ICCJ. Decizia nr. 3147/2014. Civil. Recalculare pensie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3147/2014
Dosar nr. 4502/87/2012
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 9 octombrie 2012 reclamantul P.I.M. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Teleorman solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată aceasta să îi plătească indicele de creştere a inflaţiei aferent diferenţelor de pensie cuvenite, ca urmare a utilizării unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, conform O.U.G. nr. 4/2005; creşterea cu 50% a punctajului anual pentru cei 24 de ani lucraţi în grupa I-a de muncă, conform art. 169 alin. (1) lit. A din Legea nr. 263/2010.
Învestit cu această cauză, Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3097 din 6 noiembrie 2012 a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta la plata către acesta de daune compensatorii reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie aplicat despăgubirilor datorate reclamantului în temeiul sentinţei civile nr. 3824 din 24 noiembrie 2010 (decizia de recalculare a pensiei) a Tribunalului Teleorman, în Dosarul nr. 5397/87/2010 începând cu data de 12 octombrie 2009 şi până la data de 12 octombrie 2010; a obligat pârâta să acorde reclamantului creşterea punctajului mediu anual prevăzut de art. 169 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 şi a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei reţinute la recalcularea pensiei.
Tribunalul a reţinut că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant are ca obiect actualizarea unor diferenţe de pensie acordate reclamantului cu întârziere de către pârâtă, urmare a punerii în executare a sentinţei civile nr. 3824 din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Teleorman, irevocabilă, începând cu data de 12 octombrie 2009 - până la data de 12 octombrie 2010.
Prin sentinţa civilă nr. 3824 din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Teleorman, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Teleorman a fost obligată să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani conf. O.U.G. nr. 4/2005.
Prin aceeaşi hotărâre a fost obligată pârâta la plata către reclamant a diferenţelor drepturilor de pensie pentru perioada 12 octombrie 2009 din 12 octombrie 2010, astfel cum rezultă din decizia emisă conform sentinţei civile arătate.
În temeiul acestei hotărâri s-a emis decizia de recalculare astfel cum recunoaşte şi pârâta prin întâmpinare, prin care reclamantului i-a fost modificat punctajul mediu anual, iar reclamantul şi-a încasat diferenţele drepturilor de pensie, însă sumele încasate de la pârâtă nu au fost actualizate cu rata inflaţiei.
Tribunalul a constatat că pretenţiile reclamantului îşi au izvorul juridic în dispoziţiile art. 1073 C. civ., potrivit căruia debitorul are dreptul la îndeplinirea exactă a creanţei sale, iar deprecierea în timp a valorii monedei naţionale face ca executarea cu întârziere a obligaţiei să diminueze din valoare reală a creanţei. De aceea, creanţa trebuie reevaluată la momentul plăţii, temeiul juridic al unei asemenea cereri de chemare în judecată fiind art. 1073 C. civ.
Pe de altă parte, potrivit disp. art. 1082 şi 1084 C. civ. debitorul este osândit la plata unor daune interese pentru neexecutarea obligaţiei sau pentru întârzierea executării chiar dacă nu este vorba de o rea-credinţă din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină (ceea ce nu este cazul în speţă).
Indicele de inflaţie reprezintă un calcul matematic aplicabil fenomenului economic specific perioadei de trecere la economia de piaţă şi prin care se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflaţi în circulaţie.
Tribunalul a apreciat că reclamantul a suferit un prejudiciu cert prin devalorizarea leului şi scăderea puterii de cumpărare, iar acest prejudiciu creşte şi în prezent.
Cum jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. a condamnat în mod repetat Statul român, constatând că a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când părţile nu au beneficiat de reactualizarea creanţei exigibile, care constituie un „bun” în conformitate cu articolul prevăzut mai sus, raportat la coeficientul de inflaţie, tribunalul a admis cererea reclamantului pe acest aspect.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la restituirea sumei reţinută la recalcularea pensiilor, prima instanţă l-a apreciat ca nefiind fondat, întrucât după emiterea deciziei de recalculare, pensionarul reclamant nu mai poate beneficia de punctajul suplimentar acordat de O.U.G. nr. 100/2008, care dispune că prevederile alin. (1) se aplică numai în situaţiile în care potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute la anexa 3.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Teleorman solicitând să se caseze sentinţa şi să se respingă acţiunea reclamantului.
În esenţă, a criticat faptul că a fost actualizată pensia cu rata inflaţiei precum şi faptul că prima instanţă a acordat greşit beneficiul art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, din moment ce stagiu complet utilizat la stabilirea pensiei reclamantului a fost stabilit de instanţă la 20 de ani, nu mai poate fi îndeplinită cerinţa legală privitoare la stagiile complete de cotizare, prevăzute la anexa 3 din Legea nr. 19/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 1767 R din 12 septembrie 2013 a admis recursul formulat de pârâta Casa judeţeană de pensii Teleorman, a modificat în parte sentinţa civilă şi a respins capătul de cerere privind creşterea pensiei conform art. 169 din Legea nr. 263/2010, ca nefondat.
Instanţa de recurs a reţinut ca fiind nefondată critica privitoare la actualizarea pensiei cu rata inflaţiei, întrucât reclamantul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligaţiei.
Critica vizând greşita aplicare a art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 a fost primită, Curtea reţinând că stagiul de cotizare de 20 de ani ce i s-a aplicat reclamantului în baza art. 14 din Legea nr. 3/1977 făcea parte dintr-o dispoziţie legală cu caracter special.
Totodată, a reţinut că prin decizia în interesul legii nr. 40/2008 s-a dezlegat problema privind recalcularea pensiilor în baza O.U.G. nr. 4/2005 şi nu recalcularea pensiilor în baza O.U.G. nr. 100/2008 sau a art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, recalculările de pensii din anii 2008, 2011 rămânând supuse actelor normative care le-au reglementat, respectiv O.U.G. nr. 100/2008 şi art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, recurat în speţă.
Cu excepţia celor care au beneficiat de majorări de punctaje medii anuale, pe baza dispoziţiilor speciale ale art. 14 din Legea nr. 3/1977 sau altor dispoziţii speciale dintre cele indicate de recurent în baza O.U.G. nr. 40/2005, s-a dispus recalcularea pensiei începând cu anul 2008, prin O.U.G. nr. 100/2008, şi pentru celelalte persoane care lucraseră în grupe superioare de muncă - I sau II-, în scopul înlăturării inechităţii. Aceasta deoarece întrucât sporul de calcul stabilit de art. 14 din Legea nr. 3/1977 (câte 6 luni în plus pentru fiecare an lucrat în grupa I de muncă şi respectiv 3 luni în plus pentru fiecare an lucrat în grupa a II-a de muncă) nu reprezintă o perioadă contributivă în accepţiunea niciunei legi.
Concluzionând, instanţa de recurs a reţinut că exceptările prevăzute de art. II alin. (1) lit. a) teza a II-a din O.U.G. nr. 100/2008 sunt aceleaşi cu cele prevăzute de art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, alineat care priveşte situaţia reclamantului, pensionat anterior datei de 1 aprilie 2001.
Împotriva deciziei instanţei de recurs a formulat recurs, intitulat recurs în interesul legii, reclamantul P.I.M. solicitând:
- anularea deciziei nr. 176R din 12 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti;
- obligarea pârâtei să îi revizuiască drepturile de pensie stabilite prin decizia nr. 85290 din 26 iunie 2012, hotărâre prin care a fost modificat punctajul mediu anual, urmare a punerii în executare a sentinţei civile nr. 3824 din 24 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 1 februarie 2009;
- obligarea pârâtei la acordarea diferenţei dintre punctajul mediu anual stabilit conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 şi cel stabilit conform O.U.G. nr. 100/2008 începând cu data de 1 ianuarie 2011;
- obligarea pârâtei la plata diferenţelor drepturilor de pensie cuvenite în urma recalculării conform O.U.G. nr. 100/2008 începând cu data de 1 februarie 2009 la zi conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2011 la zi, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că pârâta, la recalcularea punctajului mediu anual nu a luat în considerare punctajul cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2009, potrivit eşalonării prevăzute de această ordonanţă faţă de data deschiderii dreptului la pensie şi nici majorarea punctajului prevăzută de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.
Prin O.U.G. nr. 100/2008 sporul pentru activitatea prestată în grupele I şi II de muncă a dobândit efecte şi pe planul stabilirii punctajului mediu anual, ca şi perioadă contributivă, cu deosebirea că numărul de puncte aferent unui an, respectiv unei luni de spor este determinat prin lege.
În aplicarea O.U.G. nr. 4/2005 autorităţile nu au socotit vreun moment dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 ca fiind dispoziţii speciale şi aplicabile celor pensionaţi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 şi care au lucrat în grupele I şi II de muncă timp de 20 şi respectiv 25 de ani, efectuarea acestei recalculări fiind exclusiv rezultatul sesizării instanţelor de judecată şi obţinerii unor sentinţe favorabile.
Înalta Curte la termenul de judecată din data 13 noiembrie 2014, învestită fiind cu soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii ei, pe care o găseşte incidentă speţei, pentru următoarele considerente:
În primul rând, se reţin dispoz. art. 329 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora numai Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.
Prin urmare, părţile care se consideră nemulţumite de hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti nu au deschisă această cale de atac, instituţia fiind creată de legiuitor în scopul unificării practicii judiciare.
Or, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
În cauza de faţă se reţin dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
În speţă, decizia atacată este o hotărâre pronunţată în soluţionarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 299 C. proc. civ.
Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunţată de o instanţă de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Faţă de argumentele prezentate, Înalta Curte va respinge recursul reclamantului P.I.M., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul P.I.M. împotriva deciziei nr. 1767/R din 12 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3145/2014. Civil. Legea 10/2001. Obligaţie de... | ICCJ. Decizia nr. 3148/2014. Civil. Recalculare pensie. Recurs → |
|---|
