ICCJ. Decizia nr. 3257/2014. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3257/2014
Dosar nr. 3289/1/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 20 noiembrie 2014
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul C.V. prin care solicită strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 759/99/2014 al Curţii de Apel laşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal au lipsit petentul C.V. şi intimata SC S. SA.
Ministerul Public este reprezentat de procurorul de şedinţă Ş.S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul asistent face referatul cauzei şi arată că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită se află în procedura prealabilă; cererea de strămutare este scutită de taxa de timbru prin încheierea de admitere a ajutorului public judiciar din 9 octombrie 2014. La data de 19 noiembrie 2014, intimata SC S. SA a transmis prin fax note scrise.
Instanţa constată cu privire la procedura de citare că petentul C.V. a depus pentru acest termen note scrise, prin care confirmă că are cunoştinţă de termenul de judecată, solicită judecata în lipsă şi nu invocă neregularităţi privind procedura de citare în sensul art. 160 noul C. proc. civ. Pentru aceste motive, apreciază că procedura este legal îndeplinită.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul C.V., domiciliat în comuna Bârnova, sat Bârnova, str. S.M., judeţul Iaşi privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 759/99/2014 al Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata SC S. SA cu sediul în Iaşi, Ş.N., judeţul Iaşi, şi nr. înmatriculare la Oficiul Comerţului J22-XXX-2002.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3211/2014. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3309/2014. Civil. Contestaţie decizie de... → |
---|