ICCJ. Decizia nr. 147/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 147/2014
Dosar nr. 41774/1/2004
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Olt la data de 3 noiembrie 2003, reclamanţii B.E. şi R.I.F. au contestat dispoziţia Primarului comunei O. din 18 august 2003, solicitând anularea acesteia şi restituirea unei suprafeţe de 17,32 ha teren, în baza Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa, civilă nr. 190 din 7 aprilie 2004, Tribunalul Olt a respins contestaţia, ca neîntemeiată, reţinând că autorul reclamanţilor a cedat comunei în anul 1952 doar 15 ha suprafaţă baltă, dispoziţia emisă de Primarul comunei O., prin care s-a dispus restituirea doar a acestei suprafeţe a fost emisă în concordanţă cu ultimele acte de proprietate deţinute de autor înainte ca terenul să iasă din patrimoniul acestuia.
Prin decizia nr. 2110 din data de 29 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva hotărârii primei instanţe.
În data de 24 septembrie 2004, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi recursul declarat de reclamanţii B.E. şi R.I.F. împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel.
La termenul din data de 14 octombrie 2005, judecata cauzei a fost suspendată, în baza dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, la solicitarea recurenţilor-reclamanţi, care au precizat că au formulat cerere de restituire adresată Comisiei locale a comunei O., cu ocazia noilor reglementări privind retrocedările bunurilor preluate abuziv, prin modificările la Legea nr. 10/2001.
Prin raportul privind verificările relative la cauza suspendării întocmit la data de 8 octombrie 2013 s-a dispus citarea părţilor pentru termenul din 26 noiembrie 2013 în vederea verificării subzistenţei temeiurilor care au impus măsura suspendării.
La termenul din data de 26 noiembrie 2013, instanţa a dispus înaintarea unei adrese către intimata-pârâtă Primăria comunei O., pentru a comunica dacă părţile reclamante au depus o altă notificare în afara celei menţionate în dispoziţia Primarului comunei O. din 18 august 2003, care să fie formulată după data de 7 octombrie 2005.
Prin adresa înregistrată la data de 17 ianuarie 2014, intimata-pârâtă Primăria comunei O. a comunicat că reclamanţii nu au depus o altă notificare în afara celei menţionate în dispoziţia Primarului comunei O. din 18 august 2003, care să fie formulată după data de 7 octombrie 2005. Partea a anexat răspunsului, copie de pe hotărârea Comisiei judeţene Olt pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din 21 februarie 2007, prin care s-au respins contestaţiile petenţilor B.E. şi R.I.F., cu motivarea că prin dispoziţia Primarului comunei O. din 18 august 2003 le-a fost restituită acestora în baza Legii nr. 10/2001 suprafaţa de 15 ha, pentru diferenţa solicitată de 2,32 ha nefăcându-se dovada dreptului de proprietate a autorului R.T.
Cauza a rămas în nelucrare până la termenul din data de 26 noiembrie 2013, când s-a repus pe rol din oficiu, iar la termenul din 21 ianuarie 2014, instanţa a rămas în pronunţare cu privire la excepţia perimării recursului, faţă de conţinutul relaţiilor comunicate de intimata-pârâtă Primăria comunei O.
Înalta Curte urmează să constate intervenită sancţiunea perimării, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.
Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Drept urmare, perimarea operează cu condiţia ca, timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
În speţă, după suspendarea cauzei nu s-au tăcut demersuri pentru reluarea procedurii judiciare, deşi potrivit relaţiilor comunicate de către Primăria comunei O., procedura administrativă a fost definitivată prin emiterea dispoziţiei din 18 august 2003 şi hotărârii 21 februarie 2007.
Rezultă că temeiul suspendării reprezentat de dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată a încetat să mai justifice această măsură, de lăsare a pricinii în nelucrare, la data emiterii ultimului act administrativ, hotărârea Comisiei judeţene Olt pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor din 21 februarie 2007.
Or, de la acest moment şi până la repunerea cauzei pe rol din oficiu părţile nu au mai îndeplinit niciun act de procedură de natură să întrerupă cursul termenului de perimare.
În consecinţă, având în vedere ca până la „împlinirea termenului de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părţi nu a solicitat continuarea judecăţii, Înalta Curte constată întrunirea în cauza a condiţiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi, raportat la aceste dispoziţii legale coroborate cu cele ale art. 252 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamanţii B.E. şi R.I.F. împotriva deciziei nr. 2110 din data de 29 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 146/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 148/2014. Civil → |
|---|
