ICCJ. Decizia nr. 5588/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 5588/2013
Dosar nr. 2872/1/2010
Şedinţa din camera de consiliu de la 2 decembrie 2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta V.I., din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
La apelul nominal lipsesc petenta şi intimaţii F.N., Municipiul Bucureşti prin Primar General.
Din partea Ministerului Public participă procurorul de şedinţă D.L.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea a fost timbrată corespunzător.
Magistratul asistent face raportul cauzei şi arată că: la data de 1 noiembrie 2010 judecarea cererii de strămutare a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.; potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 2973/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, a cărui strămutare s-a solicitat, a fost soluţionat la 10 iunie 2013; cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei perimării cererii de strămutare, care oricum a rămas fără obiect.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
Din verificarea actelor dosarului reiese că la data de 1 noiembrie 2010 judecarea cererii de strămutare a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi repusă pe rol în vederea discutării perimării, primind termen în acest sens la data de 2 decembrie 2013. Totodată, până la data de 1 noiembrie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi având în vedere dispoziţiile art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cărora perimarea se poate constata de instanţă şi din oficiu, Înalta Curte reţine ca fiind perimată cererea de strămutare cu a cărei judecată a fost învestită, potrivit textului de lege anterior menţionat.
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Constată perimată cererea formulată de petenta V.I. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 2973/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 5579/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5607/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|