ICCJ. Decizia nr. 247/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 247/2014
Dosar nr. 17975/3/2007
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 341/2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca prematură cererea formulată de reclamanţii C.M. şi C.M.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General privind restituirea unui imobil în condiţiile Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut că notificarea reclamanţilor din 14 august 2001 nu a fost soluţionată până în prezent, iar reclamanţii nu aveau dreptul să formuleze contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001, decât după emiterea de către pârât a unei dispoziţii.
Apelul declarat de pârât a fost admis prin decizia civilă nr. 135 din 6 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti secţia a IV-a civilă, desfiinţându-se sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare şi constatându-se că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu este un termen de decădere ci de recomandare în sensul îndeplinirii unei obligaţii prealabile care, în cadrul nerespectării sale dă dreptul celui prejudiciat să se adreseze instanţei de judecată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 17975/3/2007, iar prin sentinţa civilă nr. 912 din 26 iunie 2009 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
S-a reţinut că unitatea deţinătoare a imobilului pentru care s-a solicitat restituirea în natură a cotei de 1/10 format din construcţie şi teren aferent situat în Bucureşti, sector 1 compus din teren în suprafaţă de 1823 mp şi construcţie, nu a soluţionat în termen legal notificarea, reclamanţii dovedind în cauză că sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, în înţelesul Legii nr. 10/2001.
Instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, iar din raportul de expertiză a reţinut că suprafaţa terenului este de 1823 mp şi este ocupată de o zonă verde în suprafaţă de 440 mp, restul suprafeţei fiind ocupată de construcţie. Chiar dacă parţial, terenul este ocupat de zonă verde instanţa de fond a reţinut că restul suprafeţei de teren nu este restituibil, întrucât aparţine zonei de utilitate a blocurilor de locuinţe şi ca atare cererea de restituire în natură a imobilului a fost respinsă.
Împotriva acestei sentinţe civile au declarat apel reclamanţii C.M. şi C.M.A. criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 34 A din 8 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în majoritate, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii-reclamanţi C.M.A. şi C.M., prin mandatar C.I., împotriva sentinţei civile nr. 912 din 26 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în Dosarul nr. 17975/3/2007, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că:
Reclamanţii C.M. şi C.M.A. au dedus judecăţii prin acţiunea înregistrată la 6 septembrie 2005 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, cererea de restituire în natură a cotei de 1/10 din imobilul situat în Bucureşti, sector 1 compus din teren în suprafaţă de 1823 mp şi construcţie, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin notificarea din 13 august 2001 a Biroului Executorului Judecătoresc T.G. petenţii C.M. şi C.M.A. solicită Primăriei Municipiului Bucureşti în calitate de moştenitori ai defunctului S.P., decedat la 13 decembrie 1988, restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. D.A.S., identificat prin act de proprietate autentificat din 1947 a Tribunalului Ilfov, secţia notariat, compus din teren şi construcţie, iar dacă restituirea în natură nu este posibilă restituire prin echivalent, fără însă a se preciza cota de 1/10 din imobil cum s-a indicat prin acţiune.
În speţă, nu se contestă, potrivit motivelor de apel, calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituire, fiind succesorii foştilor proprietari S.D.şi S.G. pentru cota de 1/10 din imobilul enunţat.
Prin dispoziţia din 8 octombrie 2001, emisă de primarul municipiului Bucureşti s-a soluţionat notificarea din 2001, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc şi formulată de petenţii A.R.I., G.A.R., S.L.L. şi K.I., dispunându-se restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 465,09 mp, situat în Bucureşti, sector 1.
Totodată prin dispoziţia din 26 septembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Bucureşti soluţionând notificarea din 2001 al Biroului Executorului Judecătoresc prin care petenta S.L.L., decedată ulterior depunerii notificării, prin moştenitori T.A., T.S., A.R.I., G.A.R. şi K.I. au solicitat restituirea în natură a terenului situat în Bucureşti, sector 1, trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950; a fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeţei de 1357,91 mp şi s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru aceeaşi suprafaţă de teren.
Expertiza tehnică efectuată în apel de către expert P.C. a confirmat concluziile expertizei tehnice efectuată la fond de către expert P.E. în sensul că suprafaţa de teren de 449 mp din str. P.V. este spaţiu verde, neafectat de utilităţi publice.
Prin completarea la acest raport de expertiză efectuat în apel se reţine că restul suprafeţei de teren de 1374 mp este format din: 1129 mp bloc (parter + 7 etaje) şi 243 mp utilităţi publice (reţele apă, canal, acces auto).
Prin urmare din probele administrate rezultă că pentru aceeaşi suprafaţă de teren ce a aparţinut defunctului S.P. a fost promovată acţiunea, în contextul în care anterior au fost emise dispoziţii de restituire, parţial în natură, parţial prin echivalent pentru acelaşi teren, însă către alte persoane.
În speţă nu sunt incidente art. 1 alin. (1) lit. b) din norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, apelul fiind nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii C.M.A. şi C.M., criticând soluţia din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Din decizia pronunţată în majoritate de Curtea de Apel Bucureşti, reiese că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa limitându-se la a preciza că în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. b) din normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, şi a reproduce textul, fără să emită un raţionament jurisdicţional.
De altfel, decizia pronunţată cu majoritate, astfel cum în mod corect a fost stabilit în opinia separată, lipseşte de finalitate practică dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut că reclamanţii sunt moştenitorii autorilor S.G. şi S.D.şi că au o cotă indiviză de 10% din imobilul situat în Bucureşti, str. P.V., sector 1. Aşadar, hotărârea pronunţată cuprinde motive străine de natura pricinii.
Recurenţii au criticat soluţia, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că actul juridic dedus judecăţii este reprezentat de solicitarea recurenţilor privind restituirea suprafeţei de teren asupra căreia au un drept de coproprietate.
În mod just, în opinia separată, judecătorul a constatat că reclamanţii sunt coproprietarii unei cote indivize din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1832 mp şi, evident, cota de 10% nu este individualizată în materialitatea sa.
De altfel, interpretarea normelor cuprinse în Legea nr. 10/2001 şi a tuturor actelor emise pentru aplicarea acesteia, trebuie să fie făcută în spiritul aplicării lor practice, astfel că instanţa poate acorda despăgubiri, în mod implicit, în cazul în care constată că restituirea în natură nu este posibilă, deoarece, în caz contrar, procedura specială rămâne fără nici un efect în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi.
Aşadar, hotărârea pronunţată cu majoritate a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia, motiv pentru care se impune admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
S-a mai invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, în sensul că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, prin urmare, nu are nici temei legal. Contrar dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., deşi în cauză, recurenţii-reclamanţi au probat faptul că sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii şi au arătat şi în ce anume constau acestea, instanţa de apel nu a arătat considerentele care au dus la respingerea apelului, încălcându-şi obligaţiile ce-i reveneau în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Recursul reclamanților este întemeiat.
Examinând susținerile părților, Înalta Curte constată că motivele formulate de recurenți se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, urmând să le analizeze din această perspectivă.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, la data de 14 august 2001, notificare ce nu a fost soluționată, până la momentul formulării acțiunii în fața instanței de judecată.
În al doilea ciclu procesual, Tribunalul București prin sentința civilă nr. 912 din 26 iunie 2009, a respins cererea formulată de reclamanții C.M. și C.M.A., ca neîntemeiată, arătând că imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură, întrucât este afectat parțial de zonă verde, iar restul suprafeței este ocupat de blocuri de locuințe.
Curtea de Apel București a respins, în majoritate, apelul declarat de reclamanți, cu motivarea că, deși aceștia au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, terenul nu poate fi restituit în natură, decât parțial, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, restul fiind afectat de utilități publice.
Așa fiind, Înalta Curte constată întemeiată susținerea recurenților că instanța de apel, respingând calea de atac împotriva sentinței pronunțate de Tribunal, a lăsat nesoluționată cererea formulată de reclamanți, care au solicitat în cursul judecării cauzei (Dosarul 4470/2005), nu numai restituirea în natură a terenului, dar și măsuri reparatorii în echivalent, pentru restul terenului preluat de statul român, ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra fondului cauzei.
Așadar, în măsura în care instanța a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, era necesar să se pronunțe, nu numai asupra restituirii în natură, dar și asupra modalității de acordare a despăgubirilor, conform Legii nr. 247/2005.
Această obligație reiese din decizia nr. 20 din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, potrivit căreia, dacă unitatea deţinătoare sau unitatea învestită cu soluţionarea notificării nu respectă obligaţia instituită prin art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanţa învestită să evoce fondul și să se pronunțe asupra cererilor cu care a fost investită de părțile în litigiu.
Curtea de apel București a statuat că S.P. a decedat la data de 13 decembrie 1988 și a avut ca moștenitori pe S.G. și S.D.care au decedat, la rândul lor, în 1992 și 1995 și au lăsat ca legatari universali pe reclamanții C.M. și C.M.A.
S-a reținut că reclamanții au o cotă de 10% din dreptul de proprietate asupra întregului imobil, teren și construcție, situate în București, terenul aflat la adresa menționată fiind în suprafață de 1932 mp. Aceste aspecte nu au fost contestate, intrând în puterea lucrului judecat, astfel încât, reținându-se calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel trebuia să se pronunțe asupra naturii măsurilor reparatorii, conform dispozițiilor legii speciale.
În rejudecare, instanța va trebui să statueze, pe baza probelor administrate, asupra regimului juridic al terenului ce face obiectul cererii de retrocedare, în sensul de a stabili: ce suprafață a fost retrocedată reclamanților, în natură, în temeiul legii speciale de reparație; dacă este afectat de amenajări de utilitate publică și dacă este parțial restituit altor persoane sau se află în patrimoniul altor persoane fizice sau juridice.
Pentru suprafața de teren care nu poate fi retrocedată în natură, instanța se va pronunța asupra acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit dispozițiilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, raportate la Legea nr. 247/2005.
În ceea ce privește restul criticilor formulate de recurenți, întemeiate pe dispozițiile art. 304. pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., se reține că acestea au fost invocate formal, nefiind incidente în speța de față.
Astfel, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304. pct. 7 C. proc. civ., privind motivele contradictorii din decizia recurată pot fi subsumate unor aspecte de nelegalitate, în sensul greșitei aplicări a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în raport cu cererile formulate de părți în fața primei instanțe.
Nici susținerile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 nu pot fi reținute, deoarece criticile privind reținerea calității de coproprietari asupra imobilelor în litigiu ține de stabilirea situației de fapt, acesta fiind un argument ce demonstrează calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii. Obiectul judecății este reprezentat de o cerere formulată în baza dispozițiilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 și, în consecință, nu se poate reține o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează să admită recursul formulat de reclamanți, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, Curtea de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii C.M.A. şi C.M. împotriva deciziei nr. 34 A din 8 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 789/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 33/2014. Civil. îmbogatirea fara justa cauza.... → |
|---|
