ICCJ. Decizia nr. 3610/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3610/2014
Dosar nr. 2371/112/2009
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2153 din 13 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-au respins excepţiile invocate de pârâtă care au vizat lipsa calităţii procesuale pasive şi inadmisibilitatea acţiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile.
S-a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta SC O.C. SA, în contradictoriu cu comuna Sânmihaiu de Câmpie şi în consecinţă: a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 184.789 lei, reprezentând contravaloarea prestaţiilor efectuate plus dobânda legală, de la scadenţă până la data plăţii efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5.343 lei cheltuieli de judecată; a fost obligată pârâta să plătească Biroului Local de Expertiză Bistriţa suma de 1.040 lei, diferenţă onorar expert.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că prin acţiunea sa, reclamanta SC O.C. SA a chemat în judecată pe pârâta comuna Sânmihaiu de Câmpie prin Primar, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 211.343 lei cu titlu de preţ neachitat, precum şi dobânda comercială de la scadenţa datoriei şi până la încasare, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, în principal, ca inadmisibilă, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu este parte contractuală. De asemenea, a mai invocat şi excepţia neîndeplinirii procedurii concilierii, arătând că este vorba despre o cerere în materie comercială evaluabilă în bani.
Referitor la prima excepţie invocată de către pârâtă s-a susţinut că pârâta com. Sânmihaiu de Câmpie reprezentată de primar, nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu a fost parte contractantă în Contractul nr. 11/1993, care s-a încheiat de către reclamantă şi un comitet sătesc, iar actele adiţionale la care reclamanta face referire în sensul că au fost încheiate între aceasta şi Consiliul local, sunt nule absolut, întrucât nu a fost respectată procedura legală privind achiziţiile publice.
Excepţia invocată de către pârâtă a fost considerată a fi neîntemeiată, fiind respinsă ca atare, cu motivarea că în Contractul nr. 11 din 31 mai 1993 părţile contractante sunt reclamanta în calitate de executant şi comitetul sătesc din loc. Sânmihaiu de Câmpie, în calitate de beneficiar, reprezentat prin primarul localităţii d-l G.V., care semnează în această calitate alături de membrii comitetului sătesc aplicându-se ştampila de primar al localităţii.
La acest contract de prestări servicii, s-au identificat nouă acte adiţionale în anii ulterior încheierii contractului, ce au fost semnate atât de către primarul în exerciţiu, fie de către primar, în calitate de împuternicit al Consiliului local sau al Comunei Sânmihaiu de Câmpie, acte adiţionale apreciate a fi veritabile contracte de prestări servicii, reglementând esenţa raporturilor contractuale, în baza cărora, în decursul mai multor ani, reclamanta a efectuat lucrări la reţeaua de gaze naturale a localităţii.
Nu au fost reţinute susţinerile pârâtei în sensul că actele adiţionale invocate de către reclamantă ar fi nule absolut, deoarece nu a fost respectată procedura legală privind achiziţiile publice în condiţiile în care, aceste acte adiţionale au fost încheiate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru neîndeplinirea procedurii reglementată de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., prima instanţă a reţinut că anterior introducerii acestei acţiuni, între părţi s-a desfăşurat procedura ordonanţei de plată în Dosarul nr. 1422/112/2009, în care s-a pronunţat Ordonanţa nr. 650/2009, iar practica judiciară este constantă în a aprecia că epuizarea procedurii somaţiei de plată suplineşte cerinţele legale referitoare la încercarea de conciliere prealabilă cu debitorul, în sensul dispoziţiilor legale menţionate, scopul acesteia fiind atins.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, în temeiul materialului probator ce s-a administrat, s-a reţinut că raporturile de prestări servicii privind proiectarea şi executarea reţelei de distribuţie gaze naturale, branşamente şi instalaţii interioare de gaze în com. Sânmihaiu de Câmpie, generate de Contractul nr. 11 din 31 mai 1993, s-au desfăşurat până în prezent în condiţiile lipsei de finanţare a beneficiarului pentru executarea acestor lucrări, parte din lucrări fiind executate cu forţe proprii de către cetăţenii comunei, cu acordul şi sub îndrumarea constructorului.
Referitor la pretenţiile ce fac obiectul cauzei, potrivit raportului de expertiză tehnică efectuate şi a înscrisurilor depuse la dosar, prima instanţă a reţinut că valoarea totală a lucrărilor efectuate de reclamantă, evidenţiate în situaţia de lucrări aferentă facturii din 28 iunie 2007 sunt de 184.789 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate în temeiul Contractului nr. 11 din 31 mai 1993 şi a actelor adiţionale, lucrări evidenţiate în lista cantităţilor de lucrări, anexă a facturii din 28 iunie 2007, plus dobânda legală de la scadenţa de plată a facturii până la data plăţii efective cu privire la aceste sume.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta comuna Sânmihaiu de Câmpie prin Primar, iar prin Decizia civilă nr. 65/2014 din 24 februarie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul şi a schimbat sentinţa primei instanţe în sensul că a respins acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 16.245,44 lei cheltuieli de judecată.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut că acţiunea reclamantei este una în pretenţii, respectiv în executarea obligaţiei de plată de către clientul beneficiar din contractul de antrepriză, acţiunea nefiind întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006, actul cadru în materie de achiziţii publice.
În ceea ce priveşte soluţia dată asupra excepţiilor invocate de pârâtă la fond şi reiterate prin apel, s-a reţinut că acestea au fost corect soluţionate de prima instanţă.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa de control judiciar a reţinut că deşi pârâta nu a fost parte contractantă în Contractul nr. 11/1993 încheiat între reclamantă şi un Comitet Sătesc, există cel puţin nouă acte adiţionale subsecvente Contractului nr. 11/1993 încheiate în anii următori, care au fost semnate fie de către primarul în exerciţiu, fie de către primar, în calitate de împuternicit al Consiliului local sau al Comunei Sânmihaiu de Câmpie, acte adiţionale care au o configuraţie de sine stătătoare şi care reprezintă, în acelaşi timp, o ratificare a Contractului nr. 11/1993.
În ceea ce priveşte excepţia neparcurgerii procedurii concilierii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., s-a constatat că aceasta nu era necesară în condiţiile în care între părţi existase anterior o procedură judiciară care echivalează concilierii.
Referitor la fondul cauzei, s-a reţinut că temeiul acţiunii, Contractul de antrepriză în instalaţii nr. 11/1993 şi adiţionalul la acesta nr. 5/2007, se referă la anul 2007 şi lucrări de executat începând cu acest reper temporal, care este ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 34/2006, moment de la care, lucrările publice nu mai putea fi angajate şi executate decât ţinând seama de ordonanţă, în temeiul şi conform procedurii prevăzute de acest act normativ. Din această perspectivă, regimul juridic imperativ al procedurii achiziţiilor publice trebuia respectat chiar şi în condiţiile în care Contractul nr. 11/1993 era anterior însă actul adiţional care concretiza practic lucrările, termenele, preţul, era ulterior. Ca atare, s-a apreciat că actele juridice invocate nu mai pot reprezenta temei al obligării pârâtei, lucrările efectuate putând fi, eventual, desocotite pe alte temeiuri decât cel contractual.
În continuare, s-a reţinut că expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză în faza de apel a concluzionat în sensul că nu există documente esenţiale pentru punerea în funcţiune a conductei, cum ar fi proiectul tehnic de execuţie a lucrării, autorizaţia de construire, autorizaţia de spargere stradă, ordin de începere a lucrărilor etc, precum şi că lucrările efectuate până în prezent nu corespund prescripţiilor legale şi nu pot fi recepţionate nici chiar în ipoteza efectuării întregii lucrări astfel încât obligaţia antreprenorului nu poate fi privită ca fiind îndeplinită, nici măcar parţial, în condiţiile în care lucrările nu corespund în vederea punerii în funcţiune a reţelei. Prin urmare, s-a considerat că nu prezintă importanţă existenţa unei facturi emise şi a unei plăţi parţiale, din moment ce în proces s-a contestat obligaţia de plată de către pârâtă şi s-a stabilit că lucrările sunt necorespunzătoare.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta SC O.C. SA prin administrator judiciar C.L., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, în principal, respingerea apelului pârâtei ca fiind tardiv formulat şi în subsidiar, respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei primei instanţe.
În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 28716 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, coroborate cu prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. civ. atunci când a respins excepţia tardivităţii apelului, având în vedere că hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la comunicare.
În continuare, a susţinut recurenta că dacă în soluţionarea excepţiei tardivităţii, instanţa de apel a reţinut că în cauză este vorba de un litigiu de drept comun şi nu de achiziţie publică, în considerentele deciziei, analizând fondul cauzei, a reţinut că relaţiile dintre părţi pentru anul 2007 sunt supuse prevederilor O.U.G. nr. 34/2006.
A mai susţinut recurenta că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1482 şi art. 1084 C. civ. coroborate cu prevederile art. 28710 alin. (6) din O.U.G. nr. 34/2006 deoarece a considerat că pârâta nu are obligaţia de plată a preţului restant având în vedere că actele juridice şi contabile întocmite şi semnate de părţi, respectiv Contractul nr. 11/1993, actul adiţional nr. 5/2007, factura şi situaţiile de lucrări, nu sunt valabile în raport cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006 pentru că nu s-a respectat procedura de achiziţie şi, pe cale de consecinţă, nu mai pot reprezenta temei al obligării paratei, lucrările efectuate putând fi eventual, desocotite pe alte temeiuri decât cel contractual.
S-a mai susţinut că instanţa de apel a ignorat prevederile art. 28710 alin. (6) din O.U.G. nr. 34/2006 potrivit cărora, chiar dacă nu s-a respectat procedura de achiziţie, sancţiunea nulităţii nu poate avea efect retroactiv întrucât desfiinţarea obligaţiilor contractuale deja executate este imposibilă, context în care, erau aplicabile dispoziţiile art. 1482 şi art. 1084 C. civ.
Cu privire la argumentul reţinut de către instanţă referitor la inexistenţa documentelor esenţiale pentru punerea în funcţiune a conductei, respectiv proiect tehnic de execuţie a lucrării, autorizaţia de construire, autorizaţia de spargere stradală, ordin de începere a lucrărilor etc, a susţinut recurenta că este nefondat, având în vedere că actele şi documentele invocate reprezintă obligaţii ale pârâtei-beneficiare a lucrărilor, care nu le-a emis sau nu le-a întocmit. Mai mult, aceste acte erau necesare doar în faza de punere în funcţiune a conductei, or în cauză se efectuaseră doar parţial lucrări, respectiv pe un tronson al conductei, în funcţie de resursele financiare alocate pentru anul 2007 de către pârâta-beneficiară a lucrărilor.
În aceste condiţii, arată recurenta, nu se poate afirma că lucrările s-au executat fără aprobarea şi recunoaşterea pârâtei-beneficiare cât timp au existat relaţii contractuale scrise pentru anul 2007, situaţiile de lucrări s-au acceptat la plată, s-a înregistrat factura în contabilitate şi s-au efectuat plăţi parţiale în contul preţului de execuţie.
Cu privire la argumentul ca lucrările executate de antreprenor nu corespund prescripţiilor tehnice legale şi nu pot fi recepţionate nici chiar în ipoteza efectuării întregii lucrări, recurenta a susţinut că expertizele tehnice efectuate în cauză au eliminat din situaţiile de lucrări valoarea lucrărilor necorespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ, făcând corecturile necesare asupra preţului, iar investiţia nu poate fi recepţionată pentru că nu este terminată, pentru aceasta fiind necesar ca pârâta beneficiară să comande etapizat lucrările rămase, în funcţie de resursele sale financiare.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că deşi prin memoriul de recurs, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din dezvoltarea argumentelor expuse, faţă de dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acestea se încadrează şi în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., urmând a cenzura decizia recurată din perspectiva acestuia.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată.
Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de modificare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi exercitarea controlului judiciar de către instanţele superioare.
În raport de cele reţinute, Înalta Curte constată că decizia curţii de apel nu îndeplineşte aceste cerinţe, întrucât nu a fost stabilită cu exactitate situaţia de fapt, astfel încât, coroborată cu probele administrate în cauză şi cu principiile şi regulile de drept substanţial şi procesual, să conducă în mod logic la soluţia pronunţată şi să permită realizarea controlului judiciar.
Astfel, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra excepţiei tardivităţii declarării apelului, în adevăr, se constată că în mod corect, prin încheierea de şedinţă din 20 ianuarie 2014, instanţa de apel a reţinut că având în vedere că este vorba de un litigiu de drept comun şi nu de achiziţie publică, apelul a fost declarat în termenul de 15 zile de la data comunicării sentinţei, în timp ce în considerentele deciziei, s-a reţinut că de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 34/2006, lucrările publice nu mai puteau fi angajate şi executate decât în temeiul şi conform procedurilor prevăzute de acest act normativ.
În legătură cu acest din urmă argument, este de observat că Contractul nr. 11/1993 a fost încheiat anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 34/2006, nefiind supus aşadar procedurilor prevăzute de acest act normativ şi chiar în ipoteza în care trebuia încheiat un contract de achiziţie publică, nu poate fi ignorată existenţa actului adiţional nr. 5/2007, ca fiind generator de obligaţii iar nerespectarea procedurii de achiziţie publică poate fi imputată autorităţii contractante şi nu contractantului.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, se constată de asemenea existenţa unei motivări contradictorii, având în vedere că s-a reţinut, pe de o parte, că nu poate fi angajată răspunderea contractuală cu referire la O.U.G. nr. 34/2006 iar pe de altă parte, se apreciază asupra netemeiniciei pretenţiilor reclamantei în raport cu o neexecutare a obligaţiilor sale contractuale.
Aşa fiind, se constată că instanţa de control judiciar deşi nu a analizat clauzele contractuale referitoare la obligaţiile părţilor, îşi fundamentează soluţia pe concluziile raportului de expertiză referitoare la inexistenţa proiectului tehnic de execuţie, autorizaţia de construire, de spargere stradală etc, concluzionând că obligaţia antreprenorului nu poate fi privită ca îndeplinită, nici măcar parţial, în condiţiile în care lucrările nu corespund în vederea punerii în funcţiune a reţelei.
Hotărârea atacată, pronunţată în apel, cale de atac devolutivă, cuprinde lapidar şi contradictoriu argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, rezultând că, în speţă, situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin stabilită, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 295 C. proc. civ., care consacră chiar caracterul devolutiv al căii de atac.
Echivocul asupra cadrului legal aplicabil precum şi lipsa analizei elementelor răspunderii contractuale, în condiţiile în care actul generator de obligaţii nu a fost desfiinţat, este apreciat de Înalta Curte, ca fiind de natură să impună conform art. 312 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare în vederea lămurii situaţiei de fapt, cu respectarea limitelor învestirii dar şi a principiului rolului activ al instanţei, în sensul verificării în cadrul analizei răspunderii contractuale a clauzelor referitoare la obligaţiile părţilor şi regimul plăţii, pe faze de execuţie, etape etc.
Aşa fiind, Înalta Curte nu va analiza restul criticilor formulate, întrucât, situaţia de fapt în cauză, nefiind pe deplin lămurită, cenzura asupra celorlalte critici invocate ar avea semnificaţia privării părţilor de un grad de jurisdicţie.
Pe cale de consecinţă, se constată că, instanţa de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, în sensul stabilirii situaţiei de fapt reale şi aflării adevărului în cauză în raport de normele legale incidente, în materia răspunderii contractuale, atât în sensul stabilirii culpei în raport de care urmează a se analiza în ce măsură se atrage răspunderea pârâtei, cât şi în ceea ce priveşte determinarea cuantumului pretenţiilor astfel încât pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2), (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei atacate, pe care o va casa şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC O.C. SA prin administrator judiciar C.L. împotriva Deciziei civile nr. 65/2014 din 24 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3383/2014. Civil. Reziliere contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3614/2014. Civil. Nulitate act juridic. Recurs → |
|---|
