ICCJ. Decizia nr. 52592013/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 52592013
Dosar nr. 1015/46/2013
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1629 din 24 mai 2012, Tribunalul Argeş a admis recursul declarat de R.C. împotriva sentinţei civile nr. 9924 din 21 ianuarie 2011, dată de Judecătoria Piteşti în contradictoriu cu pârâta P.M., a obligat şi pe aceasta, alături de pârâta M.I., care fusese deja obligată de prima instanţă, a lăsa reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul de 1.234 mp, potrivit identificării făcută în expertiză, cu haşuri negre şi au fost obligate intimatele să plătească reclamantului 350 lei cheltuieli de judecată în fond şi 510 lei, cheltuieli de judecată în recurs. A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta M.I., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Împotriva acestei Decizii, la data de 20 iunie 2012, pârâta M.I. a formulat cerere de retractare în calea extraordinară de atac a revizuirii, invocând drept motive de revizuire, pe de o parte, descoperirea unor noi înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică, cauză de revizuire ce a fost păstrată de Tribunalul Argeş învestit cu soluţionarea căii de atac, în Dosarul său nr. 11908/109/2012, finalizat prin Decizia civilă nr. 225 din 29 ianuarie 2013, iar pe de altă parte, contradictorialitatea acestei hotărâri faţă de alte două hotărâri definitive şi irevocabile, respectiv sentinţa civilă nr. 9813 dată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 5273/1997 la 3 decembrie 1998 şi sentinţa civilă nr. 2128 din 14 martie 2002, dată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 231/2001.
Cu privire la acest al doilea temei de revizuire, Tribunalul Argeş şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Piteşti. În faţa acestei instanţe, revizuenta a arătat că nu mai susţine motivul de revizuire ce vizează contrarietatea faţă de cea dintâi sentinţă, în continuare invocând drept autoritate de lucru judecat numai sentinţa nr. 2128 din 14 martie 2002, dată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 231/2001, dosar în care a fost respinsă acţiunea aceluiaşi reclamant ce a revendicat terenul de 700 mp intravilan şi a solicitat grăniţuirea celor două proprietăţi.
Prin Decizia nr. 12 din 19 martie 2013 Curtea de Apel Piteşti a respins cererea de revizuire.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că, în cadrul celui de-al doilea proces de revendicare, finalizat prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-a efectuat o expertiză în care s-a avut în vedere suprafaţa de 700 mp ce aparţine revizuentei şi pentru care s-a respins prima acţiune în revendicare, pârâtele fiind obligate să elibereze tot ceea ce expertul a constatat că excede suprafeţei de 700 mp, ceea ce înseamnă că terenul ce a format obiectul primei cereri de revendicare a fost avut în vedere de instanţă.
Curtea de apel a mai reţinut că pretinsa greşeală de judecată, referitoare la modalitatea în care expertul a suprapus terenurile din titlurile exhibate de părţi, nu poate fi rezolvată în prezenta cale de atac a revizuirii, în realitate neexistând o pronunţare nouă a instanţei cu privire la suprafaţa de 700 mp pentru care a fost respinsă acţiunea în revendicare, ca urmare a anulării cu autoritate de lucru judecat a titlului reclamantului pentru acest teren.
Împotriva Deciziei nr. 12 din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, a declarat recurs revizuenta M.I., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu aplicarea greşita a legii, respectiv a principiului autorităţii lucrului judecat, consacrat de art. 163 C. proc. civ.
Se susţine, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, că, deşi prin cererea de revizuire s-a invocat ca prim termen al autorităţii lucrului judecat sentinţa civilă nr. 2128 din 14 martie 2002 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul m. 231/2001, definitivă şi irevocabilă, atât Tribunalul Argeş, cât şi Curtea de Apel Piteşti au analizat contrarietatea de hotărâri numai în raport cu sentinţa civilă nr. 9813 din 03 decembrie 1998, pronunţata de Judecătoria Piteşti, în Dosarul nr. 5273/1997.
În ceea ce priveşte considerentele contradictorii, recurenta susţine că decizia recurată nu face decât exegeza considerentelor ce au stat la baza deciziei Tribunalului Argeş, atacată cu revizuire, validând astfel un raţionament greşit prin inconsecvenţă, deşi formal este logic.
În opinia recurentei, raţionamentul instanţei se bazează numai pe logica formală şi pe o exprimare sintetică, limitându-se la un raţionament scolastic şi contradictoriu, fără a studia schiţa anexă la expertiza de la fila 207 din Dosar nr. 12208/280/2009, deşi face parte din dispozitiv.
Recurenta susţine că prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat s-a încălcat principiul autorităţii lucrului judecat, stabilind altă linie de hotar între proprietăţile părţilor, decât linia stabilită irevocabil prin sentinţa civilă nr. 2128 din 14 martie 2002, ce face trimitere la sentinţa civilă nr. 9813 din 3 decembrie 1998, ambele ale Judecătoriei Piteşti.
Dacă instanţa de revizuire ar fi studiat schiţa de la fila 207 din Dosarul nr. 12208/280/2009, nu ar fi identificat greşit terenul în litigiu şi ar fi sesizat că hotarul stabilit acum între punctele 6 - 12 este diferit de hotarul stabilit deja irevocabil prin raportare la titlul de proprietate al revizuentei, menţinut în totalitate, pentru 1.500 mp, prin hotărârile irevocabile amintite.
Explicaţia constă în aceea că expertul a figurat doua linii de hotar pe aceeaşi schiţa, una dintre ele fiind stabilita deja irevocabil prin raportare la titlurile de proprietate eliberate de Comisia judeţeană Argeş pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar cea de-a doua prin raportare la actul de vânzare-cumpărare autentic din 18 noiembrie 1996, rectificat prin încheierea notarială din 03 august 2009, act avut în vedere de către instanţele care au tranşat încă din anul 1997, în mod irevocabil, hotarul dintre părţi.
De aceea, recurenta apreciază ca inconsecvent raţionamentul Tribunalului Argeş, validat de Curtea de Apel Ploieşti, pentru că nu observă că raportarea celor două hotare schiţate de expert se referă la acte juridice diferite, nicidecum la o noua suprapunere între cele două proprietăţi.
Se mai susţine că instanţele au aplicat în mod greşit legea, respectiv art. 163 C. proc. civ., precum şi faptul că se impune admiterea prezentului recurs pentru a se sancţiona în acest mod reaua credinţa a intimatului-reclamant R.C., care a insistat să obţină mai mult decât avea deja recunoscut prin hotărârile irevocabile anterioare.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
Susţinerea recurentei, potrivit căreia Curtea de Apel Piteşti ar fi analizat contrarietatea de hotărâri numai în raport cu sentinţa civilă nr. 9813 din 03 decembrie 1998, pronunţata de Judecătoria Piteşti, în Dosarul nr. 5273/1997, nu este confirmată de realitatea din dosar. Din lecturarea considerentelor deciziei recurate reiese în mod clar şi explicit că hotărârea în raport de care s-a analizat cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a fost sentinţa civilă nr. 2128 din 14 martie 2002 a Judecătoriei Piteşti, astfel cum revizuenta a solicitat.
În ceea ce priveşte critica referitoare la existenţa unor considerente contradictorii, recurenta face trimitere la anumite fragmente din decizia recurată, care nu relevă vreo contradicţie, ci reprezintă constatări ale instanţei de revizuire în ceea ce priveşte obiectul şi limitele în care s-au pronunţat instanţele anterioare în litigiile deja derulate între părţi.
Instanţa de revizuire nu a validat raţionamentul instanţei de recurs expus în decizia a cărei revizuire s-a solicitat, aşa cum în mod greşit pretinde recurenta, ci a analizat considerentele acelei decizii, reţinând, în final, că, la pronunţarea ei s-a avut în vedere ceea ce s-a statuat cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 2128 din 14 martie 2002 a Judecătoriei Piteşti. Instanţa de revizuire nu a făcut o analiză proprie a împrejurărilor care vizează fondul litigiului dintre părţi, ci a verificat, raportat la dispozitivul şi considerentele deciziei supuse revizuirii, dacă aceasta a avut sau nu în vedere soluţia pronunţată anterior în prima acţiune în revendicare.
Afirmaţiile recurentei, potrivit cărora raţionamentul instanţei se bazează numai pe logica formală şi pe o exprimare sintetică, limitându-se la un raţionament scolastic şi contradictoriu, sunt simple opinii ale părţii nemulţumite de soluţia pronunţată în cererea sa de revizuire.
Ceea ce se impută instanţei, legat de aceste pretinse carenţe ale motivării, este faptul că nu a studiat schiţa anexă la expertiza de la fila 207 din Dosar nr. 12208/280/2009, studiu care ar fi condus la o identificare corectă a terenului. Mai susţine recurenta că, prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat, s-a încălcat principiul autorităţii lucrului judecat, stabilind altă linie de hotar între proprietăţile părţilor, decât linia stabilită irevocabil prin sentinţa civilă nr. 2128 din 14 martie 2002, ce face trimitere la sentinţa civilă nr. 9813 din 3 decembrie 1998, ambele ale Judecătoriei Piteşti.
Or, instanţa învestită cu cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. pr. civ. nu face o judecată propriu-zisă şi nu examinează care dintre cele două hotărâri pretins contradictorii este justă, ci doar anulează hotărârea din urmă, în cazul în care constată că ea a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
În speţă, instanţa de revizuire a constatat că sentinţa în raport de care s-a solicita revizuirea, respectiv, sentinţa civilă nr. 2128 din 14 martie 2002 a Judecătoriei Piteşti, a fost avută în vedere de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, deoarece terenul în suprafaţă de 700 mp, cu privire la care s-a dispus anularea titlului de proprietate al reclamantului şi, ulterior, respingerea primei acţiuni în revendicare a acestuia, a fost exclusă din suprafaţa de 1.234 mp pentru care s-a admis cea de-a doua acţiune în revendicare.
În atare condiţii, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este exclusă, deoarece una dintre condiţiile de admitere a unei astfel de cereri este aceea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre, sau chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa în legătură cu obiecţiile legate de aceasta.
Această condiţie nu este îndeplinită în cazul de faţă, deoarece prima acţiune în revendicare având ca obiect suprafaţa de 700 mp a fost respinsă, iar în cadrul celei de-a doua acţiuni în revendicare, instanţa a ţinut seama de hotărârea anterioară, excluzând din totalul suprafeţei revendicate terenul de 700 mp care a format obiectul primei acţiuni.
Prin cererea de revizuire, precum şi prin criticile din recurs, revizuenta tinde la reanalizarea probatoriului, în special a raportului de expertiză ce a stat la baza emiterii hotărârii a cărei revizuire se solicită, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală, deoarece revizuirea nu este o cale de reformare a hotărârii, ci una de retractare, pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Critica referitoare la aplicarea greşită a prevederilor art. 163 C. proc. civ. este nefondată, întrucât instanţa de revizuire nu a reţinut că sentinţa civilă nr. 2128 din 14 martie 2002 a Judecătoriei Piteşti nu ar avea autoritate de lucru judecat în raport cu ce-a de-a doua acţiune în revendicare, ci a constatat că, prin hotărârea supusă revizuirii s-a respectat această autoritate, a doua acţiune în revendicare nefiind admisă cu privire la terenul ce a format obiectul judecăţii anterioare.
Susţinerea recurentei, în sensul că intimatului reclamant R.C. ar fi de rea-credinţă, deoarece a insistat să obţină mai mult decât avea deja recunoscut prin hotărârile irevocabile anterioare, nu poate fi avută în vedere în examinarea prezentului recurs, nefiind o critică încadrabilă în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta M.I. împotriva Deciziei nr. 12 din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5230/2013. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 5268/2013. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
