ICCJ. Decizia nr. 118/2014. Civil. Brevete de invenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 118/2014
Dosar nr. 10986/99/2011
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2728 din 31 octombrie 2012, Tribunalul Iaşi, a admis în parte cererea formulată de reclamanţii C.M.C. şi SC M.V.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC E.M.C. SRL, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1.979,26 lei şi, în consecinţă: a dispus interzicerea folosirii, oferirii spre vânzare sau vânzării de către pârâtă a produsului „remorcă pentru afişaj publicitar” cu nr. de înmatriculare x; a obligat pârâta la distrugerea produsului contrafăcut şi, în caz contrar, a autorizat pe reclamantă a distruge produsul contrafăcut pe cheltuiala pârâtei; a dispus publicarea hotărârii pe cheltuiala pârâtei, timp de o săptămână, în cotidianele: „A.”, „R.L.”, „E.Z.”, „L.”. Totodată, a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata cererii privind obligarea pârâtei la despăgubiri.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că reclamantul C.M.C. este titularul Brevetului de Invenţie din 11 februarie 1999 pentru produsul „remorcă pentru afişaj publicitar”, din care decurge pentru titular un drept exclusiv de exploatare a invenţiei, pe durata de 20 de ani de la data depozitului, în aplicarea art. 32 din Legea nr. 64/1991, respectiv până la data de 11 februarie 2019.
Reclamanta SC M.V.C. SRL. este beneficiara contractului de licenţă neexclusivă nr. 106 din 07 ianuarie 2010, cu act adiţional nr. 1 din 11 ianuarie 2010, prin care a dobândit dreptul neexclusiv de exploatare a know-how-lui bazat pe invenţia ce face obiectul brevetului nr. 115.391 şi dreptul de a exercita în nume propriu, împreună cu titularul brevetului sau separat, acţiuni în instanţă în temeiul Legii nr. 64/1991, pentru apărarea drepturilor părţilor ce decurg din lege şi din contract.
Din actele dosarului, coroborate cu concluziile raportului de expertiză şi răspunsurile la interogatoriu, s-a reţinut că pârâta SC E.M.C. SRL foloseşte, fără acordul titularului invenţiei, un produs contrafăcut, respectiv remorca publicitară cu număr de înmatriculare x înmatriculată pe numele pârâtei de la 26 octombrie 2005, potrivit adresei nr. 96593 din 15 iunie 2011 M.A.I., încălcând dispoziţiile art. 32 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 64/1991.
Deşi pârâta a invocat că produsul cumpărat prezintă o soluţie tehnică diferită de cel protejat prin brevetul de invenţie şi că se impune a se acorda protecţie doar soluţiei tehnice de construcţie, Tribunalul a înlăturat această apărare, obiectul brevetului de invenţie RO nr. 115391 fiind un produs, nu un procedeu.
În ce priveşte diferenţele invocate de pârâtă a exista între produsul pe care-l foloseşte şi cel brevetat, Tribunalul a constatat, din cuprinsul concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză de expert P.S.I., că soluţia constructivă a remorcii x deţinute de pârâta SC E.M.C. SRL se regăseşte în revendicarea 1 din brevetul de invenţie RO 115391B, fiind acoperită de întinderea protecţiei conferite de acest brevet.
În răspunsul la obiectivul nr. 4 în raportul de expertiză, s-a precizat că produsul folosit de pârâtă reprezintă un alt exemplu de realizare practică a invenţiei din brevetul RO 115391B, adică una dintre soluţiile posibile care decurge în mod evident pentru o persoană de specialitate în domeniu ce ar vrea să realizeze invenţia. Produsul prezumat a fi contrafăcut este o soluţie aleasă dintr-un număr de posibilităţi adecvate, care nu diferă de invenţia din brevetul RO 115391B decât prin utilizarea unor mijloace mecanice echivalente. Pe cale de consecinţă, elementele constructive şi legăturile funcţionale dintre aceste elemente, precizate în revendicarea 1 a brevetului de invenţie RO nr. 115391N, se regăsesc cu modificări neesenţiale (care nu conduc la obţinerea unor efecte tehnice noi şi/sau surprinzătoare) la elementele constructive şi legăturile funcţionale ale produsului prezumat a fi contrafăcut, făcând astfel parte din întinderea protecţiei conferită de acest brevet.
În consecinţă, Tribunalul a constatat că produsul contrafăcut folosit de pârâtă nu conţine elemente de noutate, ci doar elemente echivalente, astfel cum acestea sunt definite de art. 64 alin. (6) din H.G. nr. 547/2008 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991.
Referitor la textul de lege invocat de către expert, respectiv art. 59 alin. (5) din Legea nr. 64/1991, instanţa a apreciat că este inaplicabil în speţă, deoarece perioada de protecţie provizorie de care beneficiază titularul unei cereri de brevet, până la eliberarea brevetului, este cea anterioară „datei de publicare a cererii de brevet sau datei la care solicitantul face o somaţie însoţită de o copie a cererii de brevet de invenţie”. Numai în această perioadă titularul dreptului încălcat trebuie să trimită terţilor somaţie însoţită de o copie autentificată a cererii de brevet, şi nu o copie a brevetului însuşi, care urmează a fi eliberat într-o etapă ulterioară. După publicarea în BOPI a menţiunii hotărârii de acordare a brevetului de invenţie, brevetul ajunge la cunoştinţa publicului şi devine opozabil terţilor, care sunt obligaţi din acest moment să respecte toate drepturile care decurg din brevet.
Tribunalul a reţinut şi declaraţiile contradictorii făcute de pârâtă. Astfel, în interogatoriu, la întrebarea 1 se răspunde că nu foloseşte remorca, iar în procesul verbal încheiat cu ocazia efectuării expertizei, administratorul pârâtei declară că pârâta foloseşte remorca în folos propriu. Deşi la interogatoriu pârâta nu recunoaşte că remorca este folosită în scopuri publicitare, din fotografiile existente la dosar rezultă vădit că pârâta a folosit remorca în scopuri publicitare.
Referitor la înscrisurile depuse de pârâtă la ultimul termen, două copii ale unor brevete de invenţie eliberate în Franţa, având nr. de publicaţie 2438884 şi 2665790, Tribunalul a constatat că cele două brevete franceze sunt menţionate în brevetul de invenţie RO 115391B la rubrica „Documente din stadiul tehnicii” şi, prin urmare, ele au fost luate în considerare în cadrul procedurii de examinare a cererii de brevet.
De asemenea, Tribunalul a constatat că nu pot fi primite nici apărările pârâtei relative la buna sa credinţă şi la incidenţa articolului 34 lit. b) din Legea nr. 64/1991, atât timp cât textul prevede că o persoană nu încalcă drepturile prevăzute de art. 32, 33 Legea nr. 64/1991 dacă a luat măsuri efective şi serioase în vederea folosirii brevetului de invenţie cu bună credinţă. Or, pârâta nu a probat care au fost măsurile luate, de natură a fi apreciate efective şi serioase.
În ceea ce priveşte efectele sentinţei nr. 468 din 04 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă civile, invocată de pârâtă, Tribunalul a constatat că, prin tranzacţia încheiată între părţile C.M.C., titularul brevetului de invenţie Nr. RO 115391/1999 şi SC P. SRL, în Dosarul nr. 644/2004, părţile au consimţit să încheie litigiul prin concesii reciproce, pe de o parte, titularul brevetului renunţând la orice pretenţii referitoare la actele de exploatare fără drept a brevetului de invenţie de către SC P. SRL şi de către clienţii săi până la data semnării tranzacţiei, respectiv 6 martie 2006, iar, pe de altă parte, SC P. SRL recunoscând calitatea de autor şi titular al lui C.M.C. asupra brevetului de invenţie RO 115391 şi înlăturând orice intenţie pentru prezent şi viitor la orice acţiune de contestare, respectiv de anulare a titlului de protecţie deţinut de C.M.C.
Conţinutul dispozitivului sentinţei civile nr. 468 din 04 aprilie 2006 nu permite, însă, interpretarea că utilizarea remorcii expertizate şi achiziţionate de la SC P. SRL nu ar reprezenta o încălcare a drepturilor de exploatare decurgând din brevet, astfel cum acestea sunt definite explicit la art. 32 alin. (1), (2) din Legea nr. 64/1991.
Prin decizia nr. 61 din 27 mai 2013 Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins apelul declarat de către pârâta SC E.M.C. SRL Iaşi împotriva sentinţei menţionate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelanta - pârâtă SC E.M.C. SRL a achiziţionat de la vânzătoarea SC G.P. SRL, cu factura fiscală din 27 septembrie 2009, o remorcă pentru panou publicitar, cu seria de şasiu UV9105RTP4NDPAN035. La rândul său, vânzătoarea SC G.P. SRL a achiziţionat, cu factura fiscală din 10 septembrie 2004, aceeaşi remorcă de la SC P SRL.
Prin sentinţa nr. 468 din 04 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, s-a consfinţit tranzacţia încheiată între C.M.C. şi SC P. SRL, prin care societatea recunoaşte calitatea de titular al brevetului de invenţie pentru remorca de afişaj publicitar în favoarea primului şi că, totodată, se angajează ca, din momentul semnării acestei tranzacţii, să nu mai folosească şi/sau producă remorci publicitare, fără acordul titularului brevetului.
Totodată, C.M.C. s-a angajat să nu emită pretenţii financiare sau de alt fel pentru folosirea şi/sau producerea de către SC P. SRL a remorcilor de afişaj publicitar, până la momentul semnării tranzacţiei, iar aceste pretenţii se referă şi la clienţii SC P. SRL care au cumpărat remorci publicitare conform listei Anexa 1, ce face parte integrantă din această tranzacţie.
În anexa 1, remorca publicitară identificată - seria UV 9105RTP4NPAN035 figurează ca având beneficiar pe SC G.P. SRL. La acest moment remorca este înscrisă în circulaţie şi are număr de înmatriculare x.
Curtea a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 468/2006 a Tribunalului Bucureşti, vânzătorul iniţial al remorcii, respectiv SC P. SRL, a recunoscut calitatea intimatului C.M. de titular al brevetului de invenţie privind remorca, astfel că apelantul-cumpărător nu mai poate aduce în discuţie aspecte legate de lămurirea caracterului contrafăcut a respectivului produs.
Potrivit tranzacţiei, SC P. SRL s-a obligat ca, de la momentul semnării - 4 aprilie 2006, să nu mai producă şi să nu mai folosească remorcile publicitare în cauză, însă această parte din tranzacţie nu are relevanţă faţă de apelantă.
Pentru apelantă, interesează art. 3 din respectiva tranzacţie, prin care titularul brevetului se obligă ca, până la momentul semnării tranzacţiei, să nu emită pretenţii financiare sau de alt fel pentru producerea sau folosirea remorcilor, pretenţii care se referă şi la clienţii SC P. SRL care au cumpărat remorci publicitare.
Rezultă că titularul brevetului, respectiv intimatul C.M., nu poate emite pretenţii legate de remorcă, până la momentul semnării tranzacţiei, nici de la SC P. SRL, şi nici de la apelantă, astfel că tranzacţia nu cuprinde vreo ambiguitate, cum greşit susţine apelanta.
Cu privire la buna-credinţă a apelantei la achiziţionarea remorcii, aceasta nu-i dă dreptul la folosirea necondiţionată a remorcii, nefiind întemeiată critica apelantei sub acest aspect.
Astfel, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, chiar dacă persoana respectivă foloseşte invenţia cu bună-credinţă, cum este cazul apelantei, aceasta nu poate continua folosirea dacă această folosire constituie o încălcare a cererii de brevet. Ori, aşa cum s-a reţinut anterior, prin sentinţa civilă nr. 468/2006 a Tribunalului Bucureşti s-a recunoscut de către SC P. SRL calitatea intimatului C.M. de titular al brevetului.
Prin folosirea remorcii, apelanta încalcă drepturile intimatului decurgând din Legea nr. 64/1991 şi, pe cale de consecinţă, nu se poate prevala de buna sa credinţă pentru a folosi în continuare remorca publicitară, a conchis instanţa de apel.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs, în termen legal, SC E.M.C. SRL Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
- Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în speţă, respectiv art. 32, 34 şi 59 din Legea nr. 64/1991 şi art. 18 (revendicările), 38 alin. (2) (stadiul tehnicii), 45 (noutatea), 47 (activitatea inventivă) şi 64 (interpretarea revendicatorilor) din anexa la H.G. nr. 547/2008 privind Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991.
Învestită fiind cu o acţiune în contrafacere, instanţa trebuia să analizeze întinderea protecţiei conferite prin brevet, prin prisma dispoziţiilor legale anterior menţionate, pentru a stabili dacă produsul folosit de către pârâtă este unul nou, care încalcă dreptul de invenţie brevetat.
Faţă de motivarea hotărârii Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind acordarea brevetului, anume că soluţia tehnică a invenţiei este aceea a legăturii dintre elemente deja cunoscute (şasiu de formă dreptunghiulară, două lonjeroane etc.) menite să aibă un scop nou şi, totodată, faţă de împrejurarea că, potrivit legii, nu pot fi protejate nici elementele privite individual, nici însuşi conceptul de remorcă, brevetul ar trebui interpretat în sensul că protecţia vizează soluţia tehnică de construcţie. Această soluţie constructivă permite întregului ansamblu, şasiu şi panouri laterale, să lucreze ca un cheson ce preia, prin toate elementele sale, sarcinile care apar în timpul transportului; ansamblul remorcă aproximează un solid de egală rezistenţă şi de aici greutatea redusă a remorcii.
Interpretarea conform căreia, în urma acordării brevetului, orice remorcă de afişaj publicitar intră sub incidenţa contrafacerii, este una extremă, care depăşeşte cu mult întinderea protecţiei conferite de brevet şi, în schimb, nu oferă terţilor niciun fel de protecţie. Instanţa de apel a eşuat în a înţelege faptul că dispoziţiile legale impuneau găsirea unui punct de echilibru, care însemna, raportat la stadiul tehnicii, nu protejarea a înseşi ideii de remorcă publicitară, ci strict soluţia tehnică adoptată în brevet.
Or, în cazul pârâtei, soluţia tehnică este una diferită, iar nu echivalentă, după cum rezultă din raportul de expertiză. Nu este vorba despre o reproducere, iar simpla concluzie a unei similarităţi (o remorcă pe care s-au monta nişte afişe publicitare) nu este suficientă pentru a ajunge la concluzia unei contrafaceri. Drepturile conferite de brevet nu trebuie să se transforme într-un abuz de drept, într-o extindere nemeritată a protecţiei.
- Într-un alt litigiu (Dosarul nr. 6841/99/2009) cu aceiaşi reclamanţi, C.M. şi M.V.C., acelaşi obiect juridic (contrafacere), vizând o remorcă identică, cumpărată de firma SC A.M.S. SRL de la acelaşi producător SC P. SRL, acţiunea a fost respinsă de Tribunalul Iaşi, iar sentinţa este definitivă şi irevocabilă, prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Iaşi, decizie menţinută de către Înalta Curte, care a respins recursul reclamanţilor. Există, aşadar, putere de lucru judecat, deoarece s-a stabilit faptul că utilizarea acestui tip de remorcă nu este contrafacere.
- Deşi motivele legate de întinderea protecţiei reclamanţilor au fost expuse şi susţinute în cererea de apel, ele nu au fost supuse nici măcar unei analize sumare a instanţei de control judiciar, ceea ce înseamnă că exigenţele unei motivări efective nu au fost satisfăcute, aspect care echivalează cu o nemotivare. Deşi instanţa de control nu este ţinută să răspundă la toate argumentele părţii, este obligată să analizeze motivele care integrează un ansamblu de argumente.
- Instanţa de apel a aplicat greşit şi principiul bunei - credinţe, prevăzut de art. 34 lit. b) din Legea nr. 64/1991 ca o excepţie de la încălcarea drepturilor decurgând din brevet, menţionate în art. 32, cu consecinţa inexistenţei contrafacerii.
Prin această normă, este protejat cel care a luat măsuri efective şi serioase în vederea folosirii cu bună credinţă a obiectului invenţiei pe teritoriul României, indiferent de titular, caz în care obiectul poate fi folosit în continuare în forma existentă. Evident, legea nu acordă această protecţie numai până la acordarea brevetului, ci pe durata de viaţă a produsului.
Buna - credinţă a pârâtei rezultă din circumstanţele cumpărării remorcii - pe piaţa liberă, de la un intermediar faţă de constructor şi înainte de orice litigiu.
De asemenea, buna - credinţă rezultă şi din hotărârea de expedient dată la un an după ce pârâta a cumpărat, care consfinţeşte înţelegerea dintre reclamant şi producătorul SC P. SRL, conform căreia reclamantul nu va emite pretenţii pentru folosirea remorcilor produse până la tranzacţie, hotărâre ale cărei efecte favorabile se produc şi faţă de pârâtă (principiul stipulaţiei pentru altul).
Există o ambiguitate în tranzacţie, respectiv dacă sintagma „până la momentul semnării” se referă doar la producerea remorcilor sau are în vedere şi folosirea. În aplicarea regulilor de interpretare a convenţiilor, dacă se voia condiţionarea ambelor activităţi, logic producerea ar fi trebuit menţionată prima. Aplicând principiul in dubio pro reo, coroborat cu faptul că nu există şi o clauză care să vizeze ce se întâmplă cu remorcile înstrăinate (ce demersuri de distrugere sau de despăgubire se vor face), rezultă că s-a permis folosirea în continuare a remorcilor de către terţi, ceea ce de altfel se pliază pe dispoziţia din art. 34.
S-a mai susţinut că buna - credinţă rezultă şi din conţinutul brevetelor din Franţa, depuse la dosar.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin motivele de apel, pârâta a formulat critici vizând aprecierea greşită, de către prima instanţă, a întinderii protecţiei conferite reclamantului C.M.C. de brevetul de invenţie nr. RO 115391B/11 februarie 1999 pentru produsul „remorcă pentru afişaj publicitar” şi a concluziei că produsul pârâtei - remorcă pentru scopuri publicitare - nu ar conţine elemente de noutate, ci doar elemente echivalente, astfel cum acestea sunt definite de art. 64 alin. (6) din H.G. nr. 547/2008 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991.
În acest context, apelanta - pârâtă a dezvoltat susţineri referitoare la obiectul invenţiei, caracteristicile tehnice comparative ale produsului brevetat şi ale produsului folosit de către pârâtă, pentru a demonstra că soluţia constructivă a remorcii x deţinute de pârâtă nu se regăseşte în vreuna dintre revendicările brevetului de invenţie al cărui titular este reclamantul, astfel încât cererea în contrafacere este neîntemeiată.
După cum, în mod corect, se susţine prin motivele de recurs, în considerentele deciziei recurate nu se regăseşte o dezlegare a aspectelor de fapt şi de drept invocate prin apelul pârâtei, vizând contrafacerea obiectului brevetului de invenţie al reclamantului, prin folosirea de către pârâtă a propriei remorci pentru scopuri publicitare.
Se reţine, totuşi, că instanţa de apel a considerat că pârâta nu poate aduce în discuţie aspecte legate de lămurirea caracterului contrafăcut al produsului său, cât timp vânzătorul iniţial al remorcii, respectiv SC P. SRL, a recunoscut calitatea intimatului C.M. de titular al brevetului de invenţie privind remorca, prin tranzacţia încheiată între C.M.C. şi SC P. SRL, consfinţită prin sentinţa nr. 468 din 04 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV - a civilă.
În conformitate cu art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi cele de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor.
Învestită fiind cu soluţionarea unei cereri de reparare a prejudiciului cauzat titularului unui brevet de invenţie prin reproducerea neautorizată a obiectului brevetului, întemeiată pe dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 64/1991, instanţa de judecată avea obligaţia să stabilească dacă produsul utilizat de către pârâtă reprezintă o contrafacere a remorcii pentru afişaj publicitar protejate prin brevetul reclamantului C.M.C.
Dezlegarea aspectului privind caracterul contrafăcut al produsului pârâtei este esenţială în cadrul procesual dedus judecăţii, iar pârâta nu poate fi privată, fără motive justificate, de dreptul de a se apăra pe fond împotriva pretenţiilor titularului de brevet, atunci când contestă că folosirea produsului său ar fi de natură să încalce drepturile decurgând din brevetul de invenţie.
Pentru ca unicul argument inserat în decizie pe aspectul contrafacerii să fie suficient, din perspectiva exigenţelor art. 261 alin. (1) pct. 5, pentru neanalizarea criticilor pârâtei, ar fi trebuit ca instanţa să expună raţionamentul juridic prin care a ajuns la concluzia că nu se impune analiza caracterului contrafăcut al produsului pârâtei.
Or, după cum rezultă din considerentele deciziei, instanţa a făcut referire exclusiv la un aspect de fapt, anume recunoaşterea calităţii reclamantului de titular al brevetului, făcută de o altă persoană decât pârâta, printr-o tranzacţie consfinţită printr-o hotărâre de expedient, fără să arate ce valoare juridică a dat faptei unui terţ faţă de prezentul proces şi care este temeiul opozabilităţii faţă de pârâta din speţă a clauzei de la art. 1 din tranzacţie (conţinând recunoaşterea terţului).
Simpla enunţare a concluziei imposibilităţii repunerii în discuţie în cauză a caracterului contrafăcut, atât timp cât nu este motivată în drept, este insuficientă ca argumentare pentru neanalizarea motivelor de apel privind contrafacerea, cu atât mai mult în contextul faptic reţinut chiar prin decizia recurată şi al cadrului procesual fixat prin cererile şi apărările părţilor.
Astfel, prima instanţă din cauză a analizat existenţa contrafacerii prin prisma întinderii protecţiei conferite reclamantului C.M.C. de brevetul de invenţie şi, subsecvent, a cercetat apărarea pârâtei privind efectele sentinţei nr. 468 din 04 aprilie 2006 pronunţate de Tribunalul Bucureşti.
După cum rezultă din actele dosarului, în cursul judecării fondului şi prin motivele de apel, pârâta s-a prevalat exclusiv de clauza considerată favorabilă, aceea cuprinsă în art. 3 din tranzacţie, considerând că este vorba despre o stipulaţie pentru altul.
Aşadar, apărarea pârâtei s-a fundamentat pe premisa că este terţ faţă de actul juridic al tranzacţiei, iar efectele acestui act se produc exclusiv în privinţa drepturilor născute din acesta, în mod direct, în patrimoniul său, respectiv dreptul - în interpretarea pârâtei - de a folosi obiectul brevetului în continuare, chiar şi după momentul semnării tranzacţiei, pe „durata de viaţă a produsului”.
Calitatea de terţ a pârâtei faţă de tranzacţie a fost stabilit, de altfel, chiar de către instanţa de apel, care a reţinut în fapt că, la data semnării tranzacţiei încheiate între titularul brevetului, reclamantul C.M.C., şi SC P. SRL, producătorul remorcii deţinute de către pârâtă (cu seria de şasiu UV 9105RTP4NPAN035), remorca nu se mai afla în patrimoniul SC P. SRL, deoarece fusese înstrăinată către SC G.P. SRL la data de 10 septembrie 2004 (cu factura fiscală nr. 00258990/02), iar această societate o vânduse, la rândul său, pârâtei SC E.M.C. SRL, la data de 27 septembrie 2005 (cu factura fiscală nr. 7068774 - fila 202 dosar fond).
În acest context faptic reţinut chiar de către instanţa de apel, ar fi trebuit să se arate dacă, în speţă, operează principiul relativităţii efectelor tranzacţiei (principiu care presupune că un act juridic produce efecte doar între persoanele care au participat la încheierea sa, precum şi, în anumite limite, şi faţă de succesori) sau este întrunită o ipoteză de excepţie - aparentă - de la acest principiu. În continuare, ar fi trebuit să se arate dacă recunoaşterea prin tranzacţie a calităţii de titular al brevetului, făcută de către producătorul remorcii pârâtei - în considerarea căreia instanţa de apel nu a mai analizat susţinerile pârâtei privind caracterul contrafăcut - are valoarea unei obligaţii născute din contract şi care este temeiul opozabilităţii acesteia faţă de pârâtă (în contextul în care nici succesorul cu titlu particular - dacă s-ar stabili o atare calitate în cauză - nu este ţinut de obligaţiile asumate de către autor prin contract încheiat anterior transmiterii bunului, cu atât mai mult de obligaţii asumate printr-un contract încheiat ulterior).
Pe de altă parte, apărarea pârâtei privind stipulaţia pentru altul a fost invocată în subsidiar apărărilor pe contrafacerea însăşi, în contextul bunei - credinţe, astfel încât instanţa de apel ar fi trebuit să justifice extinderea analizei acestor apărări şi în planul contrafacerii.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, în decizia recurată, este expusă doar concluzia neanalizării criticilor apelantei - pârâte pe aspectul contrafacerii, fără a fi înfăţişate argumentele juridice pentru care instanţa a ajuns la acea concluzie. Se constată, de asemenea, că, pe acest aspect, s-a făcut trimitere la un singur element de fapt şi, deşi au fost expuse şi alte aspecte de fapt, acestea nu au fost analizate şi integrate într-un raţionament juridic. Totodată, nu au fost cercetate aspectele de fapt presupuse de motivele de apel asupra caracterului contrafăcut, în condiţiile în care neanalizarea acestor motive nu a fost argumentată.
Cu toate că absenţa motivelor pe care decizia recurată se sprijină evocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat explicit de către recurentă, considerentele anterior expuse conduc la soluţia casării deciziei recurate cu trimitere spre rejudecare, în temeiul art. 314 C. proc. civ., care impune casarea deciziei de către Înalta Curte în situaţiile în care situaţia de fapt nu rezultă cu certitudine, nefiind posibilă evaluarea modului de aplicare a legii de către instanţa de apel.
Or, în absenţa argumentelor pe care se sprijină decizia de apel în ceea ce priveşte existenţa sau inexistenţa contrafacerii, s-ar impune expunerea certă a situaţiei de fapt şi de drept abia în această fază procesuală, ceea ce este inadmisibil din perspectiva art. 314 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că, prin motivele de recurs, s-a criticat, totodată, modul de aplicare a principiului bunei - credinţe, ce a fost invocat de către pârâtă în scopul de a dovedi dobândirea unui drept de folosinţă asupra obiectului brevetului pe durata de viaţă a produsului pe care titularul brevetului ar avea obligaţia să-l respecte.
După cum s-a arătat, această apărare a fost formulată în subsidiar faţă de apărările privind contrafacerea, aşadar poate fi analizată doar după lămurirea existenţei sau a inexistenţei contrafacerii, deoarece porneşte de la premisa că pârâta foloseşte însuşi obiectul brevetului, reţinându-se că a fost formulată sub două aspecte: incidenţa art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991 şi clauza din art. 3 al tranzacţiei consfinţite prin sentinţa nr. 468 din 04 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV - a civilă.
În ceea ce priveşte incidenţa art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, se constată că instanţa de apel nu a analizat condiţiile de aplicare a normei, referindu-se doar la dispoziţiile art. 34 alin. (2) din lege.
Or, art. 34 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 nu are legătură cu cauza, deoarece are în vedere ipoteza unui brevet european sau, după caz, a unei cereri de brevet european, iar în cauză este vorba despre un brevet naţional.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reţine aprecierea instanţei de apel pe acest aspect, dat fiind că efectele art. 34 alin. (2) sunt similare celor prevăzute de art. 34 alin. (1) lit. b), invocate de către pârâtă, se constată că instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, că folosirea cu bună - credinţă a invenţiei nu asigură dreptul de folosire în continuare a invenţiei, dacă această folosire constituie o încălcare a cererii de brevet.
Art. 34, în ambele ipoteze din alin. (1) şi (2), consacră tocmai situaţii de excepţie de la regula încălcării drepturilor titularului de brevet prin folosirea invenţiei de către un terţ, însă dacă sunt întrunite condiţiile expres prevăzute de normă.
Aceste condiţii presupun verificări de fapt, în primul rând momentul începerii folosirii ori luarea măsurilor efective şi serioase în acest sens, cu bună - credinţă, de către terţ a obiectului brevetului, în raport cu data constituirii depozitului naţional reglementar privind invenţia sau data de la care curge termenul de prioritate. Or, instanţa de apel nu a cercetat situaţia de fapt pe acest aspect şi, deşi a menţionat folosirea cu bună - credinţă de către pârâtă a invenţiei, a evocat doar condiţia legală (cu referire greşită la art. 34 alin. (2) din Legea nr. 64/1991), fără a analiza în concret condiţiile din art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991.
În acest caz, sunt incidente prevederile art. 314 C. proc. civ., deoarece această instanţă de recurs nu poate exercita controlul de legalitate în absenţa unei situaţii de fapt cert şi pe deplin stabilite.
Cât priveşte clauza din art. 3 al tranzacţiei consfinţite prin sentinţa nr. 468 din 04 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV - a civilă, s-a arătat deja că pârâta a invocat existenţa unei stipulaţii pentru altul, cu finalitatea dovedirii dobândirii dreptului de folosinţă în continuare a invenţiei chiar prin acordul titularului.
Or, instanţa de apel nu a stabilit cu certitudine raporturile juridice dintre titularul brevetului şi pârâtă, în contextul actului juridic la încheierea căruia pârâta nu a participat (considerente expuse deja prin prezenta decizie, cu ocazia analizării primului motiv de recurs), în plus, decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că nu relevă, în contextul apărării pârâtei, dacă aceasta a dobândit sau nu un drept de folosinţă asupra invenţiei în virtutea unei stipulaţii pentru altul, şi nici nu se răspunde argumentelor de interpretare a clauzei în discuţie, aduse de către recurenta - pârâtă.
În aceste condiţii, cu ocazia rejudecării, se va proceda la reanalizarea clauzei din art. 3 al tranzacţiei, prin prisma considerentelor expuse anterior.
În consecinţă, faţă de toate considerentele relevate în prezenta decizie, Înalta Curte va admite recursul şi, în baza art. 314 C. proc. civ., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC E.M.C. SRL împotriva deciziei nr. 61 din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 120/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 179/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
