ICCJ. Decizia nr. 2406/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2406/2014
Dosar nr. 3301/221/2013/a12
Şedinţa din camera de consiliu de la 26 septembrie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin Decizia nr. 197/R din 14 februarie 2014 a Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, a fost respinsă cererea formulată de pârâtul B.R., domiciliat în municipiul Deva, jud. Hunedoara, în contradictoriu cu reclamanta B.M., domiciliată în Bucureşti, sector 6, de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară privind interpretarea Recomandării nr. 94 a Comitetului de Miniştri cu referire la art. 1312 din Legea 304/2004; în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstîtuţionalitate a prevederii din O.U.G. nr. 102/2013 potrivit cu care „termenul prevăzut la art. 136 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (...) se prorogă până la data de 1 ianuarie 2015"; a fost respins recursul declarat de pârâtul B.R. împotriva încheierii din data de 09 ianuarie 2014 pronunţată de Judecătoria Deva în Dosarul nr. 3301/221/2013.
Împotriva dispoziţiei privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 197R din 14 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 3301/221/2013 a declarat recurs pârâtul B.R., fiind înregistrat sub nr. 3321/221/2013/a1 pe rolul Curţii de Apel Alba lulia, secţia I civilă.
Prin încheierea din 10 aprilie 2014 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 3301/221/2013/a1 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul B.R. împotriva doamnelor judecător M.F.C., C.G.N. şi D.M. în Dosarul nr. 3301/221/2013/a1 al Curţii de Apel Alba lulia, secţia I civilă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul B.R., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie la data de 28 aprilie 2014.
Cererea de recurs a fost depusă la data de 16 aprilie 2014, fiind motivată în fapt şi în drept, invocânrîu-se ca temei al recursului prevederile art 488 alin. (1) pct. 1, 4, 5, 6, 8 C. proc. civ.; criticile formulate însă nu vizează încheierea atacată, ci fondul litigiului, recurentul reluând, practic, susţinerile din cererea de recuzare, în sensul ca instanţa de apel nu este o instanţă independentă şi imparţială, în raport de cele prevăzute în Recomandarea nr. 94 alin. (12) a Comitetului de miniştri şi de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Ulterior, în termenul de 10 zile prevăzut de art. 17 raportat la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, recurentul-pârât a depus, la data de 19 mai 2014, motive de recurs semnate şi ştampilate de avocat I.l. având ataşate împuternicirea avocaţială; motivele de recurs depuse au fost încadrate formal în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, şi 6 C. proc. civ., criticile vizând, în realitate, o greşită aplicare a normelor de drept procesual din materia recuzării, sens în care s-a făcut trimitere la motivul de recurs pevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
După comunicarea motivelor de recurs, Înalta Curte a dispus, în temeiul art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin raportul întocmit, s-a constatat că declaraţia de recurs nu cuprinde numele, prenumele, domiciliul profesional şi semnătura avocatului recurentului-pârât, împuternicirea avocaţială a reprezentantului convenţional al recurentului, astfel după cum stipulează art. 486 alin. (1). lit. a) şi e) C. proc. civ., criticile formulate nevizând încheierea atacată, ci fondul litigiului; s-a constatat că, ulterior, în termenul de 10 zile prevăzut de art. 17 alin. (3) raportat la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (forma iniţială a legii), recurenţii!-pârât a depus motive de recurs semnate şi ştampilate de avocat Ionel lordache, ce au fost încadrate formal în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, şi 6 C. proc. civ., critici care, în realitate, vizează greşita aplicare a normelor de drept procesual din materia recuzării, sens în care s-a făcut trimitere expresă la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Raportul a fost comunicat părţilor, în vederea depunerii în termen de 10 zile de la comunicare a punctelor de vedere asupra acestuia, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Recurenţii l-pârât a depus punct de vedere la raport prin care a arătat că îşi însuşeşte recursul formulat de avocatul său.
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii pentru nesemnarea motivelor de recurs de către avocat şi pentru netncadrarea acestora în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte urmează să constate nul recursul, pentru următoarele considerente:
Conform art. 486 alin. (1) lit a), d) şi e) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii prevăzuta de alin. (3) al aceluiaşi articol, numele, prenumele, domiciliul profesional, semnătura şi împuternicirea avocatului recurentuiui-pârât, precum şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz. menţiunea că motivele vor fi depuse prmtr-un memoriu separat.
Înalta Curte reţine că, lipsa menţiunilor din cererea de recurs depusă la data de 16 apriiie 2014, referitoare la numele, prenumele, domiciliul profesional, semnătura şi împuternicirea avocatului recurentului-pârât, a fost acoperită, la data de 20 mai 2014, prin depunerea împuternicirii ataşate unor noi motive de recurs, semnate şi ştampilate de avocat I.I., sens în care instanţa nu va avea în vedere aplicarea sancţiunii nulităţii cererii de recurs pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă reglementate de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. sub acest aspect.
Pe de altă parte, prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., nu îşi mai găsesc incidenţa în cauză.
Acest argument este susţinut de faptul că, prin Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, pronunţată de Curtea Constituţională în Dosarul nr. 107D/2014, a fost declarată neconstituţionalitatea dispoziţiilor prevederilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. cu referire la obligativitatea, sub sancţiunea anulării, a formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat.
Aşa fiind, deşi decizia menţionată nu a fost încă redactată şi publicată în M. Of. al României, Înalta Curte va reţine şi aplica şi în cauza de faţă cele statuate de instanţa de contencios constituţional, întrucât, deşi dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie stabilesc, în privinţa legilor şi ordonanţelor în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, că acestea îşi încetează efectul juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, totuşi, pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
În raport şi de aceste considerente, instanţa nu va avea în vedere aplicarea sancţiunii nulităţii cererii de recurs pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă reglementate de dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ.
În schimb, Înalta Curte constată că, din memoriul de recurs înregistrat la data de 16 aprilie 2014, depus în termenul legal prevăzut de prevederile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar critlcile din memoriul de recurs depus la data de 19 mai 2014 au fost formulate peste termenul legal (5 zile de ia comunicarea încheierii de respingere a recuzării), neputând fi analizate.
Astfel, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Art. 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.
Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, astfel că, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 C. proc. civ.
Or, în speţă, deşi recurentul-pârât a indicat, formai, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. pe care şi-a întemeiat recursul, criticile din memoriul de recurs înregistrat la data de 16 aprilie 2014, nu pot fi încadrate, în condiţiile art. 489 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din aceiaşi cod.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici la adresa încheierii recurate şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel raţionamentul instanţei de apel şi să. formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziţii speciale, imperative şi de strică interpretare.
Astfel cum deja s-a arătat, recurentul însă, în cuprinsul memoriului de recurs, a enunţat doar susţineri referitoare la aspecte care privesc suspiciunile sale cu privire la pretinsa lipsă de imparţialitate a instanţei, reluând susţinerile din cererea de recuzare, critici care nu sunt susceptibile de încadrare în vreunui dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs impiică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de neîegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul-pârât prin motivele de recurs depuse la data de 19 mai 2014, acestea nu pot fi avute în vedere, întrucât, pe de o parte, au fost formulate mult după termenul legal de motivare a recursului, iar, pe de altă parte, nici între aceste critici nu se regăsesc motive de ordine publică.
Faţă de cele anterior expuse, în baza art. 493 alin. (5) rap. la art, 489 alin. (2) C. proc. civ., se va constata nulitatea recursul declarat de pârâtul B.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul B.R. împotriva încheierii de şedinţă din 10 aprilie 2014 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2405/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2503/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
