ICCJ. Decizia nr. 5575/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5575/2013

Dosar nr. 8692/1/2010

Şedinţa publică de la 2 decembrie 2013

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

La data de 25 octombrie 2010, revizuentul B.N. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 328A din 21 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a Deciziei nr. 4270 din 26 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Învestită cu soluţionarea acestei căi de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la termenul de judecată din data de 15 iunie 2012 a suspendat, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecarea cauzei, pentru lipsa părţilor.

Cauza a stat în nelucrare până la data de data de 14 octombrie 2013, când recurentul a solicitat repunerea pe rol.

Părţile au fost citate pentru termenul din 2 decembrie 2013 în vederea discutării perimării judecării litigiului.

La acest termen, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

Astfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 15 iunie 2013, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii de revizuire.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 17 iunie 2013, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici una din părţi nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

În acest context, se constată că revizuentul a formulat cererea de redeschidere a judecăţii ulterior împlinirii termenului de perimare, ceea ce nu îl exonerează de sancţiunea prevăzută de art. 248 alin. (1) C. proc. civ..

Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul B.N. împotriva deciziilor nr. 328A din 21 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi nr. 4270 din 26 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5575/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs