ICCJ. Decizia nr. 458/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 458/2014
Dosar nr. 8000/117/2012
Şedinţa publică din 12 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 iunie 2012 sub nr. 8000/117/2012 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, reclamantul N.R.V. a solicitat, în temeiul art. 501, 50 alin. (2) şi (3), 48 din Legea nr. 10/2001, art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Biserica Unitariană Maghiară, obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la restituirea preţului de piaţă al imobilului apartament situat în Cluj-Napoca, iar în subsidiar, la preţul actualizat; obligarea pârâtei Biserica Unitariană Maghiară la plata unei despăgubiri reprezentând sporul de valoare adus apartamentului şi instituirea unui drept de retenţie până la plata acestor sume.
Prin sentinţa nr. 188 din 29 martie 2013, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis în parte acţiunea; a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului echivalentul în RON la data plăţii comunicat de Banca Naţională a României al sumei de 1.030,67 euro reprezentând preţul de vânzare actualizat al apartamentului situat în Cluj-Napoca; a respins cererea de obligare a aceluiaşi pârât la restituirea preţului de piaţă a apartamentului descris mai sus; a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată patţiale; a respins acţiunea în contradictoriu cu Biserica Unitariană Maghiară, prin Episcopia Unitariană Cluj.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. X/1997, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, N.F., antecesoarea reclamantului, a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului din imobilul situat în Cluj-Napoca. Acest contract a fost constatat nul absolut prin decizia nr. 320/A/2010, pronunţată de Curtea de Apel Cluj-Napoca în Dosar nr. 3466/117/2007, dispunându-se rectificarea cărţii funciare Y Cluj, prin radierea dreptului de proprietate al antecesoarei reclamantului.
În baza autorizaţiei de construire din 2003 emisă de Primăria Cluj, antecesoarea reclamantului a executat lucrări de construire cu privire la acest imobil pentru amenajare spaţiu comercial, lucrările fiind finalizate în anul 2005, după cum rezultă din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor încheiat de Primăria Cluj-Napoca.
Având în vedere că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat fără respectarea Legii nr. 112/1995, prima instanţă a constatat că nu se impune decât restituirea preţului actualizat.
Tribunalul a mai reţinut că nu sunt întrunite nici cerinţele legale pentru obligarea pârâtului la plata sporului de valoare în sumă de 77.000 euro, adus imobilului de către reclamant, prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001 având în vedere, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă, iar nu şi altor categorii de imobile, precum este cazul celui din prezentul proces.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul N.R.V., cât şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Reclamantul N.R.V. a formulat următoarele critici:
I. Faţă de împrejurarea că pretenţiile deduse judecăţii se situau sub valoarea de 500.000 RON, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă aparţinea Judecătoriei Cluj-Napoca, iar nu Tribunalului Cluj, hotărârea pronunţată fiind, astfel, nelegală.
II. Prin decizia civilă nr. 320/A/2010 a Curţii de Apel Cluj, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, dar cu titlu. De asemenea, trebuia să se ţină seama de faptul că imobilul a fost cumpărat cu bună-credmţă în baza Legii nr. 112/1995, fiind justificată cererea reclamantului de a i se plăti valoarea de piaţă a imobilului.
III. În ce priveşte solicitarea subsidiară privitoare la restituirea preţului actualizat şi plata sporului de valoare, era necesar a se ţine seama de concluziile expertizei efectuate în cauză. Este fără relevanţă făptul că în imobil se desfăşoară activităţi comerciale, fiind însă important a se reţine că lucrările de îmbunătăţire efectuate cu caracter necesar şi util, ele fiind efectuate într-un moment în care imobilul avea destinaţia de locuinţă.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în cauză şi că, deşi a invocat prin întâmpinare, înaintea primei instanţe, excepţia necompetenţei materiale a acesteia, excepţia a rămas nesoluţionată.
Prin decizia nr. 41/A din 18 iunie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis apelurile şi a trimis cauza spre rejudecare în primă instanţă Judecătoriei Cluj-Napoca.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că fiecare dintre capetele de cerere deduse judecăţii de către reclamant, socotite individual, are un obiect cu o valoare situată sub pragul valoric de 500.000 RON instituit prin prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., sens în care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei, iar nu tribunalului, în speţă, Judecătoria Cluj-Napoca.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Cluj, formulând următoarele critici:
I. În mod greşit instanţa de apel a admis apelul reclamantului, care, în propria cale de atac, a invocat aspecte ce trebuiau calificate ca fiind legate de îndeplinirea propriilor obligaţii procesuale.
Pe de altă parte, în mod greşit, instanţa de apel nu a ţinut cont de neregularităţile invocate de pârât în apelul propriu, legate de formularea acţiunii, procedura de citare şi calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Sub acest aspect, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
II. Î n mod greşit instanţa de apel a admis apelul reclamantului şi a trimis cauza spre soluţionare în primă instanţă la Judecătoria Cluj-Napoca, întrucât pretenţiile reclamantului vizează restituirea preţului actualizat şi, respectiv a preţului de piaţă, pretenţii solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, deşi situaţia de fapt existentă conduce la concluzia că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, existând hotărâri judecătoreşti care atestă că imobilul nu a făcut obiectul Legii nr. 112/1995, aspecte care impuneau respingerea apelului reclamantului.
Din această perspectivă, hotărârea pronunţată cuprinde motive contradictorii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
III. Hotărârea instanţei de apel este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, în sensul că nu a ţinut cont de faptul că acţiunea reclamantului este inadmisibilă şî exclude răspunderea Ministerului Finanţelor Publice, acesta fiind în mod greşit obligat la plata preţului actualizat al apartamentului în litigiu, fără a fi identificat vreun raport juridic sau vreun temei legal care să atragă o astfel de obligaţie.
Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat atât la excepţia lipsei de interes invocată de către intimatul-reclamant, cât şi raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, se constată că succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispoziţiile legale încălcate.
Recurentul-pârât arată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală în sensul că în mod greşit a admis apeiui reclamantului, care, în propria cale de atac, a invocat aspecte ce trebuiau calificate ca fiind legate de îndeplinirea propriilor obligaţii procesuale şi, totodată, în mod greşit nu a ţinut cont de neregularităţile invocate de pârât în apelul propriu, legate de formularea acţiunii, procedura de citare şi calitatea procesuală pasivă a acestuia, critici pe care le circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
De asemenea, recurentul-pârât critică soluţia instanţei de apel în sensul că nu a respins, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantului, sens în care hotărârea este contradictorie (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) şi că în mod greşit Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat la restituirea, către reclamant, a preţului actualizat al apartamentului în litigiu, în lipsa oricărui temei legal, sens în care s-a procedat la o greşită interpretare şi aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Prin decizia recurată s-a reţinut însă că, raportat la criteriul valoric al pretenţiilor deduse judecăţii, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei, sens în care instanţa de apel a anulat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond Judecătoriei Cluj-Napoca.
O atare soluţie împiedică instanţa de trimitere a analiza problemele de fond supuse analizei în calea de atac, ce vor fi dezbătute de către instanţa competentă, în speţă, Judecătoria Cluj-Napoca.
Pe de altă parte, chiar pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în apelul declarat, a formulat critici cu privire la necompetenţa materială a tribunalului, în soluţionarea cauzei pendinte.
Faţă de cele arătate, se constată că aspectele pe care recurentul-pârât le supune analizei în calea extraordinară de atac a recursului vizează chestiuni ce nu se raportează la soluţia conţinută în hotărârea recurată, ceea ce are drept consecinţă imposibilitatea încadrării criticilor acestuia în vreunul din pct. art. 304 C. proc. civ.
Astfel, susţinerile recurentuiui-pârât, deşi formal încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., nu se circumscriu niciunui caz de casare şi nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanţa de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este insuficientă simpla indicare a textului legal, fiind necesară raportarea acestuia la considerentele hotărârii atacate.
Or, în speţă, recurentul-pârât nu arată în ce modalitate decizia instanţei de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare pe fond la Judecătoria Cluj-Napoca, nu este conformă legii, ci exprimă nemulţumiri legate de problemele de fond ale litigiului, în condiţiile în care decizia atacată a anulat sentinţa tribunalului pentru necompetenţa naterială.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate, urmând a obliga recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata, către intimatul-reclamanl N.R.V., a sumei de 3.192 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 41/A din 18 iunie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Obligă recurentul-pârât la plata, către intimatul-reclamant N.R.V., a sumei de 3.192 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 457/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 459/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
