ICCJ. Decizia nr. 3348/2014. Civil. Conflict de muncă. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3348/2014
Dosar nr. 8965/101/2013
Şedinţa camerei de consiliu din data de 27 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamantul C.N.N. a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1642 pronunţată la data de 6 mai 2014 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul a arătat că în perioada 1 aprilie 2001 - 1 iunie 2010 a lucrat în condiţii deosebite de muncă, încadrate în grupa I de muncă, aş acum a reţinut şi Decizia nr. 10426/2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, reţinând că încadrarea şi salarizarea reclamantului s-ar fi făcut corect.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 486 - 488 C. proc. civ.
La data de 7 iulie 2014 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă recursul formulat de reclamantul C.N.N. împotriva Deciziei civile nr. 1642 pronunţată la data de 6 mai 2014 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Ulterior, la data de 2 octombrie 2014 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a pus în discuţie admisibilitatea acestei căi de atac.
Completul de judecată a luat act de conţinutul raportului prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 9 octombrie 2014, dispunând comunicarea raportului către părţile în litigiu.
Raportul a fost comunicat la data de 17 octombrie 2014 către intimata pârâtă SC S.N.O. şi la data de 15 octombrie 2014 către recurentul reclamant C.N.N., date de la care a trecut termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
La data de 24 octombrie 2014, recurentul reclamant a depus punct de vedere la raport, prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 486 alin. (3) C. proc. civ., arătând că inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sunt acceptate cererile formulate de titularul dreptului.
Pe fondul cauzei, a arătat că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a Sentinţei nr. 526 din 2 iunie 2010, prin care intimata a obţinut avizul Inspectoratului Teritorial de Muncă, în sensul că meseria de lăcătuşi constructor naval se încadrează în condiţii deosebite de muncă, ca perioadă integrală.
Asupra excepţiei de neconstituţionalitate, invocată de recurentul reclamant, Înalta Curte reţine că asupra acestui aspect Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 462/2014, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., ce a fost publicată în M. Of. nr. 775/24.10.2014.
Prin această hotărâre, definitivă şi general obligatorie, Curtea a constatat că dispoziţiile din C. proc. civ. cuprinse în art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3), precum şi în art. 486 alin. (3) cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat sunt neconstituţionale.
Având în vedere aceste considerente, precum şi prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu aspecte de neconstituţionalitate asupra art. 486 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Cererea reclamantului are ca obiect recunoaştere vechime în muncă, în condiţii deosebite, fiind întemeiată în drept pe prevederile H.G. nr. 261/2001 şi ale Codului Muncii, aspect faţă de care se constată că obiectul prezentului dosar este un litigiu de muncă.
Faţă de natura pretenţiei deduse judecăţii, se reţine că incidenţa dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul Cod de Procedură Civilă, care stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale. De asemenea, în aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunţate de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Coroborând dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect cereri în materie de litigii de muncă, rezultă că Decizia civilă nr. 1642 pronunţată la data de 6 mai 2014 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă nu este supusă căii de atac a recursului.
Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 486 alin. (3) C. proc. civ.
Cu recurs în 48 ore de la pronunţare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantul C.N.N. împotriva Deciziei civile nr. 1642 pronunţată la data de 6 mai 2014 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Fără nici o cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 noiembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3328/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3355/2014. Civil. Conflict de muncă.... → |
---|