ICCJ. Decizia nr. 3814/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3814/2014
Dosar nr. 1039/242/2010*
Şedinţa publică din 2 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Prin Sentinţa comercială nr. 3661 din 01 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în Dosarul nr. 1039/242/2010 s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC T.R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL şi în consecinţă, a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 8.278,17 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi mărfurilor livrate, precum şi contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii a sumei de 30.000 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construire prestate, plus dobânda legală în materie comercială aferentă celor două debite, de la data pronunţării hotărârii până la data achitării integrale a debitelor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul specializat a reţinut că imobilul în litigiu, a cărui contravaloare se solicită pe calea acţiunii introductive, a fost edificat de către reclamantă pe un teren care face obiectul unui contract de concesiune încheiat între pârâtă şi Comuna Călăţele. S-a reţinut că imobilul a fost edificat la solicitarea pârâtei care, deşi a negat această solicitare, nu a putut contracara proba contractului realizată de reclamantă.
Astfel, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză la cererea reclamantei, respectiv G.S.P. şi D.M., tribunalul a reţinut că între părţi a intervenit o convenţie prin care reclamanta s-a obligat să edifice pe terenul concesionat de către pârâtă, situat în comuna Călăţele, Cariera de piatră C., unde pârâta are un punct de lucru, un sediu administrativ, în vara anului 2009 şi o construcţie pentru un cântar, în luna aprilie 2009, a cărui contravaloare a şi fost achitată de către pârâtă. Un aspect relevant care a rezultat din declaraţiile martorilor, viza relaţiile dintre reprezentanţii părţilor care, la început, au fost de bună colaborare, după care acestea au fost întrerupte datorită formulării unor plângeri penale, ceea ce a şi determinat negarea relaţiilor comerciale dintre părţi de către societatea pârâtă. Sub acest aspect, instanţa a subliniat faptul că pârâta a negat inclusiv edificarea construcţiei pentru cântar, deşi chiar martorii audiaţi la propunerea pârâtei au relatat faptul că reclamanta a edificat în beneficiul pârâtei această construcţie.
Aşadar, probele testimoniale au relevat existenţa unei înţelegeri între reprezentaţii părţilor cu privire la edificarea sediului administrativ, preţul acesteia fiind negociat la suma de 30.000 euro. Mai mult decât atât, reprezentanţii pârâţilor au urmărit edificarea construcţiei, intervenind cu observaţii pe parcursul derulării lucrărilor, astfel cum a relatat martorul D.M.
Operând cu prezumţii simple, instanţa a reţinut că pârâta nu a negat edificarea construcţiei de către reclamantă, susţinând însă că nu ar fi fost beneficiara acestei construcţii, deşi o atare ipoteză nu poate fi primită, întrucât imobilul a fost edificat pe terenul aflat în folosinţa pârâtei, astfel încât dacă aceasta nu ar fi fost beneficiara acesteia, ar fi împiedicat efectuarea lucrărilor de construire, a depozitării materialelor, cu atât mai mult cât lucrările s-au derulat pe parcursul mai multor luni. Concluzionând, reţinând şi dispoziţiile art. 1203 C. civ., instanţa a apreciat că probabilitatea ca pârâta să fie beneficiara construcţiei, este evidentă.
Referitor la valoarea construcţiei, instanţa a reţinut concluziile raportului de expertiză depus la dosarul cauzei ca urmare a expertizei dispuse în cauză, conform cărora, la nivelul anului 2009 construcţiei se ridica la suma de 124.500 lei.
Astfel, faţă de convenţia încheiată între părţi, instanţa a reţinut că în cauză s-a făcut dovada de către reclamantă asupra edificării construcţiei în beneficiul pârâtei, acesteia revenindu-i, obligaţia de a plăti preţul determinat prin contract. Pârâta nu şi-a îndeplinit întocmai această obligaţie, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 1073 C. civ., reclamanta creditoare a obligaţiei de plată a contravalorii livrărilor de construire, a fost îndreptăţită să obţină obligarea pârâtei la plata preţului neachitat, în cuantum de 30.000 euro.
Referitor la serviciile de vulcanizare şi la contravaloarea anvelopelor, instanţa a reţinut că marfa şi serviciile i-au fost facturate pârâtei, însă faţă de refuzul acesteia de a-şi îndeplini obligaţiile, reclamanta a procedat la stornarea uneia dintre facturi, însă relevanţă pentru dovedirea realităţii serviciului prestat de către reclamantă şi a livrării anvelopelor, a prezentat Declaraţia nr. 394 întocmită de către pârâtă privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României, şi în care, în anul 2010 au fost evidenţiate achiziţiile de bunuri şi serviciile efectuate de către reclamantă în favoarea pârâtei, în cuantumul pretins de către reclamantă.
Aşadar, reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 1184 C. civ. registrele comercianţilor fac dovadă împotriva lor, instanţa a apreciat că şi această cerere a reclamantei este întemeiată.
Pentru considerentele expuse, luând în considerare şi disp. art. 969 C. civ., tribunalul a admis cererea de chemare în judecată, iar în temeiul art. 1082 C. civ. coroborat cu art. 3 alin. (1) şi 4 din O.G. nr. 9/2000, a obligat pârâta să-i plătească reclamantei dobânda legală în materie comercială aferentă celor două debite, de la data pronunţării hotărârii până la data achitării integrale a debitelor.
2. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC S. SRL solicitând instanţei de apel, în principal, să schimbe în parte hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei cu privire la pretenţiile de obligare a pârâtei la plata contravalorii lucrărilor de construire. În subsidiar, a cerut să se desfiinţeze hotărârea atacată şi să se trimită cauza spre rejudecare primei instanţe având în vedere insuficienta cercetare a fondului, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel, a arătat apelanta că se impunea lămurirea cu privire la adevăratele raporturi dintre părţile litigiului, aceasta întrucât, pe de o parte, în cererea de chemare în judecată reclamantul a prezentat o stare de fapt incompletă, deformată şi trunchiată, creată special pentru a-i sluji interesele în cauză, iar pe de altă parte, prima instanţă, pe baza probelor administrate în cauză, nu a realizat o corectă şi reală stabilire a stării de fapt.
Apelanta a expus situaţia de fapt arătând că SC S. SRL este o societate comercială cu capital mixt (străin şi român) titular al unui contract de concesiune încheiat la data de 09 mai 2008 cu Comuna Călăţele (contract nr. 1554 din 09 mai 2008) şi că în conformitate cu acest contract a primit în exploatare o suprafaţă de 20 ha teren pe raza comunei Călăţele în vederea deschiderii şi exploatării unei cariere de piatră.
În ceea ce priveşte relaţia cu societatea reclamantă aceasta a constat iniţial în procurarea unor anvelope pentru utilajele de producţie care aparţin lui SC G.A. SRL - servicii de altfel achitate, fapt recunoscut şi de reclamantă, iar ulterior, societatea reclamantă a edificat pentru pârâtă fundaţia unui cântar, servicii de asemenea achitate.
Serviciile de livrare anvelope şi vulcanizare solicitate la plată în prezentul litigiu au fost prestate tot cu privire la utilajele care sunt în proprietatea lui G. (societate din grupul societăţilor pârâtei), însă facturile au fost emise pe numele societăţii pârâte deşi înţelegerea a fost ca aceste servicii să fie facturate societăţii G. care, la rândul său, avea de recuperat de la societatea reclamantă contravaloarea unor livrări de piatră. Acesta este motivul pentru care a susţinut în faţa primei instanţe că aceste servicii nu au fost prestate societăţii pârâte.
În ceea ce priveşte serviciile constând în prestarea unor lucrări de construire a unui clădiri cu destinaţia de sediu administrativ apelanta şi-a menţinut în totalitate punctul de vedere exprimat şi în faţa primei instanţe, neexistând o astfel de înţelegere între pârâta şi societatea reclamantă.
S-a subliniat că în realitate, în cursul anului 2009, între societatea pârâtă şi societatea reclamantă a existat un proiect de asociere în vederea exploatării carierei de piatră. În baza acestui proiect, fiecare dintre societăţi urma să aducă un aport pentru desfăşurarea pe viitor a unei activităţi comerciale comune în cadrul carierei de piatră. Pârâta urma să intre în această asociere cu investiţiile realizate până în acel moment, iar societatea reclamantă a decis să contribuie cu edificarea unei construcţii cu destinaţie de sediu administrativ precum şi cu o anumită sumă de bani. În baza acestui proiect de asociere, societatea reclamantă a început să construiască clădirea în litigiu, fără a aştepta încheierea unei asocieri propriu-zise şi fără ca anterior să întocmească un proiect al construcţiei sau să obţină avizele şi autorizaţia de construire necesare edificării acesteia. Ridicarea acestei construcţii s-a făcut fără autorizaţie, proiect, avize şi mai mult decât atât pe terenul Comunei Călăţele s-a realizat în condiţiile în care Primarul Comunei Călăţele era fratele asociatului societăţii reclamante, d-nul D.T. În cele din urmă, asocierea amintită mai sus nu s-a mai încheiat, iar societatea reclamantă a oprit construcţia care în prezent este nefinalizată - fapt care rezultă şi din raportul de expertiză efectuat în cauză. Construcţia în cauză nu a fost niciodată predată şi nu a fost niciodată folosită de societatea pârâtă. Ulterior, pe fondul unei plângeri penale pentru trafic de influenţă pe care societatea pârâtă a formulat-o împotriva primarului comunei Călăţele s-au deteriorat şi relaţiile cu societatea reclamantă, care a ajuns să pretindă lucrările realizate la acea construcţie, deşi nu a existat nici o înţelegere în acest sens între părţi.
Pornind de la această stare de fapt, criticile propriu-zise pe care apelanta le-a adus hotărârii primei instanţe s-au referit la incorecta stabilire a stării de fapt şi incorecta interpretare şi calificare a înţelegerii existente între părţi, precum şi la faptul că instanţa a acordat altceva decât ceea ce s-a cerut.
3. Apelul astfel declarat a fost soluţionat prin Decizia nr. 242 din 24 noiembrie 2011 de către Curtea de apel Cluj, în sensul respingerii sale ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt susţinută de pârâtă nu avea reflectare în probele cauzei.
Astfel, pe de-o parte invocarea în apel a unui proiect de asociere între cele două părţi ale cauzei a fost pentru prima dată evocată în apel, iar pe de altă parte, orice discuţii referitoare la acest proiect au fost ulterioare înţelegerii iniţiale care avea ca unic obiect edificarea construcţiei de către reclamantă în beneficiul pârâtei contra sumei de 30.000 euro. Aşadar, în lipsa concretizării proiectului de asociere a rămas efectivă înţelegerea iniţială, care a impus pârâtei respectarea obligaţiei corelative, de plată a preţului de 30.000 euro. S-a subliniat că relevantă a fost conduita pârâtei care, în cursul edificării construcţiei, a intervenit cu observaţii, urmărind efectiv realizarea obiectivului. Lipsa proiectelor sau a autorizaţiilor de construire nu poate prezuma lipsa oricărei convenţii între părţi, de asemenea, chiar dacă riscul edificiului aparţine, până la finalizare, antreprenorului, potrivit art. 1479 şi art. 1481 C. civ., nu poate intra în sfera riscului contractului posibilitatea de neplată de către beneficiar justificat pe lipsa autorizaţiilor legale care sunt, în esenţă, în obligaţia beneficiarului. Riscul viitor al demolării construcţiei pentru edificarea sa cu nerespectarea cerinţelor legale nu face parte din categorie evenimentelor fortuite pentru a fi integrate noţiunii de risc al contactului. De asemenea, lipsa recepţiei finale a lucrării care nu a avut legătură cu culpa executantului nu poate exonera beneficiarul de obligaţia de plată a preţului, cu atât mai mult cu cât expertiza efectuată în cauză acceptată de părţi a atestat şi finalizarea lucrării.
4. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC S. SRL, admis prin Decizia civilă nr. 4228 din 30 octombrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu consecinţa casării decizie recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că a fost nelegală soluţia instanţei de apel, în raport cu dispoziţiile art. 1169 C. civ., prin care s-au respins în apel probele solicitate de către pârâtă cu argumentul că aceasta şi-a însuşit fără obiecţiuni concluziile raportului de expertiză administrat în primă instanţă, ceea ce a dus, prin evaluarea unor probe insuficiente la calificarea naturii raportului juridic dintre părţi, cu toate consecinţele atrase de această calificare.
5. Reînvestită cu judecarea apelului Curtea de Apel Cluj a pronunţat Decizia civilă nr. 185 din 19 mai 2014, respingând apelul declarat de pârâta SC S. SRL ca nefondat şi dispunând obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa accesată decizie instanţa de apel a reţinut că reclamanta SC T.R. SRL a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei SC S. SRL la plata sumei de 4.300 lei reprezentând contravaloare marfă livrată şi neachitată, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.978,17 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de vulcanizare executate şi neachitate, obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 30.000 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii executate şi neachitate, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculate asupra sumelor datorate, de la data pronunţării sentinţei şi pe viitor, până la data achitării efective a acestora, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părţi s-au derulat raporturi comerciale în formă simplificată, potrivit cărora aceasta, pe de o parte, a livrat la comanda pârâtei anvelope F. 825 - 20 14 PR PA 20, iar pe de altă parte a prestat, tot la comandă, o serie de lucrări, respectiv servicii de vulcanizare, precum şi lucrări de construcţii pentru realizarea unui sediu administrativ de birou şi a unui cântar, pe terenul pe care pârâta îl deţinea în concesiune, respectiv la punctul de lucru din Călăţele, Cariera de Piatră C., judeţul Cluj şi a susţinut că, potrivit înţelegerilor dintre părţi, reclamanta şi-a îndeplinit în întregime obligaţiile, livrând marfa comandată pe de o parte, iar pe de altă executând lucrările comandate, respectiv atât lucrări de vulcanizare, cât şi lucrări de construcţii, atât pentru sediul administrativ, cât şi pentru cântar.
În ceea ce priveşte construcţiile executate în beneficiul pârâtei, reclamanta a arătat că acestea s-au executat urmare a înţelegerii dintre părţi la punctul de lucru al părţii adverse situat în localitatea Călăţele, Cariera de Piatră C., judeţul Cluj, mai întâi fiind executate, în cursul lunii aprilie 2009, lucrările de construcţii pentru cântar, lucrări care au fost achitate, iar în luna iunie 2009 au început lucrările de construcţie pentru sediul administrativ, respectiv birouri, lucrări care nu au fost achitate.
Pârâta SC S. SRL Cluj-Napoca a evidenţiat, în ceea ce priveşte lucrările de construcţii pentru sediul administrativ a căror contravaloare se pretinde, că nu a solicitat reclamantei executarea acestor lucrări. Acestea au fost efectuate pe terenul aflat în proprietatea Primăriei Călăţele şi concesionat de către societate, fără ca reclamanta sa aibă acordul său.
S-a mai susţinut că, în nenumărate rânduri, pârâta i-a pus în vedere reclamantei să îşi ridice construcţia, înaintându-i şi o înştiinţare scrisă; mai mult a înştiinţat şi Primăria Călăţele despre acest aspect, iar din informaţiile acesteia, reclamantei i s-a cerut sa demoleze construcţia ridicată fără forme legale.
Cu privire la starea de fapt instanţa de apel a arătat că nici reclamanta nu a afirmat şi nici prima instanţă nu a reţinut că ar fi fost încheiat un contract de antrepriză de lucrări cu toate efectele ce decurg din această calificare, fiind invocată şi respectiv apreciate ca prezente raporturi comerciale în formă simplificată cu toate efectele. De aceea, toate aserţiunile apelantei cu privire la nerespectarea de către reclamantă a unor clauze care se presupun a fi incluse în contractele de antrepriză au fost înlăturate ca atare întrucât nu pot primi valenţele pe care aceasta le doreşte.
S-au considerat relevante declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de apel au relevat aceeaşi stare de fapt care a fost reţinută şi de către prima instanţă cu privire la existenţa unei convenţii unei părţi pentru edificarea unei construcţii în favoarea societăţii identificate prin reprezentantul său legal de către martori. Nu au fost validate nici afirmaţiile apelantei cu privire la faptul că edificarea construcţiei s-a realizat fără acordul şi cunoştinţa sa, întrucât martorii audiaţi au relevat că pe durata realizării construcţiei reprezentantul legal al societăţii beneficiare a verificat stadiul lucrărilor în mod repetat ca şi în cazul altor lucrări pe care apelante nu le neagă.
Raportat la natura convenţiei încheiate, nu au fost reţinute nici alegaţiile privind drepturile şi obligaţiile decurgând din contractul de antrepriză sub nici unul din aspectele evidenţiate de apelantă. Curtea a evidenţiat că lipsa autorizaţiei de construire şi a oricărui proiect nu subliniază decât nerespectarea legislaţiei speciale de către pârâtă fără a putea produce efecte asupra naturii juridice a convenţiei încheiate între părţi sau să determine modificarea raporturilor astfel stabilite şi a obligaţiilor corelative. Titularul obligaţiei de a solicita şi obţine toate documentele instituite de lege pentru edificarea construcţiei era beneficiarul, iar nu constructorul, astfel că toate susţinerile apelantei având acest fundament au fost înlăturate. Contrar celor afirmate de apelantă în sensul că nu a existat niciodată o înţelegere între părţi pentru construirea de către reclamantă a unei construcţii în favoarea pârâtei toate probele administrate, atât în faţa tribunalului cât şi a instanţei de apel, au relevat în mod unitar că intenţia părţilor a fost reclamanta să construiască imobilul în litigiu în favoarea pârâtei.
A arătat instanţa de apel că tribunalul a reţinut în mod corect că a fost încheiată o convenţie nenumită, în formă simplificată, urmată de executare, astfel că nu se justifica verificarea respectării tuturor condiţiilor şi clauzelor din contractul de antrepriză. Nefinalizarea şi nepredarea construcţiei nu putea fi valorificată în maniera dorită de către apelantă întrucât prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 30.000 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii executate şi neachitate.
Pe cale de consecinţă, întinderea sumei solicitate de reclamantă pentru edificarea construcţiei a avut în vedere nu valoarea de piaţă a bunului, ci valoarea manoperei şi a materialelor încorporate, aşa cum s-a stabilit în obiectivul expertizei administrate în rejudecare în faţa instanţei de apel. Astfel, contraexpertiza M.S. a relevat o valoare 30.500 euro la care s-a raportat instanţa, cu respectarea principiului disponibilităţii.
S-a mai subliniat că nu au fost niciodată validate în cursul probaţiunii afirmaţiile apelantei referitoare la existenta unui raport de asociere între părţile litigiului, astfel, s-a constatat că în mod corect a stabilit prima instanţă, că între părţi a intervenit o înţelegere în sensul că intimata SC T.R. SRL s-a obligat să edifice, în favoarea apelantei SC S. SRL, o construcţie, contra unei sume de 30.000 euro. Astfel, întrucât reclamanta şi-a executat obligaţiile revenea pârâtei obligaţia corelativă de plată a preţului lucrărilor realizate, în raport cu nivelul de îndeplinire a acestora.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S. SRL, solicitând, în principal, schimbarea hotărârii în sensul respingerii pretenţiei reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii construcţiei, iar subsidiar, reducerea sumei acordate cu acest titlu la câtimea de 59.707,65 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construire, aşa cum au fost stabilite prin expertiză.
Criticile evidenţiate de recurentă s-au referit la calificarea greşită a raportului juridic dedus judecăţii, determinată de aplicarea greşită a legii.
S-a arătat în suita motivelor de recurs că instanţa de apel a calificat raportul juridic dedus judecăţii ca fiind circumscris unei înţelegeri nenumite în forma simplificată, justificat de lipsa unui înscris probator direct al acestei convenţii.
Prin aceasta, a susţinut recurenta, se omite chiar calificarea raportului juridic dintre părţi, care a dus la o soluţie inedită, prin înlăturarea ambelor calificări puse în discuţie prin apărările părţilor, contract de asociere sau de antrepriză. Această soluţie a justificat ulterior, în demersul instanţei de apel, posibilitatea de a evita aplicarea regimului juridic specific convenţiei, respectiv, dispoziţiile legale din materia asocierii sau a antreprizei.
Se arată în continuare că în materia antreprizei de lucrări legiuitorul prescrie dispoziţii specifice atât pentru suportarea riscului, cât şi pentru obligaţia esenţială de stabilire a preţului, în lipsa acestuia din urma contractul fiind lipsit de efecte, evocate fiind dispoziţiile art. 1413, art. 1479 şi art. 1480 C. civ. de la 1864.
De asemenea, în materia antreprizei sunt prevăzute obligaţii speciale în legislaţia conexă, care impun realizarea proiectului de construire, existenţa autorizaţiei de construire, dar şi necesitatea formei scrise a contractului, ad probationem.
Se arată că în cauză contractul de antrepriză nu a respectat niciuna dintre aceste exigenţe, astfel că soluţia corectă impunea invalidarea contractului şi reconsiderarea apărării pârâtei referitoare la încheierea unui contract de asociere în care realizarea edificiului reprezenta aportul reclamantei, aceasta cu atât mai mult cu cât recurenta nu putea să asume realizarea unei lucrări de construire fără autorizaţie, pentru care suportarea sancţiunilor administrative, inclusiv demolarea, ar fi fost iminente.
S-a mai arătat şi că instanţa de apel nu a avut în vedere că această construcţie nu a fost finalizată, nu a fost predată şi nu a fost utilizată de către presupusul beneficiar, fiind în continuare în posesia reclamantei, ceea ce ar fi blocat oricum acţiunea SC T.R. SRL prin opunerea excepţiei de neexecutare a contractului.
Acest fapt plasează bunul în riscul executantului, aspect susţinut şi de faptul că în prezent autorităţile administrative locale consideră această construcţie ca aparţinând reclamantei.
De aceea, lipsa oricărui context factual de natură a justifica încheierea contractului de antrepriză, justifica deplin considerentul pârâtei referitor la faptul că adevărata intenţie a părţilor a constat în încheierea unui contract de asociere, iar toate demersurile referitoare la realizarea construcţiei, inclusiv proprietatea acesteia, erau în sarcina şi patrimoniul reclamantei, iar pârâta nu avea nicio obligaţie.
Chiar a accepta ideea că pârâta ar fi fost în final beneficiar construcţiei edificate de reclamantă nu justifica, în contextul lipsei autorizaţiei de construire, înlăturarea executării unei construcţii fără proiect ce implica un risc major de demolare, ca sancţiune administrativă.
Recurenta a insistat în calificarea raportului juridic între părţi ca asociere în participaţiune care ar impune, în opinia sa, aplicarea regulilor de drept incidente în materie accesiunii imobiliare atrase de art. 494 C. civ., cu consecinţa recunoaşterii în favoarea Primăriei Călăţele, proprietara terenului, a tuturor consecinţelor impuse de aceasta.
În final, recurenta a arătat că reclamanta nu ar putea primi decât valoarea manoperei şi a materialelor încorporate în construcţia edificată pe teren, iar nu valoarea preţului antreprizei, cuantificată la 30.000 euro.
Admiterea unei pretenţii de 30.000 euro a avut, în opinia recurentei, o justificare principială, fără probe concludente. Astfel, în cauză au fost administrate mai multe rapoarte de expertiză, instanţa reţinând în final valoarea de circulaţie a imobilului pe care a şi acordat-o ca preţ al lucrărilor realizate.
Criticând modalitatea de evidenţiere a obiectivelor şi modalitatea de evaluare a construcţiei după criterii alternative, cum ar fi valoarea de piaţă şi valoarea manoperei şi a materialelor, recurenta a arătat că expertizele evidenţiau erori în legătură cu care în mod nefundamentat instanţa de apel a respins apelantei o serie de obiecţiuni, validând un rezultat incorect care a reprezentat suportul admiterii pretenţiei.
Prin întâmpinare, intimata SC T.R. SRL a solicitat în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, cu motivarea că deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile recurentei nu sunt veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, tinzând exclusiv la reaprecierea probatoriului şi stabilirea unei noi stări de fapt.
Această excepţie procesuală a fost recalificată şi soluţionată în sensul respingerii sale, potrivit considerentelor prezentate în şedinţa în care au avut loc aceste dezbateri.
În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că proba raportului juridic a fost integral realizată, iar calificarea acestuia a fost corectă, SC T.R. SRL realizând la comanda pârâtei obiectivul clădire administrativă în punctul de lucru al pârâtei.
Nu sunt fondate, în opinia intimatei, criticile recurentei legale împrejurarea că un contract de antrepriză trebuie încheiat obligatoriu în formă scrisă, alegaţie care nu se întemeiază pe nicio dispoziţie legală. Mai mult, se arată că proba executării contractului de către reclamantă a fost realizată, iar invocarea necunoaşterii şi inopozabilităţii contractului de execuţie nu a putut fi demonstrată.
S-a susţinut în continuare că lipsa autorizaţiei sau a proiectului de execuţie nu sunt împrejurări de natură a infirma proba încheierii contractului şi că întregul demers al pârâtei dovedeşte rea-credinţă în încercarea de a se sustrage executării obligaţiilor contractuale.
Nici criticile referitoare la proba valorii creanţei nu sunt fondate, deoarece aceasta a fost determinată în baza unor expertize cu obiective complexe şi raportat la stadiul de execuţie al lucrării.
7. Analizând recursul, Înalta Curte în va admite, cu consecinţa admiterii apelului şi schimbării doar în parte a sentinţei primei instanţe, faţă de împrejurarea că toate motivele recursului sunt subsumate modului de soluţionare a capătului de cerere referitor la pretenţia de 30.000 euro, corespunzătoare solicitării de obligare a pârâtei la plata contravalorii lucrărilor de construcţie neachitate.
În prezentarea considerentelor instanţei de recurs se impune premergător observaţia că toate criticile recurentei corespund unei greşite aplicări a legii la situaţia de fapt demonstrată, care a determinat o calificare greşită a raportului juridic dedus judecăţii, cu consecinţa înlăturării de la aplicare a normelor de drept care sancţionează validitatea şi eficacitatea raportului juridic real demonstrat prin mijloacele de probă administrate, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Tot astfel, se impune încă de la început sublinierea că suportul pretenţiei reclamantei SC T.R. SRL a avut ca temei executarea obligaţiei contractuale de plată a lucrărilor de construire a unui edificiu cu destinaţia de sediu administrativ, în baza unei înţelegeri dintre părţi neconcretizate în înscris. În alte cuvinte temeiul pretenţiei reclamantei s-a concretizat în angajarea unei răspunderi contractuale întemeiate pe dispoziţiile art. 969 C. civ., aşa cum au considerat ambele instanţe de fond.
Astfel, întrucât obiectul disputei şi limitele rejudecării după casarea primei decizii din apel impuneau administrarea probelor pentru stabilirea naturii şi conţinutului raportului juridic dedus judecăţii, în faţa instanţei de apel, în al doilea ciclu procesual au fost administrate probe: martori şi expertize.
S-a reţinut în stabilirea situaţiei de fapt că nu pot fi considerate fondate apărările pârâtei referitoare la existenţa unui acord de asociere în participaţiune urmare căruia reclamanta s-a angajat să raporteze construcţia al cărui edificiu avea să fie realizat în punctul de lucru al pârâtei, situat pe raza comunei Călăţele, în locul de exploatare a carierei de piatră C. Aceasta, întrucât discuţiile referitoare la asociere care au debutat după începerea construcţiei deja comandate de către reclamantă, nu aveau cum să modifice conţinutul raportului juridic iniţial, de vreme ce acestea nu s-au finalizat.
Potrivit art. 977 şi următoarele C. civ. lămurirea şi interpretarea convenţiilor părţilor se face după criteriul esenţial al voinţei lor comune identificate la data naşterii convenţiei. Astfel, este temeinic reţinut în cauză argumentul instanţei de apel referitor la împrejurarea că operaţiunea de calificare a contractului nu poate avea în vedere o situaţie ulterioară care nu poate fi plasată într-o legătură de conexiune necesară cu circumstanţe iniţiale ale naşterii raportului juridic pentru a putea fi avută în vedere la calificarea şi conţinutul acestuia.
Este lămurit din punct de vedere faptic împrejurarea că edificarea construcţiei de către reclamante fusese ordonată de către pârâtă anterior şi independent de orice discuţii legate de un proiect de asociere între părţile litigiului şi că, până la data acestora, SC S. SRL a supravegheat procesul de construire, a intervenit cu observaţii, urmărind efectiv realizarea obiectivului. De aceea, eşecul proiectului de negociere pentru asocierea în participaţiune nu afectează conţinutul înţelegerii iniţiale care a presupus, potrivit principiului statuat în art. 984 C. civ., înţelegerea dintre părţi referitoare la edificarea unei construcţii cu destinaţia de clădire administrativă a cărei executare a fost solicitată de pârâtă reclamantei.
Plecând de la aceste premise corect stabilite, instanţa de apel a considerat că această înţelegere al cărei conţinut lămurit corespunde unei interpretări corecte a probelor reprezintă o convenţie simplificată, un contract nenumit care se sustrage de la conţinutul unui contract de antrepriză, justificând astfel excluderea aplicării oricăror dispoziţii speciale aplicabile în materia acestui contract.
Totuşi, în întreg cuprinsul considerentelor, a reprezentat preocuparea instanţei de apel să sublinieze că lipsa autorizaţiei de construire sau a proiectului de execuţie şi a altor demersuri specifice unei antreprize de lucrări nu anihilează proba încheierii contractului de execuţie de lucrări. Privit sui-generis, ca raport contractual de construire nenumit, reglementat după dispoziţiile generale în materia oricărui contract, instanţa de apel a impus acestuia consecinţele stabilite prin art. 969 C. civ. Astfel, a stabilit că SC S. SRL datorează reclamantei preţ, deşi a plecat de la premisa că nefinalizarea şi nepredarea construcţiei nu pot fi valorificate de apelantă în maniera dorită, întrucât reclamanta ar fi solicitat prin acţiunea introductivă nu preţul contractului, ci obligarea pârâtei la plata echivalentului lucrărilor de construcţii executate şi neachitate.
Dincolo de caracterul contradictoriu al premiselor considerentelor cu concluzia adoptată, apare fondată critica recurentei referitoare la aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel în operaţiunea calificării contractului.
Înalta Curte arată că încheierea unui contract în forma simplificată nu justifică prin sine concluzia că acel contract este unul nenumit de natură să justifice sustragerea sa din specia contractelor cu reglementare expresă. Sunt nenumite acele contracte nereprezentate ca figuri juridice distincte, neadaptate la tipologia contractelor numite, determinate ca atare prin conţinutul clauzelor lor care nu pot fi specific interpretate ca fiind corespondente unor operaţiuni juridice determinate şi nominalizate ca atare în legislaţia civilă.
Prin urmare, nu poate fi considerat automat nenumit un contract dacă prin conţinutul său principal acesta stipulează o clauză specifică unui contract determinat şi reglementat ca atare, împrejurare dedusă din simplul fapt al neîncheierii acelui contract în forma scrisă şi al stabilirii conţinutului său prin mijlocirea altor probe decât înscrisurile, cum a fost cazul în litigiu.
A fost probat în cauză conţinutul contractului dintre părţi ca reprezentând ordinul pârâtei de executare a unei construcţii, urmat de executarea sa, fie şi în parte, de către pârâtă.
Potrivit art. 1412 şi art. 1413 alin. (2) C. civ. este antrepriză luarea săvârşirii unei lucrări drept un preţ determinat, fie că materialele sunt ale celui pentru care lucrarea se execută, fie că sunt aduse de executant, în acest din urmă caz riscul pieirii edificiului rămânând în sarcina executantului până la realizarea obligaţiei de predare, potrivit art. 1479 C. civ.
Or, prin suprapunerea definiţiei antreprizei contractului demonstrat în cauză după obligaţia reclamantei, acesta corespunde contractului numit de antrepriză şi nu poate fi, după interpretarea dată de instanţa de apel, un contract nenumit.
Lipsa înscrisului probator a contractului de antrepriză nu infirmă încheierea sa, proba contractului putând fi realizată oricum în condiţiile dreptului comun, deoarece contractul de antrepriză este un contract consensual. Nu afectează existenţa contactului, în condiţiile legislaţiei conexe a antreprizei de lucrări de construire, nici lipsa proiectului de execuţie, nici realizarea construcţiei fără autorizaţie, aceasta putând antrena răspunderea administrativă a părţilor implicate sau obligaţia de garanţie a antreprenorului pentru executarea necorespunzătoare a lucrărilor.
Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei potrivit cărora aceste lipsuri nu permiteau calificarea contractului ca antrepriză, iar lipsa proiectului sau autorizaţiei justifica aprecierea că părţile au intenţionat încheierea unui contract de asociere în participaţiune în care reclamanta aducea ca aport construcţia edificată astfel.
Este însă fondată critica recurentei referitoare la nevalabilitatea contactului ca antrepriză prin lipsa determinării preţului contractului de antrepriză, element esenţial al contractului de natură să implice nulitatea absolută a acestuia.
Potrivit art. 1431 alin. (2) C. civ., preţul antreprizei trebuie să fie determinat sau determinabil la încheierea acestuia. Lipsa determinării preţului antreprizei ca element esenţial al contractului sinalagmatic loveşte actul cu nulitate, iar în cauză proba preţului contractului nu a fost realizată. Stabilirea judiciară a preţului antreprizei prin estimarea pe cale de expertiză fie a valorii de circulaţie a lucrării executate de antreprenor, fie prin determinarea valorii materialelor şi a manoperei nu este permisă şi nu are capacitatea de a suplini cerinţa de valabilitate a contractului referitoare la caracterul determinat al preţului, de natură să evite nulitatea contractului.
Prin urmare, este fondat motivul de recurs potrivit căruia antrepriza nu-şi poate produce efectele principale fiind lovită de nulitate ca atare, iar angajarea răspunderii contractuale a pârâtei pentru plata preţului lucrării nu poate fi angajată în baza actului nul.
Chiar şi dacă reclamanta nu a solicitat în câtimea de 30.000 euro preţul lucrării, ci a intitulat pretenţia sa ca reprezentând contravaloarea lucrării executate, cauza cererii sale de chemare în judecată a reprezentat-o contractul, executarea acestuia, pretenţia sa fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 969 C. civ. prin care se statuează că părţile sunt datoare să execute prestaţiile asumate printr-un contract. Aceeaşi reprezentare au avut-o, la admiterea acestei pretenţii, atât prima instanţă de fond, cât şi instanţa de apel, care au recunoscut dreptul reclamantei la încasarea preţului de 30.000 euro, ca efect al principiului executării conforme a contractului.
Or, în aceste condiţii reclamanta nu poate cere executarea contractului, prin paralizarea sa cu apărarea de nulitate opusă de recurentă, ca motiv de ordine publică, ci îşi poate valorifica pretenţiile pe baza altor temeiuri de drept material.
Pe cale de consecinţă, nu poate fi admisă pretenţia reclamantei întemeiată pe executarea contractului nul ca atare, fiind fondat motivul de recurs întemeiat pe greşita aplicare a legii referitoare la calificarea raportului juridic care a permis neaplicarea dispoziţiilor legale imperative care îl sancţionau nu nulitatea.
Faţă de considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea celorlalte critici din recurs referitoare la aprecierea eronată a limitelor executării contractului raportată la riscul contractului, la stadiul de execuţie al lucrării şi nici pe cele referitoare la estimarea greşită a întinderii creanţei reclamantei prin raportare la criteriile propuse de expertizele administrate în cauză.
De aceea, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, decizia recurată va fi modificată şi va fi admis apelul declarat de către pârâta SC S. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 3661 din 1 iunie 2011 a Tribunalului Comercial Cluj, cu consecinţa schimbării acesteia din urmă în parte, în sensul respingerii cererii reclamantei SC T.R. SRL Huedin privind obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 30.000 euro şi a dobânzilor aferente cesteia, precum şi al obligării reclamantei suma de 690,25 lei cheltuieli de judecată parţiale; faţă de limitele recursului, restul dispoziţiilor sentinţei vor fi menţinute.
Totodată, faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâtă în fazele apelului şi recursului, calculate în baza dovezilor existente în dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC S. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 185 din 19 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică şi în consecinţă:
Admite apelul declarat de pârâta SC S. SRL Cluj-Napoca împotriva Sentinţei civile nr. 3661 din 1 iunie 2011 a Tribunalului Comercial Cluj pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta SC T.R. SRL Huedin privind obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 30.000 euro şi dobânzile aferente.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 690,25 lei cheltuieli de judecată parţiale. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Obligă intimata-reclamantă SC T.R. SRL Huedin să-i achite recurentei-pârâte suma de 28.465 lei cheltuieli de judecată în fazele apelului şi recursului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3614/2014. Civil. Nulitate act juridic. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3864/2014. Civil → |
|---|
