ICCJ. Decizia nr. 5589/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5589/2013

Dosar nr. 59160/299/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 2 decembrie 2013

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 2 octombrie 2012, sub numărul de Dosar 16047/318/2012, reclamantul C.V.V. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la plata cu titlu de despăgubiri a sumei globale de 10.000 RON, a unei prestaţii periodice majorate, respectiv lunare, tot cu titlu de despăgubire, a cheltuielilor de îngrijire medicală în cuantum de 500 RON lunar, precum şi a sumei de 3.000 RON anual, reprezentând costul unui bilet de tratament într-o staţiune pentru recuperare şi cheltuieli aferente. De asemenea, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că sumele solicitate sunt datorate de pârâtă ca urmare a faptului că prejudiciul pe care l-a suferit prin accidentul de muncă produs la SC E. SA Bucureşti - Sucursala Rovinari, din culpa prepuşilor societăţii pârâte, pentru care aceasta răspunde potrivit legii, a crescut faţă de creşterea salariului şi a altor drepturi pe care le-ar fi realizat de la pârâtă sau de la altă societate, iar prestaţia permanentă în sumă de 440.000 RON acordată prin Sentinţa penală nr. 837 din data de 23 martie 2007 a Judecătoriei Târgu Jiu, pronunţată în Dosarul nr. 8/318/2005, modificată prin Decizia penală nr. 1008 din 3 decembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, s-a depreciat prin inflaţie.

În drept, au fost invocate prevederile art. 998 - 999 C. civ., art. 1000 alin. (1) şi (3) şi art. 1003 C. civ.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus înscrisuri.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia puterii de lucru judecat, excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, cât şi a dreptului material la acţiune.

Reclamantul a depus note de şedinţă prin care a formulat răspuns la întâmpinare.

Învestită iniţial cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Târgu Jiu, prin Sentinţa civilă nr. 14870 din 27 noiembrie 2012 a invocat din oficiu şi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, reţinând dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. şi faptul că pârâta are sediul în Sectorul 1, Bucureşti, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 14 decembrie 2012, sub numărul 59160/299/2012.

Reclamantul a depus note de şedinţă pentru termenul de judecată din data de 28 iunie 2013 prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, considerând că această instanţă nu este legal învestită şi nu este competentă teritorial să judece cererea, în condiţiile în care hotărârea de declinare a Judecătoriei Târgu Jiu este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (2), art. 10 pct. 8 şi art. 12 C. proc. civ. Astfel, reclamantul a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, potrivit art. 20 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea din oficiu a judecăţii, potrivit art. 21 C. proc. civ. şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă în baza art. 22 alin. (3) C. proc. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 18271 din 27 septembrie 2013, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată de reclamant.

A declinat competenţa de soluţionare a acţiunii privind pe reclamantul C.V.V. şi pe pârâta SC E. SA Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Târgu Jiu a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

S-a suspendat judecata acţiunii până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a considerat că în conformitate cu dispoziţiile art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Regula în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 5 C. proc. civ. pentru situaţia în care pârâtul este o persoană fizică, legiuitorul stabilind că cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului, iar pentru pârâtul persoană juridică, art. 7 alin. (1) C. proc. civ. instituie o normă de competenţă aplicabilă ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă teritorial, prevăzând că cererea se face la instanţa sediului ei principal.

Faţă de aceste dispoziţii legale şi motivele de fapt şi de drept invocate de reclamant în susţinerea pretenţiilor sale, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a reţinut că reclamantul avea dreptul de a introduce cererea de chemare în judecată fie la Judecătoria Târgu Jiu, care este competentă teritorial în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (2) C. proc. civ., precum şi al prevederilor art. 10 pct. 8 C. proc. civ. (fiind vorba de pretenţii formulate în legătură cu faptele constatate prin Sentinţa penală nr. 837 din data de 23 martie 2007, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul penal nr. 8/318/2005, modificată prin Decizia penală nr. 1008 din 3 decembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova), fie la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, potrivit art. 7 alin. (1) C. proc. civ.

Ţinând seama de motivele pentru care reclamantul a ales să introducă acţiunea la Judecătoria Târgu Jiu, printre care sunt de enumerat natura cauzei generatoare a pretinselor prejudicii, starea sa fizică şi de sănătate, administrarea probatoriului (reclamantul având sarcina probei, potrivit art. 1169 C. civ., are dreptul de a opta între cele două instanţe), instanţa a apreciat că sunt întemeiate susţinerile reclamantului privind dreptul său de soluţionare a cauzei de către Judecătoria Târgu Jiu, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Având în vedere dispoziţiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ. instanţa reţine că atât Judecătoria Târgu Jiu, cât şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-au declarat necompetente de a judeca această pricină, motiv pentru care, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a dispus ca dosarul să fie înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Înalta Curte, urmează să constate că în cauză competenţa soluţionării cauzei revine Judecătoriei Târgu Jiu, pentru considerentele ce succed:

Problema asupra căreia cele două instanţe au statuat în mod diferit este aceea dacă în speţă reclamantul are dreptul de a alege între două instanţe deopotrivă competente şi dacă se poate discuta de o competenţă alternativă în speţa dedusă judecăţii.

Prin hotărâre judecătorească anterioară (Sentinţa penală nr. 837 din 23 martie 2007 a Judecătoriei Târgu Jiu) s-au stabilit în mod irevocabil elementele răspunderii civile delictuale referitoare la existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, vinovăţiei, raportului de cauzalitate, raportului de prepuşenie etc.

Solicitarea din litigiul de faţă, prin care se pretinde doar actualizarea pretenţiilor periodice în scopul asigurării unei reparaţii integrale a prejudiciului suferit de reclamant la data de 31 martie 2003, decurge din acelaşi fapt ilicit.

În această situaţie, devin incidente dispoziţiile art. 10 pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, în afară de domiciliul pârâtului (competenţa ratione loci dispusă prin art. 5 C. proc. civ.) mai este competentă şi instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.

În raport de faptul că obiectul cauzei determină o competenţă teritorială alternativă, potrivit dispoziţiilor art. 12 C. proc. civ., pârâtul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Astfel, devin incidente în speţă dispoziţiile art. 1591 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa de ordine privată poate fi invocată numai de către pârât prin întâmpinare sau când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

În speţă, pârâta SC E. SA Bucureşti nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgu Jiu, ceea ce înseamnă că instanţa nu putea să o invoce din oficiu, desesizându-se în favoarea unei alte instanţe.

În cazul dedus judecăţii, determinată de natura litigiului şi de faptul că reclamantul a ales instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit faptul ilicit care a atras răspunderea civilă delictuală a pârâtei, respectiv accidentul de muncă ce a condus la vătămarea sa corporală, competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei Târgu Jiu, potrivit considerentelor precedente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5589/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond