ICCJ. Decizia nr. 3527/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3527/2014
Dosar nr. 1773/96/2011
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2014
Asupra perimării recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3331 din 29 noiembrie 2011 a Tribunalului Harghita s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC D.P.M.C. SRL, prin lichidator judiciar S. Ipurl, în contradictoriu cu pârâta com. Frumoasa, şi în consecinţă:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 91.653,65 lei reprezentând debit restant.
A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în sumă de 0,05% pe zi de întârziere, începând cu data de 05 aprilie 2011 şi până la data plăţii efective.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 56 A din 10 septembrie 2012, a anulat ca netimbrat apelul declarat de com. Frumoasa prin primar.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta com. Frumoasa solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe iar, în subsidiar rejudecarea cauzei pe fond.
La termenul de judecată din data de 21 mai 2013, Înalta Curte a dispus suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În urma referatului întocmit de grefa instanţei la data de 14 octombrie 2014, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării, conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire şi orice cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Condiţiile perimării, aşa cum se desprind din dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauză, de la data suspendării judecăţii recursului - 21 mai 2013 - şi până la data repunerii pe rol pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de un an.
Înalta Curte, în consecinţă, va face aolicarea prevederilor art. 312 alin. (1) şi art. 252 C. proc. civ. şi va constata perimat recursul declarat de pârâta com. Frumoasa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurenta-pârâtă com. Frumoasa împotriva Deciziei nr. 56/A din 10 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3525/2014. Civil. Angajarea raspunderii... | ICCJ. Decizia nr. 3528/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|