art. 101 din O.G. nr. 15/2002//în raport de prevederile O.G. nr. 15/2002, astfel cum au fost completate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Prin Sentinţa nr. 10291 din 3 iulie 2013, Judecătoria Craiova, la rândul său, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Brezoi, reţinând că raportului juridic dedus judecăţii îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 15/2002 în forma avută anterior modificării prin dispoziţiile Legii nr. 2/2013, respectiv prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, contravenţiilor prevăzute la art. 8 din acest act normativ le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Prin dispoziţiile art. III alin. (2) din Legea nr. 2/2013, după dispoziţiile art. 10 din O.G. 15/2002, s-a introdus un nou articol, art. 101, potrivit căruia: "prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul."
Dispoziţiile art. 101mai sus arătate, în lipsa unor norme tranzitorii instituite prin dispoziţiile Legii nr. 2/2013, în raport de prevederile art. 725 alin. (2) C. proc. civ. 1865, sunt aplicabile doar proceselor începute după intrarea în vigoare a noii norme de competenţă, nu şi celor în curs de soluţionare.
Soluţia se impune şi în raport de interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor tranzitorii cuprinse în art. XXIII alin. (1) - (4) din Legea nr. 2/2013, care se referă în mod restrictiv doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal (nu şi în materia contravenţională) şi cu indicarea instanţelor pe rolul cărora se află astfel de procese, respectiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal şi curţile de apel.
În cauza supusă analizei se constată că plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul unei judecătorii, anterior adoptării Legii nr. 2/2013, anume la data de 25 ianuarie 2012, caz în care competenţa materială de soluţionare revine, potrivit prevederilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 coroborat cu ale art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Cum contravenţia a fost săvârşită în localitatea Seaca aflată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - GV
← ICCJ. Decizia nr. 5108/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5123/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
---|