ICCJ. Decizia nr. 528/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 528/2013
Dosar nr. 7264/105/2007/al
Şedinţa de Ia 7 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 9 noiembrie 2007, reclamanta SC I. SA Ploieşti a chemat în judecată pe pârâţii S.R. prin M.T.C.N.A.D. N.R. SA, Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 Prahova şi C.L. Blejoi, solicitând instanţei să modifice hotărârea nr. 55/2007 şi procesul-verbal nr. 83/2007, în sensul acordării unei despăgubiri pentru terenul expropriat, proprietatea sa, de 452,94 m.p., situat în comuna Blejoi, jud. Prahova, de 200 euro/m.p., în total 90.588 euro, plătibili în lei la cursul oficial B.N.R. din ziua plăţii.
Pârâţii M.T., C.N.A.D.N.R. SA şi C.L. Blejoi au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.T., C.L. Blejoi şi Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
Prin încheierea interlocutorie din 15 februarie 2008, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.T., C.L. Blejoi şi Comisia pentru aplicare Legii nr. 198/2004 Prahova, reţinând că numai pârâta C.N.A.D.N.R. are calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 288 din 23 februarie 2010, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis, în parte, contestaţia şi, în consecinţă: a modificat, în parte, hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă de pârâta C.N.A.D.N.R. SA sub nr. 55 din 8 octombrie 2007; a stabilit în favoarea reclamantei dreptul de a încasa cu titlu de despăgubiri, pentru terenul expropriat de 452,94 m.p., situat în comuna Blejoi, jud. Prahova, suma de 13.701 euro sau 58.483 lei echivalent, sumă ce urmează să fie achitată de pârâta C.N.A.D.N.R. SA în loc de 4076,46 euro sau 13711,99 lei echivalent.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că despăgubirea acordată reclamantei pentru terenul expropriat, în sumă de 13711,99 lei, reprezentând echivalentul a 4076,46 euro, nu reflectă valoarea de circulaţie a terenului determinată de amplasament, de preţul pieţei, de fertilitatea solului, de pagubele produse în urma exproprierii, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 5 şi următoarele din Legea nr. 198/2004.
Conform raportului de expertiză tehnică refacere construcţii evaluări imobiliare, întocmit în cauză, valoarea totală a despăgubirii cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat, la data efectuării expertizei, decembrie 2008, este de 13701 euro, adică 58.483 lei, aceasta fiind calculată în funcţie de amplasamentul terenului, de preţul de tranzacţionare pe piaţa imobiliară, de categoria terenului şi valoarea economică a acestuia.
Întrucât valoarea despăgubirii stabilite prin expertiză ţine seama de criteriile legale, aceasta va înlocui despăgubirea stabilită de expropriator prin hotărârea contestată.
La data de 23 martie 2010, reclamanta a formulat cerere de rectificare a sentinţei civile nr. 288 din 23 februarie 2010, solicitând instanţei să dispună îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul acestei sentinţe cu privire la adresa sediului social al pârâtei C.N.A.D.N.R. SA, în sensul că aceasta este în Bucureşti, B-dul Dinicu Golescu, iar nu la adresa trecută în hotărâre, care este cea a sediului subunităţii sale D.R.D.P. Bucureşti, indicată pentru comunicarea actelor de procedură de cabinetului de avocatură care i-a asigurat asistenţa juridică în proces.
La aceeaşi dată, reclamanta a formulat şi cerere de completare a sentinţei civile nr. 288 din 23 februarie 2010, solicitând instanţei să se pronunţe şi asupra capătului de cerere privind modificarea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 83 din 5 septembrie 2007, pretins ca fiind lăsat nesoluţionat.
Prin încheierea pronunţată în cameră de consiliu la data de 26 martie 2010, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a respins cererea de îndreptare eroare materială, ca neîntemeiată, reţinând că în sentinţa civilă nr. 288 din 23 februarie 2010 a fost trecută, în mod corect, adresa indicată de pârâtă pentru comunicarea actelor de procedură, în condiţiile în care legea recunoaşte părţilor dreptul de a alege un anumit domiciliu/sediu procesual în vederea comunicării actelor de procedură.
Prin sentinţa civilă nr. 586 din 27 aprilie 2010, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a respins cererea de completare a sentinţei nr. 288 din 23 februarie 2010, ca neîntemeiată, reţinând că obiectul contestaţiei deduse judecăţii l-a constituit hotărârea nr. 55/2007 de stabilire a cuantumului despăgubirilor emisă de expropriator, iar nu procesul-verbal nr. 83/2007, care este un act prealabil, cu caracter administrativ, aşa încât nu se poate susţine că instanţa a omis să se pronunţe asupra acestui din urmă act.
Reclamanta a declarat apel împotriva hotărârii date asupra fondului, împotriva hotărârii date asupra cererii de completate şi împotriva încheierii de rectificare, iar pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva hotărârii date asupra fondului.
Prin decizia nr. 179 din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelurile.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta şi pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA.
Prin decizia nr. 5881 din 8 iulie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut:
1. Criticile din recursul reclamantei privind pretinsa nepronunţare a instanţei asupra cererii de modificare a procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 88/2007, privind soluţia dată în cauză excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.T., C.L. Blejoi şi Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 şi privind situaţia în proces a D.R.D.P. nu sunt fondate, pe aceste aspecte nefîind întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit celor ce succed.
a) Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că întrucât contestaţia formulată în baza Legii nr. 198/2004 poate viza doar hotărârea de stabilire a despăgubirilor, iar nu şi actul prealabil acesteia, respectiv procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor, nu se poate imputa primei instanţe că nu s-a pronunţat în limitele în care a fost învestită prin faptul că nu a dispus modificarea procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor odată cu modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor.
Conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i- a fost comunicata hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.
Interpretarea gramaticală a textului conduce la concluzia că actul ce poate fi atacat de expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii este hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă de expropriator.
Prin urmare, chiar dacă reclamanta şi-a îndreptat contestaţia formulată în baza Legii nr. 198/2004 atât împotriva procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 83 din 05 septembrie 2007, cât şi a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 08 octombrie 2007, numai asupra acestui din urmă act trebuia să dispună instanţa, conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, după cum corect s-a procedat în cauză.
Pe de altă parte, conform art. 7 din hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 08 octombrie 2007, această hotărâre are ca anexă procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 83 din 05 septembrie 2007, care face astfel parte integrantă din hotărâre, aşa încât modificarea hotărârii semnifică, implicit, şi modificarea procesului-verbal, nefiind necesară o menţiune expresă în acest sens.
Prin urmare, nu se poate reţine că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii de modificare a procesului-verbal nr. 88 din 05 septembrie 2007, cât timp a dispus modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 08 octombrie 2007 din care acest proces-verbal face parte integrantă.
b) Prin confirmarea soluţiei primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.T., C.L. Blejoi şi Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, curtea de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 şi art. 12 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a acestei legi, aprobată prin H.G. nr. 941/2004.
Potrivit art. 12 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004, procesele având ca obiect cererile prevăzute de art. 9 din aceeaşi lege, respectiv contestaţiile cu privire la cuantumul despăgubirii, se judecă în contradictoriu cu statul român reprezentat de expropriator, iar potrivit art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, pentru drumurile de interes naţional, cum este cazul lucrării pentru care s-a dispus exproprierea terenului reclamantei, expropriator este statul român prin C.N.A.D.N.R. SA.
Rezultă că, în cadrul contestaţiei deduse judecăţii în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004, calitate procesuală pasivă are exclusiv S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA, iar nu şi celelalte entităţi implicate în procedura exproprierii.
Aşa fiind, în mod legal s-a admis în cauză excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celorlalţi pârâţi chemaţi în judecată în afara S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA.
c) Recurenta-reclamantă susţine fără temei că, în speţă, s-ar fi recunoscut calitate procesuală pasivă D.R.D.P.
Calitate procesuală pasivă s-a recunoscut doar S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA.
În ceea ce priveşte D.R.D.P., semnificaţia recunoscută acestei entităţi în proces a fost doar aceea de sediu procesul ales de pârâta C.N.A.D.N.R. SA pentru comunicarea actelor de procedură.
Faptul că pârâta C.N.A.D.N.R. SA figurează în proces cu adresa punctului său de lucru D.R.D.P. este urmarea alegerii sediului procesul la acest punct de lucru, în exercitarea dreptului recunoscut părţilor de art. 93 C. proc. civ., şi nu este de natură să creeze confuzie între parte şi punctul de lucru la care aceasta şi-a ales sediul procesual, sens în care corect a apreciat şi curtea de apel.
2. Critica din recursul pârâtului prin care se contestă dreptul reclamantei de a pretinde despăgubiri mai mari decât cele oferite de expropriator, în condiţiile în care, conform art. 5 din Legea nr. 198/2004, a solicitat plata acestora, declarându-se de acord cu oferta făcută, nu este fondată.
Faptul că reclamanta a uzat de procedura plăţii despăgubirilor, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 198/2004, nu îi închide calea contestaţiei împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor.
Aceasta deoarece, textul care reglementează calea contestaţiei privind cuantumul despăgubirii prevede posibilitatea formulării unei asemenea contestaţii chiar în condiţiile consemnării despăgubirii oferite de expropriator în procedura prevăzută de art. 5.
Astfel, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 prevede că „Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicata hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii (..).”
3. Atât în recursul reclamantei, cât şi în recursul pârâtului se regăsesc critici cu privire la cuantumul despăgubirii, ambele părţi susţinând că acesta nu a fost determinat cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Criticile pe acest aspect sunt, în parte, fondate, după cum urmează:
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”
Rezultă că, despăgubirea cuvenită expropriatului se compune atât din valoarea reală a imobilului expropriat, cât şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite prin măsura exproprierii, iar la calcularea acestei despăgubiri trebuie să se ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.
În speţă, reclamanta a pretins prin cererea de chemare în judecată că exproprierea la care a fost supusă a determinat o fărâmiţare excesivă a proprietăţii sale şi că prejudiciul astfel suferit ar consta în scăderea valorii terenului rămas în proprietate, ţinând seama şi de scopul folosirii acestuia, respectiv desfăşurarea de activităţi specifice profilului său economic.
Deşi aceste apărări erau relevante în determinarea corectă a cuantumului despăgubirilor cuvenite expropriatei, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, ele nu au fost verificate în cauză.
Astfel, prima instanţă a respins, la termenul din 16 februarie 2010, obiecţiunile formulate de reclamantă pe acest aspect la expertiza refăcută, iar instanţa de apel nu a pus în discuţie, în baza rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., completarea expertizei cu acest obiectiv, deşi la aceasta tindeau criticile din apelul reclamantei.
Critica recurentei-reclamante privind calcularea, prin expertiză, a valorii despăgubirii fără a se ţine seama de amplasamentul real al terenului, care ar fi în intravilan, iar nu în extravilan cum au reţinut experţii, nu poate fi, însă, primită.
Aceasta deoarece, amplasamentul terenului expropriat a fost determinat de experţi cu precizie, prin raportare la planurile cadastrale, astfel că indiferent dacă terenul este intravilan sau extravilan, cât timp evaluarea s-a raportat la preţuri ale unor terenuri amplasate în aceeaşi zonă de utilităţi ca şi cel expropriat, nu se poate susţine că aceasta s-a făcut cu nerespectarea criteriului preţului imobilelor din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Este, însă, fondată critica recurentului-pârât privind calcularea cuantumului despăgubirii fără a se ţine seama de criteriul „preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele”, prevăzut de acelaşi text legal.
Sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele” are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mică publicitate sau de pe internet.
Or, instanţa de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în primă instanţă pe baza unui raport de expertiză din care nu rezultă că experţii au ţinut seama de preţul cu care se vindeau, în mod obişnuit, terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Astfel, expertiza însuşită de instanţă este cea refăcută, întocmită de experţii N.C., C.C. şi A.D., aflată la dosarul de fond.
Din cuprinsul acestei lucrări, reiese că metoda de evaluare folosită a fost aceea a comparaţiei directe pornind de la analiza preţurilor de ofertare din publicaţii de specialitate şi de pe internet, iar nu a preţurilor din tranzacţiile încheiate în zonă.
Scăderea pieţii imobiliare în zonă la data efectuării expertizei, la care fac referire experţii în lucrare, nu exclude existenţa unor tranzacţii, aşa încât ei aveau obligaţia de a face verificări în acest sens, la agenţii imobiliare, notari, publicaţii de specialitate din zonă, urmând ca pe baza informaţiilor primite privind tranzacţiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare preţurile din aceste tranzacţii.
Numai în măsura în care informaţiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experţii puteau apela la alte comparabile decât preţul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.
Expertiza însuşită de instanţele anterioare nu este, însă, însoţită de nici un document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, or în absenţa acestei dovezi ataşate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare.
În contextul arătat, se impuneau lămuri suplimentare din partea experţilor în justificarea comparabilelor folosite la evaluare, respectiv în privinţa prejudiciului pretins de reclamantă prin scăderea valorii economice a terenului rămas în proprietate după expropriere, ceea ce ar fi presupus ca instanţa de apel să dispună completarea expertizei refăcute în faza fondului.
Neprocedând în acest mod, curtea de apel nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt, la care să poată fi aplicate dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994.
Înalta Curte a îndrumat instanţa de trimitere, cu ocazia rejudecării, să procedeze la completarea raportului de expertiză în sensul mai sus arătat şi, în măsura în care se va aprecia necesar, chiar la efectuarea unei noi expertize, care să determine cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, urmând ca apoi curtea de apel să se pronunţe asupra legalităţii sentinţei de fond sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei.
În rejudecare, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 40 din 22 mai 2012, a admis apelul declarat de reclamanta SC I. SA Ploieşti, împotriva sentinţei civile nr. 288 de la 23 februarie 2010, a sentinţei civile nr. 586 de la 27 aprilie 2010 şi a încheierii de îndreptare eroare materială de la 26 martie 2010 pronunţate de Tribunalul Prahova. A schimbat în parte sentinţa în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 14358 euro sau 62869 lei. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei. A respins apelul declarat de reclamanta SC I. SA împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată de Tribunalul Prahova la 26 martie 2010. A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA – D.R.D.P., împotriva sentinţei civile nr. 288 pronunţată la 23 februarie 2010 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta SC I. SA Ploieşti, şi pârâţii S.R. prin C.N.A.D. N.R. SA – D.R.D.P., Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Prahova, C.L. Blejoi şi S.R. – M.T. A obligat intimatul-pârât la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată, onorarii experţi la fond şi apel către reclamantă.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa prin încheierea din data de 18 octombrie 2011, a dispus completarea raportului de expertiză pentru evaluarea prejudiciului suferit de reclamantă, ca urmare a fărâmiţării excesive a terenului, urmând a avea în vedere la stabilirea despăgubirilor preţurile rezultate din contractele de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri din acea zonă, cu luarea în acest sens de relaţii de la Birourile Notariale.
Lucrarea a fost întocmită de comisia de experţi A.N.E.V.A.R. cu respectarea dispoziţiilor art. 26 – art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Instanţa, analizând hotărârile atacate, prin prisma motivelor invocate raportat la actele şi lucrările dosarului şi textele legale incidente în cauză, având în vedere şi probatoriul administrat faţă de îndrumările instanţei de control prin decizia de casare, a constatat că apelul declarat de reclamantă este fondat.
Comisia de experţi desemnată să efectueze raportul de expertiză în condiţiile dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi cu respectarea îndrumărilor instanţei de control, identificând amplasamentul terenului expropriat a stabilit valoarea acestuia prin metoda comparaţiei direct pornind de la analiza preţurilor de oferte/tranzacţionare pentru proprietăţi similare cu cea în cauză, precum şi de cuantumul prejudiciului cauzat proprietarului expropriat.
S-a consemnat în lucrarea întocmită faptul că s-a luat legătura cu birouri notariale pentru a obţine relaţii privind nivelul de preţ al tranzacţiilor, fără a se identifica însă tranzacţii recente cu terenuri similare în zonă.
În cadrul raportului de expertiză efectuat în rejudecare, experţii au arătat că în perioada cuprinsă între data stabilirii cuantumului despăgubirilor în baza H.G. nr. 55/2007 şi data consemnării la C.E.C. a plăţii acestora segmentul de piaţă imobiliară era foarte activ, în prezent înregistrându-se o stagnare a pieţii imobiliare în zonă.
S-a concluzionat şi faptul că terenul nu a suferit o fărâmiţare excesivă, a fost dezmembrat un lot din capăt fără ca prin această dezmembrare să se creeze un prejudiciu.
Ca atare, valoarea despăgubirilor s-a stabilit, raportat la data întocmirii raportului de expertiză la suma de 14.358 euro sau 62.869 lei.
În aceste condiţii, reţinând că în cauză nu s-a făcut dovada unor tranzacţionări efective pe piaţa imobiliară, s-a constatat că valoarea despăgubirilor ce se cuvin persoanei expropriate este cea stabilită de către comisia de experţi întrucât, metoda de evaluare s-a bazat pe caracteristicile terenului şi prejudiciul creat prin expropriere.
Cât priveşte apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată de Tribunalul Prahova în camera de consiliu, la data de 26 martie 2010, a fost respins, ca nefondat, instanţa fondului reţinând corect că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., deoarece din actele dosarului, inclusiv din întâmpinarea depusă de intimată, a rezultat că sediul acesteia este în Bucureşti, Bd. Iuliu Maniu, fiind irelevant faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a indicat un alt sediu, normele de procedură în materie civilă permiţând părţii alegerea domiciliului unde să-i fie comunicate actele de procedură.
Apelul declarat depărat a fost respins ca nefondat.
Criticile invocate de S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA vizează stabilirea cuantumului despăgubirilor de către comisia de experţi numită în cauză, susţinându-se că nu au fost avute în vedere valoarea reală a terenului şi preţurile cu care se vând în mod obişnuit astfel de imobile în unitatea administrativ-teritorială.
Pentru argumentele prezentate în analizarea apelului formulat de reclamantă, instanţa de apel a reţinut că valoarea despăgubirilor la care este îndreptăţită persoana expropriată este cea stabilită în cadrul raportului de expertiză întocmit în apel, în faza de rejudecare potrivit îndrumărilor date de instanţa de control.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., intimatul-pârât a fost obligat la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorarii experţi la fond şi în apel către reclamantă.
Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În critici se susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, se arată că din expertiza însuşită de instanţa de apel nu rezultă că experţii au ţinut seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială. Lipsesc înscrisurile care să ateste preţul de vânzare al terenurilor, experţii fac trimitere la anunţurile din mica publicitate sau ofertele postate pe internet. Anunţurile din mica publicitate nu pot constitui preţuri de circulaţie reale, preţurile putând fi date doar de înscrisuri certe prin care s-a concretizat o tranzacţie, iar valoarea cu care se vinde un teren în zona respectivă nu poate fi dată de preţul care se solicită, ci de preţul care se obţine. în lipsa unor asemenea tranzacţii instanţa trebuia să ţină seama de evoluţia pieţei imobiliare, care este pe un trend descendent şi să nu omologheze raportul de expertiză, care nu este obligatoriu pentru instanţă.
În mod greşit instanţa de apel nu a sancţionat lipsa înscrisurilor de la dosar prin care experţii sau reclamanta puteau face dovada preţurilor de tranzacţionare şi nu cele de ofertare găsite la mica publicitate.
Recursul va fi respins.
Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituţia României revizuită, dreptul de proprietate privată este garantat de stat şi „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.
Această dispoziţie a fost preluată în Legea nr. 33/1994, care statuează în art. 1 că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească” reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere.
Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Instanţa supremă s-a pronunţat în mod constant că sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele” are semnificaţia preţului plătit efectiv şi menţionat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare autentificate, el neputând fi raportat la oferte de preţ ale agenţiilor imobiliare, la rubricile de vânzări din anunţurile de mică publicitate sau de pe internet.
Rezultă că, despăgubirea cuvenită expropriatului se compune atât din valoarea reală a imobilului expropriat, cât şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite prin măsura exproprierii, iar la calcularea acestei despăgubiri trebuie să se ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeaşi unitate administrativ- teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.
În speţă reclamanta a pretins prin cererea de chemare în judecată că exproprierea la care a fost supusă a determinat o fărâmiţare excesivă a proprietăţii sale şi că prejudiciul astfel suferit ar consta în scăderea valorii terenului rămas în proprietate, ţinând seama şi de scopul folosirii acestuia, respectiv desfăşurarea de activităţi specifice profilului său economic.
Aceste susţineri, edificatoare pentru determinarea corectă a cuantumului despăgubirilor cuvenite expropriatei, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, au fost verificate în cauză de instanţa de trimitere, care a respectat indicaţiile deciziei de îndrumare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, valoarea despăgubirilor fiind stabilită prin raportul de expertiză efectuat în rejudecare, întocmit în conformitate cu criteriile stabilite de textul de lege evocat şi cu justificarea comparabilelor folosite în procesul de evaluare.
Aşa fiind, criticile invocate de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA – D.R.D.P. Bucureşti în prezentul recurs nu vor fi primite şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312, C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA – D. R.D.P. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 40 din 22 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 530/2013. Civil. Expropriere. Anulare act,... | ICCJ. Decizia nr. 527/2013. Civil → |
|---|
