ICCJ. Decizia nr. 2385/2014. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2385/2014
Dosar nr. 385/45/2014
Şedinţa publică din 25 septembrie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 23 din 21 mai 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulate de reclamanţii B.A. şi B.A. în contradictoriu cu pârâţii primarul Municipiului Iaşi şi K.S.G. în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Asupra conflictului negativ de competenţă, curtea, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. 14915/99/2011 reclamanţii B.A. şi B.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul primarul Municipiului Iaşi, anularea Dispoziţiei nr. 1600 din 27 octombrie 2011 emisă de pârât în procedura Legii nr. 10/2001 şi respingerea cererii de restituire în natură a imobilului construit şi neconstruit în suprafaţă de 753 mp situat în Iaşi, strada Sărărie nr. 204, formulată de K.S.G., iar în subsidiar, completarea acestei dispoziţii şi modificarea soluţiei anexă la aceasta, în sensul stabilirii în beneficiul lor a două servituţi de trecere şi anume: una în perimetrul notat pe schiţă cu pct. 11, 12,14, cu acces dinspre strada S. a vehiculelor necesare unei utilizări a locuinţelor lor care sunt separate; cea de-a doua o servitute de trecere cu piciorul, cu o lăţime de 1,5 m, pe aliniamentul notat în schiţă cu pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, pentru accesul din locuinţă la garajul şi magazia anexă, proprietatea B.A..
B.A. a solicitat ca prin Dispoziţia nr. 1600 din 27 octombrie 2011 să i se stabilească şi o servitute de trecere pentru autoturism de la garajul proprietatea sa la drumul public, în prezent fiind închis.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 158 - 166 C. proc. civ., art. 615, 617, 619 C. civ.
Prin precizările formulate, reclamanţii au arătat că înţeleg să se judece şi în contradictoriu cu pârâta K.S.G. şi că valoarea terenului în suprafaţă de 397,60 mp este de 5.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 1738/20 iunie 2012 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, a fost declinată, în favoarea Judecătoriei Iaşi, competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţi.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Iaşi a reţinut că reclamanţii sunt terţi atât în raport cu emitentul, cât şi cu beneficiarul dispoziţiei de restituire în natură a imobilului şi nu au investit tribunalul cu o contestaţie care să atragă competenţa în primă instanţă a tribunalului în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1051 din 27 ianuarie 2014 a Judecătoriei Iaşi, secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale cu privire la primul capăt de cerere formulat de reclamanţii B.A. si B.A., având ca obiect obligarea pârâţilor primarul Municipiului Iaşi şi K. (C.) S.G. la restituirea în natura a suprafeţei de 397,60 mp situată în Iaşi şi s-a declinat competenta de soluţionare a acestuia în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat din oficiu judecarea acestui capăt de cerere şi s-a sesizat Curtea de Apel Iaşi în vederea soluţionării acestuia. S-a disjuns capătul de cerere având ca obiect stabilirea unui drept de servitute formulat de reclamanţii B.A. şi B.A. în contradictoriu cu pârâta K. (C.) S.G. şi s-a dispus înaintarea la „Arhiva-Registratura” Judecătoriei Iaşi, în vederea înregistrării separate la acelaşi complet de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut că reclamanţii au învederat instanţei că înţeleg să-şi întemeieze acţiunea pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Asupra conflictului negativ de competenţă, prin sentinţa civilă nr. 23 din 21 mai 2014 a Curţii de Apel Iaşi, s-a constatat, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că în mod legal a reţinut tribunalul că reclamanţii sunt terţi faţă de dispoziţia pronunţată în procedura Legii nr. 10/2001 şi prin urmare, terţele persoane pot contesta astfel de dispoziţii/decizii emise în favoarea persoanelor îndreptăţite, doar în procedura reglementată de legea generală şi anume C. proc. civ., care stabileşte ca regulă generală că astfel de acţiuni - de anulare a unui act civil - sunt în competenţa materială a judecătoriei (art. 1 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865).
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii, solicitând modificarea în totalitate a sentinţei atacate şi stabilirea competenţei în favoarea Tribunalului Iaşi.
În motivarea recursului au susţinut că în mod greşit s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în raport de care reclamanţii sunt consideraţi terţi. Consideră că decizia sau dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului constituie un act administrativ de autoritate supus regulilor contenciosului administrativ, iar competenţa materială de soluţionare a contestaţiei aparţine tribunalului şi nu judecătoriei. Faptul că Legea nr. 10/2001 dă în competenţa instanţei civile soluţionarea contestaţiilor împotriva dispoziţiilor primarului nu schimbă cu nimic natura actului emis.
Mai consideră că fiind un act administrativ, dispoziţia poate fi revocată doar de organul care a emis-o şi doar până la intrarea acestui act în circuitul civil. Or, simpla comunicare a deciziei către persoana în favoarea căreia s-a emis şi înaintarea acesteia către Prefectură nu constituie o intrare efectivă a actului în circuitul civil şi, în consecinţă, numai pe calea Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se poate solicita revocarea acestui act în termenul de 1 an de zile.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Prin Dispoziţia nr. 1600 din 27 octombrie 2011 emisă de Primăria Municipiului Iaşi a fost soluţionată notificarea din 9 august 2001, prin care K. (C.) S.G. a solicitat, în procedura Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului construit şi neconstruit în suprafaţă de 753 mp, situat în Iaşi.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată: „decizia sau după caz dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscriptie se află sediul unitaţii deţinatoare sau după caz ale entitaţii investită cu soluţionarea notificării în termen de 30 zile de la comunicare”.
Pe cale de consecinţă, doar persoana îndreptaţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 şi în favoarea careia a fost emisă respectiva decizie sau dispoziţie poate ataca în instanţă, în condiţiile art. 26 alin. (3), acea dispoziţie, ipoteză în care, într-adevăr, competenţa materială de soluţionare revine în prima instanţa tribunalului.
După rămânerea definitivă a dispoziţiei de restituire în natură a imobilului aceasta are valoarea juridică a unui înscris autentic, în acest sens fiind, dispozitiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, poate fi înscrisă în cartea funciară şi face dovada deplină a dreptului de proprietate. Prin urmare, dispoziţia este un act juridic civil, care produce efecte în planul dreptului de proprietate şi devine opozabilă terţilor prin înscrierea în evidenţele de publicitate imobiliară.
În atare situaţie, terţii pot solicita constatarea nulitaţii absolute a actului juridic civil, dacă apreciază că anumite drepturi sau interese legitime le sunt lezate prin acesta.
În speţă, recurenţii reclamanţi B.A. şi B.A. au calitatea de terţi faţă de dispoziţia contestată, astfel că, în situaţia în care o dispoziţie emisă în favoarea unei persoane îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este atacată de către o terţă persoană (alta decât cea în favoarea careia a fost emisă decizia), cenzurarea acesteia se va putea face în condiţiile dreptului comun şi nu în condiţiile procedurii speciale, reglementate de Legea nr. 10/2001.
Terţa persoană are astfel la îndemână o acţiune în constatarea nulitaţii absolute de drept comun, iar nicidecum o plângere întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, chiar dacă aceasta susţine şi emite pretenţii proprii cu privire la imobilul ce a făcut obiectul dispoziţiei atacate.
O atare acţiune în constatarea nulitaţii absolute de drept comun este în competenţa de primă instanţă a judecatoriei, conform art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi nicidecum în competenţa de primă instanţă a tribunalului, ca instanţă specializată în soluţionarea litigiilor decurgând din aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Normele de competenţă sunt de strictă interpretare, astfel încât, în măsura în care prin aceste dispoziţii legale speciale nu se prevede în mod expres competenţa materială a altei instanţe, în privinţa anumitor cereri, competenţa revine judecatoriei ca instanţă de drept comun.
Dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi înserat în textul Legii nr. 10/2001 o dispozitie expresă prin care să stabilească în favoarea tribunalului competenţa de soluţionare a acţiunilor în anulare sau în constatarea nulitaţii absolute, introduse de terţi împotriva deciziilor emise în baza acestei legi.
În lipsa unei dispoziţii speciale în acest sens, derogatorie de la dispoziţiile de drept comun în materie de competenţa, competenţa de soluţionare în primă instanţă a acţiunii în anulare sau în constatarea nulităţii absolute introdusă de terţi împotriva deciziilor emise în baza Legii nr. 10/2001, revine judecătoriei ca instanţă de drept comun.
Pentru considerentele arătate, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.A. şi B.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.A. şi B.A. împotriva Deciziei nr. 23 din 21 mai 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2380/2014. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 2405/2014. Civil → |
|---|
