ICCJ. Decizia nr. 1568/2014. Civil. Pretenţii. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 1568/2014

Dosar nr. 9242/3/2009

Şedinţa publică de la 7 mai 2014

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 220 de la 3 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor G.S.M.G.I., C.T. şi C.N., ca neîntemeiată. A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC P.R. SRL în contradictoriu cu pârâţii G.S.M.G.I., C.N. şi C.T., iar pârâţii au fost obligaţi, în solidar, să plătească reclamantei suma de 1.015.745 Euro, în echivalent lei – 4.335.911 lei, reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate la imobilul situat în Bucureşti, str. George Enescu, sectorul 1, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii şi la plata sumei de 48.470 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă (taxă de timbru şi onorariu expert), dând în debit reclamanta pentru suma de 5.000 lei - taxă judiciară de timbru.

Prin decizia civilă nr. 118/ A din 23 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefundat, apelul formulat de apelanţii – pârâţi C.N., C.T. şi G.S.M.G.I. împotriva sentinţei civile sus menţionată.

Împotriva acestei decizii, pârâţii C.T., C.N. şi G.S.M.G.I. au declarat recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestora, modificarea deciziei recurate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.

Pe parcursul soluţionării recursurilor, la termenul de judecată din 7 mai 2014, părţile au învederat instanţei faptul că au încheiat o tranzacţie judiciară astăzi, 7 mai 2014, prin care a fost stabilită modalitatea de stingere a litigiului ce face obiectul dosarului de faţă, respectiv nr. 9242/3/2009, dintre reclamanta SC P.R. SRL şi pârâţii G.S.M.G.I., C.N. şi C.T.

Înalta Curte, având în vedere tranzacţia părţilor şi dispoziţiile art. 271 şi următoarele C. proc. civ., urmează să admită recursurile pârâţilor C.T., C.N. şi G.S.M.G.I., să modifice decizia civilă nr. 118/ A din 23 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în sensul că admite apelul declarat de pârâţii C.T., C.N. şi G.S.M.G.I. împotriva sentinţei civile nr. 220 din 3 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o schimbă în tot în sensul că ia act de învoiala părţilor şi consfinţeşte tranzacţia încheiată la data de 7 mai 2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii C.T., C.N. şi G.S.M.G.I. împotriva deciziei civile nr. 118/ A din 23 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Modifică decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de pârâţii C.T., C.N. şi G.S.M.G.I. împotriva sentinţei civile nr. 220 din 3 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o schimbă în tot în sensul că ia act de învoiala părţilor şi consfinţeşte tranzacţia încheiată la data de 7 mai 2014, astfel:

„TRANZACŢIE

Prezenta tranzacţie judiciară („Tranzacţia”) a fost încheiată astăzi, 07 mai 2014, între:

(1) SC P.R. SRL, persoană juridică organizată şi funcţionând în baza legilor din România, înregistrată la O.R.C.B. sub nr. J40/21447/1992, reprezentată de Administrator M.N., în temeiul Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor SC P.R. SRL nr. 1 din 28 aprilie 2014,

în calitate de CREDITOR INTIMAT

şi

(2) C.T. ,

C.N. ,

G.S.M.G.I. ,

toţi trei în calitate de DEBITORI RECURENŢI

Având în vedere că:

- Pe rolul Înaltei Curti de Casatie, secţia a II-a civilă, se află dosarul nr. 9242/3/2009 cu termen la data de 07 mai 2014 (denumit în continuare „Litigiul”) având ca obiect recurs împotriva deciziei civile nr. 118/ A pronunţată la data de 23 aprilie 2013 de către Curtea de Apel Bucuresti, secția a lll-a civilă, prin care a fost respins apelul formulat de către C.T., C.N. şi G.S.M.G.I. împotriva sentinţei civile nr. 220 din 03 februarie 2012 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV- a civilă, prin care a fost admisă acţiunea formulată de către SC P.R. împotriva C.T., C.N. şi G.S.M.G.I. şi s-a dispus obligarea în solidar a pârâţilor la plata: (i) sumei de 1.015.745 Euro, în echivalent lei - 4.335.911 lei, actualizată cu indicele de inflaţie, cu titlu de contravaloare investiţii efectuate la imobilul situat în Bucureşti, str. George Enescu, sector 1 şi (ii) a sumei de 48.470 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

- La cererea SC P.R. SRL, a fost iniţiată procedura de executare silită împotriva C.T., C.N. şi G.S.M.G.I., în dosarul nr. 252/2013 deschis la Biroul executorului judecătoresc R.I.C.

- Prin sentinţa civilă nr. 22884 din 19 decembrie 2011 pronunţată de către Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. 23733/299/2005, definitivă prin decizia civilă nr. 50/ A din 25 ianuarie 2013 a Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi irevocabilă, prin decizia civilă nr. 1478/ R din 19 septembrie 2013 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, SC P.R. SRL a fost obligată la plata către C.N.: (i) sumei de 324.557 lei cu titlu de contravaloare chirie aferentă perioadei mai 2003 – septembrie 2005 privind spaţiul din Bucureşti, str. George Enescu, sector 1 şi a (ii) sumei de 8.756 lei reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat şi onorariu expert (sumă ce este denumită în continuare „creanţă reciprocă”).

- Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor SC P.R. SRL nr. 1 din 28 aprilie 2014 prin care s-a hotărât: (i) stingerea creanţei şi litigiului ce fac obiectul dosarului înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9242/3/2009 cu termen la data de 07 mai 2014, prin plata de către DEBITORII RECURENŢI către CREDITORUL INTIMAT a sumei totale şi definitive de 500.000 EURO (cincisutedemiieuro) cu titlu de contravaloare investiţii; (ii) împuternicirea asociaţilor să semneze Tranzacţia la Bancă, în momentul efectuării plăţii, si a d-lui M.N. să semneze tranzacţia în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la termenul din data de 07 mai 2014, precum şi oriunde va fi necesar pentru stingerea Litigiului.

- Discuţiile şi negocierile dintre Părţi care atestă voinţa irevocabilă a Părţilor de a încheia prezenta Tranzacţie în termenii şi condiţiile stipulate mai jos.

În vederea stingerii pe cale amiabilă a Litigiului, în temeiul dispoziţiilor art. 271 C. proc. civ. (art. 439 N C. proc. civ.) şi ale art. 2267 şi urm. C. civ., Părţile au convenit încheierea prezentei Tranzacţii în următorii termeni şi condiţii:

Art. 1. (1) Părţile înţeleg să stingă, definitiv şi irevocabil, litigiul ce formează obiectul dosarului nr. 9242/3/2009, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia a II-a civilă, cu termen de judecată la data de 7 mai 2014 prin plata de DEBITORII RECURENŢI C.T., C.N. şi G.S.M.G.I. către CREDITORUL INTIMAT SC P.R. SRL a sumei de 500.000 EUR (cincisutemiieuro) în lei la cursul B.N.R. din data plăţii, sumă ce reprezintă valoarea finală, integrală şi definitivă a investiţiilor efectuate de CREDITORUL INTIMAT la imobilul din Bucureşti, str. George Enescu, sector 1.

Art. 2. (1) C.N. înţelege să renunţe în mod definitiv şi irevocabil la Creanţa reciprocă pe care o deţine împotriva CREDITORULUI INTIMAT SC P.R. SRL, astfel cum a fost stabilită prin sentinţa civilă definitivă şi irevocabilă nr. 22884 din 19 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Sector 1. Pe cale de consecinţă, C.N. declară şi garantează în mod irevocabil că nu mai are nicio pretenţie trecută, prezentă ori viitoare faţă de CREDITORUL INTIMAT.

Art. 3. (1) Plata sumei de 500.000 Euro (cincisutedemiieuro) s-a efectuat, conform ordinului de plată ataşat, astăzi data semnării Tranzacţiei, in numele şi pe seama DEBITORILOR RECURENŢI de către G.A.M., şotia lui G.S.M.G.I. şi prin urmare, CREDITORUL INTIMAT SC P.R. SRL renunţă în mod irevocabil la orice pretenţie pecuniară sau de orice altă natură prezentă, trecută sau viitoare împotriva DEBITORILOR RECURENŢI C. T., C.N. şi G.S.M.G.I. în legătură cu, ori privind, pretenţiile care au făcut obiectul Litigiului, incluzând dar fără a se limita la: (i) suma stabilită ca debit în cadrul Litigiului, cu orice actualizări ori variaţii raportat la inflaţie (ii) cheltuieli de judecată ocazionate de Litigiu, precum taxă de timbru, onorariu avocat, onorariu expert. legalizări, copii xerox etc.

(2). CREDITORUL INTIMAT SC P.R. SRL declară şi garantează în mod irevocabil că nu mai are nicio pretenţie pecuniară sau de orice natură împotriva DEBITORILOR RECURENŢI şi că nu va mai formula nicio acţiune legală judiciară sau extrajudiciară şi nu va invoca dreptul de a primi nicio sumă de bani suplimentară ori anularea unui act emis în legătură directă sau indirectă cu drepturile si interesele DEBITORILOR RECURENŢI, prin nicio acţiune, cerere, adresă, notificare, somaţie sau orice fel de act înaintat oricărei persoane fizice, juridice, instituţie publică sau privată.

Art. 4. (1) CREDITORUL INTIMAT renunţă în mod irevocabil la cererea de executare silită precum şi Ia orice pretenţie ce rezulta direct sau indirect din Litigiu ori care se referă la acesta sau provin din procedura executarea silită iniţiată, toate costurile aferente executării silite efectuate de B.E.J. R. I.C. în dosarul nr. 252/2013 fiind suportate direct exclusiv şi integral de SC P.R. SRL.

(2) Sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de 1500 EUR (unamiecincisuteeuro) calculată pe fiecare zi de întârziere, CREDITORUL INTIMAT SC P.R. SRL se obligă în solidar cu Administratorii săi ca:

- în termen de 1 (una) zi de la încasarea sumei de 500.000 (cincisutedemiieuro) în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii: (i) să achite onorariul executorului; (ii) să depună la B.E.J. R.I.C. în dosarul nr. 252/2013, cerere de încetare a executării şi de ridicare imediată a tuturor restricţiilor; (iii) să comunice deîndată reprezentanţilor DEBITORILOR RECURENŢI

- cererea de încetare a executării şi de ridicare imediată a tuturor restricţiilor:

- în termen de 10 (zece) zile de la încasarea sumei 500.000 (cincisutedemiieuro) în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, să deblocheze toate conturile şi să solicite radierea tuturor notărilor asupra imobilelor ce aparţin DEBITORILOR RECURENŢI C.T., C.N. şi G.S.M.G.I., astfel încât acestea să fie libere de sarcinile instituite in Dosarul nr. 252/2013 al B.E.J. R.I.C.

(3). În cazul în care CREDITORUL INTIMAT SC P.R. SRL şi administratorii săi nu îşi îndeplinesc obligaţiile asumate la art. 4 alin. (2) din prezenta, aceştia sunt de drept în întârziere şi prin urmare, DEBITORII RECURENŢI sunt îndreptăţiţi ca fără nicio notificare, intervenţie a instanţei ori altă formalitate, să treacă la executare acestora silită în vederea recuperării sumelor datorate.

Art. 5. (1) DEBITORII RECURENŢI C.T., C.N. şi G.S.M.G.I. declară şi garantează în mod irevocabil că nu mai au nicio pretenţie trecută prezentă ori viitoare faţă de CREDITORUL INTIMAT şi prin urmare, că nu vor formula nicio acţiune legală judiciară sau extrajudiciară şi nu vor invoca dreptul de a primi nicio sumă de bani suplimentară ori anularea unui act emis in legătură directă sau indirectă cu drepturile si interesele CREDITORULUI INTIMAT SC P. R. SRL, prin nicio acţiune, cerere, adresă, notificare, somaţie sau orice fel de act înaintat oricărei persoane fizice, juridice, instituţie publică sau privată.

Art. 6. (1 ) Părţile declară pe proprie răspundere că:

- nu au transferat, total sau în parte, drepturile care fac obiectul Litigiului şi că nici nu au dispus de aceste drepturi în orice alt mod care să poată lipsi de efecte prezenta Tranzacţie.

- sunt singurele persoane care trebuie şi pot încheia prezenta Tranzacţie, respectiv că pentru validitatea si producerea de efecte juridice nu este necesară coparticiparea unei terţe persoane şi/sau acordul unei terţe persoane

- nu au ascuns nicio informaţie şi niciun înscris cu privire la Litigiu de natură să afecteze, să condiţioneze, să limiteze sau să anihileze dispoziţiile Părţilor din prezenta Tranzacţie.

(2) Părţile se obligă:

- să-şi exercite, respectiv să-şi execute întocmai, la timp şi cu bună credinţă, drepturile şi obligaţiile rezultând de pe urma încheierii prezentei Tranzacţii.

- să se abţină de la orice act/acţiune de orice fel în faţa instanţelor judecătoreşti, precum şi în faţa oricărei persoane fizice, juridice, instituţie publică sau privată în scopul de a afecta, diminua, limita, condiţiona dispoziţiile Părţilor din prezenta Tranzacţie.

- să se sprijine reciproc în orice demers/act/acţiune legală sau de orice altă natură pentru anihilarea consecinţelor Litigiului.

Art. 7 (1) Prezenta Tranzacţie reprezintă rezultatul acordului şi voinţei neviciate şi liber exprimate a părţilor semnatare şi prin urmare, aceasta îşi produce efecte depline între Părţi de la data semnării, creanţa deţinută de CREDITORUL INTIMAT împotriva DEBITORILOR RECURENŢI și creanţa reciprocă deţinută de C.N. împotriva SC P.R. SRL stingându-se integral de la data încasării sumei de 500.000 EURO (cincisutedemiieuro), iar nu de la data la care instanţa ia act de Tranzacţie.

(2) Tranzacţia reprezintă totalitatea declaraţiilor, garanţiilor şi angajamentelor Părţilor şi anulează orice alte înţelegeri, convenţii, declaraţii, garanţii, promisiuni, asigurări anterioare semnării sale cu privire la obiectul acesteia, care nu sunt expres menţionate în Tranzacţie şi care, pentru nici un motiv şi în nici o situaţie, nu vor putea modifica, completa sau desfiinţa Tranzacţia.

(3) Litigiile născute din sau în legătură cu Tranzacţia vor fi soluţionate de către instanţele judecătoreşti competente potrivit dreptului comun.

(4) Sub sancţiunea plăţii cu titlu de despăgubiri de către CREDITORUL INTIMAT în solidar cu Administratorii săi a sumei prevăzute la art. 1 din prezenta, reprezentantul SC P.R. SRL se obligă ca la data de 07 mai 2014 să se prezinte personal sau prin mandatar cu procură specială, să depună şi să semneze prezenta Tranzacţie Ia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. 9242/3/2009, astfel încât, instanţa să ia act de voinţa părţilor şi să pronunţe o hotărâre în acest sens.

(5) Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor SC P.R. SRL nr. 1 din 28 aprilie 2014 (Anexa I) şi copia certificată de avocat a OP nr. 01 din 28 aprilie 2014 (Anexa II) prin care DEBITORII RECURENŢI au achitat suma de 500.000 EURO (cincisutedemiieuro) fac parte integrantă din prezenta Tranzacţie.

Prezenta Tranzacţie a fost semnată, astăzi, 07 mai 2014, în 5 (cinci) exemplare originale, din care câte un exemplar pentru fiecare parte şi un exemplar pentru instanţă.”

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1568/2014. Civil. Pretenţii. Recurs