ICCJ. Decizia nr. 33/2014. Civil. îmbogatirea fara justa cauza. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 33/2014
Dosar nr. 41944/3/2010
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2014
Asupra recursurilor constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 2 septembrie 2010, C.N.A.D.N.R. SA, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti a solicitat obligarea SC E.R.P.I. SRL la restituirea contravalorii despăgubirilor în cuantum total de 83.122,89 RON, actualizate până la data plăţii efective în funcţie de rata inflaţiei, încasate ca sume necuvenite, pe care pârâta refuză să le înapoieze, pentru a fi încasate de proprietarul de drept, persoana îndreptăţită B.I.
Prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională din 30 martie 2011, pârâta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de garanţi, a notarului L.B. şi a numiţilor R.D., R.T. şi D.A., pentru ca, în situaţia admiterii acţiunii, aceştia să fie obligaţi la plata sumei de 100.000 RON reprezentând preţul pe care l-a achitat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin care a devenit proprietara unui teren în suprafaţă de 7000 mp în comuna M.
La data de 9 martie 2012, B.I. a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 1102 din 18 mai 2012 a respins, ca nefondată, cererea principală. A respins, ca nefondate, şi cererea de intervenţie accesorie formulată de B.I. şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin hotărârea nr. 52 din 29 octombrie 2007, s-a stabilit în favoarea pârâtei acordarea unei despăgubiri în sumă de 83.122,89 RON urmare exproprierii suprafeţei de 885,96 mp teren situat în M., judeţul Ilfov, aflată în proprietatea acesteia.
Suma a fost încasată de pârătă la data de 23 iulie 2008, aşa cum a rezultat din adresa emisă de Banca C.E.C. din 21 septembrie 2011, aspect recunoscut de aceasta prin întâmpinare.
Ulterior, hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 2007 a fost rectificată în sensul ca s-a constatat dreptul la despăgubiri în favoarea intervenientului B.I.
Cu privire la pretenţia reclamantei, din actele dosarului a rezultat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 10 decembrie 2004, pârâta SC E.R.P.I. SRL a cumpărat de la R.D., R.T. şi D.A. suprafaţa de 7000 mp teren situat în M., intabulat în cartea funciară a localităţii M.
Acelaşi teren a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 14 decembrie 1994 între vânzătorii R.D., R.V., R.A. şi R.T. şi cumpărătorul S.I.
Cumpărătorul S.I. a garantat restituirea împrumutului contractat cu Banca B.C. de către SC I.T.T. SRL, împrumut nerestituit, intervenientul B.I. dobândind proprietatea asupra terenului urmare executării silite a creanţei şi emiterii actului de adjudecare din data de 10 august 2004 în dosarul de executare din 2001.
Dreptul de proprietate al intervenientului a fost intabulat în cartea funciară a imobilului a comunei M., astfel cum a rezultat din încheierea nr. 27988 din 27 ianuarie 2005.
La emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 29 octombrie 2007, reclamanta a avut în vedere calitatea de proprietar a pârâtei asupra terenului expropriat, calitate care nu a fost desfiinţată pe cale convenţională sau judecătorească, astfel încât asupra imobilului există, atât la momentul exproprierii cât şi la momentul promovării prezentei acţiuni, două titluri de proprietate, motiv pentru care tribunalul a constatat că în mod corect a fost respinsă cererea reclamantei de intabulare a dreptului său de proprietate şi radierii dreptului pârâtei.
Susţinerea reclamantei şi a intervenientului în sensul că despăgubirile au fost acordate unui neproprietar, respectiv pârâtei care şi-a mărit patrimoniul cu suma de 83.122,89 RON fără justă cauză, cu consecinţa micşorării patrimoniului reclamantei cu aceeaşi sumă şi că pentru restabilirea echilibrului patrimonial se impune restituirea acestei sume catre reclamantă în scopul de a fi achitată intervenientului ca adevărat proprietar, nu a putut fi reţinută, întrucât instanţa nu a fost învestită şi nu a putut analiza comparativ cele două titluri de proprietate asupra terenului expropriat, prerogativele proprietăţii existând în favoarea atât a pârâtei cât şi a intervenientului.
Cum nu s-a putut reţine lipsa calităţii de proprietar a pârâtei asupra terenului nu s-a găsit întemeiată susţinerea reclamantei în sensul că nu are dreptul la acordarea şi încasarea despăgubirilor urmare exproprierii acestui teren.
În lipsa unei hotărâri judecătoreşti prin care să se stabilească nevalabilitatea sau nepreferabilitatea titlului de proprietate al pârâtei, tribunalul a constatat că nu poate fi reţinută nici îmbogăţirea fără justă cauză, justa cauză în mărirea patrimoniului pârâtei constând tocmai în existenţa unui drept de proprietate asupra terenului ce a facut obiectul exproprierii.
Faţă de cele reţinute, tribunalul a respins ca nefondate atât cererea principală cât şi cererea de intervenţie în favoarea reclamantei.
Cum pârâta nu a căzut în pretenţii, s-a constatat că nu se regăseşte în speţă răspunderea vânzătorilor pentru evicţiune, astfel că a fost respinsă, ca nefondată, şi cererea de chemare în garanţie.
Prin decizia nr. 84/A din 28 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de reclamantă şi de intervenient împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acţiunea şi cererea de intervenţie accesorie. A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 83.122,89 RON, actualizată până la data plăţii efective, conform indicelui de inflaţie. A trimis cererea de chemare în garanţie, aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Sub un prim aspect, curtea de apel a observat că potrivit art. 3 din Legea nr. 198/2004 (în forma în vigoare la momentul exproprierii), act normativ care a stat la baza procedurii de expropriere dispusă în cauză, „Expropriatorul întocmeşte o documentaţie tehnico-economică pentru fiecare lucrare. Documentaţia tehnico-economică cuprinde şi date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării, care conţin delimitarea suprafeţelor şi a construcţiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum şi a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate în evaluare. Planurile cu amplasamentul lucrării se vizează de către Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie”.
Potrivit H.G. nr. 941/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în detalierea părţii finale a textului legal evocat, s-a arătat că prin O.U.G. nr. 41/2004 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 509/7.06.2004, s-a înfiinţat Agenţia Naţională de cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin reorganizarea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie. Aşadar, planurile cu amplasamentul lucrării (cuprinzând deci, şi indicarea numelor proprietarilor) vor fi vizate de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Explicitând art. 3 din lege, normele metodologice ilustrează în cadrul art. 2 faptul că „1) Conţinutul documentaţiei tehnico-economice este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.
(2) Documentaţia cadastrală tehnică pentru fiecare corp de proprietate afectat de expropriere se avizează şi se recepţionează, cu prioritate, de către oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, la solicitarea expropriatorului sau a proprietarului.
(3) În vederea realizării documentaţiilor cadastrale tehnice, în cazul în care proprietarii nu au putut fi identificaţi sau refuză predarea actelor necesare acestei operaţiuni, oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară şi consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale implicate vor furniza expropriatorului datele cu privire la identitatea proprietarilor rezultaţi în urma aplicării legislaţiei în vigoare, precum şi copii ale titlurilor de proprietate emise potrivit legii sau, în lipsa acestor titluri, copii ale proceselor-verbale de punere în posesie.
(4) Orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 198/2004, întocmită în temeiul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, se consideră valabilă”.
În cadrul pct. 8 al anexei la care face referire primul alin., se arată că în cadrul documentaţiei tehnico-economice, se ilustrează şi „evidenţierea imobilelor propuse pentru expropriere, cu indicarea titularului/titularilor dreptului de proprietate sau a altui drept real, aşa cum rezultă din documentaţiile tehnico-cadastrale întocmite pentru fiecare imobil”, numele proprietarului conform documentaţiei tehnico-cadastrale regăsindu-se şi la lit. a) din tabelul anexei.
Analizând sistematic (prin raportare şi la dispoziţiile art. 5 din lege) şi teleologic prevederile normative invocate, curtea de apel a apreciat că intenţia manifestă a legiuitorului a fost aceea de a viza în procedura exproprierii, în situaţia în care imobilele sunt înscrise în cartea funciară, pe titularii tabulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui expropriere se realizează, adică pe cei înscrişi în cartea funciară a imobilului. Adoptarea unui punct de vedere contrar ar determina lipsa unei explicaţii logice a trimiterii legiuitorului, la vizarea de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, la avizarea de către oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, la obligaţia acestor servicii, în caz de nevoie, de a comunica persoanele care figurează astfel în cartea funciară sau la determinarea acestora prin raportare la conţinutul documentaţiei tehnico-cadastrale.
Aşadar, din această perspectivă, s-a observat că în situaţia în care imobilele sunt înscrise în cartea funciară, legiuitorul actului normativ special indicat a înţeles să dea prevalenţă, în concursul dintre un proprietar înscris în cartea funciară şi unul neînscris, primului, sub aspectul producerii de efecte juridice. Pe cale de consecinţă, într-o astfel de situaţie, raportat la opţiunea legislativă evocată, a devenit nerelevantă o eventuală comparare sau ierarhizare a celor două titluri în concurs.
Nu în ultimul rând, curtea de apel a apreciat că aspectul depunerii de cereri de despăgubire doar de către persoane ce nu îndeplinesc cerinţa evocată, nu le dă dreptul la despăgubiri şi nu exonerează expropriatorul de obligaţia de a efectua verificările necesare pentru identificarea titularilor tabulari, date fiind prevederile legale anterior expuse coroborate.
Aplicând aceste consideraţii la speţa concretă dedusă judecăţii, curtea a observat că la momentul exproprierii, 29 octombrie 2007, proprietar tabular al imobilului expropriat era intervenientul B.I., înscris astfel în cartea funciară încă din ianuarie 2005 şi nu pârâta SC E.R.P.I. SRL a cărei cerere de înscriere în cartea funciară a titlului său de proprietate fusese respinsă anterior exproprierii.
Din această perspectivă, s-a constatat că plata de despăgubiri în temeiul Legii nr. 194/2008 către pârâtă, în contextul în care aceasta nu era titularul nici al vreunui alt drept real (cu excepţia celui de proprietate) asupra imobilului, nu se justifică prin vreo cauză legitimă (titlul său de proprietate asupra terenului, neputând constitui, cum în mod eronat a susţinut pârâta, un asemenea temei legal, în contextul neînscrierii sale în cartea funciară, cerinţă esenţială potrivit celor ilustrate anterior), astfel încât s-a constatat că se impune restituirea sumei primite actualizate până la data plăţii efective, conform indicelui de inflaţie, sens în care s-a schimbat sentinţa şi s-a admis cererea principală şi cea de intervenţie accesorie.
Curtea a constatat totodată, că prin precizările la întâmpinarea depusă la fond, precum şi prin notele scrise ataşate în apel, intimata-pârâtă a indicat doar cerinţa admisibilităţii prezentei acţiuni, a inexistenţei vreunui alt mijloc de recuperare a celui al cărui patrimoniu a fost afectat, fără însă, a contesta în vreun fel nerespectarea sa în cauză, apărările sale fiind subsumate din această perspectivă exclusiv primei cerinţe generale evocate, inexistenţa unei cauze legitime.
Nu în ultimul rând, sub acest aspect, curtea a observat că greşeala de plată realizată de către expropriator este compatibilă cu acţiunea prezentă întemeiată pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză, ale cărei cerinţe materiale şi juridice sunt: îmbogăţirea pârâtului, sărăcirea reclamantului, corelaţia directă între acestea, nu neapărat legătura cauzală, lipsa temeiului juridic pentru îmbogăţire, respectiv sărăcire şi lipsa altui mijloc juridic la îndemâna celui sărăcit pentru recuperarea pagubei, cerinţe îndeplinite în cauză. De altfel, în practică s-a observat că de cele mai multe ori, astfel de îmbogăţiri fără just temei se întemeiază pe aspectul culpei sau al erorii.
În privinţa apărărilor legate de excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, curtea a observat că aceasta este neîntemeiată, atât timp cât în urma rectificării hotărârii de stabilire a despăgubirilor, persoana îndreptăţită la acordarea de despăgubiri a fost stabilită ca fiind apelantul-intervenient, acesta devenind creditorul în raportul juridic personal, obligaţional, al cărui debitor este reclamanta apelantă.
Or, din această perspectivă, interesul reclamantei de recuperare de la pârâtă, a sumei de bani care trebuia achitată intervenientului, este evident, patrimoniul său fiind afectat deja prin existenţa datoriei către persoana îndreptăţită concomitent cu diminuarea concretă a patrimoniului realizată prin plata deja efectuată, cea către pârâtă, persoană neîndreptăţită.
Având în vedere soluţia care s-a impus a fi acordată acţiunii principale şi cererii de intervenţie accesorie, corelative căderii în pretenţii a pârâtei, curtea de apel a apreciat că se impune trimiterea cauzei, sub aspectul cererii de chemare în garanţie, aceleiaşi instanţe, spre rejudecare, întrucât aceasta nu a fost judecată pe fondul său, ci a fost respinsă în mod real pentru lipsa obiectului, concluzie dedusă din unicul considerent folosit de tribunal, cel al faptului că pârâta nu a căzut în pretenţii.
Concluzia evocată a rezultat concomitent şi din inexistenţa unor considerente ilustrative ale tribunalului, privind o analiză substanţială, temeinică atât a situaţiei de fapt a cererii de chemare în garanţie, cât şi a incidenţei normelor legale invocate de pârâtă în privinţa acestei cereri.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâta şi chemata în garanţie.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., pârâta SC E.R.P.I. SRL a solicitat admiterea acestuia şi, în principal, modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea apelurilor ca nefondate şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a hotărârii tribunalului, iar în subsidiar, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel în vederea administrării probei cu expertiza tehnică în specialitatea grafoscopie.
A arătat că a devenit proprietara terenului intravilan agricol cu suprafaţa de 7000 mp, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, potrivit actelor prezentate, singurii titulari ai dreptului de proprietate fiind vânzătorii D.A., R.T. şi R.D.
Această situaţie a fost constatată şi de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, care a stabilit că pentru suprafaţa expropriată urmează a primi despăgubiri, cu al căror cuantum s-a declarat de acord.
A solicitat a observa că la data la care s-a întrunit comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, reclamanta cunoştea că proprietarul terenului supus exproprierii este societatea pârâtă şi nu vreo altă persoană, urmare verificărilor efectuate de aceasta sub aspectul dreptului de proprietate, întocmind în acest sens inclusiv documentaţia de cadastru, avizată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov.
A criticat hotărârea atacată sub aspectul că instanţa de apel a săvârşit o gravă eroare de judecată, confundând temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv îmbogăţirea fără justă cauză şi temeiul de drept al acţiunii în revendicare, definită de vechiul C. civ. în art. 480-art. 481.
A precizat că la data întocmirii documentaţiei tehnice prevăzută de lege, era singura proprietară a terenului, potrivit contractului de vânzare-cumpărare şi extrasului de carte funciară, intervenientul B.I. neasigurând opozabilitatea dreptului său.
A menţionat că reclamanta nu a promovat o acţiune în revendicare prin comparare de titluri, instanţa nefiind învestită cu o astfel de acţiune şi că nu se poate aprecia de către C.N.A.D.N.R. SA asupra titlurilor respective de proprietate.
A solicitat a se observa că acţiunea reclamantei concretizată în propunerea de tranzacţie îmbracă forma unei constrângeri, condiţionând plata despăgubirilor pentru alte terenuri expropriate de restituirea sumei deja plătite.
A considerat totodată că reclamanta nu justifică interesul în promovarea cererii, în sensul că nu este titulara folosului practic urmărit (restituirea despăgubirilor), acţiunea aparţinând oricărei alte persoane care putea pretinde vreun drept real aparent asupra despăgubirilor.
A mai solicitat a se observa, cu privire la temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv îmbogăţire fără justă cauză, că nu sunt îndeplinite condiţiile promovării unei atare acţiuni, despăgubirile fiind acordate în temeiul unei cauze legitime, în speţă în baza contractului de vânzare-cumpărare care atestă dreptul său de proprietate asupra terenului supus exproprierii.
A apreciat astfel că este greşită reţinerea curţii de apel potrivit căreia nu este titulara dreptului de proprietate, câtă vreme B.I., respectiv cel interesat şi care ar putea deveni creditorul reclamantei nu a depus la dosarul cauzei o hotărâre judecătorească din care să rezulte fie anularea contractului societăţii de vânzare-cumpărare, fie preferabilitatea titlului acestuia în raport de ea.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., chemată în garanţie L.B. a solicitat admiterea acestuia şi, în principal, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat împotriva sentinţei tribunalului cu privire la cererea de chemare în garanţie, urmând a fi schimbate considerentele hotărârii, în sensul constatării renunţării la judecata respectivei cereri în contradictoriu cu ea, iar în subsidiar, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel.
A criticat decizia recurată sub aspectul ignorării principiului disponibilităţii, consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., atâta vreme cât prin precizarea depusă la termenul din 16 decembrie 2012, intimata-pârâtă a solicitat scoaterea sa din cauză.
Cu toate acestea, atât instanţa de fond cât şi cea din apel, au pronunţat, în neconcordanţă cu voinţa părţii care a înţeles să precizeze cadrul procesual pasiv, hotărâri în contradictoriu cu recurenta, chemată în garanţie.
A arătat că instanţa de apel trebuia să verifice, potrivit art. 294 C. proc. civ., cadrul procesual, având obligaţia, prin raportare la art. 295 alin. (1) teza I din cod, de a stabili situaţia de fapt.
În continuare, recurenta a prezentat argumente privind nelegalitatea deciziei atacate cu privire la soluţionarea cererii principale, subsumate motivului prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
A precizat că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2839 din 10 decembrie 2004 a fost avută în vedere toată documentaţia prevăzută de legea în vigoare la data perfectării respectului act, aspect ce a fost ignorat de instanţa de apel.
A menţionat astfel că potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în vigoare la 10 decembrie 2004, notarul public, la autentificarea actelor prin care se constituie, se modifică sau se stinge un drept real, va solicita extras de carte funciară sau, după caz, certificat de sarcini.
A opinat că obligaţia instituită de legiuitor în sarcina notarului public nu este de a solicita atât extrasul de carte funciară cât şi certificatul de sarcini, numai unul din aceste documente fiind suficient notarului pentru a obţine informaţiile necesare autentificării actului.
În concordanţă cu dispoziţiile legale menţionate este şi art. 70 din regulamentul din 5 iulie 1995 de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
Or, la data autentificării contractului a fost avut în vedere extrasul de carte funciară din 10 decembrie 2004 din care rezulta că R.T., R.D. şi D.A. erau proprietarii imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, motiv pentru care a apreciat că nu avea obligaţia de a solicita şi certificatul de sarcini al imobilului, nefiind într-unul din cazurile sau ipotezele la care face referire legiuitorul în cuprinsul actelor normative la care a făcut referire.
Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Referitor la recursul chematei în garanţie L.B., se constată următoarele:
Faţă de critica acesteia subsumată motivului prevăzut de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., a rezultat că prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională depusă de pârâta SC E.R.P.I. SRL la 30 martie 2011 s-a solicitat introducerea în cauză a notarului L.B. şi a numiţilor R.D., R.T. şi D.A., în calitate de chemaţi în garanţie.
Prin precizarea la cererea de chemare în garanţie, depusă la 16 decembrie 2011, societatea pârâtă a arătat că înţelege a renunţa la judecata în contradictoriu cu notarul public L.B.
Se constată totodată că prin dispozitivul sentinţei pronunţată de tribunal s-a respins cererea formulată împotriva chematei în garanţie L.B., ca nefondată.
Însă împotriva acestei soluţii, chemata în garanţie L.B. nu a declarat apel, formulând critica pentru prima dată omisso medio direct în recurs.
Întrucât recursul, ca şi cale extraordinară de atac subsecventă apelului, poate fi exercitat împotriva deciziei pronunţate în apel pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., rezultă că prin criticile formulate trebuie să se tindă a se demonstra de ce considerentele sunt eronate în raport de textele de lege aplicabile speţei.
Prin urmare, în condiţiile formulării în recurs pentru prima dată a unor critici, omisso medio, acestea nu pot constitui obiect al controlului judiciar, astfel că nu vor fi analizate.
În cauză, hotărârea pronunţată de prima instanţă, chiar dacă a fost schimbată în apel, nu justifică formularea respectivei critici direct în recurs, deoarece soluţia dată cererii de chemare în garanţie nu a fost atacată cu apel, dobândind astfel putere de lucru judecat.
Referitor la critica recurentei privind obligaţia instanţei de apel de a verifica cadrul procesual, se reţine că în respectiva cale de atac, soluţia a fost impusă, în legătură cu legitimitatea chematei în garanţie, de faptul că dispozitivul sentinţei tribunalului a fost pronunţat în contradictoriu cu aceasta, lipsind calea de atac sau vreo excepţie invocată de către parte.
În ceea ce priveşte criticile încadrate de recurentă la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., vizând greşita aplicare a art. 56 din Legea nr. 7/1996, acestea nu pot fi primite întrucât reprezintă în fapt apărări vizând fondul cererii de chemare în garanţie.
Or, prin decizia atacată, s-a trimis spre rejudecare tribunalului cererea de chemare în garanţie, motiv pentru care respectivele apărări vor fi avute în vedere de prima instanţă.
2) Referitor la recursul pârâtei, nu pot fi primite criticile vizând confundarea de către instanţa de apel a temeiului de drept al cererii introductive de instanţă.
Astfel, curtea de apel a reţinut expres că este nerelevantă o eventuală comparare sau ierarhizare a celor două titluri în concurs, întrucât din analiza prevederilor normative incidente, s-a apreciat că intenţia manifestă a legiuitorului a fost aceea de a viza în procedura exproprierii, în situaţia în care imobilele sunt înscrise în cartea funciară, pe titularii tabulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui expropriere se realizează, adică pe cei înscrişi în cartea funciară a imobilului. Aşadar, din această perspectivă, s-a observat că în situaţia în care imobilele sunt înscrise în cartea funciară, legiuitorul a înţeles să dea prevalenţă, în concursul dintre un proprietar înscris în cartea funciară şi unul neînscris, primului, sub aspectul producerii de efecte juridice.
Or, după cum a constatat şi curtea de apel, la momentul exproprierii, respectiv 29 octombrie 2007, proprietar tabular al imobilului era intervenientul B.I., înscris în cartea funciară din 27 ianuarie 2005 şi nu recurenta-pârâtă, care nu şi-a putut intabula pentru acest motiv dreptul de proprietate, cererea societăţii fiind respinsă prin încheierea nr. 122219 din 30 iulie 2008. Se observă astfel că intimaţii, chemaţi în garanţie R.D., R.T. şi D.A. au vândut imobilul recurentei-pârâte la 10 decembrie 2004, după adjudecarea acestuia la 10 august 2004, intabularea dreptului realizându-se de adjudecatarul B.I.
În acest context, apar ca fiind nerelevante susţinerile recurentei potrivit cărora reclamanta nu a promovat o acţiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, prin comparare de titluri.
Se observă totodată, că a fost tranşată corect de către curtea de apel şi problema interesului reclamantei în promovarea acţiunii, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că intimatul-intervenient ar fi formulat cerere în despăgubiri.
Astfel, C.N.A.D.N.R. SA a rectificat la 12 iulie 2010 hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 29 octombrie 2007, stabilindu-se că persoana îndreptăţită la despăgubiri este intimatul-intervenient B.I., care a devenit creditor în raportul juridic obligaţional.
Nu pot fi primite nici argumentele recurentei-pârâte potrivit cărora nu sunt îndeplinite condiţiile promovării unei acţiuni bazată pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză.
După cum a reţinut şi curtea de apel, greşeala de plată realizată de către expropriator, este compatibilă cu prezenta acţiune, ale cărei cerinţe materiale şi juridice sunt îndeplinite, în practică observându-se că de cele mai multe ori, astfel de îmbogăţiri fără just temei se întemeiază pe aspectul culpei sau al erorii.
Se constată totodată, că prin procesul-verbal de conciliere directă din 28 iulie 2010 încheiat între C.N.A.D.N.R. SA şi recurentă, aceasta din urmă a convenit să restituie suma de 83.122,89 RON, în termen de 30 de zile, în contul reclamantei, societatea pârâtă nefăcând nicio dovadă din care să rezulte o altă stare de fapt.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta SC E.R.P.I. SRL şi de chemata în garanţie L.B. împotriva deciziei nr. 84/A din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 247/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 35/2014. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
