ICCJ. Decizia nr. 1358/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1358/2014
Dosar nr. 911/111/2007*
Şedinţa publică din 13 mai 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 89/C din 18 martie 2010, Tribunalul Bihor a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA Bucureşti, în calitate de expropriator în numele Statului Român, reprezentată de C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj în contradictoriu cu pârâtul N.F. şi, în consecinţă:
A constatat că imobilul, teren intravilan în suprafaţă de 37 mp, este afectat de construcţia liniei electrice transeuropene LEA 400 KV Oradea-Bekescsaba.
A constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică de interes naţional, declarată prin H.G. nr. 1576/2005 a imobilului mai sus descris, stabilind cuantumul despăgubirilor la suma totală de 27.837 euro, ce va fi plătită în RON la cursul oficial de schimb euro/RON de la data plăţii efective şi care urmează a fi achitată pârâtei, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
A dispus punerea în posesie a reclamantei asupra imobilului mai sus descris, condiţionată de plata integrală şi prealabilă a despăgubirii către pârât, precum şi întabularea dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară, cu titlu de expropriere.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin procesul-verbal depus la dosar încheiat de către Comisia pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice numită prin H.G. nr. 715/2005, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi s-a propus Guvernului României ca lucrarea: „LEA 400 KV-Oradea-Bekescsaba. Montarea unei bobine de compensare 100 MV Ar în Staţia 400 KV Oradea Sud. Echipamente de telecomunicaţii şi transmisii pentru LEA 400 KV Oradea-Bekescsaba” să fie declarată de utilitate publică, de interes naţional, având ca expropriator Statul Român prin C.N.T.E.E.T. SA.
Ulterior, prin H.G. nr. 1576/2005 s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes naţional „LEA 400 KV-Oradea-Bekescsaba (...). La art. 2 s-a stipulat că expropriatorul este Statul Român prin C.N.T.E.E.T. SA Bucureşti.
Conform documentaţiei depuse la dosar prevăzută de art. 12 din Legea nr. 33/1994, cuprinzând memoriul tehnic, planul de amplasament şi delimitare, planul de încadrare în zonă şi fişa corpului de proprietate, rezultă că o suprafaţă de teren de 37 mp, este afectată de construcţia liniei electrice transeuropene „LEA 400 KV-Oradea-Bekescsaba”.
Din situaţia de carte funciară depusă la dosarul cauzei, s-a reţinut de instanţa de fond că, proprietar asupra terenului intravilan în suprafaţă de 1000 mp este pârâtul N.F.
Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa a reţinut că, în prezenta speţă, reclamanta a notificat pârâtul cu privire la propunerile de expropriere a suprafeţei necesare fundaţiei stâlpului nr. 8 (37 mp), din actele depuse la dosar, rezultând că nu s-a depus întâmpinare.
Întrucât părţile nu s-au învoit asupra despăgubirii, în cauza s-a dispus pentru stabilirea cuantumului acestora, constituirea unei comisii de experţi în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Tribunalul a reţinut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul este afectat în suprafaţă de 3988 mp de zona de protecţie şi de siguranţă a „LEA de 400 KV” şi pe acest teren va fi amplasat stâlpul nr. 8 al reţelei proiectate cu suprafaţa de 37 mp.
Comisia de specialitate a stabilit că valoarea despăgubirilor datorate de către reclamantă este de 27.837 euro, compusă din valoarea terenului de 37 mp expropriat plus suma cuvenită expropriatului pentru servitutea de trecere, raportată la suprafaţa culoarului de 3988 mp, în sumă de 621,67 euro anual.
Pe de o parte, s-a reţinut că suprafaţa efectivă ce se expropriază este de 37 mp pe care se amplasează fundaţia stâlpului de transport a liniei electrice LEA 400 KV, dar avându-se în vedere faptul că, atât vechea legislaţie cât şi cea actuală, prevăd în reglementările sale că nu se pot amplasa construcţii, clădiri în zona de siguranţă şi nici la o distanţă mai mică de 7 m de o parte şi de alta a zonei de siguranţă în cazul liniilor electrice LEA 400 KV, decât în baza unei analize de risc întocmită de un proiectant atestat şi aprobată de către titularul de licenţă prin avizul de amplasament, a rezultat că proprietarul terenului nu mai poate să-l exploateze ca eventual teren pentru construcţii.
Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că pentru întreaga suprafaţă afectată de către culoarul de trecere, titularul licenţei beneficiază, conform art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 13/2007 de servitute de trecere care este subterană, de suprafaţă şi aeriană.
Prin urmare, în cuantumul acestor despăgubiri trebuie inclusă şi suma pe care reclamanta o va datora cu titlu de taxă anuală pentru exercitarea servituţii de trecere, care, potrivit calculelor experţilor s-ar ridica la 621,67 euro anual, pe întreaga durată a concesionării.
Având în vedere însă, că o parte însemnată din teren proprietatea pârâtului este afectat de zona de protecţie şi de siguranţa a „LEA de 400 KV” şi că în aceste zone se instituie anumite restricţii şi interdicţii, tribunalul a reţinut că i s-a adus proprietarului un prejudiciu.
Instanţa de fond, potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 a stabilit despăgubirea cauzată proprietarului, ce se compune din valoarea reala a imobilului şi din prejudiciul produs proprietarului, la suma totală de 27.837 euro.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 1 şi urm. din Legea nr. 33/1994, precum şi art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, tribunalul a apreciat acţiunea formulată ca fiind fondată şi fiind întrunite toate condiţiile cerute de lege pentru expropriere, a dispus admiterea acesteia.
Prin decizia nr. 107 din 21 octombrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA reprezentată prin C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj împotriva sentinţei civile nr. 89/C din 18 martie 2010 a Tribunalului Bihor.
S-a susţinut că, potrivit concluziilor celor 3 experţi, terenul afectat de LEA Oradea-Bekecsaba este în suprafaţă de 3988 mp, la un preţ unitar de 7,71 euro/mp, despăgubirea totală fiind de 27.837 euro, iar culoarul de trecere are o lăţime de 37,5 m din ax, de cele două părţi ale firului de gardă, având coordonatele stenografice cele listate pe planul de amplasament şi delimitarea anexă a expertizei.
Curtea de apel a arătat că susţinerile apelantei în sensul că prejudiciul ar trebui raportat doar la suprafaţa efectiv expropriată pe care va fi amplasat stâlpul nr. 8, de 37 mp, nu şi la terenul traversat de liniile aeriene, nu pot fi primite, întrucât se impune a fi avute în vedere şi restricţiile, interdicţiile impuse în zona de protecţie şi siguranţă, zone asupra cărora se stabileşte un drept de uz şi servitute legală.
S-a mai reţinut că, de vreme ce experţii au arătat că prin firele electrice circulă o tensiune mare, aspecte ce implică restricţii privind cultivarea, irigarea, recoltarea mecanică pentru suprafaţa de teren de sub culoar, existând pericolul electrocutării, în vederea asigurării unei protecţii depline a dreptului de proprietate al pârâtului, se impunea recunoaşterea dreptului de a beneficia de repararea integrală a prejudiciului produs ca urmare a exproprierii unei părţi din terenul proprietatea sa.
Instanţa de control judiciar a mai constatat că, în speţă, terenul aflat sub culoar nu poate fi folosit în condiţii normale, nu doar pentru construcţii în viitor, ci nici pentru scopuri agricole în prezent şi, acest ultim aspect a fost avut în vedere de instanţă şi experţi când au stabilit câtimea prejudiciului cauzat.
Împotriva deciziei nr. 107 din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta C.N.T.E.E.T. SA, prin C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, stabilind despăgubiri nu doar pentru suprafaţa de 37 mp solicitată prin acţiune, ci şi pentru zona de siguranţă şi protecţie.
Criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au vizat motivarea celor două instanţe, în sensul că i s-au adus proprietarului prejudicii, întrucât o parte însemnată din terenul proprietatea pârâtului este afectată de zona de protecţie şi de siguranţă a LEA 400 KV şi că, în aceste zone, se instituie restricţii şi interdicţii.
Astfel, recurenta-reclamantă a susţinut că acest prejudiciu nu există, deoarece suprafaţa de teren de 10000 mp poate fi folosită normal, inclusiv în scopul de a construi, iar avizul de amplasament al operatorului de transport, sistem şi analiza de risc necesare în acest sens, nu constituie o interdicţie sau restricţie, ci o măsură de protecţie.
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, instanţa trebuia să aibă în vedere că, la momentul actual, destinaţia terenului este „extravilan Oradea” şi are categoria de folosinţă „teren arabil, agricol”.
S-a mai precizat că amplasarea liniei electrice nu va afecta cu nimic utilizarea în viitor a terenului corespunzător aceleiaşi destinaţii, iar prejudiciul avut în vedere de instanţa de fond şi instanţa de apel se referă la o posibilitate, la o intenţie viitoare şi eventuală a proprietarului de a schimba destinaţia terenului, care nu poate fi cuantificată şi stabilită cu certitudine, la momentul efectuării raportului de expertiză.
Recurenta a arătat că suprafaţa expropriată de 37 mp este redusă ca întindere, raportat la întreaga proprietate a pârâtului, astfel încât nu afectează valoarea de piaţă a întregului teren.
Apoi, s-a susţinut că drepturile de uz şi de servitute asupra terenurilor stabilite prin Legea nr. 13/2007 în favoarea operatorului de transport se exercită numai în caz de avarie, reparaţie, retehnologizare etc., cu obligarea titularului licenţei de a repara eventualele pagube produse, astfel că, după instalarea capacităţii energetice, beneficiază de toate atributele dreptului său de proprietate.
De asemenea, s-a arătată că, în privinţa drepturilor de uz şi servitute instituite cu titlu gratuit de către legiuitor în favoarea titularilor de licenţe, Curtea Constituţională a statuat prin numeroase decizii, constituţionalitatea art. 16 din Legea nr. 13/2007, iar prin instituirea acestor drepturi se asigură valorificarea fondului energetic, bun public de interes naţional, chiar dacă titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său.
Prin urmare, recurenta a susţinut că primează interesul general major în faţa interesului personal, iar pârâtului i se cuvin despăgubiri doar în condiţiile art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, respectiv va fi despăgubit pentru prejudiciile materiale cauzate acestuia.
Recurenta a mai susţinut că terenurile aflate sub liniile electrice pot fi cultivate şi folosite în agricultură, că pârâtul poate să construiască în zona de siguranţă, în condiţiile legii, că drepturile de uz şi de servitute se exercită numai în caz de avarie, reparaţie, retehnologizare etc., iar după instalarea capacităţii energetice pârâtul beneficiază de toate atributele dreptului său de proprietate, astfel că atingerea adusă dreptului de proprietate este minimă, în timp ce despăgubirile calculate de experţi şi acceptate de instanţă sunt ca şi cum reţeaua electrică ar ocupa în întregime suprafaţa de teren de 3988 mp, ce formează zona de protecţie şi de siguranţă, fără ca pârâtul să mai aibă vreo posibilitate de a folosi terenul respectiv.
Prin decizia nr. 6531 din 28 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA, prin C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj împotriva deciziei nr. 107 din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
A casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, reţinând în esenţă, următoarele:
Prin cererea de expropriere formulată de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA, întemeiată pe dispoziţiile H.G. nr. 1576/2005 şi Legii nr. 33/1994 s-a solicitat exproprierea terenului arabil extravilan în suprafaţă de 37 mp, proprietatea pârâtului N.F., arătându-se că valoarea despăgubirilor este de 258,27 euro.
În cadrul procedurii prealabile exproprierii, conform înscrisurilor existente la dosar, pârâtul nu a formulat întâmpinare, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reclamanta a sesizat instanţa competentă.
Pe parcursul procedurii derulate în faţa instanţei de fond, pârâtul a arătat, prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanţe, că nu se opune exproprierii, că nu a primit notificarea cu propunerea de expropriere, însă contestă despăgubirile propuse, pe care le-a apreciat ca fiind nesemnificative.
Având în vedere atitudinea procesuală a părţilor, s-a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, atunci când părţile se învoiesc cu privire la expropriere, dar nu şi asupra despăgubirii, instanţa va lua act de învoială şi va stabili despăgubirea.
Prin urmare, faţă de temeiurile de drept invocate, instanţa de apel nu a acordat „plus petita”, această critică formulată de recurenta-reclamantă, fiind nefondată.
Sunt însă fondate criticile referitoare la stabilirea valorii despăgubirilor ce urmează a fi acordate pârâtului. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele produse proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Rezultă aşadar, că stabilirea valorii reale a terenului presupune, în primul rând, stabilirea regimului juridic al imobilului, respectiv dacă este teren arabil sau construcţii, intravilan sau extravilan, dacă este afectat de sarcini sau servituţi, etc.
Or, în cauză nu au fost analizate toate aceste aspecte, în condiţiile în care, atât recurenta, cât şi intimatul, au susţinut că există posibilitatea de a construi.
Cu toate acestea, deşi din extrasul de carte funciară existent la dosar rezultă că terenul în litigiu este situat în extravilanul municipiului Oradea, iar din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că terenul se află aproape de limita intravilanului, nu a fost stabilit dacă imobilul supus exproprierii este arabil sau teren destinat construcţiilor, o asemenea verificare fiind necesară întrucât stabilirea categoriei de folosinţă a terenului (arabil sau construcţii) prezintă importanţă în cauză pentru modul în care pârâtul poate să-şi exploateze proprietatea.
De asemenea, la stabilirea valorii despăgubirilor, nu s-a avut în vedere în ce măsură este afectat restul proprietăţii intimatului, faţă de amplasamentul şi poziţionarea suprafeţei ocupate de fundaţia stâlpului, 37 mp şi de culoarul de trecere a LEA 400 KV-Oradea-Bekecsaba.
În acest sens, este important de stabilit dacă accesul intimatului la porţiunile de teren neafectate de expropriere este obstrucţionat sau îngrădit şi, în ce măsură este posibilă exploatarea restului terenului în condiţiile date.
În al treilea rând, instanţa de apel, menţinând în totalitate sentinţa instanţei de fond, a reţinut că vechea legislaţie şi actuala reglementare în domeniul energiei electrice prevăd că nu se pot amplasa construcţii şi clădiri în zona de siguranţă şi nici la o distanţă mai mică de 7 m de o parte şi de alta a zonei de siguranţă, iar acest lucru reprezintă o greşită aplicare a legii, respectiv a art. 39 alin. (1) lit. a) şi art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 13/2007.
Astfel, potrivit art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea energiei electrice, pentru protecţia instalaţiilor de transport se interzice persoanelor fizice sau juridice să efectueze construcţii de orice fel în zona de siguranţă a instalaţiilor, fără avizul de amplasament al operatorului de transport şi de sistem, iar potrivit art. 46 alin. (1) lit. a) din lege, pentru protejarea reţelelor electrice de distribuţie se interzice persoanelor fizice şi juridice să efectueze construcţii de orice fel în zona de siguranţă a reţelelor electrice de distribuţie, fără avizul de amplasament al operatorului de distribuţie.
Prin urmare, în zona de siguranţă nu este interzis a se construi, dar efectuarea construcţiilor nu poate avea loc decât în condiţiile în care există un aviz de amplasament al operatorului, iar acest aspect era un element care trebuia avut în vedere la stabilirea valorii despăgubirii.
Neanalizarea aspectelor menţionate conduc la concluzia că instanţa de apel nu a lămurit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Instanţa de trimitere a stabilit cu caracter irevocabil că, în rejudecare, se vor administra toate probele necesare, inclusiv proba cu expertiză efectuată în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru a se stabili dacă terenul în litigiu este teren arabil sau destinat construcţiilor, dacă existenţa zonelor de protecţie şi a zonelor de siguranţă afectează valoarea reală a imobilului, precum şi dacă accesul la porţiunile de teren neafectate de obiectivul reclamantei este obstrucţionat sau îngrădit şi condiţiile în care este posibilă exploatarea terenului rămas, în funcţie de destinaţia sa, iar în ipoteza în care se va stabili că terenul în litigiu este teren construibil, la valoarea despăgubirilor se vor avea în vedere şi interdicţiile impuse persoanelor fizice şi juridice de Legea energiei electrice nr. 13/2007, referitoare la necesitatea edificării construcţiilor doar în baza unui aviz de amplasament.
În ceea ce priveşte amplasarea de construcţii, clădiri în zone de siguranţă, reclamanta a invocat faptul că nu este prevăzută o astfel de interdicţie în Legea nr. 137/2007 a energiei electrice, ci este vorba de avizul de amplasament şi apoi, de analiza de risc.
Cu privire la prejudiciu, reclamanta a arătat că acesta nu există, nu este cert, la această dată fiind vorba de un teren arabil extravilan care poate fi utilizat în viitor, cu aceeaşi destinaţie.
În rejudecare, prin decizia nr. 51 din 1 octombrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA Bucureşti prin C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj împotriva sentinţei civile nr. 89/C din 18 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o.
A dispus obligarea reclamantei la plata către intimatul-pârât N.F. a sumei de 1.200 RON cheltuieli de judecată, în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de rejudecare a reţinut următoarele:
Astfel, cum rezultă din chiar acţiunea reclamantei apelante, prin H.G. nr. 1576/2005 s-a declarat utilitatea publică a imobilului reprezentând teren extravilan în suprafaţă de 37 mp aparţinând pârâtului intimat fiind afectat de construcţia stâlpului cu nr. 8 al liniei electrice transeuropene şi demarată procedura de expropriere, stabilindu-se o despăgubire de 258,27 euro, plătibilă în RON la cursul oficial de schimb la data plăţii efective.
Instanţa de fond în urma expertizei administrate a stabilit despăgubirea la suma de 27.837 euro, sumă menţinută şi de instanţa de apel în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 107 din 21 octombrie 2010, casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 6531 din 28 septembrie 2011, instanţa supremă reţinând ca fiind fondate criticile apelantei referitoare la stabilirea valorii despăgubirilor.
Instanţa de apel, în rejudecare a avut în vedere dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că în caz de casare, hotărârea instanţei de recurs asupra problemei de drept dezlegată şi asupra necesităţii administrării de probe sunt obligatorii.
În acest sens, conform acestor îndrumări obligatorii ale instanţei de control judiciar, instanţa a suplimentat probaţiunea, a dispus efectuarea unei expertize în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 pentru a se răspunde obiectivelor stabilite de instanţa de trimitere.
Proba cu expertiză a fost efectuată în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, comisia de experţi fiind compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul de expropriatorul apelant şi unul de către intimatul-pârât.
Alte probe, apelanta nu a mai solicitat şi nici nu a mai administrat în această fază procesuală.
Concluziile expertizei efectuate au fost următoarele:
În ceea ce priveşte terenul, la data expertizei avea destinaţia de teren arabil extravilan, iar cu privire la zona de protecţie şi zona de siguranţă, experţii au concluzionat că existenţa acestora afectează valoarea reală a imobilului.
De asemenea, accesul la porţiunile neafectate de obiectivul reclamantei este obstrucţionat, în sensul existenţei pericolului de electrocutare la trecerea cu utilaje agricole mai mari, condiţii în care, deşi terenul rămas poate fi utilizat ca teren agricol, trecerea dintr-o parte în cealaltă a zonei de protecţie a utilajelor agricole, nu se poate face prin zona de siguranţă.
Referitor la o eventuală stabilire a terenului din litigiu, ca fiind construibil, edificarea construcţiilor poate fi făcută, doar în baza unui aviz de amplasament prevăzut de Legea nr. 13/2007, dar conform răspunsului la obiectivul nr. 1 (terenul fiind arabil), comisia de experţi a răspuns şi obiecţiunilor formulate de apelantă, arătând, că în viitor ar putea fi intravilan şi deci construibil, câtă vreme la 90 m de imobilul în litigiu este intravilanul Municipiului Oradea fiind edificate construcţii, iar la 500 m intravilanul localităţii C.
La obiectivul nr. 2 a precizat că valoarea tensiunii fiind foarte mare, de 400.000 V se impun restricţii la cultivarea, irigarea şi recoltarea mecanizată pe suprafaţa de teren de sub culoar, fiind afectată valoarea reală a imobilului, experţii făcând trimitere la Normativul NTC 32/2004 privind liniile aeriene de energie electrică peste 1000 V.
La pct. 3, unde a stabilit obstrucţionarea accesului la restul terenului s-a precizat incidenţa art. 39 din Legea nr. 13/2007 privind interdicţiile impuse proprietarului terenului pentru protecţia instalaţiilor transportului energiei.
În ceea ce priveşte completarea la expertiză (solicitată de apelantă), comisia de experţi a concluzionat că terenul este scos definitiv din circuitul agricol şi anume: suprafaţa de 37 mp de sub stâlpul de curent; suprafaţa ocupată de culoarul de trecere a liniei electrice de 3988 mp şi suprafaţa imposibil de utilizat în regim normal de 1614 mp, în total 5639 mp teren.
Făcând un calcul la valoarea de piaţă a expropriatorului-apelant de 7,71 euro/mp (deşi în zonă terenul vândut prin agenţie imobiliară este de 11,94 euro/mp teren cu amplasament mai defavorizat faţă de cel din litigiu, extras de site-ul anunţurilor imobiliare) plata servituţii anuale pentru culoarul de trecere ar fi de 1.229 euro/an, iar cel pentru suprafaţa de 1614 mp de 497,7 euro/an, total 1.726 euro/an, ce urmează a fi înmulţit cu 25 de ani, perioada de amplasare, la care se adaugă suprafaţa de 37 mp şi culoarul de trecere respectiv 2945 euro/an+285 euro, valoarea terenului de sub stâlp în cazul includerii şi a suprafeţei de 1614 mp, care împietează la accesul restului terenului pârâtului-intimat.
Aşadar, conform concluziilor expertizei, terenul în litigiu este agricol, dar la limita intravilanului a două localităţi, Municipiul Oradea şi localitatea C., fiind de notorietate şi extinderea zonei Metropolitane Oradea, limita în momentul efectuării expertizei fiind de doar 90 m.
Cât priveşte afectarea restului terenului proprietatea intimatului, aceasta a reieşit cu claritate din lucrarea de expertiză, experţii concluzionând că terenul de 5639 mp este scos definitiv din circuitul agricol (37 mp stâlpul de curent, culoarul de trecere de 3988 mp şi suprafaţa de 1614 mp imposibili de utilizat în regim normal).
În concluzie, din probele administrate în cauză, inclusiv în rejudecarea apelului, expertiza prevăzută de art. 25 din Legea nr. 33/1994 dispusă de instanţa de control, a rezultat o valoare mai mare a despăgubirilor aferente terenului supus exproprierii, şi anume de 43.460 euro, faţă de 27.837 euro despăgubiri stabilite de instanţa de fond.
Astfel, cum a reţinut şi instanţa de fond, Constituţia României prin art. 44 garantează şi ocroteşte proprietatea privată şi stipulează că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică dar cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, iar în cazul că părţile au păreri divergente, despăgubirile se stabilesc prin justiţie, aceleaşi dispoziţii fiind regăsite şi în art. 1 din Legea nr. 33/1994.
Conform art. 26 alin. (1) din acest ultim act normativ, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului, alin. (2) stipulând că la calculul despăgubirilor, experţii şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând imobilele similare în unitatea administrativ teritorială la acea dată precum şi daunele aduse proprietarului, expertiza de faţă răspunzând acestor cerinţe, în opinia instanţei, apelanta-reclamantă neadministrând alte probe contrare şi nesolicitând o nouă lucrare de expertiză, conform art. 212 alin. (2) C. proc. civ.
Actuala lege a energiei şi gazelor naturale Legea nr. 123/2012 transpune Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 şi prevede explicit zona de siguranţă şi zona de protecţie, culoarul de trecere a liniei electrice, dreptul de servitute legală, art. 17 privind exproprierea făcând referire, atât la despăgubirea proprietarului, cât şi la concesionarea pe durata existenţei capacităţii energetice, limitări ale dreptului de proprietate cu dreptul de uz şi servitute, acces la utilităţi, restrângerea unor activităţi, durata, conţinutul, limitele şi despăgubirile.
Instanţa de rejudecare a precizat că, deşi hotărârea instanţei de apel a fost casată în întregime, singura critică formulată de apelantă şi reţinută de instanţa de control a fost cea privind cuantumul despăgubirilor, restul dispoziţiilor privind exproprierea propriu-zisă a imobilului, nefiind contestate de niciuna din părţi.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. apelanta-reclamantă aflată în culpă procesuală, a fost obligată la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.200 RON.
Împotriva deciziei nr. 51 din 1 octombrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta C.N.T.E.E.T. SA, prin C.N.T.E.E.T. SA invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, criticile reclamantei vizează interpretarea greşită de către instanţe a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum şi cele ale art. 16, art. 19-art. 21 şi art. 39 din Legea energiei nr. 13/2007.
Se susţine de către recurenta-reclamantă că, în mod nelegal, instanţa de apel în rejudecare nu a ţinut cont de faptul că accesul intimatului-pârât la porţiunile de teren neafectate de expropriere nu este obstrucţionat sau îngrădit şi că acesta poate să îşi exploateze restul terenului, ignorând recomandările obligatorii de casare pronunţate de instanţa superioară.
Se menţionează de către reclamantă că evaluarea experţilor şi despăgubirile stabilite de instanţe determină un prejudiciu eventual, ci nu unul cert, prejudiciu ce nu poate fi cuantificat şi stabilit cu certitudine la momentul efectuării raportului de expertiză.
Se arată în motivarea recursului că, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 trebuie luate în calcul ipotezele existente la data întocmirii raportului de expertiză şi nu simple ipoteze viitoare, întrucât destinaţia actuală a terenului este extravilan Oradea şi categoria de folosinţă „teren arabil, agricol”, astfel cum a stabilit raportul de expertiză.
Totodată se aduc critici instanţei de apel, care a reţinut greşit că i s-au adus proprietarului prejudicii, întrucât o parte însemnată a terenului proprietatea pârâtului este afectat de „zona de protecţie şi de siguranţă” a LEA 400 KV şi că în aceste zone se instituie restricţii.
Recurenta-reclamantă susţine că amplasarea liniei electrice nu va afecta cu nimic utilizarea în viitor a terenului corespunzător aceleiaşi destinaţii, iar potrivit Normativului NTE003/04/00 la capitolul XVII art. 222 se prevede luarea tuturor măsurilor de protecţie a mediului, ţinând seama printre altele şi de influenţa câmpurilor electromagnetice, neexistând astfel efecte negative periculoase.
Criticile reclamantei vizează faptul că nu există un prejudiciu în ceea ce priveşte exploatarea agricolă a porţiunii de teren ce constituie zona de protecţie şi de siguranţă a liniei.
Se arată că nu pot fi luate în considerare concluziile raportului de expertiză preluate şi de instanţa de apel referitore la plata unei redevenţe anuale pentru zona de protecţie şi zona de siguranţă a liniei electrice, întrucât sunt lipsite de temei legal.
Intimatul-pârât N.F. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce succed:
În ceea ce priveşte zona de siguranţă şi de protecţie a liniei electrice, art. 21 din Legea energiei nr. 13/2007 precizează că va fi expropriat terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice.
Aşadar, „culoarul de trecere” sau „zona de protecţie şi zona de siguranţă”, potrivit definiţiei legale sunt zone adiacente capacităţilor energetice în care se stabileşte doar un drept de servitute legală, astfel cum prevede art. 20 alin. (3) şi, nu un drept de proprietate.
Nici aprecierea instanţei de apel, în sensul că drepturile de uz şi de servitute asupra terenurilor stabilite prin Legea energiei electrice nr. 13/2007 (art. 16 şi art. 19-art. 20) în favoarea operatorului de transport ar reprezenta o atingere adusă dreptului de proprietate al pârâtului prin simplul fapt al existenţei lor, nu este fondată deoarece aceste drepturi se exercită numai în caz de avarie, reparaţie, retehnologizare etc. şi cu obligarea titularului licenţei de a repara eventualele pagube produse, astfel că, după instalarea capacităţii energetice, proprietarul terenului afectat de existenţa drepturilor de uz şi de servitute, beneficiază de toate atributele dreptului său de proprietate.
Această critică vizează greşita acordare de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, având în vedere că pârâtul nu poate construi în zona de siguranţă, iar amplasarea liniei electrice nu afectează potenţialul agricol al terenului, drepturile de uz şi de servitute exercitându-se doar în caz de avarie, reparaţie şi retehnologizare.
În acelaşi context, s-a susţinut de către recurenta-reclamantă că instanţele au nesocotit raportul de mediu cu privire la riscurile generate de câmpurile electrice şi electromagnetice.
Cât priveşte delimitarea zonei de siguranţă şi de protecţie a liniei, astfel cum s-a reţinut, legiuitorul a avut în vedere numai terenurile pe care ar putea funcţiona capacităţi energetice ce urmează a fi înfiinţate cu privire la terenurile pe care ar fi aşezaţi stâlpii şi staţiile, nu şi terenurile care sunt traversate de liniile aeriene. Fundaţia stâlpului are o suprafaţă de 37 mp şi această suprafaţă de teren a fost expropriată.
Art. 3 pct. 67 şi pct. 69 şi art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ stabilesc că zona de protecţie şi zona de siguranţă sunt zone adiacente capacităţilor energetice în care se constituie restricţii şi interdicţii în scopul funcţionării normale şi evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului, asupra cărora se stabileşte doar un drept de servitute legală [aşa cum prevede art. 20 alin. (3)] şi nu un drept de proprietate. După instalarea capacităţii energetice, pârâtul beneficiază de toate atributele dreptului său de proprietate, reclamanta având practic doar un drept de acces la stâlpul de înaltă tensiune numai în caz de retehnologizare şi avarii.
Zona de protecţie şi siguranţă constituie un perimetru imaginativ, fără a fi delimitat fizic, aflat sub linia de înaltă tensiune şi, în principal, în afara axului acesteia, în interiorul căruia singura limitare concretă priveşte construirea de imobile pentru care este necesară obţinerea unui aviz, fără ca edificarea unei construcţii să fie interzisă. Fiind o normă specială este de strictă interpretare şi aplicare, astfel că este nelegală extinderea şi la alte activităţi.
Legea energiei electrice nr. 13/2007 nu stabileşte interdicţia de a construi în zona de siguranţă a unei linii electrice, ci dispune doar ca efectuarea construcţiilor să se facă cu avizul de amplasament al operatorului de transport şi sistem.
Prin urmare, nelegal şi cu încălcarea criteriilor legale cuprinse în corpul legii exproprierii, instanţele au stabilit un cuantum al despăgubirii excesiv de mare, care nu se constituie, astfel, într-o justă şi echitabilă despăgubire, în accepţiunea normelor dreptului prival şi cel general al colectivităţii.
Referitor la cuantumul despăgubirilor acordate, criticile sunt fondate iar sub acest aspect, soluţia instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Despăgubirile stabilite de instanţa de fond şi validate de instanţa de apel au într-adevăr un caracter eventual şi, nu unul cert.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se vor lua în calcul ipotezele existente la data întocmirii raportului de expertiză şi, nu simple ipoteze viitoare, incerte.
Astfel, prin concluziile raportului de expertiză s-a stabilit valoarea despăgubirilor pentru terenul în litigiu şi răspunzând tuturor obiectivelor acestui raport s-a stabilit că, în mod direct este scoasă definitiv din circuitul agricol suprafaţa de teren situată sub stâlpul de curent de 37 mp, suprafaţă ocupată de culoarul de trecere de 3988 mp, la care se mai adaugă suprafaţa imposibil de utilizat în regim normal după funcţionarea capacităţii energetice de 1614 mp.
În apel, cale devolutivă de atac, instanţa de rejudecare a răspuns tuturor obiectivelor stabilite prin decizia de casare nr. 6531/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie solicitând un nou raport de expertiză, în sensul obiectivelor stabilite de instanţa de trimitere, iar, ulterior, la acest raport reclamanta a formulat obiecţiuni.
Răspunzând obiecţiunilor prin completarea la raportul de expertiză cu privire la cuantumul despăgubirilor, experţii au stabilit că pentru valoarea terenului scos definitiv din circuitul agricol, despăgubirile ce se cuvin pârâtului sunt de 285,27 euro (37 mp x 7,71 euro/mp=285,27 euro), astfel cum rezultă din varianta a II-a.
Instanţa de apel a nesocotit varianta a II-a din completarea la raportul de expertiză şi validând cuantumul despăgubirilor stabilite de instanţa de fond (27.837 euro), prin modul în care a stabilit prejudiciul, cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de control judiciar a pornit de la o premisă greşită, constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate al pârâtului, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele acestor drepturi trebuie stabilite prin lege.
Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie).
Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţia menţionată din legea fundamentală a fost preluată ca atare, în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.
Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”.
„La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului (…)”.
Aşadar, evaluarea experţilor, despăgubirile stabilite prin varianta a II-a a completării raportului de expertiză respectă criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin stabilirea unui prejudiciu cert, singurul susceptibil de reparare.
Faţă de considerentele expuse, fiind incidente criticile încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica decizia atacată şi va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 89/C din 18 martie 2010 a Tribunalului Bihor.
Va schimba în parte sentinţa tribunalului, în sensul că va stabili cuantumul despăgubirilor la 285,27 euro, echivalentul în RON la cursul oficial al plăţii efective. Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA prin C.N.T.E.E.T. SA Sucursala de Transport Cluj împotriva deciziei nr. 51 din 1 octombrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Modifică decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 89/C din 18 martie 2010 a Tribunalului Bihor, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că stabileşte cuantumul despăgubirilor la 285,27 euro, echivalentul în RON la cursul oficial de la data plăţii efective.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1326/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1359/2014. Civil. Expropriere. Pretenţii.... → |
|---|
