ICCJ. Decizia nr. 523/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 523/2013
Dosar nr. 10255/99/2010
Şedinţa publică din 7 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 673 din 10 iunie 2011, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă, a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
A admis acţiunea civilă formulată de reclamantul R.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 1.255.877 lei, cu titlu de despăgubiri.
Analizând hotărârea nr. 673 din 16 martie 2011 prin prisma motivelor invocate, tribunalul a reţinut că prin acţiunea introductivă de instanţă reclamantul a solicitat, ca în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, să se dispună obligarea acestuia la plata de despăgubiri băneşti în cuantum de 1.255.877 lei, reprezentând contravaloarea dreptului de creanţă recunoscut în prezent de statul român asupra cotei-părţi de 1/4 din valoarea imobilului compus din construcţie, în prezent demolată şi teren aferent în suprafaţă de 3098 m.p., imobil situat în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi.
În motivarea acestei acţiuni, s-a arătat că în condiţiile Legii nr. 10/2001 a notificat Primăria judeţului Iaşi, Consiliul local Iaşi, cu o cerere de restituire în natură a imobilului susmenţionat şi de acordare de despăgubiri.
În soluţionarea acestei notificări, prin dispoziţia din 03 februarie 2006 Primarul municipiului Iaşi a dispus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
S-a mai arătat că notificanţii vor beneficia de măsurile reparatorii ce urmează a fi stabilite în următoarele cote: 1/2 – R.D.M. şi 1/2 – R.I., R.C.I. şi H.B.
Dosarul a fost trimis Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor unde şi-a urmat cursul de soluţionare la Secretariatul Comisiei Centrale, astfel că prin Raportul nr. 819 din 26 ianuarie 2006 întocmit de Comisia pentru analiza notificărilor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, imobilul a fost evaluat potrivit standardelor internaţionale de evaluare, la valoarea totală de 4.982.351 lei.
Prin decizia civilă nr. 61 din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi pentru Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
A admis apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 673/2011 din 16 martie 2011 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care o schimbat-o în tot.
A respins acţiunea civilă pronunţată de reclamantul R.C. I., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentant de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, ca inadmisibilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Reclamantul R.I. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata unei despăgubiri băneşti, în sumă de 1255.871 lei, reprezentând contravaloarea cotei-părţi ce i se cuvine cu titlu de drept de creanţă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în condiţiile Legii nr. 10/2001, a notificat Primăria Iaşi - Consiliul local Iaşi, cu privire la restituirea imobilului din Iaşi, strada Ştefan cel Mare, sau acordarea de despăgubiri.
Prin dispoziţia nr. 261 din 03 februarie 2006, Primarul municipiului Iaşi a dispus acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
S-a dispus că notificanţii vor beneficia de măsurile reparatorii ce urmează a fi stabilite în următoarele cote: 1/2 – R.D.M. şi 1/2 – R.I., R.C.I. şi H.B.
Cu toate acestea, nici până în prezent nu s-au acordat niciun fel de despăgubiri în condiţiile speciale.
În dovedirea susţinerilor, reclamantul a depus la dosar dispoziţia nr. 261 din 3 februarie 2006.
Împotriva deciziei civile mai sus enunţată a declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.I., pentru motive de nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ.
- în dezvoltarea criticilor formulate, reclamantul R.I. a susţinut, în esenţă, să se dispună admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a D.G.F.P.J. Iaşi şi anularea cererii de apel formulată în prezenta cauză de către D.G.F.P.J. Iaşi şi în numele apelantului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, cu consecinţa păstrării în tot a sentinţei civile nr. 673 din 16 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi - Secţia civilă.
- în secundar, în măsura în care se va trece peste excepţia susmenţionată, să se dispună, pe cale incidentală, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi respingerea, ca nefondat, a apelului declarat în cauză, cu consecinţa păstrării în tot a sentinţei civile nr. 673 din 16 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. 10255/99/2010.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi de actele dosarului, înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamantul R.I. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata unei despăgubiri băneşti, în sumă de 1.255.871 lei, reprezentând contravaloarea cotei-părţi ce i se cuvine cu titlu de drept de creanţă.
În fapt, a arătat reclamantul în motivarea cererii că, în condiţiile Legii nr. 10/2001, a notificat Primăria judeţului Iaşi - Consiliul local Iaşi, cu privire la restituirea imobilului din Iaşi, strada Ştefan cel Mare, la acordarea de despăgubiri, cererea din 19 iulie 2001 la Primăria Iaşi.
Prin dispoziţia nr. 261 din 03 februarie 2006, Primarul municipiului Iaşi a dispus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
S-a dispus că notificanţii vor beneficia de măsurile reparatorii ce urmează a fi stabilite în următoarele cote: 1/2 – R.D.M. şi 1/2 – R.I., R.C.I. şi H.B.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, de reprezentant al Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa de apel în mod judicios a statuat că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 67 - 68 C. proc. civ.
Instanţa de apel, în mod corect a reţinut că Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi a reprezentat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, încă de la judecata la fond, precizând că împuternicirea de reprezentare în dosarul nr. 10255/99/2010 i-a fost dată de Ministerul Finanţelor Publice cu actul din 10 ianuarie 2011.
Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi s-a apărat la fond, invocând excepţiile lipsei calităţii sale procesuale pasive şi inadmisibilităţii acţiunii.
Mai mult, la data de 23 februarie 2012, Statul Român, apelant în faza de apel, şi-a fundamentat aceste două excepţii şi pe prevederile Deciziei nr. 27 din 14 noiembrie 2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României.
Prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că, în acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului român de a acorda despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă.
În aceeaşi hotărâre s-a stabilit că acţiunile în acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, cum este cazul în speţă, întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi ale art. 13 din această convenţie, sunt inadmisibile.
Instanţa supremă a statuat că atâta vreme cât, pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiţii persoana îndreptăţită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială.
În ceea ce priveşte concordanţa dintre legea specială şi Convenţia Europeană, instanţa supremă a constatat că jurisprudenţa C.E.D.O. lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenţiei adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviinţă pentru restituirea proprietăţilor preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.
Astfel, în Cauza Păduraru contra României s-a reţinut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condiţiile în care acceptă să restituie bunurile preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.
În această materie, statul a decis că restituirea în natură şi acordarea măsurilor reparatorii au loc în condiţiile impuse de Legea nr. 10/2001 şi de Legea nr. 247/2005.
Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanţă Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptăţite şi procedura de stabilire şi acordare a acestora.
Aşadar, pentru cele reţinute mai sus, înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul R.I., împotriva deciziei civile nr. 61 din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Iaşi - secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva deciziei civile nr. 61 din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă,
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 526/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 524/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
