ICCJ. Decizia nr. 3170/2014. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3170/2014
Dosar nr. 1987/1/2014**
Şedinţa publică din 21 octombrie 2014
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2014 pe rolul acestei instanţe, revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 613 din 16 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în Dosarul nr. 5641/111/2012, invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Revizuentul a susţinut că hotărârea atacată este contrară deciziei nr. 439 din 28 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 7739/111/2006.
Astfel, se arată că există contrarietate între cele două hotărâri întrucât prin decizia nr. 439/2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 7739/111/2006 nu se acordă despăgubiri pentru imobilul înscris în CF AA Salonta, iar prin decizia nr. 613/2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în Dosarul nr. 5641/111/2012 se acordă despăgubiri pentru acelaşi imobil.
Examinând cererea de revizuire, în raport de condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 C. proc. civ., astfel cum statuează art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Litigiul soluţionat irevocabil prin hotărârea a cărei revizuire se solicită a avut ca obiect acţiunea formulată de reclamanţii l.H. şi P.S.M.C., prin care au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii de circulaţie a imobilului teren cu construcţii - casă şi moară, înscris în CF nr. BB Salonta, nr. top. XX, cu nr. top. YY şi nr. top. ZZ, precum şi teren cu construcţii - casă şi moară, înscris în CF nr. AA Salonta, identificate cu nr. top. VV, nr. top. TT şi nr. top. WW, conform dispoziţiilor Legii nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 234/C din 7 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. 5641/111/2012, s-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii l.H. şi P.S.M.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice, şi în consecinţă:
S-a constatat că imobilele înscrise în CF nr. BB Salonta, sub nr. top XX, nr. top YY şi nr. top UU, şi în CF CC Salonta (provenit din conversia CF DD Salonta) sub nr. topo RR, nr. top. TT şi nr. top. WW, proprietatea antecesorului reclamanţilor, numitul D.l., au fost preluate abuziv de Statul Român în perioada regimului comunist.
S-a dispus obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamanţi a sumelor de 1.191.000 RON, reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului construcţii - casa şi moara - cu teren aferent, înscris în CF nr. BB Salonta, nr. top XX, nr. top YY şi nr. top UU, conform Raportului de evaluare extrajudiciara întocmit de SC I.C. SRL Timişoara, care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi respectiv de 3.534.000 RON, reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului construcţii - casa şi moara - cu teren aferent înscris iniţial în CF nr. AA Salonta, nr. top VV, nr. top TT şi nr. top WW, ulterior transcris în CF DD Salonta, convertit în CF CC Salonta, conform Raportului de expertiza tehnică judiciară întocmit de expert inginer C.O., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, sume reprezentând despăgubiri materiale pentru imobilele preluate abuziv de regimul comunist din proprietatea antecesorului reclamanţilor.
S-a luat act de faptul că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Această hotărâre a devenit definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 613/2014-R din 16 aprilie 2014 prin care Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 234/C din 7 octombrie pe care a modificat-o în parte în sensul că s-a admis 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor, în parte acţiunea formulată de reclamanţii l.H. şi P.S.M.C., s-a respins capătul de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri materiale pentru imobilele înscrise în CF nr. BB Salonta, cu nr. top. XX, nr. top. YY şi nr. top. UU şi s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de recurs a reţinut caracterul abuziv al preluării bunurilor în cauză de la antecesorul reclamanţilor, preluarea fiind determinată de orientarea politică a acestuia.
În ceea ce priveşte imobilul înscris în CF AA Salonta, identificat cu nr. top. VV; TT şi WW, deşi reclamanţii au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, întrucât până în prezent nu s-a emis o dispoziţie de soluţionare a notificării s-a apreciat a fi incidente dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, reclamanţii având prin urmare legitimitatea procesuală în a solicita despăgubiri pentru acest imobil, pe această cale.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru acest imobil, s-a arătat că prima instanţă a acordat suma de 3.534.000 RON, luând în considerare raportul de expertiză întocmit în Dosar nr. 7739/111/200 al Tribunalul Bihor, iar împrejurarea că în cadrul acelui dosar acţiunea a fost în cele din urmă respinsă prin decizia civilă nr. 439/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu prezintă relevanţă sub aspectul acceptării acestei probe în cadrul prezentului dosar, de vreme ce proba a fost administrată în condiţii de contradictorialitate, fiindu-i opozabilă Ministerului Finanţelor Publice, fiind acceptată de acest pârât, aspect corect reţinut de prima instanţă, aşa încât criticile invocate sub acest aspect de recurent au fost reţinute.
Referitor la imobilul înscris în CF nr. BB Salonta, cu nr. top. XX, nr. top. YY şi nr. top. UU, criticile recurentului s-a constatat a fi fondate, în condiţiile în care pentru acest imobil s-a emis decizia nr. 326 din 19 octombrie 2006 de către A.V.A.S., prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 10/2001 pentru imobilul teren, iar pentru construcţii s-a emis dispoziţia nr. 2836 din 21 decembrie 2006, de către Primăria Municipiului Salonta, cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care au fost înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Instanţa de recurs a mai arătat că împrejurarea că până în prezent Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu a stabilit şi acordat despăgubirile cuvenite reclamanţilor, nu-i îndreptăţeşte pe aceştia la obţinerea de despăgubiri în temeiul altei reglementări legale, din moment ce notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată prin emiterea deciziei de constatare a îndreptăţirii reclamanţilor la beneficiul măsurilor reparatorii, stabilirea şi acordarea efectivă a despăgubirii fiind o chestiune de executare, în caz contrar ajungându-se la obţinerea unei duble reparaţii, ceea ce e inadmisibil a se obţine pe această cale.
Hotărârea astfel motivată de instanţa de recurs este atacată pe calea cererii de revizuire, susţinându-se, ca motiv de revizuire, cel prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, pentru următoarele considerente:
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Prin urmare, instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
Prin intermediul acestui motiv de revizuire se protejează atât efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (care interzice realizarea unei noi judecăţi, în condiţii de identitate de părţi, obiect, cauză), cât şi cel pozitiv (care presupune că aspectul litigios dezlegat pe cale incidentală într-un proces să nu fie contrazis cu ocazia unei judecăţi ulterioare).
Deci, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată şi de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra obiecţiilor în legătură cu existenţa acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluţionat excepţia puterii de lucru judecat.
Aceasta deoarece, prin reglementarea art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia.
În speţă, nu există contrarietate în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. din perspectiva cauzei raportului juridic dedus judecăţii.
În primul litigiu, soluţionat prin decizia nr. 439 din 28 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 7739/111/2006, contestatorii P.S.M.C. şi l.M. au solicitat în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, obligarea acestuia din urmă la plata despăgubirilor băneşti reprezentând contravaloarea imobilelor identificate cu nr. topo VV, TT şi SS, înscrise în CF nr. DD Salonta, ce au aparţinut antecesorilor contestatorilor, conform înscrierii din CF AA Salonta, imobile preluate de Statul Român.
S-a reţinut că reclamanţii au notificat unitatea deţinătoare SC P. SA la data de 10 octombrie 2001 şi, în condiţiile în care se cunoaşte cu certitudine deţinătorul bunului, art. 28 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil, astfel că Statul Român nu poate fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea acestei legi.
În litigiul soluţionat prin decizia nr. 613/2014-R din 16 aprilie 2014 de către Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, reclamanţii l.H. şi P.S.M.C. au solicitat recuperarea valorii de circulaţie a imobilelor de la Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul legii speciale respectiv art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, pretenţie ce decurge din faptul că despăgubirile materiale au fost solicitate pentru imobilele care au făcut obiectul legii speciale de reparaţie, respectiv
Legea nr. 10/2001, iar părţile nu au obţinut o reparaţie, nefiind emisă o dispoziţie de soluţionare a notificării.
Prin urmare nu se poate reţine o identitate de temei juridic (eadem causa petendi) între aceste două litigii, fundamentul pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare au solicitat-o reclamanţii prin intermediul acţiunii lor fiind diferit în litigiile anterior menţionate.
Motivul de retractare prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. presupune ca cea de-a doua instanţă să fi pronunţat o hotărâre fără a cunoaşte existenţa primei hotărâri pronunţate.
În prezenta cauză însă, instanţa de recurs a cunoscut existenţa primei hotărâri, aceasta fiind invocată în faţa instanţei de recurs de către revizuentul din litigiul pendinte, folosindu-se şi atunci de aceleaşi argumente ca şi cele prezentate ca motive de revizuire.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva deciziei civile nr. 613 din 16 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, împotriva deciziei civile nr. 613 din 16 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3169/2014. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 3217/2014. Civil. Nulitate act juridic. Recurs → |
|---|
