ICCJ. Decizia nr. 3227/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3227/2014
Dosar nr. 3011/101/2013
Şedinţa publică de la 23 octombrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 14 februarie 2013, sub nr. 3011/101/2013 reclamantele R.G.I.R., B.B.J. şi SC B. SRL, prin mandatar G.A., au chemat în judecată pârâta SC C. SA, solicitând ca, în baza probelor care vor fi administrate în cauză, să se dispună obligarea acesteia la plata despăgubirilor în sumă totală de 227.500 euro, în echivalent 978.000 RON, reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului proprietatea reclamanţilor în suprafaţă utilă de 297,23 mp (etaj - 183,51 mp şi subsol - 112,72 mp), situat în Drobeta Turnu Severin, str. T.C. nr. 4, jud. Mehedinţi, ca urmare a deposedării abuzive, prin violenţă, calculată la preţul de 12 euro/mp, pe perioada 24 noiembrie 2006 - 3 mai 2012, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 61 din 10 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru despăgubirile aferente perioadei 24 noiembrie 2006 - 14 februarie 2010.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantele-pârâte R.G.I.R., B.B.J., SC B. SRL, prin mandatar G.A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC C. SA.
A fost obligată pârâta reclamantă să plătească reclamantele-pârâte suma de 72.371 euro reprezentând despăgubirile pentru lipsa de folosinţă (chirii) a imobilului situat în Dr. Tr Severin, str. T.C., aferente perioadei 14 februarie 2010 - 3 mai 2012.
A fost respinsă cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.
A fost obligată pârâta-reclamantă să plătească reclamantelor-pârâte suma de 4.563 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că dreptul reclamanţilor de a solicita despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă (fructele civile) pentru imobilul faţă de care pretind proprietatea, s-a născut la momentul în care, atributul folosinţei Ie-a fost tulburat de către pârâtă prin fapta de ocupare abuzivă, faptă care, cum ei înşişi susţin, ar fi fost săvârşită în data de 24 noiembrie 2006. Raportat la momentul introducerii prezentei acţiuni, 14 februarie 2013, rezultă că, perioada pentru care puteau fi solicitate fructele civile fără a se putea opune prescripţia, este ulterioară lunii februarie 2010.
Contrar apărărilor făcute de către reclamante pe această excepţie, nu s-a reţinut drept caz de întrerupere a prescripţiei analizate, introducerea de către reclamant a acţiunii soluţionată prin sentinţa civilă nr. 183 din 17 ianuarie 2008 a Judecătoriei Drobeta Tr. Severin câtă vreme, respectiva acţiune a avut un alt obiect (revendicare) decât cel dedus judecăţii prin prezenta.
Privitor la fondul pretenţiilor reclamantelor, aferente perioadei 14 februarie 2010-3 mai 2012, s-a constatat că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente: Reclamantele au făcut dovada că au un drept de proprietate asupra imobilului situat în Tr. Severin str. T.C. nr. 4, (cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 22 august 2006 de către BNP G.V.), drept confirmat de altfel şi prin sentinţa civilă nr. 183 din 17 ianuarie 2008 a Judecătoriei Tr. Severin, sentinţă prin care a fost admisă acţiunea în revendicare a reclamantelor împotriva pârâtei, constatându-se că aceasta din urmă exercită asupra imobilului o posesie nelegitimă. Astfel datorită intervenirii prescripţiei dreptului material la acţiune, pârâta nu poate fi obligată decât la plata fructelor percepute, sau care ar fi putut fi percepute, ulterior datei de 14 februarie 2010.
S-a reţinut că susţinerile făcute de către pârâta-reclamantă în întâmpinare şi cererea reconvenţională sunt neîntemeiate câtă vreme, înscrisurile depuse la dosarul cauzei atestă, pe de o parte, inexistenţa unei identităţi între imobilul ce a fost proprietatea pârâtei, situat în Tr. Severin str. T.C. nr. 1-5, şi imobilul ce a fost revendicat de către reclamante în litigiul purtat între părţi, finalizat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 183 din 17 ianuarie 2008 a Judecătoriei Tr. Sevehn (şi pentru care, în prezenta, reclamantele solicită obligarea pârâtei la despăgubiri), pe de altă parte, faptul că, pârâta şi-a înstrăinat, încă din anul 2008, dreptul de proprietate asupra imobilului din str. T.C. nr. 1-5, imobil ce nu a fost ocupat niciodată de către reclamantele-pârâte, din procesul-verbal din 3 mai 2012 întocmit de către BEJ D.A. reieşind că punerea în posesie a acestora, ca act de executare în procedura de îndeplinire silită a obligaţiei debitoarei pârâte, astfel cum aceasta a fost stabilită prin sentinţa civilă pronunţată în acţiunea în revendicare, a vizat imobilul revendicat, respectiv cel situat în str. T.C. nr. 4.
Împotriva acestei decizii au formulat apel, reclamantele R.G.I.R., B.B.J. şi SC B. SRL şi pârâta SC C. SA, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin decizia nr. 356 din 18 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins ca nefondate ambele apeluri declarate de reclamantele R.G.I.R., B.B.J. şi SC B. SRL şi de pârâta SC C. SA.
A anulat ca insuficient timbrată, cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul accesoriu B.C.A.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Aplicabil raporturilor civile obligaţionale este termenul general de prescripţie de 3 ani, instituit de art. 3 alin. (1) din Decretului nr. 167/1958, termen care începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, conform art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ. Ocuparea imobilului, dovedită în litigiul anterior privind revendicarea ca având loc în anul 2006, reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate imputabilă pârâtei, prejudiciul creat constând în lipsirea proprietarului de exerciţiul concret al dreptului de folosinţă pentru imobil, dar şi de valorificarea tuturor beneficiilor materiale pe care folosinţa unui bun le poate asigura titularilor dreptului, astfel încât acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă este pe deplin justificată, acestea fiind datorate de la data când proprietarul a fost împiedicat în exercitarea prerogativelor dreptului său de proprietate, respectiv din anul 2006.
Nu s-a reţinut susţinerea potrivit căreia abia în data de 3 mai 2012, data punerii în posesia imobilului, ar fi cunoscut întinderea pagubei pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 8 din Decret, până în acel moment fiind împiedicaţi, potrivit propriilor afirmaţii, de termenul nerezonabil de soluţionare al acţiunii în revendicare şi de obţinerea de către pârâtă a suspendării executării hotărârii definitive în cadrul dosarului având ca obiect contestaţie la executare, căci momentul cunoaşterii existenţei pagubei este dat de momentul cunoaşterii ocupării imobilului, doar întinderea este condiţionată de punerea efectivă în executare a hotărârii judecătoreşti care a recunoscut proprietarului dreptul său asupra bunului şi a obligat pârâtul să îl elibereze.
S-a reţinut că neîntemeiate sunt şi susţinerile potrivit cărora în cauză a operat întreruperea prescripţiei extinctive în temeiul art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, în acest sens apelanta-reclamantă prevalându-se de introducerea acţiunii în revendicare textul legal precitat impunând existenţa unei identităţi de obiect al celor două litigii, doar în acest fel putându-şi găsi raţiune fundamentul modificării cursului prescripţiei, respectiv, pe de o parte, lipsa de convingere a titularului dreptului, în ceea ce priveşte temeinicia pretenţiei şi, pe de altă parte, considerarea poziţiei, în fapt, a debitorului, ca fiind conformă dreptului, bazată pe împotrivirea sa.
S-a reţinut că niciuna din probele administrate în cursul soluţionării fondului şi în apel nu au relevat faptul că, deşi punerea în posesie a reclamantelor trebuia făcută pe imobilul situat la nr. 4, aceştia au ocupat abuziv imobilul situat la nr. 1-5 până în anul 2008, anul înstrăinării acestuia din urmă către cumpărătorul B.C.A. şi ulterior către cumpărătorii M.C. şi M.E.
S-a mai reţinut că deşi apelanta-pârâtă avea posibilitatea de a solicita, conform dispoziţiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, nu a uzat de acest drept, nici prin motivele de apel şi nici ulterior neînţelegând să solicite refacerea sau completarea raportului de expertiză, ci doar încuviinţarea probei cu înscrisuri.
S-a apreciat că aceeaşi manieră de abordare a problemei se impune şi în privinţa criticii referitoare la judecarea cauzei în lipsa pârâtei, dispoziţiile art. 102 C. proc. civ. dând posibilitatea instanţei ca, după cercetarea tuturor lucrărilor din dosar şi ascultarea susţinerilor părţii prezente, să se pronunţe pe temeiul dovezilor administrate chiar dacă la termenul sorocit pentru judecată se înfăţişează numai una din părţi, putând primi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.
În temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, având în vedere că intervenientul accesoriu B.C.A. nu a achitat diferenţa de taxă judiciară de timbru în cuantum de 26.798 RON, astfel cum i s-a pus în vedere prin citaţie, a fost anulată cererea de intervenţie accesorie în favoarea apelantei SC C. SA, ca insuficient timbrată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele R.G.I.R., B.B.J. şi SC B. SRL şi pârâta SC C. SA, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Recurentele-reclamante au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia au solicitat admiterea recursului, modificarea soluţiei instanţei de apel întrucât a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii şi încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, considerându-se în mod nelegal că este prescris dreptul la acţiune în despăgubiri aferente perioadei 24 noiembrie 2006 - 14 februarie 2010.
Totodată s-a arătat că se impune modificarea soluţiei instanţei de apel în sensul admiterii acţiunii şi obligării intimatei-pârâte SC C. SA Drobeta Turnu Severin la plata despăgubirilor în sumă totală de 159.000 euro în echivalent RON reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului situat în municipiul Drobeta Turnu Severin str. T.C. nr. 4, Judeţul Mehedinţi pentru întreaga perioadă de la 24 noiembrie 2006, când reclamantele au fost deposedate prin violenţă de reprezentanţii pârâtei şi până la data de 3 mai 2012, când reclamantele au fost puse în posesia aceluiaşi imobil.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. s-a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurentele au susţinut, în esenţă următoarele:
- Instanţa de fond cât şi instanţa de apel au soluţionat excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru perioada 24 noiembrie 2006 - 14 februarie 2010, invocând că, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi dispoziţiile art. 7 din acelaşi act normativ. În speţă erau aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Recurentele-reclamante au fost deposedate de imobilul proprietatea acestora la data de 24 noiembrie 2006, prin fapta ilicită a reprezentanţilor intimatei-pârâte SC C. SA Drobeta Turnu Severin, care au putut fi repuse în posesia aceluiaşi imobil abia la data de 3 mai 2012, prin intermediul executorului judecătoresc, respectiv la finalizarea litigiului având ca obiect revendicarea imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, str. T.C. nr. 4, jud. Mehedinţi.
- Instanţa de apel a ignorat că art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 a reglementat o excepţie de la regula începerii curgerii prescripţiei dreptului la acţiune în despăgubiri prevăzut de art. 7 din acelaşi act normativ, în sensul că în această situaţie termenul de prescripţie nu curge de la data naşterii dreptului la acţiune, ci de la data cunoaşterii sau considerarea ca obligatorie a cunoaşterii acestei împrejurări, deoarece s-a urmărit stabilirea unei situaţii echitabile, neputând opune victimei prejudiciului curgerea unei prescripţii ce nu-i este imputabile, din moment ce acesta, fără culpa sa, nu cunoştea întinderea pagubei.
- Având în vedere, că recurentele-reclamante, în perioada 2007-2012 nu au cunoscut întinderea prejudiciului suferit, ca urmare a deposedării abuzive prin violenţa de imobil, a faptului că în perioada 2007-2012 părţile s-au judecat în acţiunea în revendicare imobiliară, fiind suspendată la cererea pârâtei SC C. SA Drobeta Turnu Severin punerea în posesia imobilului în baza sentinţei civile nr. 183 din 17 ianuarie 2008 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin până la soluţionarea recursului, respectiv până la data de 29 martie 2012 când s-a pronunţat decizia nr. 4404 din 29 martie 2012 de Curtea de Apel Craiova, acestea erau în drept să formuleze acţiunea în despăgubiri, începând cu data de 3 mai 2012 când au fost puse efectiv în posesia imobilului şi totodată erau în drept să solicite despăgubiri pentru întreaga perioada 24 noiembrie 2006 - 3 mai 2012.
- Instanţa de apel trebuia să aplice şi dispoziţiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 şi să constate că, o dată cu introducerea acţiunii în revendicare termenul de prescriere era întrerupt, deoarece până la soluţionarea acţiunii în revendicare nu a cunoscut întinderea prejudiciului, mai ales că era suspendată punerea în posesie a reclamantelor cu imobilul proprietatea acestora, până la soluţionarea irevocabilă a acestei acţiuni.
Recurenta-pârâtă SC C. SA a solicitat admiterea recursului, anularea deciziei atacate ca nelegală şi pe fondul cauzei respingerea acţiunii formulată de către reclamante prin mandatar G.A., ca inadmisibilă pe calea excepţiei, iar pe fondul cauzei ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
- Excepţiile invocate de către pârâtă nu au fost analizate de către instanţa de fond, nepronunţând asupra acestor excepţii nici instanţa de apel. Imobilul nu a fost ocupat fără drept, apelantele-reclamante cu rea-credinţă au intabulat imobilul pe o parcela învecinată aşa cum a concluzionat expertul în raportul de identificare, delimitare şi evaluare din 25 octombrie 2013. Instanţa de apel nu face nici o referire la raportul de expertiza extrajudiciară deşi la termenul din 14 octombrie 2013 a admis această probă. Instanţa nu a analizat nici aspectul invocat de pârâtă în sensul că, raportul de evaluare efectuat în faţa instanţei de fond nu a putut analiza în concret starea spaţiului pentru care au fost solicitate despăgubiri pentru lipsa de folosinţa din imobilului situat în str. T.C. nr. 4. Acest spaţiu din imobilul arătat nefiind nici acum în proprietatea efectivă a apelantelor-reclamante ci în proprietatea numiţilor M. proprietarii tabulari din anul 2008.
- S-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei, motivată de faptul că, pârâta nu a folosit niciodată imobilul situat în Drobeta Turnu-Severin, str. T.C. nr. 4. jud. Mehedinţi, sens în care nu Ie-a deposedat niciodată abuziv de folosinţa acestui imobil pe apelantele-reclamante.
- Pe fondul cauzei s-a precizat faptul că, reclamantele au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 22 august 2006 un imobil situat în Drobeta Turnu-Severin, str. T.C. nr. 4, jud. Mehedinţi, dar au ocupat abuziv prin manevre dolosive imobilului situat în Drobeta Turnu-Severin, str. T.C. nr. 1-5. proprietatea numiţilor M.C. şi M.E. Recurenta-pârâtă a susţinut că nu este proprietarul imobilului situat în str. T.C. nr. 1-5, acest imobil a fost proprietatea pârâtei până în anul 2008. Apelantele-reclamante au solicitat despăgubiri pentru lipsa folosinţei imobilului situat în Drobeta Turnu-Severin, str. T.C. nr. 1-5, imobil ce nu l-au avut niciodată în proprietate, ele cumpărând în anul 2006 un imobil situat sub nr. 4, astfel pârâta în temeiul art. 119-120 C. proc. civ., respectiv art. 209-210 noul C. proc. civ., respectiv în temeiul art. 57-59 / 68-71 noul C. proc. civ. a formulat cerere reconvenţională şi cerere de chemare în judecată a altor persoane solicitând: introducerea în cauză a adevăraţilor proprietari ai imobilului, numiţii M.C. şi M.E. În data de 8 august 2008 SC C. SA a vândut imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, str. T.C., nr. 1-5, jud. Mehedinţi cumpărătorului B.C.A., astfel fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat în data de 8 august 2008 în faţa notarului public l.M. În data de 18 august 2008 B.C.A. a vândut imobilul cumpărat de la pârâtă cumpărătorilor M.C. şi soţiei M.E., fiind încheiat în acest sens contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 18 august 2008 în faţa BNP l.M. S-a solicitat să se dispună evacuarea reclamantelor-pârâte reconvenţionale din imobilul ocupat abuziv situat în Drobeta Turnu Severin, str. T.C., nr. 1-5.
Instanţa de apel a invocat prevederile dispoziţiilor art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., înlăturând dovezile exprese constând din extrase de carte funciară depuse în original eliberate de către OCPI Mehedinţi, de unde rezultă fără drept de tăgadă că acelaşi imobil este intabulat în doua cărţi funciare, imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, str. T.C., nr. 1-5, jud. Mehedinţi încorporează şi spaţiul pentru a cărui lipsă de folosinţă a fost obligată recurenta la plata despăgubirilor, situat în Drobeta Turnu Severin, str. T.C., nr. 4, jud. Mehedinţi.
Pentru considerentele arătate s-a sjlicitat să se admită cererea de recurs aşa cum a fost formulată şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea introducerii în prezenta cauză pe cei chemaţi în judecată ca fiind deţinătorii legali ai imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, str. T.C., nr. 1-5, jud. Mehedinţi, iar în subsidiar să se admită recursul, şi în consecinţă să se respingă cererea principală formulată de reclamante prin mandatar ca neîntemeiată.
Recurentele-reclamante au formulat întâmpinare solicitând respingerea cererilor formulate de recurenta-pârâtă SC C. SA Dr. Tr. Severin ca neîntemeiate.
Recurenta-pârâtă SC C. SA a formulat la data de 24 iunie 2014 note scrise solicitând admiterea excepţiei necompetenţei funcţionale a secţiei a ll-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi scoaterea cauzei de pe rolul secţiei a ll-a civilă şi înaintarea acesteia spre soluţionare secţiei I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere natura civilă a cauzei, şi în subsidiar, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, întrucât începând din anul 2001, nu a avut posesia de fapt a bunului. În plus până în anul 2012, titlul de proprietate al pârâtei asupra bunului nu fusese înfrânt de cel al reclamantelor. Totodată a solicitat, în ipoteza respingerii excepţiei, ca în temeiul dispoziţiilor art. 312 pct. 5 C. proc. civ. să se admită recursul, să se caseze decizia recurată, şi să se trimită cauza spre rejudecare instanţei de apel pentru corecte stabilire a situaţiei de fapt, eronat reţinută de instanţele anterioare. Recurenta a susţinut că, caracterul civil al litigiului rezultă din faptul că acţiunea în despăgubiri este accesorie acţiunii în revendicarea imobilului. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei fiind motivată de împrejurarea că, pe de o parte, titlul de proprietate al pârâtei a fost înfrânt de intimate abia prin decizia nr. 4404 din 29 martie 2012 şi, pe de altă parte spaţiul a fost liber din 2001, fiind complet dezafectat şi în renovare, astfel cum rezultă din actele dosarului.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamante, s-a solicitat respingerea acestuia.
La data de 25-26 iunie 2014 SC C. SA a formulat note scrise solicitând, în esenţă, să fie avute în vedere dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. şi din perspectiva acestui text de lege şi a dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., să se aibă în vedere că instanţa de apel nu a stabilit în mod corect şi nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt, recurenta-pârâtă neavând în nici un interval din perioada 24 noiembrie 2006 - 3 mai 2013 posesia de fapt a bunului, de la dosar lipsind orice probă în acest sens.
Recursul este nefondat.
Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursurile declarate de reclamante şi pârâtă.
În ceea ce priveşte racursul formulat de reclamante, în dezvoltarea criticilor sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele susţinând că instanţele au încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 în analizarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 24 noiembrie 2006 - 14 februarie 2010.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează situaţia când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, reţinându-se corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 24 noiembrie 2006 - 14 februarie 2010.
Instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect prevederile art. 3 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 8, art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, reţinând că în raporturile civile dintre părţi este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, termen care a început să curgă conform art. 7 alin. (1) de la data când proprietarele-reclamante au fost împiedicate în exercitarea prerogativelor dreptului lor de proprietate, imputabilă pârâtei respectiv de la data ocupării imobilului de către pârâtă, din anul 2006 şi nu de la data punerii în posesie a reclamantelor asupra imobilului, din data de 3 mai 2012.
Având în vedere că acţiunea a fost introdusă la data de 14 februarie 2013, în mod corect s-au acordat despăgubiri doar pe ultimii trei ani anterior introduceri prezentei acţiuni.
În mod judicios s-a apreciat că momentul cunoaşterii existenţei pagubei este dat de momentul cunoaşterii ocupării imobilului, doar întinderea este condiţionată de punerea efectivă în executare a hotărârii judecătoreşti care a recunoscut proprietarelor dreptul asupra bunului şi a obligat pârâta să îl elibereze.
Termenul de prescripţie nu a fost întrerupt prin promovarea acţiunii în revendicare deoarece legiuitorul impune existenţa unei identităţi de obiect al celor două litigii.
În lipsa în cauza anterioară a capătului de cerere în pretenţii derivând din lipsa de folosinţă a imobilului pentru a opera întreruperea prescripţiei extinctive, nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 din Decret.
Referitor la recursul formulat de pârâtă, Înalta Curte constată că nu există nici un motiv de recurs întemeiat care să atragă admiterea recursului casarea deciziei recurate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe sau modificării deciziei atacate în sensul admiterii apelului pârâtei, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de către reclamante.
Înalta Curte, reţine că probele administrate sunt îndestulătoare pentru stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii şi că instanţele au stăruit pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, încât nu se poate dispune casarea hotărârii pentru refacerea, completarea probatoriului sau introducerea altor părţi în cauză.
De altfel, pârâta a avut posibilitatea de a propune şi administra probatoriu, ceea ce s-a şi întâmplat, iar în apel pârâta, în afară de proba cu înscrisuri, în temeiul principiului disponibilităţii a considerat suficientă reaprecierea probelor administrate, neuzând de prevederile art. 295 alin. (2) C. proc. civ.
Nu poate fi primit motivul de recurs referitor la cererea de chemare în judecată a altor persoane, prin care se tindea la introducerea în proces a numiţilor M.C. şi M.E., întrucât aşa cum au reţinut şi instanţele de judecată nu au fost îndeplinite cerinţele specifice instituţiei reglementată la art. 57 şi urm. C. proc. civ.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei, instanţa de apel a analizat-o corect concluzionând cât priveşte individualizarea imobilului că există identitate între imobilul asupra căruia reclamantele au titlu şi cel ocupat de pârâtă şi că atât situaţia juridică a imobilului pentru a cărui lipsă de folosinţă reclamantele din prezenta cauză solicită despăgubiri, cât şi situaţia de fapt au fost pe deplin stabilite în litigiile anterioare purtate între părţi, puterea de lucru judecat de care se bucură hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă opunându-se stabilirii unei situaţii contrare celei reţinute prin aceasta.
Nu pot fi admise nici motivele de recurs referitoare la lipsa unei acţiuni de ocupare a imobilului proprietatea reclamantelor din anul 2006, această stare de fapt fiind tranşată irevocabil, aşa cum s-a arătat în cadrul acţiunii în revendicare, anterior promovată, precum şi cele referitoare la existenţa unei acţiuni a reclamantelor de ocupare a unui alt imobil, decât cel la care erau îndreptăţite, procesul verbal de executare
Încheiat la 3 mai 2012, relevând punerea în posesie a proprietarelor conform dispozitivului sentinţei.
În mod judicios a apreciat instanţa de apel că reclamantele în temeiul dreptului de proprietate consacrat de dispoziţiile art. 480 C. civ. au dreptul la recuperarea prejudiciului constând în contravaloarea lipsei de folosinţă, corelativ obligaţiei pârâtei de reparare a pagubei şi că sub aspectul cererii reconvenţionale starea de fapt stabilită nu a relevat faptul că, deşi punerea în posesie a reclamantelor trebuia făcută pe imobilul situat la nr. 4 acestea au ocupat abuziv imobilul situat la nr. 1-5 până în anul 2008, anul înstrăinării acestuia din urmă către cumpărătorul B.C.A. şi ulterior către cumpărătorii M.E. şi M.C.
Recurenta-pârâtă nu a arătat care sunt excepţiile neanalizate de instanţa de fond şi de apel pentru a face obiectul controlului judiciar.
Instanţa de apel este îndreptăţită să grupeze argumentele care i-au format convingerea pentru a răspunde la motivele de apel printr-un considerent comun încât au fost respectat şi prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Având în vedere ca raportul juridic dintre părţi s-a născut sub imperiul vechiului C. proc. civ., dispoziţiile art. 36 noul C. proc. civ., art. 68-71 noul C. proc. civ., nu au aplicabilitate în cauză.
Restul criticilor vizează greşita stabilire a situaţiei de fapt ce nu mai pot fi valorificate pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., deoarece pct. 10 nu mai există ca motiv de recurs ca urmare a abrogării acestuia prin O.U.G. nr. 138/2000.
Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantele R.G.I.R., prin mandatar G.A., B.B.J., prin mandatar G.A. şi SC B. SRL Drobeta Turnu Severin, prin mandatar G.A. şi de pârâta SC C. SA (fosta Cofetăria C.).
Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 356/2013 din 18 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 23 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3220/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3234/2014. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
