ICCJ. Decizia nr. 1524/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1524/2014
Dosar nr. 14199/325/2010**
Şedinţa publică de la 6 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 12/ PI 16 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. 14199/325/2010, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor R.R. şi D.I.C., în contradictoriu cu pârâţii SC L.B.R. SRL, M.F.A. şi M.I.M., având ca obiect pretenţii şi s-a respins acţiunea, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la termenul din 22 martie 2010 instanţa, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţi cu motivarea că, deşi sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., respectiv există identitate de obiect, părţi şi cauză juridică, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 1239/30/2009, Judecătoria s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 1218 din 01 octombrie 2009, motiv pentru care aceasta nu se bucură de autoritate de lucru judecat.
În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor în ceea ce priveşte primul capăt de cerere al cererii de chemare în judecată cu motivarea că pârâţii SC L.B.R. SRL, M.F.A. şi M.I.M. nu au obligaţii proprii în ceea ce priveşte succesiunea după defunctul D.I.C.
În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor în ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere al cererii de chemare în judecată, respectiv să stabilească masa succesorală rămasă după antecesorul lor şi cotele ce li se cuvin şi să oblige pârâţii la plata contravalorii cotelor lor de moştenire fiind de acord a-i atribui acesteia în totalitate masa succesorală.
Instanţa a apreciat că nu există identitate între persoanele pârâţilor SC L.B.R. SRL, M.F.A. şi M.I.M. şi persoanele obligate în raportul juridic dedus judecăţii, pârâţii nu au obligaţii proprii în ceea ce priveşte masa succesorală rămasă după defunctul D.I.C.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC L.B.R. SRL, M.F.A. şi M.I.M.; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele R.R. şi D.I.C., în contradictoriu cu pârâţii SC L.B.R. SRL, M.F.A. şi M.I.M., ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Prin sentinţa civilă nr. 10121 din 07 iunie 2010 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC L.B.R. SRL, M.F.A. şi M.I.M.
La data de 31 mai 2010 s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind restituirea contravalorii cotei de 91 % din capitalul social, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş, ca urmare a sentinţei civile nr. 11707 din 30 iunie 2010 prin care s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare.
SC L.B.R. SRL în calitate de pârâtă în cauză, a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepţie, excepţia de necompetenţă materială a secţiei civile în vederea soluţionării prezentului litigiu, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe fond respingerea acţiunii ca fiind nefondată.
La termenul de judecată din 5 mai 2009 instanţa a decis disjungerea capetelor de cerere privind dezbaterea succesorală şi trimiterea spre judecare la Judecătoria Timişoara şi suspendarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la dezdăunarea reclamantelor până la soluţionarea succesiunii.
S-a format astfel dosarul nr. 2786/30/2009 al Tribunalului Timiş la care s-a formulat cerere de repunere pe rol, pentru continuarea judecăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 12182 din 01 octombrie 2009 Judecătoriei Timişoara a respins acţiunea reclamantelor privind stabilirea calităţii lor de succesoare şi stabilirea masei succesorale.
Instanţa a reţinut că la dosarul cauzei, s-a depus în traducere un certificat emis de un notar în Italia, conform cu care părţile reclamante declară pe proprie răspundere că ar fi unicele moştenitoare ale defunctului D.I.C. Pentru ca acest înscris să facă dovada calităţii de moştenitoare a acestor reclamante, trebuie ca el să fie supralegalizat, adică trebuie recunoscut ca atare printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă de către instanţele române, conform art. 170 din Legea nr. 105/1996.
Deoarece reclamantele nu au depus înscrisuri care să le certifice calitatea de moştenitoare, conform legislaţiei în vigoare, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestora.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele R.R. şi D.I.C. solicitând admiterea apelului şi, în temeiul art. 297 C. proc. civ., să se dispună anularea sentinţei apelate.
Prin cererea de apel arată că motivarea acestei soluţii este în totală contradicţie cu actele existente la dosarul cauzei, acte care atestă în mod cert, fără putinţă de tăgadă, că sunt moştenitoarele legale ale defunctului D.I.C.
La dosarul cauzei, au fost depuse, un certificat emis de un notar din Italia prin care au declarat pe proprie răspundere că sunt unicele moştenitoare ale lui C.D.I., certificatul de naştere al fiicei D.I.C., în limba italiană apostilat şi traducere autentificată în limba română, certificat de căsătorie a lui R.R. cu D.I.C., în limba italiană apostilat şi traducere în limba română autentificată, declaraţia nr. 34329/2006 în limba italiană apostilată şi în limba română autentificată, declaraţia consulară în limba italiană şi traducerea în limba română autentificată.
Prin decizia nr. 212 din 15 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, a fost admis apelul reclamanţilor R.R. şi D.I.C., împotriva sentinţei civile nr. 12/ PI din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosar nr. 14199/325/2010*. A fost desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Timiş.
Curtea de apel a reţinut că prima instanţă a soluţionat cauza exclusiv prin prisma admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, pe considerentul că reclamanţii nu au făcut pe deplin dovada calităţii de moştenitori ai defunctului D.I.C., potrivit art. 170 din Legea nr. 105/1996.
Curtea a constatat că prima instanţă a pronunţat o sentinţă netemeinică şi nelegală întrucât, pe de o parte, nu a reţinut, în mod corect, dispoziţiile legale aplicabile pentru constatarea calităţii de moştenitor a reclamanţilor, iar, pe de altă parte, pentru că nu a observat proba cu înscrisuri referitoare la această calitate. Aşa cum rezultă din datele cauzei, reclamantele invocă calitatea de succesori în drepturi faţă de defunctul D.I.C., decedat la data de 26 februarie 2006 în Timişoara, România, defunctul fiind cetăţean italian şi lăsând drept moştenire părţile sale sociale deţinute în cadrul SC L.B.R. SRL, persoană juridică română, cu sediul în Timişoara.
Prin urmare, prima instanţă trebuia să observe dispoziţiile Legii nr. 105/1992, cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, incidente la acea epocă potrivit principiului regit tempus actum.
Potrivit art. 11 şi 13 din această lege, starea, capacitatea, relaţiile de familie, începutul şi încetarea personalităţii cu privire specială asupra persoanei fizice, sunt determinate de legea naţională a persoanei. Conform art. 12 alin. (1), legea naţională este legea statului a cărui cetăţenie o are persoana în cauză.
Curtea a constatat că nu este nevoie de proba cetăţeniei defunctului, întrucât cetăţenia acestuia este necontestată, şi anume cetăţenia italiană.
Potrivit capitolului VI (Moştenirea) art. 66, moştenirea este supusă: a) în ce priveşte bunurile mobile oriunde acestea s-ar afla legii naţionale pe care persoana decedată o avea la data morţii; b) în ce priveşte bunurile imobile şi fondul de comerţ, legii locului unde fiecare dintre aceste bunuri este situat (lex rei sitae).
În fine, art. 67 statuează că legea aplicabilă moştenirii stabileşte îndeosebi: momentul deschiderii moştenirii; persoanele cu vocaţie de a moşteni; calităţile cerute pentru a moşteni; condiţiile şi efectele opţiunii succesorale; întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul; drepturile statului asupra succesiunii vacante.
În consecinţă, s-a reţinut că tribunalul avea datoria de a stabili în mod concret legea naţională aplicabilă defunctului în raport de cetăţenia acestuia, legea aplicabilă devoluţiunii succesorale şi mai apoi legea aplicabilă bunurilor a căror succesiune se pretinde de către reclamante, ţinând seama de faptul că aceste bunuri sunt părţi sociale deţinute în cadrul unei societăţi comerciale de către defunct.
Sub acest cuprins s-a observat că reclamanta R.R. a făcut dovada raportului de căsătorie cu numitul D.I.C. potrivit înscrisului eliberat de Primăria din Florenţa, iar reclamanta D.I.C. a făcut dovada că este fiica defunctului, potrivit certificatului de naştere emis de Primăria din Lastra A Signa. Ambele documente sunt investite cu apostila prevăzută de Convenţia de la Haga.
Tot astfel, este în afara oricărei îndoieli, că potrivit evidenţei deţinute de O.R.C., SC L.B.R. SRL este constituită ca persoană juridică română având asociaţi pe numitul D.I.C., M.F.A. şi M.I.M.
Calitatea de moştenitoare a reclamantelor se stabileşte de către instanţă pe baza înscrisurilor prezentate de către reclamante, instanţa de judecată română având competenţa necesară în raport de locul decesului şi al situării sediului social al societăţii comerciale, la care defunctul deţine părţile sociale considerate bunuri mobile incorporale.
Că reclamantele au vocaţia succesorală de a primi moştenirea după defunctul D.I.C. este stabilit deja prin sentinţa civilă nr. 12763 din 10 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 28506/325/2011, sentinţă definitivă şi irevocabilă.
Pentru aceste considerente, a fost a admis apelul reclamantelor R.R. şi D.I.C., a fost desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe Tribunalul Timiş.
Împotriva deciziei nr. 212 din 15 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, a declarat recurs pârâta SC L.B.R. SRL solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi, rejudecându-se cauza, să fie respinsă acţiunea ca prescrisă iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece la ultimul termen de judecată 15 noiembrie 2012 instanţa a dat cuvântul asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, aspect care nu se regăseşte în practicaua hotărârii recurate, prin urmare instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii. Instanţa de apel putea şi era obligată să se pronunţe asupra acestei excepţii chiar în condiţiile în care sentinţa a fost apelată doar de reclamante deoarece această excepţie este de ordine publică, nefiind astfel încălcate cele două reguli ale efectului devolutiv al apelului: tantum devolutum quantum appellatum şi tantum devolutum iudicatum.
O altă critică vizează prescripţia dreptului material la acţiune al reclamantelor, având în vedere că obligaţia societăţii de dezdăunarea a moştenitorilor a luat naştere la data de 6 iunie 2006 dată la care a început să curgă termenul de prescripţie iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 12 octombrie 2009, adică peste termenul de prescripţie de 3 ani. Cu privire la momentul la care a început să curgă termenul de prescripţie se învederează art. 203 din Legea nr. 31/1990 care a fost în vigoare până în iunie 2006. Transmiterea părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi în registrul de asociaţi al societăţii şi are efect faţă de terţi numai din momentul înscrierii ei în registrul comerţului. Momentul în care transmiterea părţilor sociale a devenit opozabil succesorilor şi s-a născut dreptul acestora de a formula o cerere de chemare în judecată având ca obiect dezdăunare este data înscrierii menţiunilor în Registrul comerţului adică cel mai târziu la data de 6 iunie 2006.
Referitor la subsidiarul cererii de recurs, se arată că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru a pune în discuţia părţilor şi a analiza excepţia prescripţiei întrucât avea obligaţia să o analizeze şi să se pronunţe cu privire la aceasta.
Verificând criticile din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta pârâtă critică decizia instanţei de apel din perspectiva altor motive decât cele pentru care a fost casată sentinţa instanţei de fond şi în condiţiile în care nu a exercitat apelul împotriva acestei din urmă hotărâri.
Astfel, deşi instanţa de apel a reţinut ca motiv de nelegalitate al sentinţei instanţei de fond faptul că, în mod greşit a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active, recurenta pârâtă critică decizia din perspectiva prescripţiei dreptului la acţiune. Or, în condiţiile în care recurenta pârâtă nu a exercitat apel împotriva sentinţei instanţei de fond, aceasta nu poate declara recurs omiso medio pe acest aspect.
Nu poate fi primită critica prin care recurenta arată că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune întrucât nu este menţionat acest aspect în practicaua deciziei atacate astfel cum susţine recurenta or, nu se pot formula critici împotriva unor aspecte care nu sunt menţionate în hotărârea judecătorească. Pentru astfel de situaţii părţile au la îndemână procedura prevăzută de art. 281 alin. (1) C. proc. civ.
Motivul pentru care instanţa de apel a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond priveşte în esenţă soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor.!
Excepţia lipsei calităţii procesuale active reprezintă una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile. Soluţionarea acestei excepţii este prioritară excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune deoarece excepţia lipsei calităţii procesuale active are caracter peremptoriu şi face de prisos analiza oricăror apărări pe fond.
Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune nu putea fi analizată în apelul formulat împotriva hotărârii instanţei de fond câtă vreme instanţa de fond a soluţionat cauza în temeiul excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor. Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune urmează a fi analizată în rejudecarea cauzei după stabilirea cadrului procesual în limitele căruia se realizează judecata cauzei astfel că, în mod corect, instanţa de apel faţă de soluţia adoptată nu a analizat această excepţie.
Cu ocazia judecării cauzei pe fond părţile vor putea invoca excepţiile de ordine publică şi toate mijloacele de apărare de care înţeleg să se folosească.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt fondate motivele de recurs invocate în cauză şi că este legală hotărârea atacată, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC L.B.R. SRL împotriva deciziei nr. 212 din 15 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1523/2014. Civil. Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 1537/2014. Civil. Nulitate act juridic. Recurs → |
|---|
