ICCJ. Decizia nr. 3220/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3220/2014
Dosar nr. 4410/2/2013
Şedinţa publică de la 23 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 16181 din 16 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 52874/3/2011, a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC M. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România Bucureşti şi SC Banca R. SA Bucureşti şi a obligat-o pe reclamantă să plătească suma de 4270,98 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta SC M. SA a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva pârâtelor Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România Bucureşti şi SC Banca R. SA prin care a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate inexistenţa dreptului CNADNR de a executa scrisoarea de garanţie bancară din 06 august 2008 emisă de SC Banca R. SA în numele consorţiului de tip joint venture format din SC M. SA şi SC R. SRL, raportat la solicitarea de plată pe care această pârâtă a făcut-o la 16 aprilie 2009 şi că deşi CNADNR are dreptul de a solicita executarea scrisorii de garanţie conform art. 17.7 lit. b) pct. i din documentul intitulat „Invitaţie de participare", în fapt o astfel de executare nu mai este posibilă la data soluţionării cererii, urmare a conduitei culpabile a reclamantei, constând în omisiunea de a mai prelungi scrisoarea de garanţie ulterior datei de 22 iunie 2009.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 248 din 17 mai 2012 a admis apelul formulat de reclamanta SC M. SA Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 16181 din 16 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, în contradictoriu cu intimatele pârâte Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - CNADNR Bucureşti şi SC Banca R. SA Bucureşti, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a înlăturat obligarea reclamantei de la plata taxei judiciare de timbru.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi a obligat reclamanta să plătească taxă judiciară de timbru pentru fond în cuantum de 53.021 RON.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică sub aspectul lipsei de interes, pentru că valabilitatea scrisorii de garanţie bancară a încetat la 22 iunie 2009 şi nu a mai fost prelungită din culpa reclamantei, apreciind că este de prisos analiza criticilor ce privesc fondul cauzei, astfel că, de vreme ce dreptul intimatei - pârâte CNADNR de a executa scrisoarea de garanţie bancară era un drept ce se putea exercita limitativ în timp, respectiv până la 22 iunie 2009, trecerea timpului pentru exercitarea acestui drept face ca pronunţarea unei soluţii, chiar şi favorabile, de constatare a inexistenţei acestui drept să fie lipsită de folos practic.
Că existenţa folosului practic s-ar fi putut reţine în situaţia în care intimata - pârâtă ar fi obţinut efectiv plata garanţiei bancare, întrucât o hotărâre prin care s-ar fi consfinţit inexistenţa dreptului său la încasarea acestei garanţii ar fi slujit drept temei pentru restituire, dar cum în speţă, nu s-a dovedit executarea garanţiei bancare, dar s-a făcut dovada ajungerii la termen a valabilităţii scrisorii de garanţie bancară, acest aspect face ca soluţia de constatare a inexistenţei dreptului pârâtei CNADNR să nu fie urmată de nici un folos practic.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin decizia nr. 440/2013 din 13 noiembrie 2013, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta SC M. SA Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 248 din 17 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România Bucureşti şi SC Banca R. SA Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie curtea a reţinut că înscrisul invocat de revizuenta SC M. SA nu exista la data pronunţării deciziei nr. 248 din 17 mai 2012 a cărei revizuire se cere, fiind emis de către bancă la data de 24 mai 2013, motiv pentru care nu a fost prezentat in faţa instanţelor de fond şi apel, astfel că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. referitoare la imposibilitatea de prezentare fie pentru că a fost reţinut de partea adversă, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Curtea a constat că deşi în cazuri izolate s-a considerat că dispoziţiile art. 322 pct. 5 pot fi interpretate în sens larg, acceptându-se înscrisuri care deşi purtau o dată ulterioară hotărârii a cărei revizuire se solicită, atestau situaţii de fapt existente la data pronunţării acesteia, o asemenea abordare contravine normei juridice şi că în cauză nu se regăseşte nici premiza ca înscrisul să ateste o situaţie de fapt anterioară redactării acestuia şi care să fi existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, plata sumei de 1.200.000 euro către CNADNR fiind efectuată la data de 22 mai 2013, în baza solicitării de plată a scrisorii de garanţie din 15 mai 2013.
Împotriva deciziei nr. 440/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a declarat recurs revizuenta SC M. SA Bucureşti, întemeiat pe art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegaliate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei şi admiterea cererii sale de revizuire formulate în cauză.
În criticile formulate după o prezentare amănunţită a situaţiei de fapt, recurenta a susţinut în esenţă următoarele:
- Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, înscrisul nou prezentat, respectiv adresa emisă la 24 mai 2013, prin care banca a informat că la data de 22 mai 2013, a efectuat plata scrisorii de garanţie în cuantum de 1.200.000 de euro către C.N.A.D.N.R., în sensul că acesta nu putea fi luat în consideraţie întrucât nu a existat la data pronunţării deciziei instanţei de apel şi nici nu se referea la situaţii atestate de alte înscrisuri preexistente.
În acest sens a arătat că înscrisul menţionat, este un înscris nou, ce corespunde cerinţelor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care deşi poartă o dată ulterioară pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, acesta corespunde spiritului doctrinei şi jurisprudenţei întrucât se referă la situaţii atestate de alte înscrisuri preexistente sau care derivă din raporturile contractuale existente între părţi şi că societatea sa a fost în imposibilitate de a-l prezenta.
- Hotărârea instanţei de revizuire este nemotivată, întrucât cuprinde motive contradictorii cu privire la situaţia de fapt, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în sensul că deşi prezintă existenţa unei practici neunitare, în sensul că se acceptă şi înscrisuri noi ce poară o dată ulterioară pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită dacă acestea se referă la situaţii atestate de alte înscrisuri preexistente, arată că o atare interpretare este contrară normei juridice, fiind de altfel contrară reţinerii că înscrisul nu atestă o situaţie anterioară redactării acestuia, omiţând faptul că deşi plata sumei de 1.200.000 euro către CNADNR a fost făcută la 22 mai 2013, în baza solicitării de plată a scrisorii de garanţie din 15 mai 2013, prima solicitare de plată a fost făcută la 16 aprilie 2009, astfel că actul nou menţionat se referă la situaţii atestate de alte înscrisuri preexistente.
- Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susţinut că decizia instanţei de revizuire a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în raport de care înscrisul său îndeplineşte toate cerinţele impuse de acest text de lege: înscrisul invocat este reprezentat de solicitarea de plată a CNADNR din 24 mai 2013, care deşi poartă o dată ulterioară pronunţării hotărârii, acesta se referă la situaţii atestate de alte înscrisuri preexistente şi care derivă din raporturile contractuale dintre părţi, solicitarea de plată din 16 aprilie 2009; înscrisul nou este doveditor prin el însuşi, deoarece este probat prin simpla lui existenţă, neavând nevoie să fie completat cu alte mijloace de probă; înscrisul nou a fost descoperit după darea hotărârii, respectiv la 24 mai 2013 când banca a informat-o că a efectuat plata scrisorii de garanţie către CNADNR, deci este înscris nou; cât priveşte condiţia ca înscrisul să fi existat la data pronunţării hotărârii, această cerinţă a textului a fost îndeplinită chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, întrucât se referă la situaţii atestate de alte înscrisuri preexistente ce derivă din raporturile contractuale existente între părţi; înscrisul nu a putut fi înfăţişat instanţei datorită unor împrejurări mai presus de voinţa sa, faţă de modalitatea de desfăşurare a evenimentelor, constatarea de către instanţa de apel a imposibilităţii de executare a scrisorii de garanţie faţă de ajungerea la termen şi plata efectuată de bancă după mai bine de 4 ani în baza unei cereri de plată făcute după 4 ani de la data expirării termenului de valabilitate a scrisorii de garanţie; înscrisul este determinant, întrucât situaţia de fapt confirmată de acest înscris ar fi condus la altă soluţie a instanţei de apel, având în vedere că tocmai lipsa plăţii şi imposibilităţii efectuării acesteia după ajungerea la termen a valabilităţii scrisorii care a stat la baza reţinerii lipsei de interes a societăţii sale în constatarea inexistenţei dreptului CNADNR de a executa scrisoarea de garanţie.
Intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România Bucureşti, prin întâmpinarea depusă la 25 aprilie 2014 a cerut respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele formulate în scris.
Analizând recursul declarat de revizuenta SC M. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 440/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Este ştiut că potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de instanţa de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri noi doveditoare, reţinute de partea adversă care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. prin care recurenta revizuenta SC M. SA a susţinut că instanţa a interpretat greşit înscrisul nou prezentat şi că decizia instanţei de revizuire a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. sunt fondate.
În cauză, înscrisul nou invocat de recurentă este reprezentat de adresa emisă la 24 mai 2013, prin care banca a informat că la data de 22 mai 2013, a efectuat plata scrisorii de garanţie în cuantum de 1.200.000 de euro către C.N.A.D.N.R.
Este de observat că înscrisul menţionat, deşi este emis ulterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, acesta se referă la situaţii atestate de alte înscrisuri preexistente care derivă din raporturile contractuale existente între părţi, respectiv că plata sumei de 1.200.000 de euro către C.N.A.D.N.R. a fost făcută la data de 22 mai 2013, în baza solicitărilor de plată a scrisorii de garanţie din 16 aprilie 2009 şi din 15 mai 2013.
Astfel, se reţine că, deşi înscrisul menţionat a fost descoperit ulterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire s-a cerut, respectiv la 24 mai 2013, când banca a informat-o că a efectuat plata scrisorii de garanţie către C.N.A.D.N.R., acesta poate fi calificat ca un înscris nou în sensul cerut de lege, întrucât el nu a putut fi înaintat instanţei datorită unor împrejurări mai presus de voinţa recurentei, faţă de modul de desfăşurare a evenimentelor, constatarea de către instanţa de apel a imposibilităţii de executare a scrisorii de garanţie faţă de ajungerea la termen şi plata efectuată de bancă după mii bine de 4 ani în baza unei cereri de plată făcută după 4 ani de la data expirării termenului de validitate a scrisorii de garanţie.
Mai mult decât atât, înscrisul este determinant, întrucât situaţia de fapt confirmată de acest înscris ar fi condus la o altă soluţie a instanţei de apel prin el însuşi, dacă ar fi fost cunoscut cu ocazia judecării fondului avându-se în vedere că tocmai lipsa plăţii şi imposibilitatea efectuării acesteia după ajungerea la termen a valabilităţii scrisorii au stat la baza reţinerii lipsei de interes a recurentei-revizuente în constatarea inexistenţei dreptului C.N.A.D.N.R. de a executa scrisoarea de garanţie.
Înalta Curte apreciază că înscrisul menţionat, adresa din 24 mai 2013 întruneşte cerinţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv este un înscris care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, astfel că se impune ca instanţa să stabilească situaţia de fapt şi să o reevalueze în raport de înscrisul menţionat.
Având în vedere cele de mai sus, nu se mai justifică analiza celorlalte critici formulate în recurs.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, cum actul depus de recurenta revizuentă SC M. SA Bucureşti îndeplineşte cerinţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze decizia nr. 440/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu opinie majoritară, în sensul că:
Admite recursul declarat de revizuentă SC M. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 440/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3217/2014. Civil. Nulitate act juridic. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3227/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
