ICCJ. Decizia nr. 2877/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE 0E CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2877/2014
Dosar nr. 42421/299/2014
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 24 octombrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 2 din august 2014, sub nr. 8893/2014, executorul judecătoresc P.G. a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing din 25 septembrie 2009, la cererea creditoarei U.L.C. I.F.N. SA.
În motivare, s-a arătat că, prin cererea înregistrată la data de 05 august 2014, la B.E.J., P.G., cu sediul profesional în Aleşd, jud. Bihor, creditoarea SC U.L.C. I.F.N. SA, cu sediul social în Bucureşti, sector 1, înregistrată la O.R.C. din 2002,, reprezentată de S.C.A., B. și Asociaţii, cu sediul în U.T.I.B.C., sector 2 Bucureşti, a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing din 25 septembrie 2009, prin care debitoarea SC W.E.D. SRL a fost obligată la plata sumei de 6.270,85 lei, constând în contravaloarea facturilor emise şi neachitate până în prezent, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,15% din suma datorată pe fiecare zî de întârziere, calculate conform art. 4 din condiţiile specifice ale Contractului de leasing, până la achitarea efectivă a întregului debit; ia plata sumei de 14.383, 28 lei, reprezentând echivalentul a 3.270, 34 euro, la cursul de schimb B.N.R. de la data formulării cererii, în baza dispoziţiilor art. 4.2 coroborate cu prevederile art. 4.1 a condiţiilor generale ale contractului de leasing, precum şi la suportarea cheltuielilor de executare, reprezentate de taxele judiciare de timbru, timbrul judiciar, onorariul executorului judecătoresc şi onorariul de avocat.
De asemenea, s-a mai solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului în toate formele de executare prevăzute de lege.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 638 alin. (1) pct. 3, art. 640 şi art. 632 alin. (1) C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Prin Încheierea nr. 3329 din 25 august 2014, Judecătoria Satu Mare, în urma admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluţionare, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
În motivare, s-a reţinut că, prin Decizia nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., îar potrivit prevederilor art. 147 din Constituţia României aplicarea acestor norme a fost suspendată de drept. În considerentele deciziei menţionate anterior, s-a reţinut ca dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. creează o discriminare între debitor şi executorul judecătoresc, debitorul fiind pus într-o situaţie de inferioritate juridică şi economică faţă de executor. S-a mai stabilit că alegerea de către creditor a biroului executorului judecătoresc face anevoioasă apărarea debitorului şi conduce la creşterea nejustificată a cheltuielilor acestuia în procedura executării silite.
În lipsa unui act legislativ modificator al art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care să reglementeze prevederile declarate neconstituţionale, instanţa a analizat aspectul legat de competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite, în raport de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.
Aşa fiind, s-a avut în vedere că locul plăţii titlului executoriu este SC B.U.T.B. SA, cu sediul în Bucureşti, şi că, potrivit prevederilor art. 10 din Contractul de leasing financiar, părţile au convenit ca toate litigiile rezultând din sau care sunt în legătură cu acest act se vor soluţiona de instanţele competente de la sediul finanţatorului, care se află în circumscripţia Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
La rândul său, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa nr. 15148 din 22 septembrie 2014, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare şi, constatând ivit conflictul de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru rezolvarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în urma pronunţării Deciziei nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale, cu privire la neconstituţtonalitatea dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că, în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată în baza legii sau a uzanţelor, devin aplicabile prevederile legale referitoare la situaţii asemănătoare.
Aşa fiind, s-a raportat ia dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. potrivit cărora instanţa competentă teritorial este cea de la domiciliu! sau sediul debitorului, care se afla în municipiul Satu Mare.
Instanţa a mai reţinut că susţinerile potrivit cărora părţile au înţeles, prin dispoziţiile art. 10 din contractul de leasing să instituie o clauză atributivă de competenţă în favoarea instanţelor de la sediul finanţatorului, care se afiă în Bucureşti, sunt neîntemeiate.
O astfel de clauză produce efecte, potrivit dispoziţiilor art. 126 C. proc. civ. numai în cazul eventualelor litigii de natură contencioasă ivite între părţile litigante, iar faptul că art. 650 alin. (1) din acelaşi act normativ a fost declarai neconstituţional, nu este de natură să conducă la o altă concluzie.
Astfel s-a constatat că instanţa de executare are o competenţă exclusivă, indiferent de criteriul legal în raport de care este determinată, fiind însă exceptată din domeniul în care părţile, prin acordul lor, pot să deroge de la regulile de competenţă.
Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte va reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii în primă instanţă, revine Judecătoriei Satu Mare, pentru considerentele ce succed:
Prm cererea înregistrată la data de 21 august 2014, sub nr. 8893/2014, pe rolul Judecătoriei Satu Mare, executorul judecătoresc P.G., cu sediul profesional în Aleşd, judeţul Bihor, aflai în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Oradea, a solicitai încuviinţarea executării silite, prin toate formele de executare, împotriva debitoarei SC W.E.D. SRL, cu sediul în municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare, în temeiul titlului executoriu constând în contractul de leasing, în sumă de 6.270,85 lei. reprezentând contravaloarea facturilor emise şi neachitate şi a penalităţilor aferente acestora de 0,15% din suma datorată pe fiecare zi de întârziere - precum şi a 14.383,28 lei, cu titlu de clauză penală, pentru rezilierea convenţiei încheiate cu creditoarea SC U.L.C.I.F.N. SA, cu sediul în Bucureşti, sector 1.
Potrivit dispoziţiilor art. 665 alin. (1) C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, „în termen de 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul va solicita să se dispună încuviinţarea executării silite de către inshinţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificata pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1) şi dovada taxei de timbru".
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă faptul că cererea formulată de către creditoare, constând în executarea silită a debitoarei SC W.E.D. SRL, a fost înregistrată la sediul biroului executorului judecătoresc, la data de 5 august 2014. La rândul său, B.EJ., P.G. a sesizat instanţa de executare la data de 21 august 2014, solicitând încuviinţarea executării silite a titlului executoriu, reprezentat de contractul de leasing, dală la care, prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. la 16 iulie 2014, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care stipulau că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se ajlă biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă în considerarea faptului ca aceste norme permiteau un criteriu subiectiv de apreciere din partea uneia dintre părţile litigante aspect ce echivala cu imposibilitatea cunoaşterii, de către debitor, a instanţei de executare competente.
Astfel, în raport de faptul că instanţa de executare a fost sesizată de către executorul judecătoresc după publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014, pronunţate de Curtea Constituţională a României, în cauză, în absenţa unei norme speciale atributive de competenţă, devin aplicabile, prin raportare la prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţiile art. 107 din acest act normativ, care stabilesc competenta de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru judecata în primă instanţă, în sensul că „cererea de chemare m judecată se introduce la instanţa in a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea ins prevede altfel".
De altfel, Codul de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010 a fost modificat şi completat prin Legea nr. 138/15 octombrie 2014, publicată în M. Of. Ia data de 16 octombrie 2014, prin care textul art. 650 alin. (1) din Cod a primit o nouă configuraţie, în sensul că „instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel".
Aceste norme nu sunt însă aplicabile cauzei pendinte. întrucât executarea silită a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 138 din 15 octombrie 2014, respectiv Ia 19 octombrie 2014, creditoarei sesizând biroul executorului judecătoresc la data de 5 august 2014.
Prin urmare, având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile şi faptul că organul de executare a fost învestit, de către creditoare, cu soluţionarea cererii de executare silită la momentul ia care, deşi fusese admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, nu exista o normă specială de competenţă în materie, Ia stabilirea instanţei de executare competente în soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, în tome formele prevăzute de lege, Înalta Curte va avea în vedere prevederile an.107 C. proc. civ., care stabilesc competenţa de drept comun, clin punct de vedere teritorial, pentru soluţionarea, în fond, a acţiunilor civiie.
Din înscrisurile aliate la dosarul cauzei, rezultă că debitoarea SC W.E.D. SRL, împotriva căreia urmează să se efectueze executarea silită, în toate formele prevăzute de lege, are sediul în municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare.
Având în vedere că această localitate se află în circumscripţia Judecătoriei Satu Mare, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2934/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2772/2014. Civil → |
|---|
