ICCJ. Decizia nr. 1299/2014. Civil. Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1299/2014
Dosar nr. 2962/121/2013
Şedinţa publică din 6 mai 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2301 din 6 decembrie 2013, Tribunalul Galaţi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.V. în contradictoriu cu pârâta SC C.T. SRL, a dispus anularea deciziei din 4 decembrie 2012 emisă de pârâtă cu repunerea părţilor în situaţia anterioară; a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei contestate cu obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 1.600 euro, în echivalent RON la data plăţii.
A respins cererea de plată a daunelor morale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C.T. SRL.
În cadrul apelului, prin cerere separată, apelanta a solicitat şi suspendarea executării sentinţei până la soluţionarea apelului.
A invocat în acest sens nelegalitatea sentinţei, deoarece aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, precum şi netemeinicia, pentru că s-a respins excepţia tardivităţii contestaţiei împotriva deciziei nr. 123/2012, iar pe fond instanţa nu a ţinut seama de apărările societăţii conform cărora reclamantul nu a mai venit la serviciu din data de 1 decembrie 2012, comunicând verbal angajatorului că nu mai doreşte să lucreze, iar cu privire la plata drepturilor salariale aferente lunilor octombrie şi noiembrie 2012 din fişa contului salariatului şi din extrasele de cont şi ordinul de plată din 6 februarie 2013 depuse la dosar rezultă că aceste drepturi au fost achitate integral.
Prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2014, Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis cererea formulată de apelanta SC C.T. SRL şi a dispus suspendarea executării sentinţei civile nr. 2301 din 6 decembrie 2013 a Tribunalului Galaţi, până la soluţionarea apelului declarat de pârâta-apelantă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 274 C. muncii, ale art. 450 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., din a căror analizare rezultă că pentru a se putea dispune suspendarea executării provizorii a unei sentinţe se impune respectarea unor cerinţe de formă, care, în speţă, sunt îndeplinite. În acest sens, pe lângă dovada consemnării la Banca C. a cauţiunii calculate conform art. 718 alin. (2) C. proc. civ. şi depuse în instanţă, se constată existenţa unei hotărâri pronunţată de Tribunalul Galaţi împotriva căreia s-a înregistrat la data de 3 aprilie 2014 calea de atac a apelului şi nesoluţionată până în prezent, precum şi faptul că reclamantul a solicitat executarea silită a sentinţei în ceea ce priveşte drepturile băneşti.
Curtea de apel a constatat astfel că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile privind admisibilitatea cererii de suspendare.
În ceea ce priveşte temeinicia acesteia, curtea de apel a constatat că nu toate motivele invocate prin cerere pot fi analizate în cadrul acestei judecăţi. Astfel, nu pot face obiectul cauzei de faţă motivele invocate cu privire la netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei de fond, deoarece analiza acestor motive cade în competenţa exclusivă a instanţei învestită cu judecarea apelului declarat. de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului. Instanţa de apel învestită cu soluţionarea cererii de suspendare a executării hotărârii apelate analizează dacă există o situaţie de urgenţă ce ar justifica până la soluţionarea apelului, suspendarea executării hotărârii a cărei legalitate urmează a fi analizată în cadrul apelului.
Sub acest aspect, în speţa de faţă, curtea de apel a analizat cererea prin prisma motivelor referitoare la valoarea considerabilă a cuantumului acestor drepturi şi la faptul că o executare silită a conturilor bancare ar prejudicia activitatea societăţii care este o societate cu răspundere limitată, că în raport de faptul că reclamantul a renunţat la reintegrarea în funcţia deţinută anterior în cadrul apelantei, o eventuală întoarcere a executării ar fi greu de realizat.
Din această perspectivă, existenţa apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, coroborat cu aceste aspecte invocate de către apelantă în opinia curţii de apel creează o aparenţă suficientă în susţinerea dreptului de a cere suspendarea executării.
Aceasta, motivat şi de împrejurarea că urgenţa luării unei măsuri în sensul solicitat există, raportat la dispoziţiile legale menţionate, în condiţiile hotărârilor cu executare provizorie, deoarece s-a întreprins de către creditor demersurile necesare pentru executarea silită.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamantul B.V., solicitând respingerea, ca nefondată, a cererii de suspendare a executării provizorii a sentinţei civile nr. 2301 din 6 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Galaţi, hotărâre legală şi temeinică, dată cu respectarea legislaţiei în vigoare în ce priveşte dreptul muncii.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că, prin cererea de suspendare a executării sentinţei, apelanta SC C.T. SRL încearcă să tergiverseze efectuarea plăţii drepturilor salariale ce i se cuvin.
Analizând cererea, Înalta Curte, constată următoarele:
Conform art. 274 C. muncii, hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept.
În baza art. 450 C. proc. civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării, în alin. (3) al acestui articol prevăzându-se că, la judecata cererii de suspendare sunt aplicabile dispoziţiile art. 718 alin. (6) C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziţii, la care norma care reglementează procedura de suspendare a executării provizorii în apel face trimitere, încheierea asupra suspendării poate fi atacată numai cu apel, în mod separat.
În aceeaşi materie, art. 484 C. proc. civ. prevede că, în situaţia în care se formulează, în recurs, o cerere de suspendare a executării hotărârii recurate, aceasta se soluţionează prin încheiere motivată definitivă.
În ceea ce priveşte normele de competenţă, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursuri, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.
În această materie, art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede că „secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel”. În ceea ce priveşte completele de judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din aceeaşi lege „Completele de judecata se compun din 3 judecători ai aceleiaşi secţii”.
Coroborând dispoziţiile legale incidente, menţionate anterior şi aplicând cu prioritate normele imperative ce guvernează materia competenţei materiale, Înalta Curte apreciază că prezenta cale de atac este inadmisibilă pentru următoarele motive:
Deşi potrivit art. 718 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra suspendării executării se poate ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea că încheierea ce face obiectul controlului judiciar în speţă este pronunţată, în faza procesuală a apelului, de către curtea de apel.
În reglementarea dispoziţiilor C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 şi ale Legii nr. 303/2004, menţionate anterior, Înaltei Curţi nu i-au fost atribuite competenţe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condiţiile în care legile procesuale şi de organizare judiciară nu menţionează expres o astfel de abilitare.
Pentru a judeca, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri date prin lege în competenţă, trebuie ca aceste cereri să fie expres atribuite de lege în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, în economia textelor de lege nu există o prevedere care să confere expres Înaltei Curţi competenţă în soluţionarea apelului împotriva încheierii dată de curtea de apel într-o cerere de suspendare a executării unei hotărâri.
În consecinţă, deşi potrivit dispoziţiilor legale citate anterior, hotărârea de suspendare a executării provizorii, pronunţată în apel este atacabilă separat cu apel, în situaţia particulară în care această hotărâre a fost pronunţată de către curtea de apel, ea devine o hotărâre definitivă, nefiind susceptibilă de apel, care să fie judecat la instanţa imediat superioară, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru aceste considerente, calea de atac întitulată „apel” formulată de reclamantul B.V. împotriva încheierii din 28 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată „apel” declarată de reclamantul B.V. împotriva încheierii din 28 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1217/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1309/2014. Civil. Fond funciar. Contestaţie... → |
|---|
