ICCJ. Decizia nr. 511/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 511/2014
Dosar nr. 5582/85/2012
Şedinţa publică din 13 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 488/2013, Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea civilă precizată, formulată de reclamanta B.M. în contradictoriu cu intimata SC O.V.I.G. SA Bucureşti, şi în consecinţă, a fost obligată intimata la plata către reclamantă a următoarelor sume: taxa de facultate 2.500 RON, pentru 2 ani; impozit - 2.000 RON, pentru 2 ani; întreţinere locuinţă - 4.000 RON/lună, pentru 2 ani; întreţinere 1.500 RON/lună pentru 2 ani; tratamente medicale - 2.000 RON; cărţi - 12.000 RON; 600.000 RON, daune morale. Au fost respinse celelalte cereri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta, la data producerii accidentului era o persoană fără venituri proprii, aflată în întreţinerea defuncţilor săi părinţi. Probele administrate în cauză au atestat starea de nevoie a reclamantei, lipsită de susţinători legali, ca şi necesitatea de a achita anumite debite ale defuncţilor şi efectuarea de cheltuieli legate de aceştia.
Faţă de această situaţie, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile art. 53 şi urm. din Legea nr. 136/1995 raportat la art. 49 şi urm. din Ordinul nr. 5/2010, acţiunea fiind admisă în parte.
În ce priveşte daunele materiale, s-a reţinut că reclamanta nu a dovedit plata parastaselor şi monumentului funerar, astfel că această pretenţie nu a fost acordată. În ce priveşte cheltuielile de întreţinere ale reclamantei (taxa de facultate - 2.500 RON, impozit - 2.000 RON, întreţinere locuinţă - 4.000 RON, întreţinere 1.500 RON/lună pentru 2,5 ani, tratamente medicale - 2.000 RON, cărţi -12.000 RON), acestea au fost acordate, întemeiat pe ideea de prejudiciu suferit şi considerând aceste cheltuieli ca normale, suportate de părinţi pentru copiii lor, atât timp cât aceştia sunt în viaţă, ceea ce nu mai este cazul. A fost redus cuantumul întreţinerii la 4.000 RON (în loc de 8.000 RON pretins), apreciindu-se ca suficient faţă de nevoile reclamantei şi raportat la nivelul asigurat acesteia de către defuncţi anterior.
Acţiunea civilă în despăgubiri este bazată pe ideea reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, autorul pagubei fiind obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar şi beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cesans), ceea ce asigură restabilirea situaţiei anterioare. Repararea prejudiciului trebuie făcută în natură, iar când acest lucru nu este posibil, se acordă despăgubiri (echivalent bănesc), asigurătorul fiind obligat alături de autorul faptei, în limitele contractului de asigurare sau în virtutea normei legale - cazul de faţă.
Indemnizaţia de asigurare se cumulează cu despăgubirile datorate de autorul prejudiciului, iar asigurătorul nu are drept de regres împotriva autorului prejudiciului, deoarece el este obligat să plătească victimei suma asigurată la producerea riscului asigurat, în termenii asigurării şi a altor reglementări legale.
Partea prejudiciată având la îndemână o acţiune în justiţie pentru despăgubiri, instanţa a trebuit să ţină seamă de anumite principii pentru a stabili despăgubirile: principiul reparării în natură, excepţia fiind repararea prin echivalent şi principiul reparării integrale a prejudiciului, observând că paguba trebuie să fie reparată în întregime, dar nu poate constitui un mijloc de îmbogăţire pentru cel care a suferit-o. Aceasta semnifică faptul că trebuie să existe un echilibru între prejudiciul efectiv şi despăgubirile acordate.
Principiul reparaţiei integrale impune ca despăgubirea să cuprindă atât pierderea propriu-zisă, cât şi câştigul de care victima a fost lipsită prin săvârşirea faptei culpabile, toate pagubele care sunt o consecinţă directă şi necesară a faptei săvârşite.
Despăgubirile se plătesc de către intimata de faţă pe temeiul altor raporturi juridice decât răspunderea delictuală (asigurare prin efectul legii, contract de asigurare).
În situaţia în care prin fapta ilicită s-a cauzat moartea unei persoane, despăgubirile au scopul de a repara prejudiciul constând în cheltuielile de înmormântare a victimei, întreţinerea prestată de victimă anterior decesului şi daunele morale încercate de rudele apropiate ale victimei.
Referitor la prejudiciul constând în cheltuielile de înmormântare a victimei, s-a constatat că acesta nu a fost probat.
În ce priveşte situaţia copilului minor sau major aflat în continuarea studiilor, îngrijirea trebuie să le permită de cheltuielile şi eforturile suplimentare pe care trebuie să le facă pentru dobândirea unei calificări.
Prejudiciul constând în întreţinerea acordată de victimă anterior încetării din viaţă poate fi evaluat şi cuantificat, în funcţie de veniturile realizate de defuncţi în timpul vieţii, astfel ca reclamantei să-i fie asigurat acelaşi nivel de trai cu acela, realizând astfel reparaţia integrală a prejudiciului.
În ce priveşte daunele morale, s-a reţinut că sunt supuse reparaţiei şi aceste despăgubiri, astfel că acestea au fost acordate în cuantumul solicitat de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, iar la termenul de judecată din 28 iunie 2013 a fost recalificată calea de atac declarată în cauză, ca fiind apel.
Prin Decizia civilă nr. 55 din 12 iulie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a admis apelul declarat de către pârâtă împotriva Sentinţei civile nr. 488/2013, pronunţată de Tribunalul Sibiu, pe care a schimbat-o în parte numai în ceea ce priveşte obligaţia de plată a pârâtei către reclamantă a sumelor de 4.000 RON/lună pentru 2 ani - întreţinere locuinţă, 1.500 RON/lună pentru 2 ani întreţinere şi 12.000 RON - cărţi, pe care a înlăturat-o din hotărârea atacată, iar, sub aspectul cuantumului daunelor morale, acesta a fost stabilit la 100.000 RON.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Starea de fapt nu a fost contestată de către apelantă şi anume că în data de 9 noiembrie 2010, în jurul orelor 17:50, pe DN 1, la km 298, în afara localităţii Veştem, jud. Sibiu, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat autoturismul marca D.T. cu nr. de înmatriculare SB AA AAA, soldat cu decesul conducătorului auto B.V. şi a soţiei sale B.S., părinţii reclamantei.
Conform Referatului nr. 6439/P din 20 noiembrie 2010 emis de I.P.J. Sibiu şi confirmat prin Rezoluţia din 8 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, evenimentul rutier s-a datorat neadaptării vitezei de către conducătorul auto. Faţă de decesul conducătorului auto, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen,. s-a confirmat propunerea de a nu se începe urmărirea penală împotriva defunctului B.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere şi vătămare corporală din culpă.
În speţă sunt incidente dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., texte care instituie principiul general al răspunderii civile pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită şi dispoziţiile corect reţinute de Tribunalul Sibiu, respectiv art. 41 şi urm. din Legea nr. 136/1995, art. 49 şi urm. din Ordinul nr. 5/2010, care reglementează obligaţiile asigurătorului.
Prin primul motiv de apel s-a criticat sentinţa în sensul că greşit s-au acordat daunele materiale de 4.000 RON pentru 2 ani întreţinerea locuinţei, suma de 1.500 RON/lună întreţinere pentru doi ani şi suma de 12.000 RON reprezentând contravaloarea cărţilor, susţinându-se că aceste despăgubiri nu au fost dovedite.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale şi în consecinţă, angajarea răspunderii societăţii asigurătoare, una dintre condiţii se referă la existenţa prejudiciului. Pentru ca un prejudiciu patrimonial să dea dreptul victimei de a cere repararea lui este necesar să aibă caracter cert şi să nu fi fost reparat încă. Un prejudiciu este cert atunci când existenţa lui este sigură, neîndoielnică şi totodată poate fi evaluat în prezent. Sunt certe prejudiciile actuale şi prejudiciile viitoare şi sigure. Prin prejudiciul actual se înţelege acela care s-a produs în totalitate până la data la care se cere repararea lui. Prejudiciile viitoare şi sigure sunt acele prejudicii care deşi nu s-au produs, este sigur că se vor produce, putând fi evaluate în prezent.
Faţă de aceste considerente teoretice, s-a reţinut că, în speţă, faţă de sumele contestate, nu s-a dovedit existenţa prejudiciului şi nici certitudinea lui.
Prin precizarea de acţiune depusă în faţa instanţei de fond pentru termenul din 1 aprilie 2013, reclamanta a arătat daunele morale solicitate şi a solicitat printre altele, sumele arătate de apelantă, respectiv întreţinerea domiciliului 4.000 RON/an x 2 ani = 8.000 RON redusă de instanţă la 4.000 RON; întreţinere şi chirii 1.500 RON/lună pentru 2,5 ani şi cărţi pentru studii 500 RON/lună x 2 ani = 12.000 RON.
Aceste despăgubiri materiale solicitate de către reclamantă, contrar dispoziţiilor art. 1169 C. civ, nu au fost dovedite şi astfel nu sunt îndeplinite cerinţele prejudiciului cert.
Referitor la suma de 1.500 RON/lună acordată de prima instanţă pentru perioada de 2 ani, chiar reclamanta a arătat că, cuprinde şi chiria pe lună, ori, nu s-a făcut prin probele administrate, dovada cuantumului chiriei pe lună.
Mai mult, conform reglementărilor din materia asigurărilor sociale, copiii au dreptul la pensie de urmaş, dacă sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 83 - 84 din Legea nr. 263/2010, referitoare la continuarea studiilor într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani. În această situaţie, în care ar beneficia de pensie în sistemul asigurărilor sociale, reclamanta ar avea posibilitatea să obţină numai diferenţa de prejudiciu care nu ar fi acoperită prin pensia datorată în cadrul asigurărilor sociale.
Or, pretenţia în proces nu a purtat asupra acestor aspecte, pretenţia reclamantei fiind de acordare a cheltuielilor de întreţinere şi chirii de 1.500 RON/lună.
Nu are caracter cert nici suma de 12.000 RON acordată de instanţa de fond pentru cărţi, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada certitudinii acestui prejudiciu.
Apelanta nu a contestat mijloacele de probă administrate, ci a arătat că aceste despăgubiri acordate nu au fost dovedite nici ca întindere şi nici ca existenţă. Singurul element că reclamanta este în continuarea studiilor nu poate duce la consecinţa achiziţionării de cărţi în valoare de 500 RON/lună.
Despăgubirile solicitate de reclamantă, aşa cum de altfel a susţinut aceasta, nu sunt menite şi nu au cum să înlocuiască vieţile curmate în accidentul de circulaţie.
Cum nu se poate contesta suferinţa la care a fost supusă reclamanta, ai cărei ambii părinţi au decedat în cursul accidentului auto produs de defunctul său tată, instanţa de apel a apreciat că suma solicitată de reclamantă şi acordată de instanţa de fond cu titlu de daune morale nu a fost corect stabilită.
Faţă de criteriile echităţii şi jurisprudenţei dezvoltate în acest sens de Curtea Europeană în cauza Carabulea contra României, cauza Predica c/a României, cauza Crăiniceanu şi Frumuşanu c/a României, instanţa de apel a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 100.000 RON.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
Cu privire la daunele materiale solicită să fie acordate, aşa cum au fost precizate în sentinţa pronunţată de Tribunalul Sibiu.
Susţine că, în mod eronat instanţa a admis apelul pârâtei, pe motiv că daunele materiale nu sunt dovedite, deşi martora, în depoziţia sa, a arătat că are cunoştinţă că recurenta a fost cea care a suportat contravaloarea monumentului funerar, pomenile şi toate cele necesare înmormântării. Este adevărat că la dosar nu există acte doveditoare, întrucât la momentul decesului părinţilor săi, recurenta a suferit un şoc.
În ceea ce priveşte daunele materiale care se referă la cheltuieli de întreţinere, cheltuieli cu învăţătură, cărţi, acestea au fost pe nedrept înlăturate întrucât instanţa de apel a considerat că, copiii aflaţi în întreţinerea părinţilor decedaţi primesc pensie de întreţinere, fără a cunoaşte cuantumul de 650 RON al acestei pensii de la stat.
Consideră că pretenţia de 1.500 RON pe lună, ce reprezintă întreţinere şi chirii, este îndreptăţită, întrucât recurenta a trebuit să locuiască în chirie, şi să se întreţină, iar în ce priveşte cheltuielile pentru studii, face referire la costurile ridicate ale materialelor de pregătire profesională.
Consideră că despăgubirile materiale solicitate se puteau dovedi cu orice mijloc de probă, astfel cum prevede art. 26 din Ordinul nr. 5/2010.
În ce priveşte daunele morale, solicită să fie menţinut cuantumul de 600.000 RON, în condiţiile în care despăgubirile maxime înscrise pe poliţa de asigurare sunt de 2.500.000 euro.
Critică decizia atacată în sensul că, deşi a depus la dosar acte doveditoare ale suferinţelor psihice ale recurentei, instanţa de apel nu a ţinut cont de acestea.
După decesul părinţilor, reclamanta a suferit traume psihice, aşa cum rezultă din actele medicale anexate la dosarul cauzei, suferind de tulburări neuropsihice.
Aceste despăgubiri morale au fost drastic reduse, pe motiv că vinovat de producerea accidentului ar fi fost conducătorul auto.
Or, moartea unei persoane poate lipsi de întreţinere o anumită persoană (prejudiciul material) şi poate aduce suferinţe psihice altei persoane (prejudiciu nepatrimonial), întrucât sunt atingeri aduse personalităţii umane.
În cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, daunele morale sunt consecinţele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului), prin fapta ilicită şi culpabilă a altei persoane (autorul accidentului), care constau în atingeri aduse personalităţii fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale.
Critică decizia recurată în sensul că instanţa de apel nu a ţinut cont de criteriile legale şi concrete de apreciere şi cuantificare a despăgubirilor ce reprezintă daune morale, criterii prevăzute de dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010.
Invocă diverse directive ale Parlamentului European privind asigurarea de răspundere civilă auto şi arată că prin acestea s-a instituit obligativitatea ţărilor membre de a impune societăţilor de asigurare de pe teritoriul lor să prevadă că limita maximă de despăgubire pentru o persoană vătămată în urma unui eveniment rutier trebuie să fie cel puţin 1.000.000 euro.
Analizând recursul din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Deşi în cauză, pentru recursul declarat de reclamantă s-a invocat, de către partea adversă, neîncadrarea în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ce ar fi atras aplicarea sancţiunii nulităţii acestuia, Înalta Curte apreciază că recursul se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ceea ce priveşte criticile referitoare la criteriile legale şi concrete de acordare a despăgubirilor ce reprezintă daune morale, prevăzute de dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010.
Pe de altă parte, deşi recurenta susţine că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., se constată că acestea au fost invocate pur formal, fără a fi dezvoltate critici ce permit încadrarea acestora în motivele de nelegalitate invocate, motiv pentru care recursul declarat de reclamantă va fi analizat din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel, prin soluţia pronunţată, a realizat o aplicare şi interpretare corectă a dispoziţiilor legale în privinţa criteriilor de acordare a despăgubirilor morale datorate în baza raporturilor juridice de asigurare, prevăzute de dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010.
În fapt, la data de 9 noiembrie 2010, în jurul orelor 17:50, pe DN 1, la km 298, în afara localităţii Veştem, jud. Sibiu, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat autoturismul marca D.T. cu nr. de înmatriculare SB AA AAA, soldat cu decesul conducătorului auto B.V. şi a soţiei sale B.S., părinţii reclamantei.
Conform Referatului nr. 6439/P din 20 noiembrie 2010 emis de I.P.J. Sibiu şi confirmat prin Rezoluţia din 8 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, evenimentul rutier s-a datorat neadaptării vitezei de către conducătorul auto. Faţă de decesul conducătorului auto, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a confirmat propunerea de a nu se începe urmărirea penală împotriva defunctului B.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere şi vătămare corporală din culpă.
Problema de drept care se ridică în speţă este guvernată de dispoziţiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi ale Ordinului C.S.A. nr. 5/2010 (în vigoare la data producerii accidentului) pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obiectivă de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule.
Potrivit art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, drepturile persoanei păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia.
În cazul daunelor producerii prin accidente de autovehicule survenite în anul 2010, asiguraţii sunt despăgubiţi în limitele stabilite de Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care prevede limite maxime de despăgubire pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial şi modul de stabilire a despăgubirilor datorate de asigurător persoanelor prejudiciate prin accidente de autovehicule, atât pentru pagube materiale, cât şi pentru vătămări corporale şi deces.
Dispoziţiile cu caracter general, înscrise în art. 49 din Legea nr. 136/1995 stipulează că "asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule (...)", iar art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 prevede că, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele: (...) 2. în caz de deces (...) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".
Astfel, prin Ordinul nr. 5/2010 al preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule se prevede expres că în cazul vătămării corporale sau al decesului unei persoane se acordă şi daune morale "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România" (art. 49), fără a se indica, aşadar, niciun criteriu de stabilire a acestora, cu excepţia plafonului de despăgubire minimă a prejudiciilor patrimoniale şi nepatrimoniale produse în unul şi acelaşi accident şi indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.
Într-adevăr, conform art. 24 alin. (2) lit. b) din acelaşi ordin, "pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente produse în anul 2010, la un nivel de 2.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României".
Ratione materiae, este vorba, evident, de o limită de despăgubire generală, pentru toate prejudiciile cauzate pentru vătămare corporală sau deces, deci atât pentru prejudiciile materiale, cât şi cele morale. Aceasta nu înseamnă însă că, automat, adică necondiţionat şi nedovedit, victima sau un terţ păgubit poate să obţină de la asigurător integral această sumă, deoarece daunele morale se acordă, cum s-a arătat, "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România" (art. 49 din Ordinul nr. 5/2010, precitat).
În absenţa unei reglementări exprese şi de principiu, doctrina şi jurisprudenţa, cum vom arăta imediat, au făcut apel la textele C. civ. privitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Într-adevăr, conform art. 998 C. civ., "orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara", iar potrivit art. 999 din acelaşi cod, "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa".
Aşadar, pentru a exista răspundere civilă delictuală trebuie să existe un prejudiciu, o pagubă sau o daună.
Cum însă Codul civil nu distinge între natura sau felul prejudiciului s-a conchis, în baza regulii de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, că trebuie reparat, pe temeiul art. 998 C. civ., nu numai prejudiciul material sau patrimonial, adică prejudiciul care poate fi evaluat în bani, ci şi prejudiciul moral sau nepatrimonial, adică acel prejudiciu care nu este susceptibil de preţuire bănească.
În afara Codului civil, care nu se pronunţă, în mod expres, în sensul posibilităţii reparării (băneşti) a daunelor morale, există cazuri de reparare a acestora prevăzute în legislaţia recentă, exempli gratia, în speţă, art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010.
Odată admisă posibilitatea reparaţiei băneşti a daunelor morale se ridică problema cuantificării acestor daune, în condiţiile în care nu există şi nici nu poate exista un criteriu obiectiv de natură economică în baza căruia să se poată stabili acest lucru.
În prezent, la nivel legislativ şi de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanţele se "ghidează" după criterii subiective, variabile de la caz la caz. Emblematică, din acest punct de vedere, este jurisprudenţa în materia daunelor morale pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate prin accidente de autovehicule.
Daunele morale constituie consecinţe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu un conţinut neeconomic şi care rezultă din atingerile şi încălcările drepturilor personale nepatrimoniale şi se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, etc.
În legătură cu natura daunelor morale, aşa cum se desprinde din literatura juridică şi din practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se menţin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităţilor materiale şi întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar şi nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanţei în cunoaşterea sufletului uman şi a reacţiilor sale.
La aceste considerente ar trebui adăugată şi exigenţa unei limite naturale: daunele morale să nu fie excesive, nerezonabile, fără simţul măsurii, să nu devină astfel spoliatoare şi nelegitime, căci, după cum s-a observat de asemenea în practică, "prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, dar judecătorii au obligaţia să-l aprecieze în raport de gravitatea şi importanţa sa şi fără a se ajunge la realizarea unui dezechilibru de interese".
Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absenţa unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât priveşte întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.
Un criteriu fundamental consacrat de doctrină şi jurisprudenţă, în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială şi o doză de aproximare, însă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
În speţă, instanţa de apel a ţinut cont de importanţa valorii lezate, dar şi de gravitatea şi intensitatea durerilor psihice suferite de reclamantă prin pierderea ambilor părinţi, precum şi de necesitatea ca sumele acordate să nu constituie, totuşi, o sursă de îmbogăţire, ci să rămână doar un mijloc de compensaţie, de alinare a durerii psihice suferite.
Tot sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod judicios instanţa de apel a avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele statuate în art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, referitoare la legislaţia şi jurisprudenţa din România. Din perspectivă jurisprudenţială, trebuie reţinut că atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare celei de faţă, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislaţia naţională, ci au avut în vedere şi o judecată în echitate prin raportare şi la consecinţele negative suferite de reclamant, ca victimă a evenimentului rutier asigurat. Toate aceste aspecte, circumstanţele situaţiei particulare cauzei au fost expuse în raţionamentul logico-juridic al soluţiei pronunţate în privinţa determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamantă.
Faţă de aceste aspecte, se constată că instanţa de apel nu a diminuat cuantumul daunelor morale întrucât vinovat de producerea accidentului ar fi fost conducătorul auto, cum a susţinut recurenta, ci în considerarea principiului echităţii şi a principiilor jurisprudenţiale.
În ceea ce priveşte critica recurentei referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate şi solicitarea de majorare a sumei acordate cu titlu de daune morale în funcţie de probele care relevă consecinţele nefaste care s-au răsfrânt asupra stării sale fizice şi psihice, Înalta Curte reţine că susţinerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 304 C. proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate.
Pentru aceleaşi considerente, Înalta Curte nu va analiza nici criticile referitoare la înlăturarea daunelor materiale întrucât unele vizează modul de analizare a probatoriului administrat, iar altele sunt formulate omisso medio (reclamanta nu a declarat apel şi nu a criticat neacordarea de către prima instanţă a cheltuielilor de înmormântare, parastas, monument funerar).
În consecinţă, faţă de considerentele expuse care complinesc, în parte, motivarea deciziei atacate din perspectiva modului de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva Deciziei civile nr. 55 din 12 iulie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 574/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 510/2014. Civil. Actiune în daune delictuale.... → |
|---|
