ICCJ. Decizia nr. 3945/2014. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs

Decizii civile ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3945/2014

Dosar nr. 56845/3/2011*

Şedinţa publică de la 10 decembrie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 11 august 2011, sub nr. 56845/3/2011, reclamanta B.D.S. a chemat în judecată pe pârâta SC A.I. - Broker de asigurare Reasigurare SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 250.000 euro, cu titlu de daune materiale şi morale, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta SC A.I. - Broker de Asigurare Reasigurare SRL, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 11 august 2011, sub nr. 56847/3/2011, reclamantul M.P.C. a chemat în judecată pârâta SC A.I. - Broker de Asigurare Reasigurare SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 670.000 euro, cu titlu de daune materiale şi morale suferite în calitate de victimă ca urmare a producerii accidentului de circulaţie din data de 14 august 2009 de pe DN 1, accident soldat cu vătămarea corporală gravă a reclamantului, cu cheltuieli de judecată. Motivarea în fapt şi în drept a cererii acestuia este identică celei realizate de reclamanta B.D.S.

În drept, au fost invocate prevederile art. 998 şi ale art. 999 C. civ.; art. 49, art. 54 şi următoarele din Legea nr. 136/1995; Ordinul nr. 5/2010 al Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor; normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr. 5/2010 al Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Pârâta SC. A.I. - Broker de Asigurare Reasigurare SRL a depus întâmpinare la acţiunea introductivă formulată de reclamantul M.P.C., prin care a invocat aceeaşi excepţie şi aceleaşi apărări ca prin întâmpinarea formulată cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.D.S. în Dosarul nr. 56845/3/2011.

La termenul din 08 martie 2013 reclamantul a depus cerere precizatoare, prin care a precizat că solicită ca în calitate de pârât să figureze S.V. din Germania, prin mandatar SC A.I. - Broker de Asigurare Reasigurare SRL, a precizat cuantumul daunelor materiale solicitate, respectiv 26197 lei (6017 euro - curs BNR la data de 08 martie 2012) şi cuantumul daunelor morale, respectiv 670.000 euro.

Prin încheierea din 08 martie 2013 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 56847/3/2011 la Dosarul nr. 56845/3/2011.

La data de 04 mai 2012 reclamantul a depus cerere de introducere în cauză a numitei G.E., moştenitorul persoanei vinovate de producerea accidentului accidentului, în calitate de intervenient forţat, conform art. 54 din Legea nr. 136/1995.

Prin Sentinţa civilă nr. 3253 din 18 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI - a Civilă în Dosarul nr. 56845/3/2011, s-au admis, în parte, cererea principală şi cererea conexă, formulate de reclamanţii B.D.S. şi M.P.C. în contradictoriu cu pârâta S.V. prin mandatar SC A.I. - Broker de Asigurare Reasigurare SRL, şi intervenienta G.E., astfel cum au fost precizate. A fost obligată pârâta la plata următoarelor sume către reclamanţi: - 197 lei daune materiale şi 7.000 euro în echivalent lei la data plăţii, daune morale către reclamanta B.D.S.; - 366 lei daune materiale şi 20.000 euro în echivalent lei la data plăţii, daune morale către reclamantul M.P.C.; s-au respins celelalte pretenţii ale reclamanţilor ca neîntemeiate.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 14 august 2009 a avut loc un accident de circulaţie pe DN1, în afara comunei Ciolpani, în dreptul km 32 + 700. Vinovat de producerea accidentului este numitul C.D., ce a condus autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare xxx1 care a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca H. cu nr. de înmatriculare xxx2 condus din direcţia opusă de reclamantul M.P.C. Din impact, elemente din caroseria autoturismului B. au fost proiectate în autoturismul marca F. cu nr. de înmatriculare xxx3 condus, de asemenea, din sensul opus, de numitul M.M.L. Din accident a rezultat decesul conducătorului auto C.D., a numiţilor A.L., S.T., D.A., toţi ocupanţi ai autoturismului marca B. şi rănirea reclamanţilor M.P.C. şi B.D.S., precum şi a numiţilor I.L. şi I.E.

Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în Dosarul penal nr. 401386/2009 al IPJ Ilfov, starea de pericol a fost creată de numitul C.D. prin pătrunderea cu autoturismul B. pe contrasens, viteza autoturismului B. fiind apreciată de expert la peste 100 km/h.

Expertul a reţinut că numitul C.D. a încălcat prevederile art. 41 alin. (1) şi art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 şi pe cele ale art. 77 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 prin aceea că nu a circulat cu autoturismul pe partea dreaptă a drumului public, trecând peste linia continuă dublă care separă sensurile de deplasare şi prin neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă, pentru celelalte persoane implicate în evenimentul rutier nefiind reţinute încălcări ale normelor rutiere.

Cauza penală a fost soluţionată prin neînceperea urmăririi penale privind pe numitul C.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere şi vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 178 şi art. 184 C. pen., ca urmare a decesului făptuitorului, conform art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Autoturismul condus de persoana vinovată de producerea accidentului era asigurat la societatea germană S.V.

În urma accidentului din 14 august 2009 reclamanţii au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare mai multe zile de îngrijiri medicale.

Potrivit Raportului de nouă expertiză medico-legală nr. A5/9817/2012 întocmit în cauză în cursul judecăţii, reclamanta B.D.S. a prezentat leziuni traumatice constând din fractură cominutivă epifiză distală radius drept, echimoze şi excoriaţii care sau putut produce la data de 14 august 2009 prin lovire cu/şi de corpuri dure, în condiţiile unui accident de trafic rutier, gravitatea leziunilor traumatice constatate fiind cuantificată prin 40 - 45 zile îngrijiri medicale. Leziunile traumatice menţionate nu au pus în primejdie viaţa victimei şi nu constituie infirmitate fizică permanentă.

Expertiza a mai concluzionat că afecţiunea genunchiului stâng diagnosticată în anul 2012 prin examen RMN şi consult ortopedic precum şi midrolitiaza renală bilaterală nu au legătură de cauzalitate cu accidentul rutier produs la data de 14 august 2009.

Conform Raportului de nouă expertiză medico-legală nr. A5/9816/2012, reclamantul M.P.C. a prezentat leziuni traumatice constând în fractură cominutivă bifocală ambe oase gamba dreaptă, fractură claviculă stângă, fractură epifiză distală radius drept, luxaţie posterioară a carpului, plagă confuză cot stâng, care s-au putut produce la data de 14 august 2009 prin lovite cu/şi de corpuri dure în condiţiile unui accident de trafic rutier.

Gravitatea leziunilor traumatice constatate a fost cuantificată prin 130 - 140 zile îngrijiri medicale în care se include şi intervalul de timp necesar efectuării intervenţiilor chirurgicale recomandate (cura chirurgicală a pseudartrozei de claviculă stângă şi extragerea materialului de osteosinteză gamba dreaptă) şi recuperării medicale.

Expertiza a mai concluzionat că leziunile traumatice menţionate nu sunt de natură a determina infirmitate fizică permanentă iar din documentele medicale avute la dispoziţie şi examinate nu reies elemente de ordin medical care să ateste punerea în primejdie a vieţii victimei.

Reclamanţii au formulat la data de 28 iulie 2011 cereri de despăgubire adresate societăţii A.I., în calitate de reprezentant desemnat al asigurătorului german S.V., solicitând plata sumelor solicitate ulterior şi prin cererea de chemare în judecată. Cererile de despăgubire nu au fost soluţionate.

În cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, fiind dovedite fapta ilicită a numitului C.D., prejudiciile produse reclamanţilor, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudicii şi vinovăţia autorului.

Obligaţia de reparare a prejudiciilor materiale şi morale suferite de reclamanţi revine societăţii de asigurare emitente a poliţei, respectiv S.V., prin mandatar A.I. - Broker de Asigurare Reasigurare SRL, conform dispoziţiilor art. 49, 50 şi 54 din Legea nr. 136/1995 (forma în vigoare la data producerii accidentului) şi a dispoziţiilor Ordinului CSA nr. 20/2008.

În legătură cu cuantumul daunelor suferite de reclamanţi, prima instanţă a apreciat că aceştia nu au făcut dovada tuturor daunelor pretinse prin cererile de chemare în judecată.

Cu privire la daunele materiale, s-a reţinut că reclamanta B.D.S. a solicitat plata unor daune materiale în cuantum de 17023 lei, iar reclamantul M.P.C. a solicitat plata unor daune materiale în cuantum de 26.197 lei.

Condiţiile în care pot fi acordate daunele materiale în cazul vătămărilor corporale sunt prevăzute de art. 49 din Ordinul CSA nr. 20/2008. Astfel, potrivit, textului menţionat, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical; b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie.

Ambii reclamanţi au susţinut că li s-au redus veniturile după producerea accidentului. Aceştia nu au făcut dovada diferenţei dintre veniturile nete probate cu documente fiscale şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care îşi desfăşurau activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical.

De asemenea, reclamanţii au solicitat cheltuielile efectuate cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă. Aceste cheltuieli puteau fi acordate dacă prin certificatul medical se recomanda acest lucru, şi nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie, dar în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că prin certificate medicale s-a recomandat reclamanţilor serviciul unor astfel de îngrijitori, nefiind îndeplinite astfel condiţiile prevăzute de art. 49 lit. e).

În legătură cu eventualele cheltuieli prilejuite de accident cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 49 lit. c), aceste cheltuieli trebuie efectuate conform prescripţiilor medicale şi probate cu documente justificative.

Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta B.D.S. a efectuat cheltuieli prilejuite de accident în cuantum de 197 lei, iar reclamantul M.P.C. a efectuat cheltuieli în cuantum de 366 lei.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză în sensul că afecţiunea genunchiului stâng diagnosticată în anul 2012 prin examen RMN şi consult ortopedic, precum şi midrolitiaza renală bilaterală de care suferă reclamanta B.D.S. nu au legătură cu accidentul în care a fost implicată reclamanta, cheltuielile pretinse de reclamantă cu privire la aceste afecţiuni nu pot fi puse în sarcina pârâtei.

Celelalte cheltuieli pretinse de reclamanţi (deplasări, împrumuturi etc.) nu intră în categoria daunelor materiale susceptibil a fi reparate în condiţiile Legii nr. 136/1995.

Cu privire la daunele morale, prima instanţă a reţinut că reclamanta B.D.S. a solicitat plata unor daune morale în cuantum de 250.000 euro, iar reclamantul M.P.C. a solicitat plata unor daune morale în cuantum de 670.000 euro.

Reclamanţii au suferit, pe lângă daunele materiale anterior menţionate, şi daune morale susceptibile de a fi reparate în condiţiile prevăzute de art. 49 lit. f) din Ordinul CSA nr. 20/2008. Daunele morale reprezintă acele consecinţe dăunătoare cu conţinut neeconomic şi care rezultă din atingerile şi încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Având în vedere caracterul acestui prejudiciu, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate vizează efectul compensatoriu, şi nu preţuirea dreptului la integritate fizică şi la sănătate.

Daunele morale cuprind, pe lângă daunele pentru suferinţă, şi prejudiciile estetice şi de agrement.

În legătură cu cuantumul acestor daune, prima instanţă a apreciat că în cauză nu a fost dovedit caracterul cert al tuturor daunelor morale pretinse de reclamanţi.

La stabilirea cuantumului daunelor morale s-au avut în vedere următoarele criterii, verificate prin coroborarea înscrisurilor depuse cu declaraţiile martorilor audiaţi şi cu constatările şi concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală întocmite în cauză: împrejurările concrete în care s-a produs accidentul şi urmările acestui accident, impactul accidentului asupra fiecărui reclamant. Pe de altă parte, prima instanţă a avut în vedere realităţile economice şi sociale prezente, urmând a asigura un echilibru între prejudiciul suferit de reclamanţi şi daunele cuvenite acestora, pentru a nu se realiza o îmbogăţire fără justă cauză.

Aplicând criteriile anterior menţionate în raport de materialul probator administrat în cauză s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 7000 euro în echivalent lei la data plăţii daune morale către reclamanta B.D.S. şi 20000 euro în echivalent lei la data plăţii daune morale către reclamantul M.P.C.

La stabilirea cuantumului daunelor morale acordate reclamantei B.D.S. s-a avut în vedere faptul că aceasta a suferit în urma accidentului vătămări ce au necesitat pentru vindecare 40 - 45 zile îngrijiri medicale, s-a confruntat cu suferinţe fizice în această perioadă, a avut nevoie de ajutor pentru activităţile de zi cu zi, nu a avut posibilitatea de a fi alături de sora sa, care fusese operată în ziua în care a avut loc accidentul şi nu a putut participa la viaţa socială în aceleaşi condiţii cu cele de dinainte de accident.

Daunele solicitate de reclamantă cu titlu de prejudiciu constând în pierderea remuneraţiei, retardul în carieră, diminuarea capacităţii economice, prejudiciul menajer şi ajutorul unei terţe persoane sunt în realitate daune materiale şi trebuiau dovedite în condiţiile prevăzute de art. 49 lit. a) - e) din Ordinul CSA nr. 20/2008. Reclamanta a făcut dovada unor daune materiale în cuantum de doar 197 lei, toate celelalte pretenţii solicitate cu acest titlu fiind neîntemeiate.

Natura vătămărilor suferite de reclamantă nu justifică acele consecinţe dramatice menţionate de aceasta în cererea de chemare în judecată, cu privire la: posibilitatea inflamării hematoamelor ce putea duce la o intervenţie chirurgicala de urgenţă, eforturile fizice şi psihice intense în vederea recuperării sale, desfăşurarea activităţilor administrative, imposibilitatea participării la pregătirea începutului de an şcolar şi la prima zi de.şcoală a copilului, traumele psihice produse reclamantei şi familiei sale.

De asemenea, susţinerile reclamantei cu privire la concediul de odihnă, imposibilitatea realizării examenului ecocardiografic al fiului său, durerile fizice şi traumele psihice intense, ca şi consecinţe ale producerii accidentului nu au fost dovedite.

Cu privire la reclamantul M.P.C. prima instanţă a avut în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, împrejurarea că au fost necesare intervenţii chirurgicale pentru remedierea vătămărilor, faptul că nu i s-a cauzat o infirmitate permanentă, nu i s-a pus în pericol viaţa, împrejurarea că acesta nu a putut fi alături de soţia sa ce era operată în ziua producerii accidentului, suferinţele fizice şi psihice rezultate în urma accidentului, dificultăţile evidente în care reclamantul s-a aflat după producerea accidentului, în condiţiile în care şi soţia sa era operată, efortul depus de reclamant pentru a-şi reface şi continua activitatea din punct de vedere profesional, atingerea adusa satisfacţiilor şi plăcerilor normale ale vieţii, constând din pierderea posibilităţilor de evoluţie, de îmbogăţire spirituala, divertisment şi destindere în perioada de refacere după accident.

Ca şi în cazul reclamantei B.D.S., prima instanţă a reţinut că daunele solicitate de reclamantul M.P.C. cu titlu de prejudiciu constând în pierderea remuneraţiei, retardul în carieră, diminuarea capacităţii economice, prejudiciul menajer şi ajutorul unei terţe persoane sunt în realitate daune materiale şi trebuiau dovedite în condiţiile prevăzute de art. 49 lit. a) - e) din Ordinul CSA nr. 20/2008, iar după cum s-a reţinut anterior, reclamantul a făcut dovada unor daune materiale în cuantum de 366 lei, toate celelalte pretenţii ale reclamantului solicitate cu acest titlu fiind neîntemeiate.

Susţinerile reclamantului legate de prejudiciul estetic, de riscul ca în cazul unei lovituri în partea stângă superioară a corpului osul claviculei să-i perforeze plămânul, de faptul că şchiopătează în continuare şi are dureri şi de faptul că trebuie să fie supus altor intervenţii chirurgicale importante sunt contrazise de concluziile şi constatările Raportului de expertiză medico-legală nr. A5/9816/2012 din care rezultă că în numărul de zile de îngrijiri medicale (130 - 140 zile) se include şi intervalul de timp necesar efectuării intervenţiilor chirurgicale recomandate (cura chirurgicală a pseudartrozei de claviculă stângă şi extragerea materialului de osteosinteză gamba dreaptă) şi recuperării medicale, leziunile traumatice menţionate nu sunt de natură a determina infirmitate fizică permanentă, iar din documentele medicale avute la dispoziţie şi examinate nu reies elemente de ordin medical care să ateste punerea în primejdie a vieţii victimei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii M.P. şi B.D.S., cât şi pârâta S.V., cererile fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

La apelurile formulate de reclamanţii M.P.C. şi B.D.S., intimata - societate de asigurare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestora.

Prin Decizia civilă nr. 46 din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate împotriva Sentinţei civile nr. 3253 din 18 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Apelurilor declarate de către reclamanţi (având în vedere că cererile acestora sunt similare, ca şi motivele de apel), au fost tratate de către instanţa de apel prin considerente comune.

S-a reţinut că nu a fost contestată existenţa suferinţelor-prejudicii corporale şi daune morala - încercate de către cei doi reclamanţi, ca urmare a faptei ilicite - accidentul de circulaţie produs în data de 14 august 2009, din culpa autorului C.D., pe DN1, în afara comunei Ciolpani, în dreptul Km. 32+100. Conducătorul auto C.D., conducea autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare xxx1, care a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca H. cu nr. de înmatriculare xxx2, condus din direcţia opusă de reclamantul M.P.C. Din impact elemente din caroseria autoturismului B. au fost proiectate în autoturismul marca F. cu nr. de înmatriculare xxx3 condus, de asemenea, din sensul opus de numitul M.M.L. Din accident a rezultat decesul conducătorului auto C.D., a numiţilor A.L., S.T., D.A., toţi ocupanţi ai autoturismului marca B. şi rănirea reclamanţilor M.P.C. şi B.D.S., precum şi a numiţilor I.L. şi I.E.

Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în Dosarul penal 401386/2009 al IPJ Ilfov, starea de pericol a fost creată de numitul C.D., prin pătrunderea cu autoturismul B. pe contrasens, viteza autoturismului B. fiind apreciată de expert la peste 100 km/h.

Cauza penală a fost soluţionată prin neînceperea urmăririi penale privind pe numitul C.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere şi vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 178 şi art. 184 C. pen. ca urmare a decesului făptuitorului, conform art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Autoturismul condus de persoana vinovată de producerea accidentului era asigurat la societatea germană S.V.

În urma accidentului din 14 august 2009 reclamanţii au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare mai multe zile de îngrijiri medicale.

Potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr. A5/9817/2012 întocmit în cauză în cursul judecăţii, reclamanta B.D.S. a prezentat leziuni traumatice constând din fractură cominutivă epifiză distală radius drept, echimoze şi excoriaţii care au putut produce la data de 14 august 2009 prin lovire cu/şi de corpuri dure, în condiţiile unui accident de trafic rutier, gravitatea leziunilor traumatice constatate fiind cuantificată prin 40 - 45 zile îngrijiri medicale. Leziunile traumatice menţionate nu au pus în primejdie viaţa victimei şi nu constituie infirmitate fizică permanentă.

Conform Raportului de expertiză medico-legală nr. A5/9816/2012, reclamantul M.P.C. a prezentat leziuni traumatice constând în fractură cominutivă bifocală ambe oase gamba dreaptă, fractură claviculă stângă, fractură epifiză distală radius drept, luxaţie posterioară a carpului, plagă contuză cot stâng, care s-au putut produce la data de 14 august 2009 prin lovire cu/şi de corpuri dure în condiţiile unui accident de trafic rutier.

Gravitatea leziunilor traumatice constatate a fost cuantificată prin 130 - 140 zile îngrijiri medicale, în care se include şi intervalul de timp necesar efectuării intervenţiilor chirurgicale recomandate (cura chirurgicală a pseudartrozei de claviculă stângă şi extragerea materialului de osteosinteză gamba dreaptă) şi recuperării medicale.

Expertiza a mai concluzionat că leziunile traumatice menţionate nu sunt de natură a determina infirmitate fizică permanentă, iar din documentele medicale avute la dispoziţie şi examinate nu reies elemente de ordin medical care să ateste punerea în primejdie a vieţii victimei.

Aceasta, chiar dacă în raportul de expertiză medico-legală, realizat în anul 2009, se preciza că, leziunile au pus în primejdie viaţa reclamantului M.P.C. (în condiţiile în care, orice impact violent, prin consecinţele sale, poate conduce la periclitarea vieţii victimei, datorită, nu atât prin gravitatea violenţelor cât, mai ales, prin complicaţiile medicale care pot surveni ulterior.)

În privinţa prejudiciului material solicitat de către reclamanţi, constând în cheltuieli cu tratamente medicale, consultaţii în reţeaua sanitară privată, dar şi cu sume plătite personalului medical, deplasările pentru declaraţii la Poliţie, la U.L., pentru aprovizionare necesităţi casnice, contravaloarea energiei electrice neachitate, sume de bani pe care persoanele vătămate pretind ca le-ar fi împrumutat de la rude şi de la bănci comerciale, instanţa de apel a constatat că aceştia nu au depus la dosar probe concludente din care să rezulte, fără echivoc, întinderea prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre acesta şi fapta ilicită săvârşită de făptuitor. A fost administrată doar proba testimonială, însă martorii audiaţi în cauză au relevat doar o diminuare a stării financiare a reclamanţilor, fără a putea indica sumele pretins a fi fost cheltuite de către aceştia.

Însă, după cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, deşi ambii reclamanţi au susţinut că li s-au redus veniturile după producerea accidentului, ei nu au făcut dovada diferenţei dintre veniturile nete probate cu documente fiscale şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care îşi desfăşurau activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical. Nici cu privire la cheltuielile solicitate ca fiind efectuate cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, cu transportul, tratamentul, specializarea, recuperarea, nu s-au depus documente justificative.

Instanţa de apel a înlăturat susţinerile apelanţilor reclamanţi cu privire la solicitarea despăgubirilor ca urmare a "retardului în carieră", reţinând că acesta nu se confirmă. Astfel, reclamanta B.D.S. a acuzat un regres profesional din funcţia de şef serviciu comercial în funcţia de asistent comercial, însoţit de o reducere corespunzătoare a veniturilor, însă din înscrisurile care atestă veniturile reclamantei pentru lunile aprilie 2011 (când a ocupat funcţia de asistent comercial) şi lunile mai şi iunie 2011 (când a fost repusă în funcţia de şef serviciu comercial) reiese acelaşi salariu brut, de 1680 lei.

De asemenea, nici susţinerea reclamantului M.P.C., potrivit căreia, a suferit o diminuare a veniturilor, ca urmare a imposibilităţii de a-şi exercita funcţia de administrator al societăţii comerciale unde era asociat nu are corespondent în realitate, întrucât ar fi fost cu totul imposibil ca firma pe care a administrat-o să ajungă în procedura insolvenţei (înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 28 august 2009), ca urmare a vătămării sale în accidentul rutier de la data de 14 august 2009. De altfel, societatea M.P. SRL, administrată de reclamant, a fost chemată în instanţă de nenumăraţi creditori pentru debite neachitate mult anterior datei producerii accidentului, printre care şi Administraţia Finanţelor Publice Giurgiu.

În privinţa daunelor morale solicitate de cei doi reclamanţi, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a realizat o "cuantificare" corespunzătoare a acestora, în lipsa unor criterii obiective, coroborând în mod judicios probele administrate în cauză: înscrisuri, declaraţii de martori şi rapoarte medico-legale. Suma de 7000 euro - acordată reclamantei B.D.S. - apare ca fiind îndestulătoare, faţă de numărul de 40 - 45 zile de îngrijiri medicale, dar şi faţă de suferinţele îndurate ca urmare a accidentului suferit.

Date fiind zilele de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea reclamantului M.P.C., de aproximativ 140 - 145 zile, dar având în vedere şi faptul că acesta nu a rămas cu o infirmitate permanentă, care să-i pună în pericol viaţa, prima instanţă a apreciat, în mod judicios, că suma de 20.000 euro - ar fi în măsură să acopere această daună morală.

În considerarea celor expuse mai sus, instanţa de apel a apreciat că apelul declarat de apelanta-pârâtă, societatea de asigurare S.V., este neîntemeiat.

În determinarea prejudiciului nepatrimonial acordat reclamanţilor prima instanţă a avut în vedere, în principal, actele medico-legale din care rezultă numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare vindecării celor doi. Daunele morale au fost acordate în măsura dovedirii certitudinii lor, ţinându-se cont, totodată, de realităţile economico-sociale actuale, prima instanţă urmărind şi reuşind să asigure un echilibru între prejudiciul suferit de reclamanţi şi despăgubirile cuvenite acestora, evitându-se o îmbogăţire fără justă cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenţii-reclamanţi B.D.S. şi M.P.C.

Deşi au declarat recursuri separate ambii recurenţi-reclamanţi au formulat acelaşi critici, după cum urmează:

1. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a legii, în sensul că, deşi s-a reţinut că accidentul a produs consecinţe grave asupra stării de sănătate a ambilor recurenţi, mai ales asupra recurentului M.P.C., instanţa de apel nu a mărit cuantumul despăgubirilor morale şi materiale acordate acestora.

S-a apreciat de către recurenţi că s-a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 1198 alin. (1) pct. 1 şi 3 C. civ. - 1864, care arată că regulile privind dovedirea prejudiciului nu se aplică totdeauna când creditorului nu i-a fost cu putinţă a-şi procura o dovadă scrisă despre obligaţia pe care o pretinde sau de a conserva dovada luată.

Fiecare dintre recurenţi apreciază ca fiind rezonabile despăgubirile materiale pe care le-au cerut, acestea fiind în concordanţă cu cheltuielile efectuate, chiar dacă nu le-au putut dovedi în totalitate.

2. Hotărârea instanţei de apel este nelegală în ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate.

Deşi problema stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral constituie un subiect de controversă juridică, reclamanţii-recurenţi au apreciat că, în cauză, existau suficiente repere legale şi faptice la care instanţa de apel ar fi putut să se raporteze.

Cei doi au susţinut că ne aflăm în situaţia unui litigiu cu element de extraneitate, asigurătorul fiind din Germania, astfel că erau incidente în cauză prevederile regulamentului Carte Verde, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în 31 iulie 2007, fiind incidente şi prevederile Directivei nr. 103/CE/2009.

S-au invocat prevederile art. 54 raportat la art. 43 şi 49 din Legea nr. 136/1995, arătându-se că cel mai mare nivel de despăgubire este de 300.000 euro pentru daunele materiale şi de 1.500.000 euro pentru vătămările corporale, apreciindu-se că instanţa de apel putea să acorde sumele solicitate de către reclamanţi, cu acest titlu.

De asemenea, recurenţii-reclamanţi au făcut referire la preambulul Directivei nr. 2009/103/CE precum şi la prevederile art. 9 alin. (1) din aceeaşi directivă, precum şi la prevederile art. 24 din Normele CSA privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, arătând că pentru anul 2009 nivelul maxim al despăgubirilor a fost stabilit la 300.000 euro pentru daunele materiale şi la 1.500.000 euro pentru daunele morale, astfel că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel puteau să acorde despăgubirile materiale şi morale solicitate de către recurenţii-reclamanţi.

Instanţa de apel nu a respectat nici principiului reparării integrale a prejudiciului, principiu ce guvernează răspunderea delictuală civilă, mai ales în ce priveşte daunele morale neţinându-se seama de suferinţele fizice şi psihice ale reclamanţilor, mai ales în cel priveşte pe reclamantul M.P.C.

Reclamanţii susţin că, după producerea accidentului, întregul univers interior al acestora, cât şi relaţiile personale şi profesionale au fost influenţate în mod negativ, sumele acordate cu titlu de daune morale nefiind în măsură să compenseze suferinţa acestora.

Recurentul-reclamant M., a relevat faptul că suferinţa fizică încercată de acesta a avut consecinţe şi în ce priveşte desfăşurarea desfacerilor de la firma pe care o conducea, pierderile suferite fiind nu numai de natură materială dar şi de natură morală.

O asemenea susţinere a avut-o şi reclamanta B.D.S., arătând că, în urma accidentului suferit, relaţiile sale atât pe plan familial cât şi în relaţiile cu alte persoane au avut de suferit, considerând că este îndreptăţită la o reparaţie morală mult mai mare, apropiată de cea solicitată.

Recurentul-reclamant M.P.C. a mai susţinut că instanţa de apel a plecat de la o premisă falsă în ce priveşte starea sa de sănătate, chiar dacă s-a concluzionat prin expertiza medicală că viaţa sa nu a fost pusă în pericol, totuşi vindecarea sa nu a fost deplină, în acest sens susţinând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 5/2010 al CSA.

Acesta a mai susţinut că există o legătură între accident şi insolvenţa firmei pe care o conducea, cât timp el era cel care se ocupa de activităţile acesteia, iar după producerea accidentului nu a mai putut să o facă în mod corespunzător.

Analizând decizia reculată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte va respinge recursurile formulate, pentru următoarele considerente:

1. Criticile de la pct. 1 nu pot fi reţinute.

În ce priveşte daunele materiale, atât instanţa de apel cât şi prima instanţă au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1198 alin. (1) pct. 1 şi 3 C. civ. - 1864, recurenţii-reclamanţi nefiind în situaţiile prevăzute de acest articol pentru a se aprecia că au fost în imposibilitate obiectivă de a-şi constitui sau conserva dovezi scrise despre obligaţiile pe care le pretind.

Toate cheltuielile pe care le pretind puteau fi dovedite cu înscrisuri: costul medicamentelor, transportul, contravaloarea intervenţiilor chirurgicale, prejudiciul suferit pe perioada imposibilităţii desfăşurării activităţilor curente etc, aceştia neaflându-se într-o situaţie limită, asemănătoare forţei majore, care să-i poată împiedica să constituie şi să conserve dovezile respective.

2. Nici criticile privind cuantumul daunelor morale nu pot fi reţinute.

În primul rând, trebuie subliniat faptul că în calea de atac, extraordinară, a recursului, nu pot fi analizate criticile ce vizează netemeinicia deciziei recurate, (precum cele vizând starea de sănătate rezultată din expertiza medicală, legătura dintre accident şi insolvenţa societăţii administrate de către recurentul M. etc.) pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât, în recurs, nu pot fi analizate decât critici de nelegalitate a deciziei recurate.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că, deşi litigiul are elemente de extraneitate, accidentul s-a produs pe teritoriul României, astfel încât, chiar dacă asigurătorul, ce răspunde pentru persoana decedată, vinovată de producerea accidentului, are domiciliul în Germania, legislaţia aplicabilă este legea naţională, conform art. 49 lit. a) din Legea nr. 136/1995, mai ales - că legislaţia naţională, respectiv Legea nr. 136/1995, a fost modificată ţinând cont de directivele europene în materie, inclusiv de Directiva nr. 2009/103/CE.

Problema care se pune este aceea dacă instanţa de apel, dar şi prima instanţă, au respectat legislaţia în materie, aplicabilă stării de fapt în speţa dedusă judecăţii.

Despăgubirile atât pentru daunele materiale cât şi pentru daunele morale se acordă în baza art. 50 şi urm. din Legea nr. 136/1995, cât şi prin Ordine ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), la data producerii accidentului, fiind în vigoare Ordinul nr. 20/2008 al CSA, care prevede, la art. 49 alin. (1) lit. f), că daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Problema care se pune este aceea dacă atât instanţa de apel cât şi prima instanţă au respectat aceste criterii legale.

În recursurile lor, recurenţii nu au criticat decizia instanţei de apel sub aspectul nerespectării acestor criterii obiective, ci au criticat temeinicia deciziei recurate, sub aparenţa unei nelegalităţi, susţinând că, în mod nejustificat, instanţa de apel nu ar fi mers spre maximul daunelor ce puteau fi acordate, deoarece, din împrejurările pricinii, instanţa de apel ar fi putut să acorde daunele morale solicitate.

Examinând decizia reculată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a validat raţionamentul primei instanţe, care a făcut o amplă analiză asupra stării de fapt, concluzionând că au fost aplicate, în mod corect, criteriile obiective de determinare a daunelor morale.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că instanţa de apel a avut în vedere criteriile legale, obiective, când a analizat cuantumul daunelor morale, prin raportare la situaţia de fapt, va respinge şi criticile privind daunele morale.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi B.D.S. şi M.P.C. împotriva Deciziei nr. 46 din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În baza art. 274 C. proc. civ. va obliga pe recurenţii-reclamanţi la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimata S.V. din Germania, prin mandatar SC A.I. - Broker de Asigurare-Reasigurare SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii B.D.S. şi M.P.C. împotriva Deciziei civile nr. 46 din 22 ianuarie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenţii-reclamanţi B.D.S. şi M.P.C. la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată către intimata S.V. din Germania, prin mandatar SC A.I. - Broker de Asigurare-Reasigurare SRL.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 10 decembrie 2014.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 3864/2014. Civil		ICCJ. Decizia nr. 2752/2014. Civil →

ICCJ. Decizia nr. 3945/2014. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3945/2014. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs