ICCJ. Decizia nr. 3205/2014. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3205/2014
Dosar nr. 1162/105/2004/aS
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1716 din 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins recursurile formulate de recurenţii D.M., N.D., V.Ş., Ş.D., V.D.C., V.C.G., S.M., Ş.E., P.V., P.M., P.M., G.J., R.M., C.M., A.I., D.C., D.N., N.S., N.A., N.V.D., G.D., Societatea Agricolă I. împotriva Deciziei nr. 27 din data de 23 aprilie 2013 şi a Încheierii din 16 aprilie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca fiind declarate de persoane fără calitate procesuală activă şi a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii Societatea Agricolă I., D.M. şi N.D. împotriva Încheierii din data de 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
La data de 8 octombrie 2014, petenţii N.D., Societatea Agricolă I. şi D.M. au formulat o cerere prin care au solicitat completarea Deciziei nr. 1716 din 3 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, făcând susţineri ce nu au legătură cu obiectul pricinii deduse judecăţii referitoare la judecata în recurs, precum şi în fazele procesuale anterioare, aprecieri privind sistemul judiciar în general şi concluzionând în sensul că decizia este ilegală.
Potrivit art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere completarea hotărârii dacă „instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale."
În speţă, Înalta Curte constată că petenţii nu au formulat critici care să se încadreze în cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., cererea urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de completare a Deciziei nr. 1716 din data de 3 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de petenţii N.D., Societatea Agricolă I. şi D.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3185/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3210/2014. Civil. Conflict de competenţă.... → |
---|