ICCJ. Decizia nr. 5596/2013. Civil. Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5596/2013
Dosar nr. 3732/2/2012
Şedinţa publică din 3 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din data de 28 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 3732/2/2012 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării Sentinţei civile nr. 4849 din 22 aprilie 2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în Dosarul nr. 11674/301/2008, cerere formulată de P.A.C. în contradictoriu cu intimaţii P.N.C. şi P.S.A.
Împotriva Încheierii de şedinţă din 28 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs pârâtul P.A.C.
Prin Încheierea de şedinţă din 2 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părţilor la dezbateri.
Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. referitoare la perimare, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 16 octombrie 2013, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerinţele art. 248 alin. (1) din acelaşi cod.
Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de 1 an.
Ca atare, perimarea apare ca o sancţiune determinată tocmai de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancţiune cât şi de desistare de la judecată.
În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare şi culpa părţii sunt două elemente esenţiale, sancţiunea procedurală extinzându-şi domeniul de acţiune şi asupra căilor de atac.
În speţă, din culpa părţilor, cauza a rămas în nelucrare, de la 2 octombrie 2012 - data suspendării cauzei - nemaifiind întocmit niciun act de procedură, fiind îndeplinite astfel condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Se constată aşadar că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 248 şi urm. C. proc. civ., cererea de recurs fiind perimată de drept, ca o consecinţă a lipsei de stăruinţă a părţilor în desfăşurarea activităţii judiciare.
În consecinţă, se va constata, din oficiu, că a operat sancţiunea prevăzută de lege, recursul declarat de pârâtul P.A.C. fiind perimat.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de pârâtul P.A.C. împotriva Încheierii de şedinţă de la data de 28 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 3732/2/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5595/2013. Civil. Partaj judiciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5597/2013. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|








