ICCJ. Decizia nr. 303/2014. Civil. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 303/2014
Dosar nr. 36/57/2013
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Hotărârea din 22 noiembrie 2012, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu a admis excepţia necompetentei generale a tribunalului arbitrai invocată de pârâţii B.F. şi B.R. în contradictoriu cu reclamantul P.P.
A constatat ca fiind inoperantă clauza compromisorie cuprinsă în art. 16 din actul constitutiv al SC W.S.R. SRL Sibiu şi a dispus închiderea procedurii arbitrale.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că, prin cererea înregistrată în Dosarul nr. 3/2012, reclamantul P.P. a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor B.F. şi B.R. la plata sumei de 5.002.327,12 lei reprezentând prejudiciu cauzat reclamantului, ca urmare a vânzării frauduloase de către pârâţi, care deţin 75% din capitalul social al SC W.S.R. SRL, a tuturor activelor acesteia, către SC W.E.S., caracterul ilicit al faptei pârâţilor fiind dat de nerespectarea prevederilor art. 1361, art. 79 coroborat cu art. 197 alin. (3) şi art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul constând tocmai în nerealizarea profitului.
Că vinovăţia pârâţilor este considerată evidentă prin abuzul de majoritate săvârşit, prin vânzarea activelor nesocotind interesul social, iar pentru repararea prejudiciului reclamantul a înţeles să sesizeze tribunalul arbitrai potrivit clauzei compromisorii, cuprinsă în art. 16 din statutul SC W.S.R. SRL.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului s-a invocat raportat la caracterul de acţiune socială, iar nu individuală, a acţiunii în răspundere împotriva asociaţilor, titularul acţiunii putând fi doar SC W.S.R. SRL, iar nu reclamantul.
Tribunalul arbitrai a reţinut că, a fost investit în temeiul clauzei compromisorii stipulate în art. 16 alin. (2) şi (3) din actul constitutiv al SC W.S.R. SRL, în conformitate cu care neînţelegerile apărute pe durata existenţei societăţii, fie ele între asociaţi şi societate sau între asociaţii înşişi, în cazul în care nu vor fi rezolvate pe cale amiabilă vor fi supuse judecăţii unui tribunal arbitrai cu excluderea căii instanţelor legale, excepţie făcând diferendele a căror rezolvare este atribuită instanţelor de drept comun. Potrivit alin. (3) al art. 16, diferendele vor fi rezolvate în Sibiu de către tribunalul arbitrai comercial de pe lângă camera de comerţ şi industrie.
Anterior formulării acţiunii arbitrale, la data de 4 iulie 2012, P.P. şi SC W.S.R. SRL au investit Tribunalul Sibiu, Dosar nr. 5336/85/2012, cu o acţiune împotriva pârâţilor B.F., B.R. şi SC W.E. SRL, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare din 21 septembrie 2009, întemeiată în drept pe disp. art. 966, art. 968 C. civ. art. 79, art. 136/1, art. 193, art. 197 alin. (3). art. 155 și art. 155/1 din Legea nr. 31/1990, art. 54 din Constituţia României, art. 35 din Decretul nr. 31/1954.
Tribunalul arbitrai a considerat că, clauza compromisorie este inoperantă, întrucât, deşi părţile au încheiat o clauză compromisorie valabilă, prin voinţa reclamantului, la care au achiesat şi pârâţii prin poziţia procesuală din litigiul ce face obiectul Dosarului nr. 5336/85/2012 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, aceasta a fost revocată la data de 4 iulie 2012, odată cu introducerea acţiunii la această instanţă judecătorească.
S-a apreciat că petitul acţiunii arbitrale este subsumat petitului acţiunii de pe rolul Tribunalului Sibiu, obiectul acţiunii arbitrale fiind identic cu cel din petitul al doilea al acţiunii judecătoreşti, scopul urmărit de reclamant în ambele acţiuni fiind acelaşi. La fel şi cauza celor două acţiuni, în raport de temeiul juridic al dreptului valorificat, iar faptul că, în litigiul aflat pe rolul Tribunalului Sibiu este chemată în calitate de pârâtă şi SC W.E. SRL, care este terţ în raport de clauza compromisorie, nu are relevanţă juridică în speţă, deoarece reclamanta este cea care a făcut alegerea instanţei judecătoreşti şi a optat pentru soluţionarea litigiului în contradictoriu şi cu alte persoane care ar putea fi obligate la plată, în cazul admiterii cererii.
Întrucât în ambele acţiuni se solicită repararea prejudiciului produs prin vânzarea frauduloasă a activelor, ca urmare a faptei ilicite a celor doi pârâţi este irelevant temeiul juridic, repararea prejudiciului produs societăţii reclamante conducând, în măsura în care acţiunea va fi admisă, şi la repararea prejudiciului produs reclamantului P.P., iar repararea prejudiciului produs reclamantului nu se poate face înainte sau fără repararea prejudiciului produs societăţii.
S-a reţinut că soluţionarea cauzei de către tribunalul arbitrai ar putea conduce la pronunţarea unei hotărâri potrivnice în raport de cea a instanţei judecătoreşti, nefiind posibilă revizuirea hotărârii în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ, iar închiderea procedurii arbitrale se impune întrucât instituţia conexităţii nu este prevăzută expres în Cartea IV - Despre arbitraj - C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 3 din 27 martie 2013, Curtea de Apel Alba lulia, secţia a ll-a civilă, a respins acţiunea în anulare formulată de reclamantul P.P. împotriva hotărârii din 22 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu în Dosarul nr. 3/2012 în contradictoriu cu pârâţii B.F. şi B.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Alba lulia, secţia a ll-a civilă, a reţinut următoarele:
Că tribunalul arbitrai, verificându-şi competenţa, în temeiul art. 3434 alin. (1) C. proc. civ. a reţinut în mod corect caracterul arbitrabil al litigiului patrimonial dintre părţi raportat la dispoziţiile art. 340 C.pr.civ., dar şi-a constatat necompetenţa generală prin caracterul inoperant al clauzei compromisorii prevăzute de art. 16 din actul constitutiv al SC W.S.R. SRL, conform alin. (2) lit. b) al art. 3434.
S-a reţinut că, convenţia arbitrală produce efecte atât de natură contractuală, cât şi de natură procedurală, cu referire la obligaţia reclamantului de a se adresa arbitrajului în scopul soluţionării litigiului ivit între părţi, precum şi la înlăturarea competenţei instanţelor de judecată pentru soluţionarea diferendelor avute în vedere prin convenţia de arbitraj, astfel că, efectul principal, al acesteia constă în înlăturarea, pentru litigiul care face obiectul acesteia, a competenţei instanţei judecătoreşti care ar fi fost, în absenţa clauzei arbitrale, competentă să soluţioneze litigiul intervenit între părţi.
La momentul sesizării tribunalului arbitrai, Tribunalul Sibiu era deja sesizat de acelaşi reclamant cu cauza ce face obiectul Dosarului nr. 5336/85/2012, prin care, în petitul formulat în contradictoriu cu pârâţii B.F., B.R. şi SC W.E. SRL solicitase repararea prejudiciului cauzat SC W.S.R. SRL şi implicit asociatului P.P., prin vânzarea frauduloasă a tuturor activelor acestei societăţi către SC W.E. SRL, prejudiciu urmând a fi evaluat prin expertiză.
Împrejurarea că, în acţiunea în instanţă, a fost chemată în calitate de pârâtă şi SC W.E. SRL, caracterul ilicit al faptei sale ce rezultă din preluarea abuzivă a activităţii de producţie şi de comercializare a senzorilor W., prin abuzul de majoritate al asociaţilor pârâţi B., nu presupune că inexistenţa unei identităţi totale de părţi sau formularea şi a unor petite suplimentare înlătură suprapunerea dintre cele două acţiuni.
S-a constatat că, reclamantul în calitate de asociat al SC W.S.R. SRL, a investit tribunalul arbitrai cu o acţiune prin care a cerut obligarea pârâţilor persoane fizice la repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat, prin aceiaşi faptă ilicită desprinsă din cea aflată pe rolul instanţei de drept comun şi că, invocarea în drept şi a dispoziţiilor art. 127 din Legea nr. 31/1990, care se regăsesc în ambele acţiuni, nu determină schimbarea cauzei acţiunii arbitrale.
De asemenea, s-a reţinut că dispoziţiile care se referă la excluderea competenţei instanţelor judecătoreşti trebuie interpretate în sensul că existenţa convenţiei arbitrale impune ca litigiul să fie soluţionat cu prioritate de tribunalul arbitrai şi că în acest context, nu se poate constata o excludere definitivă a competenţei instanţei judecătoreşti, pentru că astfel ar fi încălcat principiul constituţional al liberului acces la justiţie.
Că reclamantul s-a adresat instanţei judecătoreşti, iar pârâţii şi-au formulat apărările în fond în faţa instanţei fără nicio rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală, acceptând astfel tacit oferta reclamantului, care a sesizat instanţa, operând astfel o reziliere amiabilă a convenţiei anterioare prin aplicarea art. 969 alin. (2) C. civ. ca ulterior, acelaşi reclamant să solicite ca parte din litigiu iniţial să fie soluţionat în paralel de tribunalul arbitrai, în temeiul clauzei compromisorii la care renunţase, ceea ce nu este posibil, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea atacată. Şi dacă ambele cauze erau pe rolul instanţelor judecătoreşti erau incidente prevederile art. 163 C. proc. civ.
În concluzie, Curtea de Apel Alba lulia a respins ca nefondată acţiunea în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., apreciind că la pronunţarea hotărârii arbitrale nu au fost încălcate dispoziţiile imperative ale legii, cu referire la cele art. 969 C. civ şi art. 3433 raportat la art. 3434 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei nr. 3 din 27 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia a ll-a civilă, a declarat recurs reclamantul P.P., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 3/2013 pronunţate de Curtea de Apel Alba lulia, cu consecinţa admiterii acţiunii în anulare şi desfiinţarea hotărârii arbitrale din 22 noiembrie 2012, în sensul constatării competenţei instanţei arbitrale de a soluţiona cauza şi trimiterea dosarului la instanţa arbitrală în vederea continuării judecării acţiunii arbitrale.
După o prezentare a situaţiei de fapt, recurentul reclamant P.P., a susţinut în esenţă următoarele:
- Că atât reclamantul, cât şi pârâţii sunt asociaţi în cadrul SC W.S.R. SRL Sibiu şi că prin clauza compromisorie prevăzută la art. 16 din actul constitutiv al acesteia s-a prevăzut ca soluţionarea diferendelor de ordin pecuniar între asociaţi să fie făcută de tribunalul arbitrai, astfel că în raport de această clauză în mod greşit a reţinut instanţa că prin introducerea acţiunii ce formează obiectul Dosarului nr. 5336/85/2012, la o instanţă de drept comun, ar fi renunţat la clauza arbitrală, avându-se în vedere că în dosarul menţionat sunt alte părţi.
- Recurentul a susţinut că hotărârea pronunţată Curtea de Apel Alba lulia este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 3433 C. proc. civ., care prevede că încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti. în acest sens a susţinut că, în mod greşit s-a reţinut că prin introducerea cererii de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 5336/85/2012, la o instanţa judecătoreasca, respectiv la Tribunalul Sibiu, reclamantul ar fi renunţat la clauza arbitrală şi că în raport de această situaţie nu mai are deschisă calea arbitrală inserată în actul constitutiv al SC W.S.R. SRL, pentru acţiunea respectivă.
- Prin sentinţa recurată, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, au fost încălcate prevederile art. 969 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi art. 16 din actul constitutiv al SC W.S.R. SRL, care dispune că diferendele dintre asociaţi sunt supuse soluţionării de tribunalul arbitrai, cu excluderea instanţelor judecătoreşti.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la 17 ianuarie 2014, pârâţii au solicitat respingerea recursului reclamantului întrucât, în ambele dosare, reclamantul a solicitat despăgubiri întemeiate pe aceleaşi motive de fapt şi de drept.
Analizând sentinţa nr. 3 din 27 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia a ll-a civilă, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate şi ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, avându-se în vedere următoarele considerente:
- Critica recurentului reclamant prin care a susţinut că în mod greşit a reţinut Curtea de Apel Alba lulia că, clauza compromisorie prevăzută la art. 16 din actul constitutiv al SC W.S.R. SRL prin care s-a stabilit ca soluţionarea diferendelor de ordin pecuniar între asociaţi să fie făcută de tribunalul arbitrai, este inoperantă, nu poate fi reţinută, întrucât, deşi părţile au încheiat o clauză compromisorie validă, prin voinţa reclamantului, la care au achiesat şi pârâţii prin poziţia procesuală din litigiul ce face obiectul Dosarului nr. 5336/85/2012 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, clauza compromisorie a fost revocată implicit la data de 4 iulie 2012, odată cu introducerea acţiunii la această instanţă judecătorească.
Împrejurarea că, în litigiul aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, a fost chemată în calitate de pârâtă şi SC W.E. SRL, care este terţ în raport de clauza compromisorie, invocând caracterul ilicit al faptei sale, constând în preluarea abuzivă a activităţii de producţie şi de comercializare a senzorilor W., prin abuzul de majoritate al asociaţilor pârâţi B., nu presupune că inexistenţa unei identităţi totale de părţi sau formularea şi a unor petite suplimentare înlătură suprapunerea dintre cele două acţiuni, constatată de tribunalul arbitrai şi menţinută de Curtea de Apel Alba lulia.
- Nici critica prin care recurentul reclamant a susţinut că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 3433 C. proc. civ. nu poate fi primită, în raport de dispoziţiile art. 3434 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că în cazul în care există o convenţie arbitrală şi totuşi a fost sesizată o instanţă judecătorească cu soluţionarea litigiului ce face obiectul convenţiei, instanţa nu poate să invoce din oficiu necompetenţa sa, întrucât aceasta devine necompetentă numai pe temeiul voinţei părţilor.
Or, în cauza de faţă, se constată că părţile şi-au păstrat dreptul de a se judeca în faţa instanţei de drept comun, chiar în prezenţa unei convenţii arbitrale, avându-se în vedere faptul că nici una dintre părţi nu a invocat clauza copromisorie, iniţial prevăzută, şi nu a ridicat excepţia de necompetenţa, cu atât mai mult cu cât reclamantul s-a adresat Tribunalului Sibiu, iar pârâţii şi-au formulat apărările în fond în faţa instanţei fără nicio rezervă, întemeiată pe convenţia arbitrală, acceptând astfel tacit oferta reclamantului, care a sesizat instanţa, operând astfel o reziliere prin consens a convenţiei anterioare prin aplicarea art. 969 alin. (2) C. civ.
În consecinţă, pentru considerentele reţinute, cum Curtea de Apel Alba lulia a pronunţat o decizie conformă cu textele legale incidente în cauză, aplicate corect la situaţia de fapt stabilită, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, conform dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.P. împotriva sentinţei nr. 3 din 27 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 151/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 304/2014. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
