ICCJ. Decizia nr. 3185/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3185/2014
Dosar nr. 38358/299/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 18 noiembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 14 iulie 2014, executorul judecătoresc F.L. a formulat cerere de încuviinţare a executării silite împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, în toate modalităţile de executare în vederea achitării sumelor datorate conform titlurilor executorii, respectiv Sentinţa civilă nr. 1102/MAS din 26 iunie 2013 a Tribunalului Braşov şi Decizia nr. 557/M din 23 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
În motivarea cererii, s-a susţinut că debitoarea a refuzat executarea de bunăvoie a obligaţiei de plată către creditorii C.L., F.M., G.I.D., H.S., I.D., L.C., O.V., U.D., M.A., M.A., B.D., D.Z., U.I., G.I.S., B.I., s.a, în calitate de angajaţi ai debitoarei.
Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu, la data de 11 august 2014, Judecătoria Braşov, din oficiu, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 650 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea prevede altfel şi, cum Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale a declarat ca nefiind constituţionale aceste prevederi, în speţă devin aplicabile dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ.
Ca atare, judecătoria Braşov a reţinut că debitoarea are sediul pe raza sectorului 1 Bucureşti, astfel că, în raport de prevederile art. 107 alin. (1) din acelaşi cod se aplică regula generală potrivit căreia „cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul".
Astfel învestită, ca urmare a declinării cauzei, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 15753 din 29 septembrie 2014, la rândul, şi-a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Braşov şi, pe cale de consecinţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa regulatorul de competenţa.
Pentru a se dezînvesti, Judecătoria sectorului 1 a constatat că cererea de încuviinţare a executării silite, în prezenta cauză, a fost depusă la data de 14 iulie 2014, anterior datei de 16 iulie 2014 (când a fost publicată Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) şi art. 713 alin. (1) C. proc. civ., în M. Of. al României nr. 529).
S-a reţinut, aşadar că, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, respectiv Judecătoria Braşov, competenţa acestei din urmă instanţe fiind legal dobândită în raport de data înregistrării cererii de încuviinţare a executării silite, care este anterioară pronunţării Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă astfel ivit conform art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili în favoarea Judecătoriei Braşov, competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect încuviinţare executare silită, pentru considerentele ce succed;
Judecătoria Braşov este instanţa iniţial învestită cu soluţionarea încuviinţării executării silite sub toate formele de executare, întrucât creditorii persoane fizice sunt angajaţi ai Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA - Regionala de Căi Ferate Braşov şi prin titlurile executorii, respectiv Sentinţa civilă nr. 1102 din 26 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Braşov şi Decizia civilă nr. 557 din 23 aprilie 2014 dată de Curtea de Apel Braşov (emise de instanţe situate pe raza teritorială a localităţii Braşov), s-a stabilit în sarcina debitoarei CNCF CFR SA - Regionala de Căi Ferate Braşov cu sediul în Braşov, str. P., judeţul Braşov obligaţia achitării drepturilor salariate, potrivit cu perioadele şi sumele reţinute în dispozitivelor acestor hotărâri judecătoreşti.
Prin prevederile art. 650 alin. (1) din Legea nr. 138/2014 din 15 octombrie 2014, cu referire la modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, s-a stabilit că „instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
În speţă, s-a solicitat încuviinţarea executării silite la o dată anterioară publicării Deciziei nr. 384 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale, fiind indicate ca temei de drept al cererii cu acest obiect, prevederile art. 663, 664, 650 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, însă Judecătoria Braşov a pronunţat soluţia de dezînvestire a sa, în august 2014, dată la care era publicată decizia Curţii Constituţionale, aceasta producându-şi efecte obligatorii,
În legătură cu obligativitatea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele de judecată s-a pronunţat instanţa supremă, prin Decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2011 (publicată în M. Of. al României, Partea l nr. 350 din 19 mai 2011), prin care s-a statuat că „deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce priveşte dispozitivul deciziei, dar şi considerentele care îl explicitează.
S-a statuat prin decizia menţionată că „dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare şi declararea neconstituţionalităţii îşi găseşte raţiunea în prezumţia de constituţionalitate, această raţiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituţional, iar prezumţia de neconstituţionalitate a fost răsturnată" şi, prin urmare „instanţele erau obligate să se conformeze deciziilor Curţii Constituţionale şi să dea eficienţă actelor normative declarate neconstituţionale".
De altfel, cum s-a reţinut şi în considerentele deciziei Curţii constituţionale la care s-a făcut referire, coroborând dispoziţiile art. 650 cu cele ale art. 651 C. proc. civ., dacă în ceea ce priveşte alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mai mare, dându-i acestuia posibilitatea să îşi aleagă executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în funcţie de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluţii clare, consacrate deja în legislaţie, precum judecătoria în circumscripţia căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului, precum şi locul unde urmează să se facă executarea.
Este de observat că, în speţă, nu a fost indicată o formă anume de executare, ci criteriile pentru care a fost învestită Judecătoria Braşov au fost cele referitoare la împrejurarea că titlurile executorii au fost pronunţate de instanţe aflate pe raza teritorială a localităţii Braşov, creditorii fiind persoane fizice angajate de debitoarea CNCF CFR SA - Regionala de Căi Ferate Braşov, cu sediul în Braşov, str. P., Braşov.
Aşa fiind, chiar dacă efectele Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014, în ceea ce priveşte forţa obligatorie a acestora, se răsfrâng asupra speţei de faţă, fiind aplicabile cauzei, criterii sus-menţionate configurează regimul juridic al unei competenţe alternative, în care creditorul are posibilitatea de a alege instanţa de executare, ca fiind Judecătoria Braşov.
Aşadar, invocarea excepţiei de necompetenţă de ordine privată, din oficiu de către instanţă, respectiv de Judecătoria Braşov este nelegală în considerarea noilor dispoziţii reglementate de art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
Ca atare, în cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare, sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată, la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Altfel spus, verificarea din oficiu de către instanţă, vizează doar competenţa reglementată prin norme de ordine publică, respectiv competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, chiar dacă norma se referă generic la competenţa teritorială, or în cazul concret, Judecătoria Braşov, în mod nelegal a declinat cererea de încuviinţare a executării silite către Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Faţă de considerentele expuse, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Braşov, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3184/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3205/2014. Civil → |
|---|
