ICCJ. Decizia nr. 1103/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1103/2014
Dosar nr. 2543/105/2008/a1
Şedinţa publică din 1 aprilie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 21 aprilie 2008, sub nr. 2543/J05/2008, precizată ulterior, la data de 1 septembrie 2008, reclamanţii T.I. şi T.E. au solicitat, în temeiul Legilor nr. 198/2004 şi nr. 33/1994, în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.N. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliul Local Târguşorul Vechi şi O.C.P.I. Prahova, să se constate nulitatea actelor privind procedurile de expropriere (măsurile premergătoare exproprierii) şi a procedurilor de despăgubire pentru terenul situat în Târguşorul Vechi, jud. Prahova, număr cadastral provizoriu 19/1, în suprafaţă de 2.457,08 mp, ca fiind nelegale, expropriat fiind SC U.G. SRL, ce nu are calitatea de proprietar al terenului în cauză.
S-a mai solicitat efectuarea procedurilor de expropriere cu proprietarii de drept ai imobilului, reclamanţii T.I. şi T.E. şi acordarea contravalorii lipsei de folosinţă pentru suprafaţa de 2457,08 mp evaluată provizoriu la suma de 3 euro/mp, calculată de la începerea lucrărilor de sporire a capacităţii de circulaţie a Centurii Ploieşti Vest şi până la data plăţii, respectiv suma de 3000 euro/lună începând cu luna ianuarie 2008 şi până la data eliberării terenului, iar în subsidiar, obligarea, în solidar, a pârâtelor la plata despăgubirilor datorate ca efect al prejudiciului cauzat de exproprierea nelegală, precizate la suma de 100.000 euro pentru întreaga suprafaţă expropriată.
La data de 25 februarie 2009, prin concluzii scrise, reclamanţii au precizat că solicită, în principal, despăgubirii calculate de expertul B.N. de 189.935,00 lei, iar în subsidiar, a despăgubirii calculate de expertul S.V., în cuantum de 207.091,30 lei
Prin Sentinţa civilă nr. 546 din 4 martie 2009, Tribunalul Prahova a luat act de renunţarea la judecata cererii prin care s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului şi, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale, a respins acţiunea faţă de Statul Român prin Ministerul Transporturilor ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi, a constatat nulitatea absolută parţială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 60 din 25 octombrie 2007, în ceea ce priveşte beneficiarul despăgubirilor şi cuantumul acestora, a constatat că reclamanţii din prezenta cauză au calitatea de expropriaţi, cu privire la terenul în litigiu, în suprafaţă de 2457,08 mp şi, în consecinţă, a obligat pârâtele la refacerea a documentelor de expropriere.
Instanţa a constatat dreptul reclamanţilor la o despăgubire în cuantum de 207.091,31 lei, conform expertizei S.V., scadentă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei şi au fost obligaţi pârâţii la 1000 lei cheltuieli de judecată.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, instanţa a reţinut că titular al obligaţiei civile în raportul juridic dedus judecăţii este Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N. din România S.A., în calitate de expropriator, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, ce are personalitate juridică, conform dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 84 /2003.
Pe fond, instanţa a reţinut că procedurile prealabile exproprierii, precum şi exproprierea propriu-zisă şi stabilirea despăgubirilor prin Hotărârea nr. 60 din 25 octombrie 2007 s-au făcut pe numele proprietarului anterior al terenului, SC U.G. SRL, fără înştiinţarea şi convocarea proprietarului terenului la data exproprierii, reclamanţii T.I. şi T.E., ce l-au dobândit de la S.C. U.G. SRL, la data de 10 mai 2006 şi ulterior l-au înscris în cartea funciară şi la compartimentul de specialitate al unităţii administrativ teritoriale.
Instanţa de fond a concluzionat că au fost încălcate prevederile art. 44 din Constituţia României şi ale Legii nr. 198/2004, motiv pentru care sunt lovite de nulitate procedurile prealabile exproprierii şi exproprierea propriu-zisă, precum şi stabilirea despăgubirilor prin Hotărârea nr. 60 din 25 octombrie 2007 în ceea ce priveşte beneficiarul despăgubirilor şi cuantumul acestora.
În urma expertizei realizate în vederea stabilirii despăgubirilor, în temeiul dispoziţiilor art. 25 din Lege nr. 33/1994, instanţa de fond a constatat că, în comparaţie cu oferta anterioară de despăgubire exprimată în Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 60 din 25 octombrie 2007 şi în Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor a căror anulare s-a solicitat, precum şi cu opinia exprimată de expertul desemnat de reclamanţi, preţul stabilit prin raportul de expertiză întocmită de expertul numit de instanţă este cel care exprimă valoarea reală a terenului, în raport de amplasarea acestuia, de categoria de folosinţă, de lipsa unor daune propriu-zise care s-ar aduce proprietarilor, precum şi de ofertele de vânzare-cumpărare din publicaţii pentru terenuri situate în aceeaşi zonă.
Împotriva sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Prahova au declarat apel atât reclamanţii T.I. şi T.E., cât şi pârâţii Statul Român prin C.N.A.D.N. şi Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova.
Reclamanţii T.I. şi T.E. au susţinut că hotărârea atacată conţine dispoziţii contradictorii, în sensul că instanţa constată la paragraful patru din dispozitivul sentinţei "nulitatea parţială" a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 60 din 25 octombrie 2007, în privinţa persoanelor expropriate şi a cuantumului cuvenit, lăsând să se înţeleagă că restul dispoziţiilor privind exproprierea terenului rămân valabile.
Totodată, în cadrul aceluiaşi paragraf din dispozitivul sentinţei, ultima teză, instanţa obligă pârâtele la refacerea documentelor de expropriere, în considerentele hotărârii, constatându-se faptul că exproprierea din 25 octombrie 2007 nu a fost valabilă, reţinându-se că actele de expropriere atacate au fost încheiate faţă de un neproprietar, SC U.G. SRL, la 19 septembrie 2007 şi 25 octombrie 2007.
Apelanţii-reclamanţi au mai arătat că au solicitat constatarea nulităţii absolute integrale, iar nu parţiale, a actelor de expropriere întocmite faţă de un neproprietar, respectiv a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 60 din 25 octombrie 2007, a procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii şi a hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 19 septembrie 2007.
Apelanţii-reclamanţi au invocat că instanţa de fond a motivând nefondat că valoarea stabilită de expertul numit de instanţă, S.V., este cea mai apropiată de valoarea reală a terenului şi invalidând nejustificat valoarea despăgubirilor calculată de expertul propus de reclamanţi, B.N., deşi valoarea stabilită de acesta din urmă este conformă standardelor internaţionale de evaluare.
Totodată, ca motiv completator, apelanţii au invocat că, în mod greşit, instanţa de fond a respins cererea de includere în cuantumul despăgubirilor şi a contravalorii suprafeţei de 473 mp, suplimentară celei de 2.457 mp expropriată, ce a fost afectată prin efectuarea lucrării "centura Ploieşti", respectiv.
Pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. S.A. a criticat hotărârea instanţei de fond pe motivul că a fost greşit validat şi omologat raportul de expertiză întocmit în cauză, deşi expertul desemnat de instanţă nu avea competenţa să efectueze o astfel de expertiză, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 25 şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Raportul de expertiză este nul, motiv pentru care partea a solicitat efectuarea unei noi expertize cu respectarea prevederilor art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Au fost încălcate dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi pentru motivul că, deşi a adus probe la dosar din care rezultă faptul că, la data exproprierii, terenurile din aceeaşi zona s-au vândut la preţul de 3,22 RON/mp (aproximativ 1 euro/mp), instanţa de fond a omologat raportul de expertiză, fără a avea în vedere aceste probatorii şi fără a observa că susţinerile experţilor nu au temei, din raport lipsind dovezi care să susţină preţurile de vânzare-cumpărare luate în considerare de aceştia.
Totodată, apelantul-pârât a invocat că hotărârea de a despăgubi reclamanţii, pentru terenul expropriat, cu o despăgubire de 100 de ori mai mare decât preţul de achiziţie ai terenurilor din anul 2007, este excesivă deoarece nu reflectă adevărata valoare a terenului în litigiu, având în vedere şi tendinţa pieţei imobiliare.
Pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova a declarat apel la data de 25 mai 2009 împotriva hotărârii instanţei de fond, fără a indica care sunt motivele de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii atacate, iar la termenul de judecată din data de 9 decembrie 2009 a formulat o cerere de renunţare la apel motivată de invocarea excepţiei de ordine publică privind lipsa calităţii sale procesual pasive în litigiile de expropriere.
În subsidiar, în caz de respingerea excepţiei invocate, apelantul-pârât a arătat că înţelege sa adere la apelul declarat de Statul Român prin C.N.A.D.N..
La data de 5 octombrie 2009, intimatul-pârât Ministerul Transporturilor şi infrastructurii a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat scoaterea din cauză, motivat de faptul că hotărârea instanţei de fond cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a părţii este irevocabilă, nefiind contestată în apel.
Prin Decizia civilă nr. 215 din 21 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a luat act de renunţarea la apel a pârâtului O.C.P.I. Prahova, în temeiul art. 246 C. proc. civ., a admis apelul formulat de reclamanţi şi de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România S.A. şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi, totodată, a constat dreptul reclamanţilor de a beneficia de despăgubiri pentru suprafaţa de 2.457 mp, în cuantum de 366.597 lei, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei instanţei de fond.
În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, instanţa de apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 33/1994, ale art. 2, 9 şi 10 din Legea nr. 198/2004, ale art. 2 din H.G. nr. 686/2007 şi art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 941/2004, are calitatea de expropriator şi, prin urmare, calitate procesuală pasivă în cauză Statul român prin C.N.A.D.N.R.
Instanţa de apel a apreciat că este fondat apelul declarat de Statul Român prin C.N.A.D.N. S.A., deoarece la întocmirea raportului de expertiză au fost încălcate dispoziţiile art 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 şi ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize, de către o comisie de experţi, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, a apreciat că suma cuvenită cu titlu de despăgubire reclamanţilor, cea mai apropiată de cerinţele expres stabilite în Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 198/2004, este cea stabilită de experţii P.I. şi G.E., respectiv de 366.597 lei, pentru suprafaţa de 2457 mp, mai mare decât cea stabilită de instanţa de fond, iar nu cea determinată de expertul desemnat de expropriator, inginer M.I..
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţi, instanţa a reţinut că nu este fondată critica hotărârii instanţei de fond în sensul că s-a dispus doar anularea parţială, iar nu totală, a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 60/2007, deoarece, în considerarea dispoziţiilor art. 4 alin. (7) şi art. 5 din Legea specială nr. 198/2004, măsurile premergătoare exproprierii, astfel cum au fost consemnate în Capitolul III din Legea nr. 33/1994, nu mai pot face obiectul unei contestări conform Legii nr. 198/2004 iar, pe de altă parte, menţionarea în tabelele cu imobilele supuse exproprierii a unor persoane care nu sunt adevăraţii proprietari ai acestora, nu este sancţionată cu nulitatea absolută a întregii proceduri de expropriere.
S-a mai reţinut că hotărârea instanţei de fond nu conţine dispoziţii contradictorii, deoarece nulitatea s-a constatat numai în ceea ce priveşte titularul dreptului de proprietate şi cuantumul despăgubirilor, urmând ca procedurile prevăzute de Legea nr. 198/2004 să se desfăşoare în contradictoriu cu adevăratul proprietar, ulterior judecăţii în cauză.
În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la cuantumul despăgubirilor acordate de instanţa de fond, s-a constatat că acesta este întemeiat, în lumina dispoziţiilor art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Referitor la includerea suprafeţei de 473 mp, suplimentară celei de 2.457 mp expropriată, afectată prin efectuarea lucrării "Centura Ploieşti", instanţa de apel a apreciat că este nefondată critica formulată, dat fiind faptul că obiectul litigiului l-a constituit numai suprafaţa de 2,457 mp, motiv pentru care solicitarea reclamanţilor, efectuată direct în faţa instanţei de apel este o cerere inadmisibilă în condiţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., iar terenul de 473 mp nu a făcut obiectul procedurii prevăzute de Legea nr. 198/2004.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii Ţ.I. şi T.E. şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România SA.
Prin Decizia nr. 7373 din 20 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis ambele recursuri, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că sunt fondate motivele de recurs formulate de părţi referitoare la modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, reţinând că, prin expertiza efectuată în cauză, au fost încălcate dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece instanţa de apel şi-a însuşit opinia majoritară a comisiei de experţi, fără a observa că nu au fost ataşate raportului de expertiză dovezi care să dovedească faptul că la efectuarea expertizei au fost avute în vedere preţuri de vânzare ale unor imobile care fac parte din aceeaşi categorie de folosinţă cu terenul expropriat.
În consecinţă, văzând şi prevederile art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, pentru ca, în baza efectului devolutiv al apelului, să se stabilească pe deplin situaţia imobilului în litigiu, să se facă dovada preţurilor cu care se vând în mod real terenurile de acelaşi fel din unitatea administrativ teritorială unde este amplasat terenul, faţă de care să facă o corectă aplicare a legii speciale în materia exproprierii.
Prin Decizia nr. 96 din data de 26 septembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 2543/105/2008/a1, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis apelurile declarate de reclamanţii T.I. şi T.E. şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România SA şi, schimbând în parte sentinţa, a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, respingând acţiunea formulată împotriva părţii ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă şi a constat dreptul reclamanţilor de a beneficia de despăgubiri în cuantum de 268.136 lei pentru suprafaţa de 2.457 mp, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi a obligat pârâtul-apelant la plata sumei de 1600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Curtea a reţinut că, în baza raportului de expertiză tehnică de specialitate, realizat în temeiul dispoziţiilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, întocmit pe baza metodei comparaţiei preţurilor cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză şi ţinând seama şi de daunele aduse proprietarului, reclamanţii au dreptul de a beneficia de despăgubiri pentru suprafaţa de 2457 mp în cuantum de 269,136 lei, astfel cum a stabilit expertul N.D.
În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la includerea suprafeţei de 473 mp, suplimentară celei de 2.457 mp expropriată, ce a fost afectată prin efectuarea lucrării "Centura Ploieşti", instanţa de apel a reţinut că obiectul litigiu l-a constituit numai suprafaţa de 2.457 mp, ce nu a fost completată sau precizată în faţa instanţei de fond, motiv pentru care, solicitarea reclamanţilor, efectuată direct în faţa instanţei de apel, apare ca o cerere nouă, inadmisibilă în condiţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât terenul nici nu a figurat în documentaţia tehnică ce a stabilit amplasamentul lucrărilor de utilitate publică şi nici nu a făcut obiectul procedurii ulterioare de expropriere prevăzută de Legea nr. 198/2004.
Instanţa de apel a reţinut că numai aspectele menţionate au făcut obiect al rejudecării, restul dispoziţiilor hotărârii pronunţate de instanţa de apel în primul ciclu procesual fiind menţinute de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin recursul declarat la data de 1 noiembrie 2013, reclamanţii au reluat motivele de recurs în primul ciclu procesual, criticând hotărârea atacată sub următoarele aspecte:
Subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au invocat faptul că:
1. Instanţa de apel a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., deoarece instanţa de fond a reţinut greşit că nu a fost învestită şi cu acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa suplimentară de 437 mp. Obiectul litigiului a avut două componente, pe de o parte, cererea de constatare a nulităţii absolute a actelor de expropriere întocmite faţă de un neproprietar, în care s-a făcut referire la suprafaţa de 2.457 mp şi, pe de altă parte, cererea de acordare a despăgubirilor cuvenite, în care nu s-a precizat suprafaţa de teren.
2. Se invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 198/2004, a Legii nr. 33/1994, a dispoziţiilor art. 480 - 481 C. civ., precum şi a protocolului 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale în privinţa stabilirii eronate a nulităţii parţiale a actelor exproprierii nelegale, cât şi a neacordării de despăgubiri pentru suprafaţa efectiv expropriată.
Recurenţii au invocat faptul că acţiunea promovată nu este subsumată dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, întrucât potrivit actelor nelegal întocmite a fost expropriat un neproprietar, societatea care a vândut terenul cu mult înainte de expropriere.
Astfel, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 se referă la "expropriatul" din documentaţia expusă la art. 3 şi următoarele din lege şi anume, SC U.G. SRL şi nu este aplicabil reclamanţilor.
Art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, aplicabil reclamanţilor, face trimitere la procedura prevăzută de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în cadrul căreia trebuia stabilită, potrivit cererii reclamanţilor, nulitatea integrală a actelor de expropriere nelegal întocmite, iar nu "parţială", privind doar proprietarul expropriat.
Totodată, cuantumul despăgubirilor trebuie să includă suprafaţa efectiv "expropriată", de care proprietarul este lipsit.
Recurentul invocă dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora dispoziţiile legii speciale se completează cu cele ale Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, în temeiul cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a terenului, precum şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calculul despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului.
De asemenea, au susţinut că prevederile art. 1 din protocolul adiţional la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege de principiile generale ale dreptului internaţional, au prioritate faţă de dispoziţiile Legii nr. 198/2004.
Recurenţii au invocat faptul că prejudiciul ce le-a fost cauzat direct a fost solicitat, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin motivele suplimentare de apei. Acest prejudiciu are în vedere suprafaţa efectiv folosită de C.N.A.D.N. din România.
3. În continuare se invocă aplicarea greşită a prevederilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ., pe motivul că reclamanţilor le-a fost creată o situaţie mai grea în propria cale de atac deoarece, deşi a admis apelul reclamanţilor, instanţa de apel a respins acţiunea formulată împotriva O.C.P.I. Prahova ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
4. Recurenţii au susţinut ca motiv de recurs, subsumat art. 304 pct. 9 C. proc. civ, şi încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.
Recurenţii invocă faptul că au fost încălcate prevederile art. 315 alin. (3) C. proc. civ. deoarece, deşi prin decizia de casare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că, în rejudecare, urmează a fi clarificată situaţia juridică a terenului, instanţa de apel s-a limitat numai la a reţine că "în ceea ce priveşte restul dispoziţiilor, se va reţine că acestea au fost menţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obiectul casării cu trimitere făcându-l doar cel din precedentele considerente."
Recurenţii au invocat şi încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., sens în care se invocă încălcarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil.
Reclamanţii-recurenţi au formulat o cerere atipică, întrucât nu contestă exclusiv cuantumul despăgubirilor, ci şi faptul că "procedurile de expropriere" s-au făcut faţă de un neproprietar şi suprafaţa efectiv ocupată excede actelor iniţiale nelegale, iar despăgubirea trebuie să acopere toată suprafaţa "efectiv expropriată".
Deşi s-a invocat nulitatea actelor de expropriere în integralitatea lor, instanţa a pronunţat doar nulitatea lor parţială şi nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu s-a pronunţat expres pe obligarea pârâtelor la refacerea procedurii de expropriere în prezent şi pe obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri.
Instanţa de apel a constatat doar dreptul reclamanţilor la despăgubiri, ceea ce reprezintă o încălcare vădită a principiului disponibilităţii.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate în motivele de recurs, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului, având în vedere următoarele considerente:
Prin motivele de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii invocă încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., cu precădere ale art. 315 alin. (3) C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
De asemenea, în temeiul art. 315 alin. (3) C. proc. civ. după casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
În speţă, se constată că Decizia civilă nr. 215 din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel, pronunţată de instanţa de apel, în primul ciclu procesual, a fost casată prin Decizia nr. 7373 din data de 20 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind trimisă spre rejudecare.
Prin Decizia nr. 96 din data de 26 septembrie 2013, pronunţată în rejudecarea apelului, instanţa de apel, dispunând refacerea raportului de expertiză, a analizat motivele de apel referitoare la temeinicia şi legalitatea determinării cuantumului despăgubirilor raportat la art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum şi motivul includerii valorii suprafeţei de 473 mp în cuantumul despăgubirilor, apreciind că doar aceste aspecte au făcut obiect al casării cu trimitere spre rejudecare.
Procedând astfel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de recurs, în primul ciclu procesual, a apreciat că este fondat motivul de recurs, formulat atât de reclamanţi, cât şi de pârât, referitoare la modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor realizat printr-un raport de expertiză întocmit cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În consecinţă, instanţa de recurs a analizat numai unul dintre motivele recursurilor declarate de părţi împotriva hotărârii instanţei de apel, şi anume cel referitor la legalitatea raportului de expertiză întocmit în cauză.
În urma examinării motivului de recurs, constatând necesitatea de a reface raportul de expertiză cu respectarea dispoziţiilor legale relevante, instanţa de recurs a decis casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauze spre rejudecare.
Restul motivelor de recurs, invocate de părţi, nu au mai fost analizate, ci Înalta Curte a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare şi a îndrumat instanţa de apel ca, în rejudecare, în baza efectului devolutiv al apelului, să clarifice pe deplin situaţia terenului şi, totodată, să refacă raportul de expertiză în vederea determinării cuantumului despăgubirilor, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Pentru aceste motive, reluând judecarea apelului, instanţa de apel era ţinută de îndrumările date de instanţa de recurs, în sensul necesităţii de a reface raportul de expertiză şi de a clarifica situaţia terenului, precum şi de prevederile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în faţa instanţei de apel, având în vedere şi efectul devolutiv al apelului.
În speţă, se constată faptul că prin motivele de apel, părţile au criticat soluţia pronunţată de instanţa de apel nu numai raportat la prevederile art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte legalitatea expertizei efectuată în cauză şi, respectiv, la includerea în cuantumul despăgubirilor a suprafeţei de 473 mp, afectată prin efectuarea lucrării "centura Ploieşti".
Astfel, reclamanţii, prin motive de apel, neanalizate în urma rejudecării, au mai invocat, între altele, faptul că instanţa de fond a încălcat normele privind pronunţarea unei soluţii de anulare totală, că hotărârea conţine dispoziţii contradictorii raportat la soluţia nulităţii parţiale a hotărârii atacate în raport de obligaţia cuprinsă în cadrul paragrafului patru din dispozitivul sentinţei, ultima teză, prin care instanţa obligă pârâtele la refacerea documentelor de expropriere.
Astfel, au fost încălcate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 315 alin. (3) C. proc. civ. şi dreptul la un proces echitabil, deoarece hotărârea pronunţată nu cuprinde motivarea în raport cu fiecare dintre motivele de apel.
Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs urmând să admită recursul, să caseze decizia recurată şi să trimită cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel, în vederea analizării pe fond a tuturor motivelor de apel invocate, cu observarea prevederilor legale care reglementează judecata în apel.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de apel urmează să aibă în vedere dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. şi îndrumările date de instanţa de recurs în ambele cicluri procesuale.
Pentru considerentele expuse, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 314 C. proc. civ., instanţa va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii T.I. şi T.E. împotriva Deciziei nr. 96 din data de 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1096/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1326/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
